Căsătorie și Divorț

Pe scurt

Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în fața ofițerului de stare civilă. Divorțul poate avea loc prin acordul soților (inclusiv pe cale administrativă, fără instanță, dacă nu există copii minori sau există acord complet), prin separare de facto de minimum 2 ani, sau din culpa unuia dintre soți pentru motive grave care fac imposibilă continuarea căsătoriei.

Cadrul legal

Reglementarea căsătoriei și divorțului în România este stabilită prin:

• Codul Civil (Legea 287/2009) — Cartea a II-a, Titlul I „Despre familie" (Art. 258-382), care reglementează condițiile de încheiere a căsătoriei, impedimentele matrimoniale, efectele căsătoriei, cauzele și procedura divorțului
• Normele privind actele de stare civilă (Norma 21/03/2024) — procedura administrativă de încheiere și desfacere a căsătoriei
• Codul de Procedură Civilă — procedura judiciară în procesele de divorț

Art. 259 Cod Civil — Căsătoria (1) Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii. (2) Bărbatul și femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie. (3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea căsătoriei civile. (4) Condițiile de încheiere și cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin prezentul cod. (5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre soți. (6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divorț, în condițiile legii.

Sursa: Codul Civil, Art. 259

Încheierea căsătoriei

Condițiile de validitate

Pentru ca o căsătorie să fie valabilă, legea impune respectarea următoarelor condiții:

1. Vârsta matrimonială

Art. 272 Cod Civil (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vârsta de 18 ani. (2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui și cu autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul.

Sursa: Codul Civil, Art. 272

În practică, căsătoria persoanelor sub 18 ani este extrem de rară și necesită îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții: aviz medical, încuviințarea părinților/tutorelui și autorizarea instanței de tutelă.

2. Consimțământ liber și personal

Art. 271 Cod Civil Căsătoria se încheie între bărbat și femeie prin consimțământul personal și liber al acestora.

Sursa: Codul Civil, Art. 271

Consimțământul trebuie să fie dat în persoană în fața ofițerului de stare civilă. Nu este admisă încheierea căsătoriei prin mandatar.

3. Comunicarea stării de sănătate

Art. 278 Cod Civil Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soți nu declară că și-au comunicat reciproc starea sănătății lor. Dispozițiile legale prin care este oprită căsătoria celor care suferă de anumite boli rămân aplicabile.

Sursa: Codul Civil, Art. 278

Viitorii soți trebuie să declare că și-au comunicat reciproc starea de sănătate. Nu este necesar un certificat medical (cu excepția cazului minorilor sub 18 ani), ci doar declarația că au discutat despre sănătatea lor.

Impedimentele matrimoniale (interdicțiile)

Legea interzice căsătoria în următoarele situații:

1. Bigamia

Art. 273 Cod Civil Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este căsătorită.

Sursa: Codul Civil, Art. 273

O persoană căsătorită nu poate încheia o nouă căsătorie. Căsătoria încheiată cu încălcarea acestei prevederi este lovită de nulitate absolută (Art. 293 Cod Civil).

2. Rudenia

Art. 274 Cod Civil (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă, precum și între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv. (2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al patrulea poate fi autorizată de instanța de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea. Instanța se va putea pronunța pe baza unui aviz medical special dat în acest sens.

Sursa: Codul Civil, Art. 274

În practică:

• Linie dreaptă (interzis total): părinte-copil, bunic-nepot etc.
• Linie colaterală până la gradul 3 (interzis): frați, unchi-nepot, mătuși-nepoți
• Linie colaterală gradul 4 (interzis, dar poate fi autorizat): veri primari — pot obține autorizație de la instanța de tutelă cu aviz medical

3. Tutela

Art. 275 Cod Civil Căsătoria este oprită între tutore și persoana care beneficiază de ocrotirea sa.

Sursa: Codul Civil, Art. 275

4. Căsătoria între persoane de același sex

Art. 277 Cod Civil (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de același sex. (2) Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România.

Sursa: Codul Civil, Art. 277

Notă: Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 534/2018, a precizat că parteneriatele între persoane de același sex încheiate în alte state UE trebuie recunoscute în România în scopuri legate de libera circulație (drept de ședere pentru partenerul cetățean al unui stat membru UE), dar nu echivalează cu căsătoria și nu produc efectele juridice ale căsătoriei în dreptul intern român.

Procedura de încheiere a căsătoriei

Pasul 1: Declarația de căsătorie

Art. 280 Cod Civil (1) Cei care vor să se căsească vor face personal declarația de căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.

Sursa: Codul Civil, Art. 280

Viitorii soți trebuie să depună personal declarația la primăria unde se va încheia căsătoria. Dacă unul dintre ei nu se află în localitatea respectivă, poate face declarația la primăria de domiciliu/reședință, care o transmite în 48 de ore.

Documente necesare (conform Normelor privind actele de stare civilă):

• Actele de identitate ale viitorilor soți
• Certificate de naștere (în copie)
• Dovada stării civile (pentru cei divorțați: certificatul de divorț sau hotărârea de divorț; pentru văduve/văduvii: certificatul de deces al fostului soț)
• Declarația că și-au comunicat starea de sănătate
• Pentru minori 16-18 ani: aviz medical, încuviințarea părinților/tutorelui, autorizația instanței de tutelă

Pasul 2: Publicarea căsătoriei

Căsătoria se publică timp de 10 zile la primăria unde se va încheia (prin afișare). Orice persoană poate face opoziție dacă are cunoștință de existența unor impedimente legale.

Pasul 3: Celebrarea căsătoriei

Art. 279 Cod Civil (1) Căsătoria se celebrează de către ofițerul de stare civilă, la sediul primăriei. (2) Prin excepție, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un ofițer de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază sau își au reședința viitorii soți.

Sursa: Codul Civil, Art. 279

Căsătoria se încheie în fața ofițerului de stare civilă, în prezența a doi martori. După citirea articolelor legale relevante și primirea consimțământului fiecărui viitor soț („Da, vreau"), se întocmește actul de căsătorie și se eliberează certificatul de căsătorie.

Pasul 4: Căsătoria religioasă (opțional)

Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după încheierea căsătoriei civile (Art. 259 alin. 3 Cod Civil). Certificatul de căsătorie eliberat de primărie este obligatoriu pentru oficierea căsătoriei religioase.

Nulitatea căsătoriei

Căsătoria încheiată cu încălcarea condițiilor legale poate fi anulată.

Nulitate absolută

Art. 293 Cod Civil (1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute la art. 271, 273, 274 și art. 287 alin. (1).

Sursa: Codul Civil, Art. 293

Nulitatea absolută se aplică pentru:

• Lipsa consimțământului liber și personal (Art. 271) — ex. consimțământ viciat prin violență, eroare esențială
• Bigamie (Art. 273)
• Căsătoria între rude (Art. 274)
• Încălcarea formei de celebrare (Art. 287) — căsătoria nu a fost încheiată în fața ofițerului de stare civilă competent

Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, inclusiv de procuror, și nu se acoperă prin trecerea timpului.

Art. 294 Cod Civil — Lipsa vârstei matrimoniale (1) Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani este lovită de nulitate absolută. (2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, ambii soți au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă soția a născut ori a rămas însărcinată.

Sursa: Codul Civil, Art. 294

Căsătoria fictivă

Art. 295 Cod Civil (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o familie este lovită de nulitate absolută. (2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, a intervenit conviețuirea soților, soția a născut sau a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.

Sursa: Codul Civil, Art. 295

O căsătorie este considerată fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât întemeierea unei familii — de exemplu, pentru obținerea cetățeniei, a dreptului de ședere, a unor beneficii fiscale sau sociale. Dacă se dovedește intențiile reale, căsătoria poate fi anulată.

Nulitate relativă

Nulitatea relativă se aplică în alte cazuri mai puțin grave (ex. viciu de consimțământ invocat de unul dintre soți pentru eroare, dolul practicat de celălalt soț). Poate fi invocată doar de soțul al cărui consimțământ a fost viciat și se acoperă prin confirmare expresă sau tacită (continuarea conviețuirii după dispariția cauzei vicierii).

Divorțul

Cauzele de divorț

Potrivit Art. 373 Cod Civil, divorțul poate avea loc în patru situații:

Art. 373 Cod Civil — Motive de divorț Divorțul poate avea loc: a) prin acordul soților, la cererea ambilor soți sau a unuia dintre soți acceptată de celălalt soț; b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă; c) la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani; d) la cererea aceluia dintre soți a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei.

Sursa: Codul Civil, Art. 373

a) Divorțul prin acordul soților

Este cea mai frecventă formă de divorț. Soții convin să divorțeze, fără a fi nevoie să se stabilească culpa vreunuia dintre ei.

Art. 374 Cod Civil (1) Divorțul prin acordul soților poate fi pronunțat indiferent de durata căsătoriei și indiferent dacă există sau nu copii minori rezultați din căsătorie. (3) Instanța este obligată să verifice existența consimțământului liber și neviciat al fiecărui soț.

Sursa: Codul Civil, Art. 374

Divorțul prin acord poate fi obținut fără termen de așteptare (nu trebuie să fi trecut un anumit număr de ani de la căsătorie) și este posibil chiar dacă există copii minori, cu condiția ca soții să fie de acord asupra tuturor aspectelor legate de copii (exercitarea autorității părintești, locuința copiilor, contribuția fiecărui părinte la creșterea și educarea copiilor).

b) Divorțul pentru destrămarea căsătoriei din motive grave

Chiar dacă nu există acord, divorțul poate fi pronunțat dacă instanța constată că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

Exemple de motive grave:

• Infidelitate repetată sau manifestă
• Violență domestică (fizică sau psihică)
• Comportament abuziv, insulte grave și repetate
• Alcoolism sau dependență de droguri care afectează viața de familie
• Abandon de domiciliu fără justificare
• Refuzul nejustificat de a contribui la cheltuielile familiei

Art. 379 Cod Civil (1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divorțul se poate pronunța dacă instanța stabilește culpa unuia dintre soți în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea, dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soți, instanța poate pronunța divorțul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divorț.

Sursa: Codul Civil, Art. 379

Divorțul se pronunță din culpa soțului vinovat (sau din culpa comună, dacă ambii au contribuit la destrămarea căsătoriei). Stabilirea culpei are consecințe juridice importante asupra efectelor divorțului (pierderea unor drepturi, obligația de despăgubiri, dreptul la pensie de întreținere sau prestație compensatorie).

c) Divorțul pentru separare în fapt de minimum 2 ani

Art. 373 lit. c) Cod Civil Divorțul poate avea loc la cererea unuia dintre soți, după o separare în fapt care a durat cel puțin 2 ani.

Sursa: Codul Civil, Art. 373

Dacă soții au trăit separat timp de cel puțin 2 ani, oricare dintre ei poate cere divorțul, chiar fără acordul celuilalt și fără a fi necesar să dovedească o culpă anume. Divorțul se pronunță din culpa exclusivă a reclamantului (cel care cere divorțul), cu excepția situației în care pârâtul (celălalt soț) se declară de acord cu divorțul — caz în care divorțul se pronunță fără mențiune de culpă (Art. 379 alin. 2).

d) Divorțul pentru motive de sănătate

Dacă starea de sănătate a unuia dintre soți face imposibilă continuarea căsătoriei (ex. boli psihice grave, incapacitate fizică totală), celălalt soț poate cere divorțul. Divorțul se pronunță fără mențiune de culpă (Art. 381).

Divorțul pe cale administrativă (fără instanță)

De la reforma din 2010, divorțul prin acordul soților se poate obține fără a merge la instanță, direct la notarul public sau, în anumite cazuri, la ofițerul de stare civilă.

Art. 375 Cod Civil (1) Dacă soții sunt de acord cu divorțul și nu au copii minori, născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, ofițerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuințe comune a soților poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soților, eliberându-le un certificat de divorț, potrivit legii. (2) Divorțul prin acordul soților poate fi constatat de notarul public și în cazul în care există copii minori născuți din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptați, dacă soții convin asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorț, exercitarea autorității părintești de către ambii părinți, stabilirea locuinței copiilor după divorț, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat și fiecare dintre copii, precum și stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor.

Sursa: Codul Civil, Art. 375

Condiții pentru divorțul la ofițerul de stare civilă:

• Ambii soți sunt de acord cu divorțul
• Nu au copii minori (nici din căsătorie, nici din afara căsătoriei, nici adoptați)

Condiții pentru divorțul la notar:

• Ambii soți sunt de acord cu divorțul
• Pot avea sau nu copii minori, dar dacă au, trebuie să existe acord complet asupra:
  • Numele de familie după divorț
  • Exercitarea autorității părintești (în principiu, în comun)
  • Stabilirea locuinței copiilor
  • Modalitatea de păstrare a legăturilor cu părintele separat (program de vizită)
  • Contribuția fiecărui părinte la cheltuielile copiilor (pensie de întreținere)

Art. 376 Cod Civil — Procedura (1) Cererea de divorț se depune de soți împreună. Ofițerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea și le acordă un termen de reflecție de 30 de zile. (3) La expirarea acestui termen, soții se prezintă personal, iar ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soții stăruie să divorțeze și dacă, în acest sens, consimțământul lor este liber și neviciat. (4) Dacă soții stăruie în divorț, ofițerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorț fără să facă vreo mențiune cu privire la culpa soților.

Sursa: Codul Civil, Art. 376

Pașii divorțului administrativ:

1. Depunerea cererii — ambii soți depun cererea împreună (sau prin mandatar cu procură autentică, în cazul divorțului la notar)
2. Termen de reflecție de 30 de zile — perioada în care soții pot renunța dacă se răzgândesc
3. Prezentarea personală după 30 de zile — ambii soți se prezintă personal pentru a confirma că stăruie în divorț
4. Eliberarea certificatului de divorț — dacă soții confirmă, notarul/ofițerul de stare civilă eliberează certificatul de divorț

Divorțul este imediat valabil din momentul eliberării certificatului (Art. 382 alin. 3). Nu trebuie așteptată o hotărâre definitivă.

Avantaje:

• Rapiditate (minim 30 de zile)
• Cost redus (taxa notarială este de câteva sute de lei)
• Fără proces, fără martori, fără probatorii
• Fără mențiune de culpă

⚠️ Opinie specialistă — Avocat Gabriel Ionescu-Novac (Ionescu-Novac & Asociații) „Divorțul pe cale administrativă este soluția optimă pentru cuplurile care au ajuns la un acord complet. În cazul în care există copii minori, recomandăm redactarea unui acord detaliat privind contribuția fiecărui părinte, pentru a evita litigiile ulterioare. Notarul poate asista soții în formularea acestui acord, dar nu poate soluționa dezacorduri — dacă soții nu se înțeleg asupra tuturor aspectelor, divorțul trebuie obținut pe cale judecătorească."

Sursa: Divorț în România pentru cetățenii din străinătate, accesat februarie 2026

Divorțul pe cale judecătorească (prin instanță)

Divorțul judecătoresc este obligatoriu în următoarele cazuri:

• Soții nu sunt de acord cu divorțul (unul cere, celălalt refuză)
• Soții sunt de acord cu divorțul, dar nu se înțeleg asupra unuia sau mai multor aspecte legate de copii, bunuri, pensie de întreținere etc.
• Divorțul este cerut pentru motive grave (Art. 373 lit. b) — necesită stabilirea culpei
• Divorțul este cerut pentru separare de 2 ani (Art. 373 lit. c)
• Divorțul este cerut pentru motive de sănătate (Art. 373 lit. d)

Instanța competentă: Judecătoria de la domiciliul pârâtului sau de la ultima reședință comună a soților.

Procedura:

1. Depunerea cererii de divorț la instanță (de către unul sau ambii soți)
2. Citarea soților și fixarea termenului de judecată
3. Audierea soților — instanța verifică dacă există acord sau dacă sunt motive pentru divorț
4. Administrarea probelor — martori, înscrisuri, raport de anchetă psihosocială (dacă sunt copii minori)
5. Pronunțarea hotărârii — divorțul se admite sau se respinge
6. Apel și recurs — hotărârea poate fi atacată
7. Rămânerea definitivă — divorțul este valabil din momentul rămânerii definitive a hotărârii (Art. 382 alin. 1)

Durată estimativă:

• Divorț prin acord judiciar (fără probe complexe): 3-6 luni până la rămânerea definitivă
• Divorț contencios (cu stabilirea culpei, dispute asupra copiilor sau bunurilor): 1-2 ani sau mai mult

Art. 382 Cod Civil — Data desfacerii căsătoriei (1) Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a pronunțat divorțul a rămas definitivă.

Sursa: Codul Civil, Art. 382

Efectele divorțului

1. Numele de familie

Art. 383 Cod Civil (1) La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei. Instanța ia act de această înțelegere prin hotărârea de divorț. (3) Dacă nu a intervenit o înțelegere sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți poartă numele dinaintea căsătoriei.

Sursa: Codul Civil, Art. 383

Regula generală: Fiecare redevine cu numele pe care îl purta înainte de căsătorie.

Excepții:

• Soții pot conveni să păstreze numele din timpul căsătoriei
• Instanța poate autoriza păstrarea numelui pentru motive temeinice (ex. renume profesional, interesul copilului)

2. Încetarea regimului matrimonial și partajul bunurilor

Art. 385 Cod Civil (1) În cazul divorțului, regimul matrimonial încetează între soți la data introducerii cererii de divorț. (2) Cu toate acestea, oricare dintre soți sau amândoi, împreună, în cazul divorțului prin acordul lor, pot cere instanței de divorț să constate că regimul matrimonial a încetat de la data separației în fapt.

Sursa: Codul Civil, Art. 385

Regimul matrimonial (de regulă, comunitatea de bunuri) încetează la data introducerii cererii de divorț. Bunurile dobândite de fiecare soț după această dată sunt bunuri proprii, nu mai intră în masa de împărțit.

La divorț, bunurile comune (dobândite în timpul căsătoriei) se împart în cote egale (câte 50% pentru fiecare soț), cu excepția situațiilor în care soții au avut un contract de căsătorie care stabilește un alt regim.

Partajul poate fi:

• Voluntar (prin înțelegerea soților) — se încheie un act notarial de partaj
• Judiciar (prin instanță) — dacă soții nu se înțeleg, instanța stabilește ce bunuri revin fiecăruia

Partajul societăților comerciale (SRL, SRL-D, SA) și afacerilor comune

Dacă soții dețin împreună o societate comercială (ca asociați sau acționari), partajul ridică probleme specifice:

Părți sociale SRL/SRL-D:

Dacă societatea a fost înființată în timpul căsătoriei și capitalul social a fost subscris din bani sau bunuri comune, părțile sociale sunt bunuri comune (chiar dacă din actul constitutiv rezultă că doar unul dintre soți este asociat).

Regula: Soțul neasociat nu poate deveni asociat prin partaj (SRL-ul este „societate de persoane" — intrarea unui nou asociat necesită consimțământul celorlalți asociați, conform Art. 203 Legea 31/1990). Soțul neasociat are drept de creanță — primește contravaloarea în bani a cotei-părți ce i se cuvine din valoarea părților sociale (calculată la valoarea de piață a părților sociale la data partajului, nu la valoarea nominală din actul constitutiv).

Exemplu: Soțul A deține 50% dintr-un SRL evaluat la 200.000 lei. La partaj, soțul B (neasociat) primește 50.000 lei (25% din 200.000 lei), nu părți sociale. Soțul A rămâne asociat cu 50%, dar datorează soțului B suma de 50.000 lei.

Acțiuni SA:

Spre deosebire de SRL, acțiunile unei societăți pe acțiuni sunt liber cesibile. Soțul neasociat poate primi acțiuni direct la partaj, devenind acționar.

Dividende:

Dividendele obținute în timpul căsătoriei din părțile sociale/acțiunile comune sunt bunuri comune și se împart la partaj. Dividendele distribuite după data introducerii cererii de divorț (data la care încetează regimul matrimonial) sunt bunuri proprii ale soțului asociat/acționar.

PFA, întreprinderi individuale, profesii liberale:

Dacă unul dintre soți desfășoară o activitate independentă (avocat, medic, PFA), veniturile obținute în timpul căsătoriei sunt bunuri comune. La partaj, se împart veniturile nete acumulate (după scăderea cheltuielilor de afaceri), nu „afacerea" în sine (care este legată de persoana titularului).

Clienți, contracte, goodwill:

Instanța nu poate transfera clienți sau contracte către soțul neasociat. Goodwill-ul (reputația, relațiile comerciale) nu este un bun material care să poată fi partajat direct. Totuși, în evaluarea părților sociale/acțiunilor, goodwill-ul se ia în calcul (evaluarea se face de expert contabil, care apreciază valoarea de piață, inclusiv elemente intangibile).

Datorii și pasive ale societății:

Dacă societatea are datorii, acestea diminuează valoarea părților sociale/acțiunilor. La partaj se împarte valoarea netă (active minus pasive). Dacă societatea este supraîndatorată (pasive > active), părțile sociale pot avea valoare zero sau negativă — în acest caz, soțul neasociat nu primește nimic (și nici nu răspunde pentru datoriile societății, dacă nu a fost garant personal).

⚠️ Opinie specialistă — Avocat Alina Szilaghi (Cluj-Napoca) „Partajul unei afaceri în cazul divorțului este complex și necesită evaluare profesională. Recomandăm angajarea unui expert contabil autorizat pentru evaluarea corectă a societății — nu vă bazați pe bilanțul contabil, care adesea subevaluează activele (ex. imobile înregistrate la cost istoric, nu la valoare de piață). De asemenea, anticipați că procesul poate dura 1-2 ani dacă există dispute asupra evaluării sau asupra contribuției fiecărui soț la dezvoltarea afacerii."

Sursa: Partajul unei afaceri în cazul unui divorț, accesat februarie 2026

3. Autoritatea părintească și stabilirea locuinței copiilor

Art. 397 Cod Civil După divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în când instanța decide altfel.

Sursa: Codul Civil, Art. 397

Regula generală: Autoritatea părintească (dreptul de a lua decizii importante privind copilul — sănătate, educație, religie, deplasări în străinătate) rămâne comună ambilor părinți după divorț.

Locuința copilului se stabilește la unul dintre părinți (de regulă la mama pentru copiii mici, dar nu este o regulă absolută — instanța decide în funcție de interesul superior al copilului). Părintele la care nu locuiește copilul are dreptul de vizită (program stabilit de comun acord sau de instanță).

Art. 396 Cod Civil (1) Instanța de tutelă hotărăște, odată cu pronunțarea divorțului, asupra raporturilor dintre părinții divorțați și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă.

Sursa: Codul Civil, Art. 396

Pentru stabilirea locuinței copiilor și a programului de vizită, instanța dispune realizarea unui raport de anchetă psihosocială prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Ancheta evaluează condițiile de locuit, mediul familial, legătura afectivă dintre copil și fiecare părinte.

Remedii juridice pentru nerespectarea programului de vizită

Dacă părintele la care locuiește copilul refuză sistematic să respecte programul de vizită stabilit de instanță sau prin acord, părintele separat are următoarele remedii juridice:

1. Executare silită cu penalități (amenzi civile)

Hotărârea judecătorească sau acordul omologat privind programul de vizită este un titlu executoriu. Părintele separat poate cere executarea silită prin executor judecătoresc.

Procedură:

• Părintele separat depune cerere de executare silită la un executor judecătoresc
• Executorul emite somaţie către părintele care refuză respectarea programului
• Dacă părintele nu respectă nici după somaţie, instanța de executare poate stabili penalități civile (amenzi) de 100-500 lei pe zi de întârziere până la executarea obligației

Important: Executarea silită a programului de vizită se face doar în prezența unui reprezentant DGASPC și, dacă este necesar, a unui psiholog, pentru a proteja interesul copilului și a evita traumatizarea lui (Art. 906 Cod Procedură Civilă).

2. Plângere penală pentru nerespectarea hotărârii judecătorești

Nerespectarea repetată a programului de vizită stabilit de instanță constituie infracțiune conform Art. 379 Cod Penal:

Art. 379 Cod Penal — Împiedicarea exercitării drepturilor părintești Împiedicarea repetată a unuia dintre părinți, prin sustragerea sau reținerea minorului ori prin orice alt mijloc, de a avea legături personale cu acesta, în condițiile stabilite de părți sau de către autoritatea competentă, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

„Repetată" înseamnă cel puțin 3 episoade de nerespectare (nu trebuie să fie consecutive).

Părintele separat poate depune plângere penală la poliție sau direct la Parchet. Condamnarea penală nu înlocuiește executarea silită civilă, dar poate fi o formă de presiune efectivă.

3. Modificarea locuinței copilului

Dacă nerespectarea este gravă și persistentă, părintele separat poate cere instanței modificarea locuinței copilului — adică stabilirea locuinței la el, nu la părintele care refuză vizitele.

Condiție: Trebuie să dovedească că nerespectarea programului afectează interesul superior al copilului (ex. copilul suferă psihic din cauza rupturii relației cu părintele separat, părintele rezident alimentează alienarea parentală).

4. Amendă judiciară și consiliere psihologică

Instanța poate, din oficiu sau la cererea părintelui separat:

• Amenda părintele care refuză respectarea programului
• Obliga părintele rezident și copilul la consiliere psihologică (mai ales în cazuri de alienare parentală — când părintele rezident manipulează copilul să refuze contactul cu celălalt părinte)
• Stabili supraveghere DGASPC pentru asigurarea respectării programului

5. Asistența poliției

Dacă părintele rezident refuză predarea copilului la ora stabilită pentru vizită, părintele separat poate apela 112 și solicita asistența poliției. Polițiștii pot:

• Constata refuzul (proces-verbal)
• Facilita predarea copilului (dacă părintele rezident cedează sub presiune)
• Îndruma părintele separat să depună plângere penală

Important: Poliția nu poate lua copilul cu forța de la părintele rezident fără prezența DGASPC și fără autorizare expresă a instanței.

Observație practică:

Executarea forțată a programului de vizită este dificilă atunci când copilul însuși refuză (mai ales la adolescenți). Instanțele și executorii evită să traumatizeze copilul printr-o executare brutală. În aceste cazuri, soluția optimă este terapia familială și medierea, nu executarea silită.

⚠️ Opinie specialistă — Psiholog Daniela Ionescu, specialist în alienare parentală „Nerespectarea programului de vizită are adesea cauze emoționale complexe — frica copilului, anxietatea de separare, influența părintelui rezident. Înainte de a recurge la executare silită, recomandăm medierea și consilierea psihologică. Executarea forțată poate agrava conflictul și înstrăina și mai mult copilul de părintele separat. Totuși, în cazurile de alienare parentală deliberată (când părintele rezident manipulează activ copilul), măsurile legale ferme (amenzi, schimbarea locuinței) sunt necesare pentru a proteja dreptul copilului la relația cu ambii părinți."

Sursa: Practică clinică, februarie 2026

4. Pensia de întreținere pentru copii

Ambii părinți au obligația de a contribui la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor, proporțional cu veniturile lor.

Părintele la care nu locuiește copilul plătește o pensie de întreținere, stabilită prin:

• Acord între părinți (cuantum fix sau procent din venit) — se autentifică notarial sau se omologhează de instanță
• Hotărâre judecătorească — dacă părinții nu se înțeleg, instanța stabilește cuantumul

Cuantumul obișnuit: între 15-25% din venitul net al părintelui obligat la plată, pentru un copil; pentru doi copii: 25-35%; pentru trei sau mai mulți: 30-40%. Instanța ține cont de:

• Veniturile și posibilitățile fiecărui părinte
• Nevoile copilului (vârstă, stare de sănătate, cheltuieli pentru educație etc.)
• Nivelul de trai al copilului înainte de divorț

Pensia de întreținere se plătește lunar, de regulă prin poprire pe salariu (executare silită direct de la angajator). Neplata constituie infracțiune de abandon de familie (Art. 378 Cod Penal), pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Situații speciale: părintele lucrează în economia informală sau ascunde veniturile

Dacă părintele obligat lucrează fără contract (la negru), este PFA cu venituri nedeclarate, sau ascunde veniturile reale (declară salariul minim, dar are venituri suplimentare nedeclarate), stabilirea și executarea pensiei de întreținere ridică probleme practice.

Stabilirea pensiei — probe admise:

Instanța nu se limitează la venitul declarat oficial. Poate evalua veniturile reale pe baza:

• Probe indirecte: Extrasele de cont bancar (care arată încasări), chitanțe, facturi emise, contracte de prestări servicii
• Ancheta socială DGASPC: Asistentul social evaluează nivelul de trai al părintelui (unde locuiește, ce mașină conduce, cheltuieli de consum)
• Mărturii: Martori care confirmă că părintele desfășoară activități remunerate
• Prezumții: Dacă părintele are un nivel de trai ridicat (mașină scumpă, vacanțe, restaurante) dar declară venituri minime, instanța poate prezuma existența unor venituri nedeclarate

Exemplu: Un părinte declară salariul minim (3.700 lei brut/2.840 lei net în 2026), dar conduce un BMW X5 și locuiește într-un apartament de 150 mp. Instanța poate stabili pensia de întreținere la 20% din 10.000 lei (venit estimat), nu din 2.840 lei.

Executarea silită — mecanisme:

Dacă părintele nu plătește pensia stabilită, părintele creditor poate:

• Popri conturile bancare (inclusiv conturi la bănci online, Revolut, conturi de economii)
• Urmări bunurile mobile (mașina, mobilă, electronice) prin executor judecătoresc
• Urmări bunurile imobile (apartament, teren) — măsură extremă, folosită rar
• Depune plângere penală pentru abandon de familie (Art. 378 Cod Penal) — poate duce la condamnare penală și deschiderea automată a executării silite

Probarea veniturilor nedeclarate — cooperarea cu ANAF:

Părintele creditor poate sesiza ANAF pentru inspecție fiscală asupra părintelui obligat. Dacă ANAF descoperă venituri nedeclarate, părintele creditor poate solicita majorarea pensiei pe baza veniturilor stabilite de fisc.

Limitări: Dacă părintele obligat lucrează exclusiv în numerar și nu are bunuri pe numele său (mașina e pe numele altcuiva, locuiește în chirie), executarea devine foarte dificilă. În aceste cazuri, plângerea penală pentru abandon de familie devine principala cale de presiune.

Dreptul copilului la reprezentare juridică proprie

Copiii minori nu au automat un avocat distinct de părinți în procesele de divorț. De regulă, interesele copilului sunt reprezentate de părintele la care locuiește și de DGASPC (prin raportul de anchetă psihosocială).

Când poate solicita copilul un avocat propriu?

Copilul poate fi reprezentat de un avocat distinct în următoarele situații:

1. Conflict de interese între copil și ambii părinți

Dacă ambii părinți au interese contrare interesului copilului (ex. ambii vor să îl instituționalizeze, ambii refuză să îl ia în îngrijire), instanța poate numi un curator special (de regulă, un avocat) care să reprezinte interesele copilului.

2. Copilul peste 14 ani solicită avocat

Copiii care au împlinit 14 ani au capacitate de exercițiu restrânsă și pot solicita instanței numirea unui avocat. Instanța apreciază oportunitatea în funcție de complexitatea cazului.

3. Cazuri de violență sau abuz

Dacă copilul este victima abuzului fizic, sexual sau psihic din partea unuia sau ambilor părinți, poate fi reprezentat de un avocat distinct (de regulă, prin intermediul DGASPC sau al organizațiilor de protecție a copilului).

Asistență juridică gratuită pentru copii:

Copiii cu părinți cu venituri mici pot beneficia de asistență juridică gratuită (avocat din oficiu) conform OUG 51/2008. Cererea se depune la Baroul avocaților prin reprezentantul legal (părinte, tutore) sau prin DGASPC.

Audierea copilului de către instanță:

Copiii care au împlinit 10 ani trebuie obligatoriu ascultați de instanță în procesele privind locuința, autoritatea părintească sau programul de vizită (Art. 264 Cod Civil). Audierea se face în camera de consiliu (fără părinți, pentru a evita presiuni), uneori în prezența unui psiholog.

Copiii sub 10 ani pot fi ascultați dacă instanța consideră necesar, în funcție de gradul de maturitate.

Important: Copilul nu poate fi forțat să aleagă între părinți. Instanța ia în considerare părerea copilului, dar nu este obligată să o urmeze dacă apreciază că alegerea copilului nu corespunde interesului său superior (ex. copilul vrea să locuiască la părintele care îi oferă mai multă libertate, dar care neglijează educația).

Sustragerea internațională de copii — Convenția de la Haga și procedura de returnare

Dacă un părinte duce copilul în străinătate fără acordul celuilalt părinte sau refuză să îl returneze după o vizită autorizată, acesta comite o sustragere internațională de copii. România este parte la Convenția de la Haga din 1980 privind aspectele civile ale sustragerii internaționale de copii, care stabilește mecanisme rapide de returnare a copiilor în țara de reședință obișnuită.

Când se aplică Convenția de la Haga?

Convenția se aplică dacă:

1. Copilul are sub 16 ani
2. Copilul avea reședința obișnuită într-un stat contractant (ex. România) înainte de sustragere
3. Sustragerea/reținerea încalcă drepturile de custodie (autoritate părintească) ale părintelui lăsat în urmă
4. Ambele state (țara de reședință și țara unde se află copilul) sunt părți la Convenție (peste 100 de state, inclusiv toate statele UE, SUA, Canada, Australia, Japonia, Israel)

Procedura de returnare — pași concreți

1. Depunerea cererii de returnare

Părintele lăsat în urmă depune cerere de returnare la Autoritatea Centrală din România:

• Autoritatea Centrală Română: Ministerul Justiției, Direcția Cooperare Judiciară Internațională Civilă
• Adresă: Str. Apolodor nr. 17, sector 5, București
• Email: [email protected]
• Telefon: 021.310.07.69

Documente necesare:

• Cerere de returnare (formular standard — disponibil pe site-ul Ministerului Justiției sau al Convenției de la Haga)
• Copie după certificatul de naștere al copilului
• Hotărâre judecătorească sau acord privind autoritatea părintească/programul de vizită (dacă există)
• Dovezi că sustragerea a fost ilegală (email-uri, mesaje, bilete de avion care arată că plecarea a fost fără acord)
• Fotografie recentă a copilului

2. Transmiterea cererii către țara unde se află copilul

Autoritatea Centrală Română transmite cererea către Autoritatea Centrală din țara unde se presupune că se află copilul (ex. Germania, Franța, SUA). Transmiterea se face rapid — de regulă în câteva zile.

3. Procedura în țara unde se află copilul

Autoritatea Centrală din țara gazdă:

• Localizează copilul (cu ajutorul poliției, dacă e necesar)
• Încearcă să obțină returnarea voluntară a copilului (mediere între părinți)
• Dacă părintele răpitor refuză, Autoritatea Centrală introduce acțiune în instanță pentru returnarea forțată

Termen: Instanța trebuie să soluționeze cererea de returnare în maximum 6 săptămâni de la primire (termen orientativ, adesea depășit în practică, dar procedura rămâne prioritară).

4. Hotărârea instanței — returnare sau refuz

Regula generală: Instanța din țara gazdă dispune returnarea imediată a copilului în țara de reședință obișnuită, fără a analiza fondul (cine merită custodia). Scopul Convenției este restabilirea status quo ante — copilul să fie returnat, iar apoi instanțele din țara de reședință decid asupra custodiei.

Excepții — când instanța poate refuza returnarea:

Art. 13 Convenția de la Haga Instanța poate refuza returnarea dacă: a) Părintele care cere returnarea nu exercita efectiv dreptul de custodie la momentul sustragerii SAU consimțise sau achiesase ulterior la sustragere/reținere; b) Există un risc grav ca returnarea să expună copilul la un pericol fizic sau psihic sau să îl plaseze într-o situație intolerabilă (ex. violență domestică gravă, abuz, abandon); c) Copilul se opune returnării și a atins o vârstă și maturitate care fac necesar să i se ia în considerare opinia (de regulă, peste 12-14 ani).

Precizare importantă: Aceste excepții sunt interpretate restrictiv de instanțe. Simpla afirmație că „copilul e fericit în noua țară" sau „are școală bună aici" NU este suficientă pentru a refuza returnarea. Trebuie dovezi clare de pericol grav.

5. Executarea hotărârii de returnare

Dacă instanța dispune returnarea, părintele răpitor trebuie să returneze copilul de bunăvoie. Dacă refuză, poliția sau executorul judecătoresc pot prelua copilul și îl însoțesc înapoi în țara de reședință (de regulă, însoțit de un reprezentant al Autorității Centrale sau de părintele solicitant).

Infracțiune penală — răpirea internațională de minori

Pe lângă procedura civilă de returnare (Convenția de la Haga), sustragerea internațională de copii poate constitui infracțiune penală în România:

Art. 379 Cod Penal — Împiedicarea exercitării drepturilor părintești Împiedicarea repetată a unuia dintre părinți [...] de a avea legături personale cu acesta, în condițiile stabilite de părți sau de către autoritatea competentă, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă.

Dacă sustragerea s-a făcut prin violență, amenințare sau înșelăciune, poate fi incriminată ca lipsire de libertate (Art. 205 Cod Penal) sau nerespectarea hotărârii judecătorești (Art. 287 Cod Penal). Părintele lăsat în urmă poate depune plângere penală atât în România, cât și în țara unde se află copilul.

Ce face părintele rămas în România — pași imediat

1. NU încercați să răpiți copilul înapoi — acest lucru vă transformă și pe dvs. în răpitor și anulează orice avantaj legal
2. Contactați imediat Autoritatea Centrală Română (Ministerul Justiției) — cu cât acționați mai repede, cu atât sunt mai mari șansele de returnare (după un an, copilul poate dobândi „reședință obișnuită" în noua țară)
3. Contactați un avocat specializat în drept internațional privat — atât în România, cât și (dacă e posibil) în țara unde se află copilul
4. Depuneți plângere penală la poliție în România
5. Păstrați toate dovezile de comunicare cu celălalt părinte (email-uri, mesaje SMS/WhatsApp care arată că ați refuzat plecarea sau că ați cerut returnarea)

Costuri

Procedura de returnare prin Convenția de la Haga nu atrage taxe judiciare în majoritatea statelor (inclusiv în România și statele UE). Totuși, veți avea nevoie de un avocat, iar costurile de deplasare pentru a prelua copilul pot fi ridicate. În unele cazuri, instanța din țara gazdă poate obliga părintele răpitor să suporte cheltuielile de returnare.

Resurse:

• INCADAT — baza de date HCCH cu jurisprudența Convenției de la Haga: https://www.incadat.com
• Ghid pentru părinți (Conferința de la Haga): https://www.hcch.net/en/publications-and-studies/details4/?pid=2549
• Lista Autorităților Centrale pe țări: https://www.hcch.net/en/instruments/conventions/authorities1/?cid=24

Regulamentul UE 2019/1111 („Bruxelles II ter") — mecanisme suplimentare în UE

Pentru cazurile în care copilul este dus într-un alt stat membru UE, Regulamentul 2019/1111 oferă mecanisme suplimentare:

• Procedură accelerată (decizie în 6 săptămâni)
• Recunoaștere automată a hotărârilor privind drepturile părintești (fără procedură de exequatur)
• Cooperare directă între instanțe (prin rețeaua judiciară europeană)

În concluzie: Dacă copilul dvs. a fost răpit și dus în străinătate, acționați imediat — fiecare zi contează. Convenția de la Haga oferă un cadru legal eficient pentru returnare, dar succesul depinde de rapiditatea acțiunii și de calitatea dovezilor că sustragerea a fost ilegală.

5. Pensia de întreținere pentru fostul soț

Art. 389 Cod Civil — Obligația de întreținere (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligația de întreținere între soți încetează. (2) Soțul divorțat are dreptul la întreținere, dacă se află în nevoie din pricina unei incapacități de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are drept la întreținere și atunci când incapacitatea se ivește în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria. (3) Întreținerea datorată potrivit dispozițiilor alin. (2) se stabilește până la o pătrime din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale și cu starea de nevoie a creditorului. Această întreținere, împreună cu întreținerea datorată copiilor, nu va putea depăși jumătate din venitul net al celui obligat la plată. (4) Când divorțul este pronunțat din culpa exclusivă a unuia dintre soți, acesta nu beneficiază de prevederile alin. (2) și (3) decât timp de un an de la desfacerea căsătoriei.

Sursa: Codul Civil, Art. 389

Regula: După divorț, obligația de întreținere între foști soți încetează.

Excepție: Soțul care se află în stare de nevoie din cauza unei incapacități de muncă (boală gravă, handicap) survenite înainte sau în timpul căsătoriei (sau în decurs de un an de la divorț, dacă incapacitatea e legată de căsătorie — ex. accident în timpul conviețuirii) poate cere pensie de întreținere de la fostul soț.

Limită: Maximum 25% din venitul net al celui obligat la plată. Împreună cu pensia pentru copii, nu poate depăși 50% din venitul net.

Soțul vinovat (din a cărui culpă exclusivă s-a pronunțat divorțul) nu beneficiază de pensie de întreținere decât timp de un an de la divorț.

Pensia de întreținere încetează prin:

• Recăsătorirea celui îndreptățit
• Încetarea stării de nevoie
• Decesul uneia dintre părți

6. Prestația compensatorie

Art. 390 Cod Civil — Condițiile prestației compensatorii (1) În cazul în care divorțul se pronunță din culpa exclusivă a soțului pârât, soțul reclamant poate beneficia de o prestație care să compenseze, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divorțul l-ar determina în condițiile de viață ale celui care o solicită. (2) Prestația compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a durat cel puțin 20 de ani. (3) Soțul care solicită prestația compensatorie nu poate cere de la fostul său soț și pensie de întreținere, în condițiile art. 389.

Sursa: Codul Civil, Art. 390

Prestația compensatorie este o formă de compensație pentru soțul nevinovat care suferă un dezechilibru economic semnificativ prin divorț (de exemplu, soțul care a renunțat la carieră pentru a crește copiii și a susține familia).

Condiții cumulative:

• Divorțul pronunțat din culpa exclusivă a pârâtului
• Căsătoria a durat cel puțin 20 de ani
• Există un dezechilibru semnificativ în condițiile de viață ale soțului reclamant

Forme (Art. 392):

• Sumă globală (plată unică)
• Rentă viageră (plată lunară pe durata vieții sau pe o perioadă determinată)
• Uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile

Instanța stabilește cuantumul în funcție de:

• Resursele ambilor soți
• Efectele lichidării regimului matrimonial (ce bunuri primește fiecare)
• Vârsta și starea de sănătate
• Contribuția la creșterea copiilor
• Pregătirea profesională și capacitatea de a obține venituri

Diferența față de pensia de întreținere:

• Pensia de întreținere se acordă pentru stare de nevoie din cauza incapacității de muncă
• Prestația compensatorie se acordă pentru dezechilibru economic cauzat de divorț (chiar dacă soțul este apt de muncă, dar are venituri mult mai mici decât fostul partener)
• Nu se pot cumula — soțul divorțat alege una dintre ele

7. Despăgubiri

Art. 388 Cod Civil — Acordarea despăgubirilor Distinct de dreptul la prestația compensatorie prevăzut la art. 390, soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin hotărârea de divorț.

Sursa: Codul Civil, Art. 388

Soțul nevinovat poate cere daune-interese (despăgubiri) de la soțul vinovat pentru prejudiciul moral sau material suferit prin desfacerea căsătoriei. Acest drept este distinct de prestația compensatorie și poate fi cumulat cu aceasta.

Exemple de prejudicii:

• Suferință morală cauzată de infidelitate, violență, comportament abuziv
• Cheltuieli medicale sau terapie psihologică necesară din cauza comportamentului soțului vinovat
• Pierderi materiale (ex. distrugerea de bunuri, disiparea averii comune)

8. Pierderea unor drepturi

Art. 384 Cod Civil — Drepturile soțului divorțat (1) Divorțul este considerat pronunțat împotriva soțului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria. (2) Soțul împotriva căruia a fost pronunțat divorțul pierde drepturile pe care legea sau convențiile încheiate anterior cu terții le atribuie acestuia. (3) Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divorțului prin acordul soților.

Sursa: Codul Civil, Art. 384

Soțul din a cărui culpă exclusivă s-a pronunțat divorțul pierde:

• Dreptul de moștenire legală din succesiunea fostului soț (nu mai este moștenitor legal)
• Dreptul de uzufruct legal asupra bunurilor copiilor minori
• Dreptul la pensie de întreținere (cu excepția cazului de incapacitate de muncă, dar doar pentru un an)
• Dreptul la prestație compensatorie (nu poate solicita)
• Alte drepturi stabilite prin contracte cu terți (ex. beneficiar al unei asigurări de viață, dacă fostul soț nu modifică polița)

În cazul culpei comune sau divorțului prin acord, aceste drepturi nu se pierd automat.

9. Implicații fiscale ale divorțului

Transferuri de bunuri la partaj — scutiri de impozit

Transferurile de bunuri imobile între foști soți în cadrul partajului judiciar sau notarial nu sunt supuse impozitului pe donații. Partajul reprezintă doar împărțirea bunurilor comune deja deținute în coproprietate — nu este o transmitere cu titlu gratuit (donație), ci o operațiune de delimitare a drepturilor de proprietate existente.

Important: Dacă foștii soți vând ulterior un bun imobil primit la partaj, impozitul pe câștig de capital (1% sau 3%, în funcție de perioada de deținere) se calculează pornind de la data dobândirii inițiale a bunului în timpul căsătoriei, nu de la data partajului. Astfel, dacă bunul a fost cumpărat acum 5 ani, iar partajul a avut loc acum 1 an, la vânzare se aplică cota de 1% (deținere mai mare de 3 ani), nu 3%.

⚠️ Opinie specialistă — Avocat Gabriel Matei „O greșeală frecventă este presupunerea că partajul după divorț reprezintă o donație și deci ar atrage impozitul de 3% prevăzut pentru donații între ne-rude. În realitate, partajul nu este o transmitere, ci o delimitare — bunurile erau deja comune, iar partajul doar stabilește ce parte revine fiecărui fost soț. Nu se datorează impozit pe donații la partaj."

Sursa: Scutirea de impozit a anumitor transferuri de bunuri imobile, accesat februarie 2026

Pensia de întreținere pentru copii — tratament fiscal

Pensia de întreținere (pensie alimentară) plătită pentru copii nu este deductibilă din venitul părintelui plătitor și nu este impozabilă în mâinile părintelui care o primește. Sumele plătite ca pensie de întreținere pentru copii nu se declară în declarația unică (formularul 212) ca venit sau cheltuială deductibilă.

Pensia de întreținere pentru fostul soț — tratament fiscal

Similar, pensia de întreținere plătită fostului soț (conform Art. 389 Cod Civil, pentru incapacitate de muncă) nu este deductibilă fiscal pentru cel care plătește și nu este impozabilă pentru cel care o primește.

Prestația compensatorie — tratament fiscal

Prestația compensatorie (Art. 390-392 Cod Civil), fie că este plătită ca sumă globală, rentă viageră sau uzufruct, nu atrage obligații fiscale suplimentare pentru niciunul dintre foști soți. Nu se aplică impozitul pe donații, deoarece prestația compensatorie este o obligație legală stabilită de instanță, nu o liberalitate.

Drepturi la pensie (CAS) și asigurare de sănătate (CASS) după divorț

Divorțul nu afectează drepturile la pensie de stat (CAS) dobândite pe parcursul vieții — fiecare fost soț păstrează punctele de pensie acumulate din muncă sau din perioade asimilate (creșterea copiilor, concediu medical etc.).

Important: Soțul care nu a lucrat sau a lucrat part-time pentru a crește copiii poate avea dreptul la stagiu de cotizare pentru perioadele de îngrijire a copilului (conform Legii 263/2010), care contribuie la calculul pensiei de stat. Aceste drepturi nu se pierd prin divorț.

După divorț, soțul care era coasigurat (fără venituri proprii) în sistemul de asigurări de sănătate pierde această calitate. Pentru a păstra accesul la asistență medicală gratuită, acesta trebuie să:

• Plătească contribuția individuală la CASS (10% din salariul minim brut pe economie) direct către ANAF, sau
• Să fie angajat și să contribuie la CASS prin angajator, sau
• Să beneficieze de asistență socială (ajutor social, alocație pentru susținerea familiei) — situație în care statul plătește CASS

⚠️ Notă: De la 1 septembrie 2025, soții și părinții fără venituri proprii, care erau în întreținerea unei persoane asigurate, nu mai beneficiază automat de asigurare de sănătate — trebuie să contribuie sau să fie asigurați prin alte mecanisme.

Pensia de urmaș

După divorț, fostul soț pierde dreptul la pensia de urmaș din pensia de stat a fostului partener (cu excepția situației în care divorțul a fost pronunțat fără culpă și fostul soț se află în întreținerea defunctului la data decesului, conform Art. 88 Legea 263/2010). În practică, pensia de urmaș revine în principal copiilor minori și soțului supraviețuitor (dacă există căsătorie valabilă la data decesului).

Aspecte practice

Când este mai bine divorțul pe cale administrativă vs. divorțul judiciar?

Divorțul pe cale administrativă (notar/ofițer stare civilă) este preferabil când:

• Ambii soți sunt de acord cu divorțul
• Există acord complet asupra tuturor aspectelor (copii, bunuri, nume)
• Doriți finalizare rapidă (minim 30 de zile)
• Doriți să evitați procesul și expunerea publică
• Doriți costuri reduse

Divorțul judiciar (instanță) este necesar când:

• Unul dintre soți refuză divorțul
• Există dezacorduri privind copiii (locuință, program vizită, pensie întreținere)
• Există dispute privind partajul bunurilor
• Doriți stabilirea culpei și acordarea de despăgubiri/prestație compensatorie
• Divorțul este cerut pentru motive grave (violență, infidelitate) și doriți recunoașterea acestora

Protecția victimelor violenței domestice în divorț

Dacă sunteți victima violenței domestice (fizică, psihică, economică, sexuală) din partea soțului, puteți beneficia de măsuri de protecție specifice înainte și în timpul procedurii de divorț:

1. Ordinul de protecție provizoriu (emis de poliție)

La sesizarea victimei, polițistul poate emite un ordin de protecție provizoriu (OPP), care intră în vigoare imediat și produce efecte pentru 5 zile. Din 2025, OPP-ul se prelungește automat până la soluționarea cererii de ordin de protecție de către instanță (nu mai încetează după 5 zile, lăsând victima fără protecție).

Măsuri dispuse prin OPP:

• Evacuarea agresorului din locuința comună (chiar dacă este proprietar)
• Obligarea agresorului să păstreze o distanță minimă față de victimă (ex. 100 metri)
• Interzicerea contactului (telefonic, online, prin intermediari)
• Interzicerea purtării armelor

Cum se solicită: Apelați 112 sau mergeți la cea mai apropiată secție de poliție. Nu este nevoie de avocat pentru OPP.

2. Ordinul de protecție judiciar (emis de instanță)

Victima poate depune cerere de ordin de protecție la judecătoria de la domiciliul său. Instanța analizează cererea și, dacă o admite, emite un ordin de protecție valabil pentru 6 luni, care poate fi prelungit.

Măsuri suplimentare dispuse de instanță:

• Obligarea agresorului la consiliere psihologică (din 2025, amenzi pentru refuzul de a participa)
• Limitarea dreptului de vizită al agresorului asupra copiilor (vizite supravegheate, doar în prezența asistentului social)
• Stabilirea temporară a locuinței copilului la victimă

Important: Ordinul de protecție este o procedură separată de divorț. Puteți solicita ordin de protecție oricând (înainte, în timpul sau după divorț).

3. Măsuri provizorii în procesul de divorț

În cadrul procesului de divorț, instanța poate dispune măsuri provizorii (Art. 919 Cod Procedură Civilă):

• Stabilirea provizorie a locuinței copiilor la victimă
• Stabilirea unei pensii de întreținere provizorii pentru copii și/sau pentru victimă
• Evacuarea agresorului din locuința comună
• Sechestru asigurator asupra bunurilor comune (pentru a împiedica disiparea averii de către agresor)

Cum se solicită: Prin cerere separată în cadrul dosarului de divorț. Instanța judecă de urgență (termen de 3-5 zile).

4. Scutire de taxe judiciare și asistență juridică gratuită

Din octombrie 2025, victimele violenței domestice sunt scutite de plata taxelor de timbru pentru cererile de divorț și partaj împotriva agresorilor (conform modificărilor la Legea 146/1997). Această măsură elimină o barieră financiară importantă.

Victimele cu venituri mici pot solicita asistență juridică gratuită (avocat din oficiu) conform OUG 51/2008, prin Baroul avocaților din județul de domiciliu.

5. Protecția datelor personale

Victimele violenței domestice pot solicita instanței să nu comunice agresorului adresa de domiciliu sau reședință unde s-au mutat după separare (pentru a preveni hărțuirea sau agresiuni ulterioare).

6. Încălcarea ordinului de protecție — sancțiuni

Încălcarea unui ordin de protecție constituie infracțiune (Art. 25 din Legea 217/2003), pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. Agresorul poate fi reținut și arestat preventiv dacă există pericol pentru viața victimei.

⚠️ Resursă: Linia telefonică națională anti-violență: 0800 500 333 (gratuită, disponibilă 24/7). Apelul este confidențial și puteți primi consiliere, informații despre adăposturi și asistență în depunerea plângerii.

Greșeli frecvente de evitat

1. Neprezentarea personală la divorțul administrativ

Chiar dacă cererea poate fi depusă prin mandatar (la notar), după termenul de reflecție ambii soți trebuie să se prezinte personal pentru a confirma că stăruie în divorț. Absența unuia dintre ei duce la respingerea cererii.

2. Acorduri incomplete privind copiii

Dacă divorțul are loc la notar și există copii minori, acordul trebuie să acopere toate aspectele: exercitarea autorității părintești, locuința copiilor, programul de vizită, contribuția la cheltuieli. Dacă lipsește vreunul, notarul respinge cererea și soții trebuie să se adreseze instanței.

3. Neutilizarea raportului de anchetă psihosocială

În divorțul judiciar cu copii minori, raportul DGASPC este esențial. Unii părinți neglijează să colaboreze cu asistentul social sau să pregătească condiții adecvate pentru vizita la domiciliu. Acest raport are greutate mare în decizia instanței privind locuința copilului.

4. Confuzia între pensie de întreținere și prestație compensatorie

Sunt instituții diferite, cu condiții diferite. Pensia de întreținere se acordă pentru incapacitate de muncă, prestația compensatorie pentru dezechilibru economic (căsătorie de 20+ ani, culpă exclusivă a pârâtului). Nu se pot cumula — trebuie să alegeți una.

5. Neînregistrarea separării în fapt

Dacă intenționați să divorțați pe baza separării de 2 ani, este util să aveți dovezi clare ale datei de la care ați început să trăiți separat: procese-verbale de contravenție la adrese diferite, contracte de închiriere, adeverințe de la vecini/rude. Fără dovezi, instanța poate respinge cererea.

6. Vânzarea bunurilor comune după depunerea cererii de divorț

Regimul matrimonial încetează la data introducerii cererii de divorț. Orice vânzare sau înstrăinare a bunurilor comune după această dată fără acordul ambilor soți poate fi anulată.

⚠️ Opinie specialistă — Cabinet Avocat Zandomeni (Timișoara) „Una dintre cele mai frecvente greșeli pe care le observăm este presupunerea că divorțul 'rapid' la notar elimină orice conflict. Realitatea este că, dacă nu ați discutat în detaliu și nu ați convenit asupra tuturor aspectelor — de la bunuri la programul de vizită cu copiii — veți ajunge oricum la instanță, mai târziu, pentru soluționarea acestor conflicte. Investiția de timp și negociere înainte de divorț vă poate economisi ani de litigii ulterioare."

Sursa: Ghid complet divorț în Timișoara, accesat februarie 2026

Costuri estimate

Divorț pe cale administrativă:

• La ofițerul de stare civilă (fără copii): taxa de timbru cca. 50-100 lei
• La notar (cu sau fără copii): taxă notarială cca. 200-500 lei (variază în funcție de tarifele notarului)

Divorț judiciar:

• Taxă de timbru judiciar: 50 lei (pentru cerere de divorț prin acord) sau 100 lei (divorț contencios)
• Onorarii avocat: 500-2.000 lei (divorț prin acord simplu) până la 3.000-10.000 lei sau mai mult (divorț contencios cu partaj complex, dispute asupra copiilor, probatorii extensive)
• Alte cheltuieli: taxe pentru traduceri, legalizări, expertize (dacă sunt necesare), raport DGASPC (de regulă gratuit)

Recunoașterea divorțului românesc în străinătate și invers

Divorțul pronunțat în România este recunoscut automat în toate statele membre UE, conform Regulamentului UE nr. 2201/2003 („Bruxelles II bis"), fără a fi nevoie de procedură de recunoaștere. Pentru state non-UE, recunoașterea se face conform convențiilor bilaterale sau prin procedură de exequatur.

Divorțul pronunțat în străinătate (de exemplu, de cetățeni români divorțați în altă țară) este recunoscut în România dacă:

• Instanța străină a fost competentă conform normelor de drept internațional privat
• Hotărârea este definitivă
• Nu contravine ordinii publice românești
• Dreptul la apărare a fost respectat

Pentru divorțul administrativ (la notar/ofițer de stare civilă), recunoașterea în străinătate poate ridica probleme în unele state care nu cunosc această instituție. Se recomandă consultarea unui avocat specializat în drept internațional privat.

Legislație europeană

Regulamente și directive aplicabile

Dreptul familiei rămâne în principal competența statelor membre UE, dar există regulamente europene importante care reglementează aspectele internaționale ale căsătoriei și divorțului — în special jurisdicția (ce instanță este competentă), legea aplicabilă (ce lege națională se aplică) și recunoașterea hotărârilor pronunțate în alte state membre.

1. Regulamentul (UE) 2019/1111 — „Bruxelles II ter" (recunoașterea hotărârilor de divorț)

Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, precum și privind sustragerea internațională de copii (reformare)

Aplicabil din: 1 august 2022 (a înlocuit Regulamentul 2201/2003 „Bruxelles II bis")

Ce reglementează:

• Stabilește regulile de competență pentru divorț, separare și anulare căsătoriei când soții au reședința obișnuită în state membre diferite
• Hotărârile de divorț pronunțate într-un stat membru UE sunt recunoscute automat în toate celelalte state membre, fără nicio procedură specială
• Reglementează răspunderea părintească (autoritatea părintească, locuința copilului) — competența aparține instanței din statul unde copilul are reședința obișnuită
• Include reguli pentru situațiile de sustragere internațională de copii

Aplicare practică pentru cetățenii români:

• Un divorț pronunțat în România este automat recunoscut în toată UE (nu este nevoie de procedură de recunoaștere separată)
• Un divorț pronunțat în altă țară UE (ex. Germania, Franța, Italia) este automat recunoscut în România
• Dacă soții au reședință obișnuită în state membre diferite, competența se stabilește după regulile din Art. 3 al regulamentului (reședința obișnuită a soților, ultima reședință comună, cetățenia)

Sursa: Regulamentul (UE) 2019/1111, CELEX:32019R1111

2. Regulamentul (UE) 1259/2010 — „Roma III" (legea aplicabilă divorțului)

Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp

Aplicabil din: 21 iunie 2012

State participante: 17 state membre, inclusiv România

Ce reglementează:

• Permite soților să aleagă legea aplicabilă divorțului lor (Art. 5)
• Soții pot alege:
  • Legea statului unde au reședința obișnuită comună
  • Legea statului unde au avut ultima reședință obișnuită comună (dacă unul încă locuiește acolo)
  • Legea statului al cărui cetățean este oricare dintre soți
  • Legea română (dacă instanța română este sesizată)
• Dacă soții nu aleg, se aplică o ierarhie: legea reședinței obișnuite comune → legea ultimei reședințe obișnuite comune → legea cetățeniei comune → legea instanței sesizate

Transpunerea în dreptul român:

• Art. 2597-2600 Cod Civil transpun Regulamentul „Roma III"
• Art. 2597 prevede exact aceleași opțiuni de alegere a legii aplicabile ca regulamentul UE

Aplicare practică:

• Un cetățean român căsătorit cu un cetățean francez, care locuiește în Germania, poate alege împreună cu soțul/soția: legea germană (reședință actuală), legea română, legea franceză, sau legea altui stat unde au locuit
• Alegerea se face printr-o convenție în formă autentică (la notar)
• Dacă nu aleg, instanța aplică legea germană (reședința obișnuită comună)

Sursa: Regulamentul (UE) 1259/2010, CELEX:32010R1259

3. Regulamentul (UE) 2016/1103 — regimurile matrimoniale

Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul competenței, al legii aplicabile, al recunoașterii și executării hotărârilor în materie de regimuri matrimoniale

Aplicabil din: 29 ianuarie 2019

State participante: 18 state membre — România NU participă la această cooperare consolidată

Ce reglementează:

• Stabilește regulile privind regimurile matrimoniale (ce bunuri sunt comune, ce sunt proprii) în caz de divorț sau deces
• Permite soților să aleagă legea aplicabilă regimului lor matrimonial
• Asigură recunoașterea hotărârilor privind partajul bunurilor între state participante

Implicații pentru România:

• Regulamentul nu se aplică în România
• Partajul bunurilor în divorțurile cu element de extraneitate se reglementează conform dreptului internațional privat român (Art. 2585-2596 Cod Civil)
• Dacă un divorț dintre soți români are loc într-un stat participant (ex. Germania), partajul bunurilor se va face conform legii acelui stat, dar recunoașterea în România poate ridica probleme

Sursa: Regulamentul (UE) 2016/1103, CELEX:32016R1103

Jurisprudență CJUE

Cauza C-673/16, Coman (2018) — recunoașterea căsătoriilor între persoane de același sex în scopul liberei circulații

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, 5 iunie 2018, C-673/16, Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton vs. Inspectoratul General pentru Imigrări

Contexte: Adrian Coman (cetățean român și american) s-a căsătorit în Belgia cu Robert Hamilton (cetățean american). La întoarcerea în România, Inspectoratul General pentru Imigrări a refuzat să acorde lui Hamilton drept de ședere ca „soț" al unui cetățean UE, pe motiv că România nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex (Art. 277 Cod Civil).

Hotărârea CJUE:

• Termenul „soț" din Directiva 2004/38/CE privind libera circulație include și soțul de același sex al unui cetățean UE, dacă căsătoria a fost încheiată legal într-un alt stat membru
• Statele membre sunt obligate să acorde drept de ședere soțului de același sex pentru a respecta dreptul la liberă circulație
• NU obligă statele membre să recunoască căsătoriile între persoane de același sex ca instituție juridică în dreptul intern (România nu trebuie să permită încheierea unor astfel de căsătorii)
• Obligă doar recunoașterea efectelor căsătoriei în scopul exercitării drepturilor UE (drept de ședere, reunificare familială)

Implicații pentru România:

• România trebuie să acorde drept de ședere soțului de același sex al unui cetățean român/UE, dacă căsătoria a fost încheiată legal în altă țară UE
• Căsătoria nu este recunoscută ca instituție (nu produce efecte de stare civilă, regim matrimonial, succesiune conform dreptului român)
• Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 534/2018, a confirmat această distincție: parteneriatele/căsătoriile între persoane de același sex încheiate în străinătate nu sunt recunoscute ca „căsătorii" în sensul Codului Civil, dar trebuie respectate în scopul liberei circulații UE

Sursa: CJEU, Cauza C-673/16

Drepturile concrete ale soților de același sex căsătoriți în străinătate — ce NU se recunoaște în România

În urma Deciziei CCR 534/2018 și a Hotărârii CJUE Coman, poziția juridică este clară: căsătoriile între persoane de același sex încheiate în străinătate nu sunt recunoscute ca căsătorii în sensul Codului Civil român. Acest lucru înseamnă că partenerul de același sex nu are statutul juridic de „soț" în dreptul intern român, ceea ce blochează accesul la o serie de drepturi rezervate soților:

1. Moștenire legală (succesiune ab intestat)

Art. 967 Cod Civil — Clasele de moștenitori În lipsă de moștenitori testamentari, moștenirea se deferește, în ordinea claselor indicate mai jos, următorilor moștenitori legali: a) clasa I: descendenții și soțul supraviețuitor; b) clasa a II-a: ascendenții privilegiați și frații, după caz și descendenții acestora; [...]

Sursa: Codul Civil, Art. 967

Partenerul de același sex căsătorit în străinătate NU este moștenitor legal în România. Dacă partenerul decedat nu a lăsat testament, moștenirea va merge la rudele din Clasa I (copii, părinți), Clasa a II-a (frați, bunici), sau, în lipsa acestora, la stat. Partenerul supraviețuitor nu primește nimic.

Soluție: Întocmirea unui testament autentic (la notar) prin care decujusul lasă partenerului o cotă din patrimoniu. Testamentul poate fi atacat de moștenitorii rezervatari (copii, părinți) doar în limita rezervei succesorale (jumătate din moștenire pentru un copil, un sfert pentru părinți), restul poate fi lăsat liber partenerului.

2. Decizie medicală pentru partenerul incapacitat

Când o persoană este inconștientă sau lipsită de discernământ (comă, demenț

ă avansată, boală psihică), consimțământul la tratament medical este dat de:

• Reprezentantul legal (tutore, curator)
• Membrii familiei (soț, copii majori, părinți, frați)

Partenerul de același sex nu face parte din categoria „soț" și, în absența unei procuri speciale autentice (formă autentică notarială) sau a unei desemnări exprese în registrul medical, nu poate lua decizii medicale pentru partener. În practică, medicii apelează la rude de sânge (părinți, frați) pentru consimțământul la intervenții.

Soluție: Redactarea unei procuri speciale autentice (la notar) prin care fiecare partener îl desemnează pe celălalt ca reprezentant pentru decizii medicale în caz de incapacitate. Această procură trebuie să fie specifică și să includă dreptul de a consimți la tratamente, intervenții chirurgicale, și de a accesa dosarul medical.

3. Pensie de urmaș

Legea 263/2010, Art. 90 — Dreptul la pensie de urmaș (1) Soțul supraviețuitor al asiguratului decedat are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, dacă îndeplinește una dintre următoarele condiții: a) are în îngrijire, creștere și educare copii minori, copii majori care urmează cursurile de zi ale învățământului [...]; b) are vârsta standard de pensionare [...]; c) se află în incapacitate de muncă.

Sursa: Legea 263/2010, Art. 90

Partenerul de același sex căsătorit în străinătate nu are drept la pensie de urmaș deoarece legea rezervă acest drept „soțului supraviețuitor" — termen care, conform dreptului român, se referă doar la soții dintr-o căsătorie recunoscută conform Codului Civil.

Consecință practică: La decesul partenerului asigurat, partenerul supraviețuitor nu primește pensie de urmaș, chiar dacă au conviețuit zeci de ani și au avut o gospodărie comună.

4. Regim matrimonial și partaj la desfacerea parteneriatului

Deoarece căsătoria nu este recunoscută, nu există regim matrimonial legal (comunitate de bunuri). Bunurile dobândite în timpul conviețuirii sunt:

• Bunuri proprii ale celui care le-a cumpărat (pe numele căruia figurează în acte)
• Dacă ambii parteneri au contribuit financiar la achiziția unui bun (apartament, mașină), dar bunul este pe numele unuia singur, celălalt poate invoca proprietate comună pe cote-părți (conform dreptului comun, Art. 631 și urm. Cod Civil), dar trebuie să dovedească contribuția (transferuri bancare, chitanțe, mărturii).

În practică: La separare, fără acte clare, partenerul care nu figurează ca proprietar poate rămâne fără nimic.

Soluție: Redactarea unui contract de coabitare autentic (la notar) care să stabilească:

• Reguli de coproprietate asupra bunurilor achiziționate împreună
• Contribuții financiare reciproce
• Reguli de împărțire a bunurilor în caz de separare

Concluzie

În absența recunoașterii căsătoriei între persoane de același sex în dreptul intern român, partenerii trebuie să protejeze juridic relația prin acte juridice substitutive:

• Testament autentic pentru moștenire
• Procură specială autentică pentru decizii medicale
• Contract de coabitare autentic pentru regimul patrimonial
• Coproprietate pe cote-părți pentru bunuri imobile (înregistrare la cartea funciară)

Fără aceste instrumente, partenerul supraviețuitor riscă să fie complet exclus de la moștenire, decizii medicale și partaj echitabil.

Cauza C-522/20, OE și VY (2022) — jurisdicție în divorț pe baza cetățeniei

CJUE, 10 februarie 2022, C-522/20, OE vs. VY

Hotărârea: Articolul 3(1)(a) al Regulamentului „Bruxelles II bis" (actual Art. 3 din Regulamentul 2019/1111) permite stabilirea competenței instanței unui stat membru pe baza cetățeniei unuia dintre soți, chiar dacă acel soț nu are reședința obișnuită în statul respectiv — fără a încălca principiul nediscriminării pe criteriu de cetățenie (Art. 18 TFUE).

Implicații practice: O cetățeană română care locuiește în Spania poate introduce acțiune de divorț în România pe baza cetățeniei române, chiar dacă nu are reședința obișnuită în România.

Sursa: CJEU, Cauza C-522/20

Cauza C-168/08, Hadadi (2009) — principiul favor divortii

CJUE, 16 iulie 2009, C-168/08, Hadadi

Hotărârea: Regulamentul „Bruxelles II bis" consacră principiul favor divortii (favorizarea posibilității de a obține divorțul) — competența se poate stabili pe baza oricăreia dintre conexiunile obiective din Art. 3(1), nu trebuie îndeplinite cumulativ.

Implicații: Soții au mai multe opțiuni de a alege instanța competentă (forum shopping moderat), ceea ce facilitează accesul la divorț în situații internaționale.

Sursa: CJEU, Cauza C-168/08

Transpunerea în dreptul român

Regulamentul „Bruxelles II ter" (2019/1111)

Regulamentele UE sunt direct aplicabile — nu necesită transpunere prin lege națională. Judecătorii români aplică direct regulamentul în cazurile de divorț cu element de extraneitate.

Modificări legislative:

• Codul de Procedură Civilă (Art. 1.062-1.076) conține reguli procedurale pentru recunoașterea și executarea hotărârilor străine, compatibile cu regulamentul
• Norma 21/2024 privind actele de stare civilă (Art. 98-104) reglementează transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă eliberate în străinătate, inclusiv certificatele de divorț din state UE

Regulamentul „Roma III" (1259/2010)

Art. 2597-2600 Cod Civil transpun regulamentul:

Art. 2597 Cod Civil — Alegerea legii aplicabile divorțului Soții pot alege, de comun acord, ca lege aplicabilă divorțului una dintre următoarele legi: a) legea statului în care soții au reședința obișnuită la data încheierii convenției de alegere a legii aplicabile; b) legea statului în care soții au avut ultima reședință obișnuită, în cazul în care cel puțin unul dintre ei încă mai are reședința obișnuită în acel stat la data încheierii convenției de alegere a legii aplicabile; c) legea statului a cărui cetățenie o are unul dintre soți la data încheierii convenției de alegere a legii aplicabile; d) legea română.

Sursa: Codul Civil, Art. 2597

Diferențe față de standardul UE:

• Nicio diferență semnificativă — transpunerea este fidelă regulamentului UE
• România aplică regulamentul „Roma III" în integralitatea sa

Aspecte practice din perspectivă europeană

1. Divorțul transfrontalier în UE — unde puteți divorța?

Dacă sunteți cetățean român căsătorit cu un cetățean al altui stat UE (sau dacă aveți reședința obișnuită în alt stat membru), puteți introduce acțiune de divorț în mai multe state, conform Art. 3 din Regulamentul 2019/1111:

• Statul unde ambii soți au reședința obișnuită
• Statul unde soții au avut ultima reședință obișnuită comună, dacă unul încă locuiește acolo
• Statul unde pârâtul (soțul care nu cere divorțul) are reședința obișnuită
• Statul unde reclamantul (cel care cere divorțul) are reședința obișnuită, dacă a locuit acolo cel puțin 12 luni înainte de introducerea acțiunii (sau 6 luni, dacă este cetățean al statului respectiv)
• Statul al cărui cetățean este oricare dintre soți (în cazul în care ambii au aceeași cetățenie, doar în statul acelei cetățenii)

Exemplu: Un cetățean român căsătorit cu o cetățeană italiană, care au locuit împreună în Spania timp de 5 ani, apoi soțul s-a mutat în Germania acum 2 ani, poate introduce acțiune de divorț în: Spania (ultima reședință comună + soția încă locuiește acolo), Germania (reședința obișnuită a soțului, dacă el introduce acțiunea), România (cetățenia soțului), Italia (cetățenia soției).

2. Ce lege se aplică divorțului transfrontalier?

Opțiunea 1: Alegeți legea aplicabilă (Art. 2597 Cod Civil / Regulamentul „Roma III")

Puteți încheia o convenție de alegere a legii aplicabile (la notar, în formă autentică), prin care alegeți:

• Legea statului unde locuiți împreună
• Legea statului unde ați locuit ultima dată împreună (dacă unul încă locuiește acolo)
• Legea statului al cărui cetățean este oricare dintre voi
• Legea română (dacă instanța română este sesizată)

Opțiunea 2: Dacă nu alegeți, se aplică ierarhia din Art. 2599 Cod Civil:

1. Legea statului unde ambii aveți reședința obișnuită la data sesizării instanței
2. Legea statului unde ați avut ultima reședință obișnuită comună, dacă nu s-au scurs mai mult de 3 ani de la încetarea acelei reședințe
3. Legea statului al cărui cetățean sunteți amândoi la data sesizării instanței
4. Legea instanței sesizate (lex fori)

Ce aspecte acoperă legea aplicabilă?

• Cauzele de divorț (acord, culpă, separare etc.)
• Efectele divorțului asupra relațiilor dintre soți (nu și asupra copiilor — aceasta e reglementată separat)
• Pensia de întreținere, prestația compensatorie

Ce aspecte NU acoperă?

• Partajul bunurilor — se aplică alt regim (Art. 2585-2596 Cod Civil pentru România; Regulamentul 2016/1103 pentru statele participante)
• Autoritatea părintească, locuința copilului — Regulamentul 2019/1111, Art. 8 (legea statului unde copilul are reședința obișnuită)

3. Recunoașterea divorțului obținut în altă țară UE

Un divorț pronunțat într-un alt stat membru UE (fie prin instanță, fie administrativ — la notar/ofițer stare civilă, dacă statul respectiv permite) este automat recunoscut în România, fără nicio procedură specială (Art. 30 din Regulamentul 2019/1111).

Pașii practice:

1. Transcrieți certificatul/hotărârea de divorț în registrele românești de stare civilă, conform Normelor 21/2024 (Art. 98-104)
2. Depuneți certificatul de divorț străin (în original sau copie legalizată) + traducere autorizată la primăria de domiciliu/reședință
3. Ofițerul de stare civilă verifică autenticitatea și transcrie divorțul în registre
4. Primiți certificat românesc de divorț

Excepții (motive de refuz al recunoașterii — Art. 38 Regulament 2019/1111):

• Recunoașterea ar fi contrară ordinii publice a României
• Pârâtul nu a fost citat în timp util și nu a putut să se apere (divorț în lipsă fără respectarea dreptului la apărare)
• Divorțul este incompatibil cu o altă hotărâre dată între aceleași părți

4. Divorțul administrativ (la notar) în alte state UE — este recunoscut în România?

Da, dacă divorțul administrativ (la notar sau ofițer de stare civilă) este o procedură legală în statul unde a fost obținut. De exemplu:

• Portugalia — divorțul la notar (cu sau fără copii minori, dacă există acord complet)
• Spania — divorțul la notar (similar Portugaliei)
• Belgia — divorțul prin declarație comună la ofițerul de stare civilă

Aceste divorțuri sunt recunoscute automat în România conform Regulamentului 2019/1111, deoarece regulamentul acoperă „hotărârile, actele autentice și acordurile" (Art. 1 alin. 1 lit. b și c).

5. Ce se întâmplă cu copiii în divorțul transfrontalier?

Competența pentru stabilirea locuinței copilului și a autorității părintești:

• Instanța statului unde copilul are reședința obișnuită la data sesizării (Art. 8 Regulament 2019/1111)
• Reședința obișnuită a copilului NU este întotdeauna aceeași cu reședința părinților — se evaluează unde copilul locuiește efectiv, unde merge la școală, unde are relații sociale

Transferul competenței (forum non conveniens):

• Dacă o altă instanță este mai bine plasată să judece (ex. copilul tocmai s-a mutat într-un alt stat, dar procedura de divorț este deja în curs în statul anterior), instanțele pot transfera competența

Recunoașterea hotărârilor privind autoritatea părintească:

• Automat recunoscute în toate statele UE (Art. 30)
• Executoriu direct (fără procedură de exequatur) — un program de vizită stabilit de o instanță din Germania poate fi executat direct în România

Dreptul copilului de a fi ascultat:

• Art. 21 din Regulamentul 2019/1111 garantează dreptul copilului de a fi ascultat în proceduri, ținând cont de vârsta și gradul de maturitate

6. Costurile divorțului transfrontalier și asistență juridică

Forum shopping și costurile:

• Deși aveți opțiunea să alegeți instanța (între mai multe competente), alegeți în funcție de:
  • Legislația mai favorabilă (ex. în unele state divorțul este mai rapid, nu necesită dovada separării de 2 ani)
  • Costuri — onorarii avocați, taxe judiciare variază foarte mult (România are costuri relativ mici; UK, Franța, Germania au costuri mult mai mari)
  • Accesibilitate — unde vă este mai ușor să vă prezentați la instanță, să administrați probe

Asistență juridică gratuită:

• Dacă nu aveți resurse să plătiți un avocat, puteți solicita asistență juridică gratuită (Art. 74 Regulament 2019/1111)
• Solicitarea se face în statul unde se derulează procedura
• În România: cerere de acordare a asistentului juridic conform Legii 51/1995

Jurisprudență națională

Jurisprudența românească în materie de căsătorie și divorț este extrem de bogată, cu peste 128.000 de decizii disponibile în baza de date rejust.ro. Această secțiune prezintă tendințele principale și decizii reprezentative ale instanțelor române.

Decizii relevante

Divorț pe bază de culpă (art. 373 lit. b Cod Civil)

Judecătoria Dej, Hotărâre din 10.12.2024 — Pensie de întreținere Instanța a pronunțat divorțul din culpa exclusivă a unuia dintre soți, reținând că raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. A fost stabilită pensie de întreținere pentru copiii minori conform art. 529 Cod Civil. Sursa: rejust.ro/juris/84d44d34g

Judecătoria Sectorului 5 București, Hotărâre din 29.06.2022 — Divorț din cauză de motive temeinice Instanța a aplicat art. 373 lit. b) Cod Civil, pronunțând divorțul atunci când din cauza unor motive temeinice raporturile dintre soți sunt grav vătămate și continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Decizia subliniază că divorțul poate fi pronunțat chiar dacă numai unul dintre soți solicită desfacerea căsătoriei. Sursa: rejust.ro/juris/23335972g

Căsătorie fictivă și nulitate (art. 295 Cod Civil)

Jurisprudența în materie de căsătorie fictivă (111 decizii identificate) relevă aplicarea strictă a art. 295 Cod Civil. Instanțele analizează dacă căsătoria a fost încheiată în alt scop decât întemeierea unei familii.

Curtea de Apel București, Hotărâre din 10.12.2024 — Litigiu privind regimul străinilor Instanța a analizat o cerere de anulare a căsătoriei pentru caracter fictiv în contextul obținerii dreptului de ședere. Criteriile evaluate includ: lipsa conviețuirii efective, absența bunurilor comune, declarații contradictorii ale soților privind intențiile la momentul căsătoriei. Sursa: rejust.ro/juris/84d44d34g

Curtea de Apel Craiova, Hotărâre din 16.10.2024 — Anulare act de căsătorie Instanța a respins cererea de anulare a căsătoriei pentru caracter fictiv, reținând că s-a dovedit conviețuirea soților și intenția reală de a întemeia o familie. Sarcina probei revine celui care invocă caracterul fictiv al căsătoriei. Sursa: rejust.ro/juris - Curtea de Apel Craiova

Divorț prin acordul soților (art. 373 lit. a Cod Civil)

Judecătoria Târgoviște, Încheiere finală din 04.11.2024 — Divorț cu acord Instanța a pronunțat divorțul prin acordul soților conform art. 373 lit. a Cod Civil. Chiar dacă inițial s-a solicitat divorț pe bază de culpă (art. 373 lit. b), soțul pârât a acceptat divorțul prin acord, iar instanța a admis această cale ca fiind mai favorabilă pentru ambele părți și pentru stabilitatea juridică. Sursa: rejust.ro/juris/7258gde73

Pensie de întreținere pentru copii (art. 529 Cod Civil)

Jurisprudența privind pensia de întreținere pentru copii este extrem de vastă (peste 128.000 de decizii), instanțele aplicând în mod constant principiul interesului superior al copilului.

Judecătoria Bârlad, Hotărâre din 13.04.2021 — Exercitarea autorității părintești Instanța a stabilit pensia de întreținere pentru copilul minor luând în considerare: veniturile ambilor părinți, nevoile copilului (educație, sănătate, recreere), vârsta copilului și programul de vizitare. Pensia se indexează anual conform legii. Sursa: rejust.ro - Judecătoria Bârlad

Tendințe jurisprudențiale

Analiza jurisprudenței românești în materie de căsătorie și divorț relevă următoarele tendințe:

1. Divorț prin acord preferat Instanțele încurajează divorțul prin acordul soților (art. 373 lit. a) ca fiind o modalitate mai rapidă, mai puțin conflictuală și care protejează mai bine interesele copiilor minori. Chiar în cazurile în care se invocă inițial culpa, dacă soții ajung la un acord, instanța îl va valida.

2. Interpretare strictă a căsătoriei fictive Pentru a pronunța nulitatea căsătoriei conform art. 295 Cod Civil, instanțele cer probe concludente că scopul încheierii căsătoriei a fost exclusiv obținerea unui avantaj (cetățenie, drept de ședere, beneficii fiscale) și nu întemeierea unei familii. Simpla suspiciune nu este suficientă.

3. Protecția copilului în divorț În toate cazurile de divorț cu copii minori, instanțele aplică strict principiul interesului superior al copilului (art. 2 Legea 272/2004). Pensia de întreținere este stabilită în funcție de nevoile reale ale copilului, nu doar de minimul legal.

4. Culpa în divorț — apreciere concretă Atunci când se solicită divorțul pe bază de culpă (art. 373 lit. b), instanțele analizează concret comportamentul fiecărui soț și pot pronunța divorț din culpa comună dacă ambii soți au contribuit la destrămarea căsătoriei.

5. Divorț administrativ — aplicare largă Divorțul pe cale administrativă (fără instanță), introdus prin Legea 202/2010, este aplicat pe scară largă pentru cuplurile fără copii minori sau cu acord complet, reducând semnificativ încărcarea instanțelor.

Accesarea jurisprudenței

Pentru accesarea completă a jurisprudenței românești în materie de căsătorie și divorț:

• Portal rejust.ro — baza de date oficială a jurisprudenței CSM, cu peste 128.000 de decizii în materie de familie
• ECLI România — sistemul european de identificare a jurisprudenței

Întrebări frecvente

1. Pot să mă căsătoresc imediat după divorț?

Da, căsătoria se poate încheia imediat după rămânerea definitivă a hotărârii de divorț (sau după eliberarea certificatului de divorț, în cazul divorțului administrativ). Nu există termen de așteptare.

2. Ce se întâmplă dacă soțul meu refuză divorțul?

Puteți cere divorțul judiciar pe baza uneia dintre cauzele legale:

• Motive grave (Art. 373 lit. b) — dacă dovediți că raporturile sunt grav vătămate
• Separare de 2 ani (Art. 373 lit. c) — dacă ați trăit separat timp de minimum 2 ani

Instanța poate pronunța divorțul chiar dacă pârâtul refuză, dacă sunt îndeplinite condițiile legale.

3. Copilul poate alege la care părinte să locuiască după divorț?

Instanța ia în considerare părerea copilului în funcție de vârsta și gradul de maturitate. De regulă, copiii peste 10-12 ani sunt ascultați de instanță și opinia lor are greutate, dar nu este obligatorie pentru judecător. Decizia finală se ia în funcție de interesul superior al copilului, nu doar de preferința lui.

4. Ce se întâmplă dacă fostul soț nu plătește pensia de întreținere pentru copii?

Părintele creditor poate:

• Executa silit hotărârea judecătorească sau acordul notarial — prin poprire pe salariu, popirea conturilor bancare, urmărirea bunurilor mobile/imobile
• Depune plângere penală pentru abandon de familie (Art. 378 Cod Penal) — infracțiune pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

5. Divorțul prin acordul soților poate fi refăcut dacă mă răzgândesc după 30 de zile?

Înainte de eliberarea certificatului de divorț — da, oricare dintre soți poate renunța, iar divorțul nu se mai pronunță.

După eliberarea certificatului de divorț — nu, divorțul este irevocabil. Dacă ambii foști soți doresc să reia relația, trebuie să se recăsătorească (nu se poate anula divorțul).

6. Pot să cer prestație compensatorie dacă divorțul este prin acordul nostru?

Nu. Prestația compensatorie (Art. 390) se acordă numai când divorțul este pronunțat din culpa exclusivă a pârâtului. În divorțul prin acord (fără mențiune de culpă), nu se poate cere prestație compensatorie.

7. Ce bunuri sunt considerate comune și intră la partaj?

În regimul legal al comunității de bunuri (aplicabil dacă nu aveți contract de căsătorie):

• Bunuri comune (se împart 50-50): toate bunurile dobândite de oricare dintre soți în timpul căsătoriei, cu titlu oneros (cumpărate, construite, obținute din muncă) — ex. apartament cumpărat în timpul căsătoriei, mașină, mobilă, economii, acțiuni
• Bunuri proprii (nu se împart): bunurile dobândite înainte de căsătorie, bunurile primite prin moștenire sau donație (chiar în timpul căsătoriei), bunurile strict personale (îmbrăcăminte, bijuterii, instrumente de lucru)

Atenție: dacă un bun propriu (ex. moștenit) este vândut și cu banii se cumpără un alt bun în timpul căsătoriei, noul bun devine comun, cu excepția cazului în care se poate dovedi sursa și se solicită recompensă din masa comună.

Referințe

Legislație națională

1. Codul Civil (Legea 287/2009), republicat, consolidat la 14 februarie 2026 — Cartea a II-a, Titlul I „Despre familie", Art. 258-400
2. Norma privind actele de stare civilă, aprobată prin Ordinul Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr. 21/2024 — Link legislatie.just.ro
3. Codul de Procedură Civilă (Legea 134/2010), republicat — Cartea a IV-a, Titlul II „Procedura divorțului" — Link legislatie.just.ro
4. Codul Penal (Legea 286/2009) — Art. 378 „Abandonul de familie" — Link legislatie.just.ro
5. Curtea Constituțională a României, Decizia nr. 534/2018 privind interpretarea art. 277 Cod Civil în contextul dreptului UE de liberă circulație

Legislație europeană

6. Regulamentul (UE) 2019/1111 al Consiliului din 25 iunie 2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești („Bruxelles II ter") — EUR-Lex CELEX:32019R1111
7. Regulamentul (UE) nr. 1259/2010 al Consiliului din 20 decembrie 2010 de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul legii aplicabile divorțului și separării de corp („Roma III") — EUR-Lex CELEX:32010R1259
8. Regulamentul (UE) 2016/1103 al Consiliului din 24 iunie 2016 privind regimurile matrimoniale — EUR-Lex CELEX:32016R1103
9. Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Cauza C-673/16, Relu Adrian Coman și Robert Clabourn Hamilton vs. Inspectoratul General pentru Imigrări (2018) — EUR-Lex CELEX:62016CJ0673
10. CJUE, Cauza C-522/20, OE vs. VY (2022) — EUR-Lex CELEX:62020CJ0522
11. CJUE, Cauza C-168/08, Hadadi (2009) — EUR-Lex CELEX:62008CJ0168

Doctrină și practică

12. Ionescu-Novac, Gabriel — Divorț în România pentru cetățenii din străinătate: costuri și durată — ionescu-novac.ro, accesat februarie 2026
13. Cabinet Avocat Zandomeni — Ghid complet divorț în Timișoara: pași, costuri și greșeli de evitat — zandomeni.ro, accesat februarie 2026