Clauze de Forță Majoră și Hardship

📅Creat: 14 februarie 2026
✏️Actualizat: acum 1 lună

Clauze de Forță Majoră și Hardship

Pe scurt

Clauzele de forță majoră și hardship (impreviziune) protejează părțile contractante atunci când evenimente imprevizibile afectează executarea obligațiilor. Forța majoră acoperă situații de imposibilitate obiectivă de executare (calamități naturale, războaie, epidemii), în timp ce hardship se aplică când executarea devine excesiv de oneroasă din cauze neprevăzute, fără a fi imposibilă. Ambele mecanisme sunt reglementate de Codul Civil și constituie instrumente esențiale pentru gestionarea riscurilor în contractele comerciale pe termen lung.

Forța majoră și cazul fortuit

Forța majoră și cazul fortuit sunt reglementate prin Art. 1351 Cod Civil ca temeiuri de exonerare de răspundere civilă:

Art. 1351 Cod Civil — (1) Debitorul nu mai răspunde pentru prejudiciul cauzat creditorului prin neîndeplinirea obligației dacă dovedește că neîndeplinirea se datorează unei cauze care nu îi poate fi imputată.

(2) Forța majoră constă într-un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

(3) Cazul fortuit reprezintă un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Sursa: Codul Civil (Legea 287/2009), consolidare 19.12.2025

Imposibilitatea fortuită de executare

Art. 1634 Cod Civil reglementează stingerea obligațiilor prin imposibilitate fortuită de executare:

Art. 1634 Cod Civil — (1) Debitorul este liberat atunci când obligația sa nu mai poate fi executată din cauza unei forțe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.

(2) Debitorul este, de asemenea, liberat, chiar dacă se află în întârziere, atunci când creditorul nu ar fi putut, oricum, să beneficieze de executarea obligației din cauza împrejurărilor prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care debitorul a luat asupra sa riscul producerii acestora.

(3) Atunci când imposibilitatea este temporară, executarea obligației se suspendă pentru un termen rezonabil, apreciat în funcție de durata și urmările evenimentului care a provocat imposibilitatea de executare.

(4) Dovada imposibilității de executare revine debitorului.

(5) Debitorul trebuie să notifice creditorului existența evenimentului care provoacă imposibilitatea de executare a obligațiilor. Dacă notificarea nu ajunge la creditor într-un termen rezonabil din momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea de executare, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat, prin aceasta, creditorului.

(6) Dacă obligația are ca obiect bunuri de gen, debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare.

Sursa: Codul Civil (Legea 287/2009), consolidare 19.12.2025

Impreviziunea (Hardship)

Art. 1271 Cod Civil reglementează impreviziunea ca excepție de la principiul forței obligatorii a contractelor:

Art. 1271 Cod Civil — (1) Părțile sunt ținute să își execute obligațiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creșterii costurilor executării propriei obligații, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.

(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepționale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligației, instanța poate să dispună:

a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului, la momentul și în condițiile pe care le stabilește.

(3) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) schimbarea împrejurărilor, precum și întinderea acesteia nu au fost și nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

c) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că și-ar fi asumat acest risc;

d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil și cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile și echitabile a contractului.

Sursa: Codul Civil (Legea 287/2009), consolidare 19.12.2025

Explicație detaliată

Diferența dintre forța majoră și hardship

Deși ambele mecanisme protejează părțile contractante de evenimente imprevizibile, există diferențe esențiale:

Forța majoră:

  • Presupune imposibilitate obiectivă de executare a obligației
  • Stinge obligația — debitorul este liberat definitiv (sau temporar, dacă imposibilitatea este temporară)
  • Reglementată în Art. 1634 (stingerea obligațiilor) și Art. 1351 (exonerare de răspundere)
  • Exemple: cutremure, inundații, războaie, epidemii care fac imposibilă executarea

Hardship (Impreviziunea):

  • Executarea rămâne posibilă, dar devine excesiv de oneroasă
  • Nu stinge obligația — contractul continuă să existe, dar poate fi adaptat sau încetat de instanță
  • Reglementată în Art. 1271 (efectele contractului)
  • Exemple: creșterea neașteptată a prețului materiilor prime, schimbări monetare drastice, modificări legislative majore

⚠️ Opinie specialistă — Dan Iliescu (avocat) „Art. 1634 Cod civil nu are nimic de-a face cu apărarea de răspundere pentru neexecutarea obligațiilor în caz de forță majoră. Art. 1634 reglementează doar unul dintre multiplele moduri de stingere a obligațiilor. Pe cale de consecință, Art. 1634, care reglementează stingerea obligațiilor, nu poate invada sub nicio formă teritoriul Art. 1351, care reglementează răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor în caz de forță majoră." Sursa: Forța majoră, banii și rinocerul alb (Juridice.ro, martie 2020)

Condițiile forței majore

Pentru ca un eveniment să constituie forță majoră, conform Art. 1351 alin. (2), acesta trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  1. Extern — evenimentul trebuie să provină din afara sferei de control a debitorului
  2. Imprevizibil — la momentul încheierii contractului, evenimentul nu putea fi prevăzut în mod rezonabil
  3. Absolut invincibil — nu poate fi înlăturat prin nicio măsură rezonabilă
  4. Inevitabil — efectele evenimentului nu pot fi evitate

Exemplu: În contextul pandemiei COVID-19, instaurarea stării de urgență și restricțiile de circulație au constituit forță majoră pentru multe contracte, dar nu automat pentru toate — era necesar să se demonstreze că respectivul contract nu putea fi executat din cauza acestor restricții.

Condițiile invocării impreviziunii

Art. 1271 alin. (3) stabilește că impreviziunea poate fi invocată doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

  1. Schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului — evenimentele care au făcut executarea excesiv de oneroasă nu existau la momentul semnării

  2. Schimbarea nu putea fi prevăzută în mod rezonabil — partea afectată nu putea anticipa, cu diligenţa unui comerciant prudent, schimbarea respectivă

  3. Riscul nu a fost asumat de debitor — prin contract, partea afectată nu și-a asumat expres riscul modificărilor respective

  4. S-a încercat renegocierea cu bună-credință — partea afectată a notificat cealaltă parte și a încercat să renegocieze contractul într-un termen rezonabil

⚠️ Opinie specialistă — Colcer Attorneys „Instanța nu intervine automat — ea acționează doar subsidiar, când părțile au eșuat în renegociere. Acest lucru respectă autonomia de voință a părților, asigurând în același timp un remediu echitabil pentru a preveni abuzul sau ruina financiară a uneia dintre părți." Sursa: Hardship in Romanian law (Colcer Attorneys, aprilie 2025)

Obligația de notificare

În cazul forței majore, Art. 1634 alin. (5) impune debitorului obligația de a notifica creditorul despre imposibilitatea de executare:

  • Notificarea trebuie făcută într-un termen rezonabil de la momentul în care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască imposibilitatea
  • Dacă notificarea întârzie nejustificat, debitorul răspunde pentru prejudiciul cauzat creditorului prin lipsa de informare
  • Certificarea forței majore poate fi obținută de la Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR)

În cazul impreviziunii, Art. 1271 alin. (3) lit. d) cere ca debitorul să fi încercat negocierea adaptării contractului cu bună-credință și într-un termen rezonabil înainte de a se adresa instanței.

Efectele juridice

În cazul forței majore:

  • Imposibilitate totală și definitivă: obligația se stinge — debitorul este liberat complet (Art. 1634 alin. 1)
  • Imposibilitate temporară: executarea se suspendă pentru un termen rezonabil (Art. 1634 alin. 3)
  • Imposibilitate parțială: obligația se stinge doar în măsura în care executarea a devenit imposibilă
  • Debitorul este exonerat de răspundere civilă pentru neexecutare (Art. 1351)

Excepție importantă: Dacă obiectul obligației constă în bunuri de gen (bani, mărfuri fungibile), debitorul nu poate invoca imposibilitatea fortuită de executare (Art. 1634 alin. 6), deoarece astfel de bunuri pot fi întotdeauna înlocuite cu altele de aceeași natură.

În cazul impreviziunii:

Instanța poate dispune:

  • Adaptarea contractului — redistribuirea echitabilă a pierderilor și beneficiilor (de exemplu, reducerea prețului, eșalonarea plăților, modificarea termenelor) — soluție preferată când contractul este încă viabil
  • Încetarea contractului — la momentul și în condițiile stabilite de instanță — soluție ultimă, când adaptarea nu este posibilă sau echitabilă

Important: Simpla creștere a costurilor sau scăderea profitabilității nu justifică aplicarea impreviziunii — este necesară o schimbare excepțională care face executarea excesiv de oneroasă și vădit injustă.

Aspecte practice

Cum se redactează o clauză de forță majoră

O clauză eficientă de forță majoră ar trebui să includă:

1. Definiția forței majore

Exemplu:

"Forță majoră înseamnă orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil
și inevitabil, care face imposibilă executarea obligațiilor contractuale, inclusiv,
dar fără a se limita la: războaie, revoluții, calamități naturale, epidemii/pandemii,
acte de terorism, acte ale autorităților publice care interzic executarea contractului."

2. Obligațiile părților în caz de forță majoră

"Partea care invocă forța majoră va notifica cealaltă parte în termen de [X zile]
de la apariția evenimentului, furnizând dovezi privind natura, durata estimată
și impactul asupra executării contractului."

3. Efectele asupra contractului

"Pe durata forței majore, executarea obligațiilor afectate este suspendată,
fără ca vreuna dintre părți să fie în culpă. Dacă forța majoră durează mai mult
de [Y zile/luni], oricare dintre părți poate denunța contractul, fără penalități."

4. Exclusiuni

"Nu constituie forță majoră: lipsa de fonduri, dificultăți economice ale părților,
greve ale angajaților proprii, defectarea echipamentelor, dificultăți în aprovizionare
care puteau fi prevăzute."

Cum se redactează o clauză de hardship

O clauză de hardship bine formulată ar trebui să prevadă:

1. Definirea hardship-ului

"Hardship înseamnă orice schimbare excepțională a împrejurărilor, intervenită după
încheierea contractului, care nu putea fi prevăzută în mod rezonabil și care face
executarea contractului excesiv de oneroasă pentru una dintre părți, fără a o face
imposibilă."

2. Procedura de notificare și renegociere

"Partea care invocă hardship-ul va notifica cealaltă parte în termen de [15 zile]
de la constatarea circumstanțelor. Părțile vor negocia cu bună-credință, timp de
[30-60 zile], adaptarea contractului pentru a restabili echilibrul contractual."

3. Soluții contractuale prestabilite

"În cazul hardship-ului, părțile convin asupra următoarelor mecanisme de adaptare:
- Revizuirea prețului pe baza [indice/formulă specifică]
- Modificarea cantităților/termenelor de livrare
- Suspendarea temporară a obligațiilor pentru [perioadă]"

4. Arbitraj sau mediere

"Dacă părțile nu ajung la un acord în termenul prevăzut, diferendul va fi supus
[medierii/arbitrajului], conform procedurii prevăzute în art. [X] din contract."

Greșeli frecvente de evitat

1. Confundarea forței majore cu hardship-ul

❌ Greșit: „Invoc forță majoră deoarece materia primă s-a scumpit cu 50%" ✅ Corect: „Invoc hardship deoarece creșterea excepțională a prețului face executarea excesiv de oneroasă"

2. Nenotificarea la timp

  • Întârzierea notificării poate duce la pierderea dreptului de a invoca forța majoră sau la obligația de a despăgubi pentru prejudiciul cauzat prin lipsa de informare

3. Invocarea forței majore pentru obligații de plată în bani

  • Conform Art. 1634 alin. (6), obligațiile care au ca obiect bunuri de gen (inclusiv bani) nu pot fi stinse prin forță majoră, deoarece banii pot fi întotdeauna înlocuiți
  • În astfel de cazuri, forța majoră poate exonera de răspundere (daune-interese, penalități), dar nu stinge obligația de plată

4. Așteptarea ca instanța să adapteze automat contractul

  • Pentru impreviziune, partea afectată trebuie să dovedească că a încercat mai întâi negocierea cu cealaltă parte
  • Adresarea directă la instanță, fără tentativă de renegociere, duce la respingerea cererii

5. Asumarea expresă a riscurilor fără înțelegerea consecințelor

  • Clauzele de tipul „Cumpărătorul își asumă orice risc privind fluctuațiile de preț" pot exclude aplicarea impreviziunii
  • Astfel de clauze trebuie negociate atent și însoțite de mecanisme de hedging sau plafonare a riscului

Exemple din practică

Exemplu 1: Forță majoră — Pandemie

Un organizator de evenimente a semnat un contract de închiriere a unei săli pentru o conferință în martie 2020. În luna în care trebuia să se desfășoare evenimentul, autoritățile au interzis adunările publice din cauza COVID-19.

  • ✅ Caracterul extern, imprevizibil și invincibil al interdicției constituie forță majoră
  • ✅ Executarea contractului a devenit imposibilă din punct de vedere legal
  • ✅ Obligația de închiriere se suspendă (dacă interdicția este temporară) sau se stinge (dacă interdicția se prelungește excesiv)

Exemplu 2: Hardship — Criză energetică

O fabrică de prelucrare a aluminiului a semnat un contract de furnizare pe 2 ani, la un preț fix. După 6 luni, prețul energiei electrice (care reprezintă 60% din costurile de producție) a crescut cu 400% din cauza crizei energetice.

  • ✅ Fabricantul poate invoca hardship — executarea este posibilă, dar excesiv de oneroasă
  • ✅ Trebuie să notifice clientul și să propună renegocierea (de exemplu, aplicarea unei formule de indexare a prețului)
  • ✅ Dacă renegocierea eșuează, fabricantul poate solicita instanței adaptarea contractului (ajustarea prețului) sau încetarea acestuia

Exemplu 3: Lipsa forței majore — Dificultăți financiare

Un antreprenor nu își poate achita chiria pentru spațiul comercial din cauza scăderii vânzărilor și a lipsii de lichidități.

  • ❌ Nu constituie forță majoră — dificultățile financiare sunt interne și nu fac plata imposibilă obiectiv
  • ❌ Nu se poate invoca nici impreviziune dacă scăderea vânzărilor este rezultatul managementului defectuos sau al schimbărilor previzibile de pe piață
  • Antreprenorul rămâne obligat să plătească chiria, dar poate negocia cu proprietarul o eșalonare sau reducere

Legislație europeană

Cadrul juridic european general

Deși România dispune de reglementări proprii privind forța majoră (Art. 1351 și Art. 1634 Cod Civil) și impreviziunea (Art. 1271 Cod Civil), dreptul european influențează aplicarea acestor instituții în contextul contractelor transfrontaliere și al protecției consumatorilor.

Conceptul de forță majoră în dreptul Uniunii Europene are caracter independent față de sistemele juridice naționale și este recunoscut ca principiu general al dreptului UE, aplicabil în diverse domenii de reglementare.

Definiție CJUE — Curtea de Justiție a Uniunii Europene „Forța majoră constă în circumstanțe anormale și imprevizibile, care se află în afara controlului părții care o invocă și ale căror consecințe nu puteau fi evitate în ciuda exercitării diligenței cuvenite." Sursa: Comunicare a Comisiei privind forța majoră și circumstanțe excepționale (COM/2024/225)

Jurisprudență CJUE — Definiția forței majore

Cauza C-284/82, Acciaierie e Ferriere Busseni v. Comisia Europeană (9 februarie 1984)

Această hotărâre fundamentală a CJUE stabilește criteriile forței majore în dreptul european:

CJUE, Cauza C-284/82 — „Conceptul de forță majoră acoperă în esență circumstanțe neobișnuite care fac imposibilă executarea acțiunii respective. Mai specific, necesită dificultăți anormale, independente de voința persoanei în cauză și aparent inevitabile chiar dacă s-a exercitat toată diligența cuvenită."

Cele două elemente ale forței majore:

  1. Element obiectiv — Circumstanțe anormale care sunt imprevizibile sau atât de improbabile încât un operator diligent ar considera riscul neglijabil. Fluctuațiile de piață, furtul și actele frauduloase NU constituie forță majoră.

  2. Element subiectiv — Operatorul trebuie să fi luat toate măsurile de protecție adecvate, fără a face sacrificii nerezonabile. Acest lucru necesită monitorizare continuă și reacție rapidă la anomalii.

Sursa: CJUE, Cauza C-284/82

Regulamente europene aplicabile în România

1. Regulamentul Rome I (Reg. 593/2008) — Legea aplicabilă obligațiilor contractuale

Regulamentul (CE) nr. 593/2008 stabilește legea aplicabilă obligațiilor contractuale în situații cu conflict de legi în Uniunea Europeană:

  • Părțile pot alege în mod expres legea aplicabilă contractului lor
  • În lipsa unei alegeri, se aplică legea țării cu care contractul prezintă cele mai strânse legături
  • Pentru contracte de vânzare de bunuri: legea țării în care vânzătorul își are reședința obișnuită
  • Pentru contracte de prestări servicii: legea țării în care prestatorul își are reședința obișnuită

Relevanță pentru forța majoră: Regulamentul Rome I determină ce lege națională se aplică pentru a stabili dacă un eveniment constituie forță majoră în contractele transfrontaliere. Dacă părțile aleg dreptul român, se vor aplica Art. 1351 și Art. 1634 Cod Civil.

Sursa: Regulamentul Rome I (CE) 593/2008

2. Regulamentul Bruxelles Ia (Reg. 1215/2012) — Competența judiciară

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 stabilește competența instanțelor statelor membre UE în materie civilă și comercială:

  • Regula generală: instanțele statului membru în care pârâtul are domiciliul au competență
  • Părțile pot conveni asupra instanței competente prin clauze de jurisdicție
  • Hotărârile judecătorești dintr-un stat membru UE sunt recunoscute automat în celelalte state membre, fără exequatur

Relevanță pentru forța majoră: Dacă un litigiu privind invocarea forței majore sau a impreviziunii are elemente transfrontaliere (de exemplu, un furnizor român și un cumpărător din Germania), Regulamentul Bruxelles Ia determină ce instanță este competentă să soluționeze disputa.

Sursa: Regulamentul Bruxelles Ia (UE) 1215/2012

3. Convenția ONU privind Contractele de Vânzare Internațională de Mărfuri (CISG)

România a aderat la CISG (Convenția de la Viena din 1980), care se aplică automat contractelor de vânzare internațională de mărfuri între comercianți din state contractante (cu excepția cazului în care părțile o exclud expres).

Art. 79 CISG — Exonerarea de răspundere:

„O parte nu răspunde pentru neexecutarea vreunei obligații dacă dovedește că neexecutarea a fost cauzată de un impediment în afara controlului său și că nu putea fi în mod rezonabil de așteptat să fi luat în considerare impedimentul la momentul încheierii contractului sau să îl fi evitat sau să fi depășit consecințele acestuia."

Diferențe față de Codul Civil român:

  • CISG folosește termenul „impediment" în loc de „forță majoră"
  • Nu este necesar ca impedimentul să fie „absolut invincibil" — este suficient să fie în afara controlului părții și inevitabil prin diligenţă rezonabilă
  • CISG NU permite invocarea impedimentului pentru neplata sumelor de bani în cazul în care partea putea obține fonduri din alte surse

Exemplu relevant: Cauza Macromex Srl (România) v. Globex International Inc. — Tribunalul arbitral a decis că epidemia de gripă aviară din 2006 și interzicerea temporară de către autoritățile române a importului de pui nu au constituit un impediment în sensul Art. 79 CISG, deoarece Globex putea obține mărfurile din alte surse.

Sursa: CISG — Art. 79

Directive europene relevante și transpunerea în dreptul român

1. Directiva 93/13/CEE — Clauze abuzive în contractele cu consumatorii

Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii protejează consumatorii împotriva clauzelor care creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.

Transpunere în România: Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori (abrogată și înlocuită cu OUG 140/2021).

Relevanță pentru forța majoră:

  • Clauzele de forță majoră excesiv de favorabile comerciantului pot fi considerate abuzive
  • Exemplu de clauză abuzivă: „Vânzătorul poate invoca forță majoră pentru orice dificultate în executare, inclusiv creșterea costurilor sau lipsă de stoc"
  • Clauzele trebuie să fie redactate clar și inteligibil — altfel, în caz de dubiu, se interpretează în favoarea consumatorului

Sursa: Directiva 93/13/CEE

2. Directivele 2019/770 și 2019/771 — Vânzarea de bunuri și conținut digital către consumatori

Directiva (UE) 2019/771 privind contractele de vânzare de bunuri și Directiva (UE) 2019/770 privind contractele de furnizare de conținut digital și servicii digitale reglementează conformitatea bunurilor și remediile pentru neconformitate.

Transpunere în România: OUG nr. 140/2021 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 2022), care a abrogat Legea nr. 449/2003.

Relevanță pentru forța majoră:

  • Consumatorul are dreptul ca bunurile să fie aduse în conformitate prin reparare sau înlocuire
  • Comerciantul poate refuza dacă remediul este imposibil sau ar impune costuri disproporționate
  • Imposibilitatea obiectivă (forță majoră) poate exonera comerciantul de obligația de conformitate

Important: Aceste directive se aplică doar relațiilor comerciant-consumator (B2C), nu și contractelor între profesioniști (B2B), care rămân guvernate de Codul Civil.

Surse: Directiva 2019/771, Directiva 2019/770

Principiile UNIDROIT pentru Contractele Comerciale Internaționale

Deși nu au forță juridică obligatorie, Principiile UNIDROIT sunt des folosite ca instrument de interpretare în arbitrajele internaționale și pot fi alese de părți ca regulă aplicabilă contractului lor.

Distincția dintre forța majoră și hardship în Principiile UNIDROIT:

Art. 7.1.7 UNIDROIT — Forța majoră (Exemption due to impediment):

„Neexecutarea este excuzată dacă partea dovedește că neexecutarea a fost cauzată de un impediment în afara controlului său și că nu putea în mod rezonabil să anticipeze impedimentul la momentul încheierii contractului sau să evite sau să depășească impedimentul sau consecințele acestuia."

Art. 6.2.2 UNIDROIT — Hardship:

„Există hardship când intervin evenimente care alterează fundamental echilibrul contractual, fie prin creșterea costului executării pentru o parte, fie prin scăderea valorii contraprestaţiei, și:

  • (a) evenimentele au intervenit sau au devenit cunoscute după încheierea contractului;
  • (b) evenimentele nu puteau fi prevăzute în mod rezonabil;
  • (c) evenimentele sunt în afara controlului părții dezavantajate;
  • (d) riscul nu a fost asumat de partea dezavantajată."

Efecte în caz de hardship:

  • Partea dezavantajată are dreptul să solicite renegocierea contractului
  • Dacă renegocierea eșuează, instanța sau tribunalul arbitral poate:
    • Adapta contractul pentru a restabili echilibrul; sau
    • Înceta contractul, la data și în condițiile stabilite

Aceste principii sunt similare cu reglementarea din Art. 1271 Cod Civil român (impreviziunea), ceea ce facilitează armonizarea în contractele internaționale.

Sursa: Principiile UNIDROIT 2016

Aspecte practice din perspectivă europeană

1. Contracte transfrontaliere — Alegerea legii aplicabile

În contractele comerciale internaționale cu părți din România și alte state UE, este esențial să includeți:

Clauză de alegere a legii:

"Prezentul contract este guvernat de legea română. Părțile recunosc
aplicabilitatea Convenției ONU privind Contractele de Vânzare Internațională
de Mărfuri (CISG), cu excepția dispozițiilor Art. [X] care se exclud expres."

Clauză de jurisdicție:

"Orice diferend decurgând din prezentul contract va fi de competența exclusivă
a instanțelor din [București, România] / va fi soluționat prin arbitraj
conform Regulilor de Arbitraj ale [Curții de Arbitraj Comercial Internațional
de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României]."

2. Protecția consumatorilor — Limite la clauzele de forță majoră

În contractele B2C (comerciant-consumator), nu puteți:

  • Exclude complet răspunderea pentru forță majoră în mod vag sau nejustificat
  • Permite doar comerciantului să invoce forța majoră (clauză unilaterală)
  • Defini forța majoră în mod atât de larg încât să includă simple dificultăți de executare

Exemplu de clauză echilibrată pentru contracte B2C:

"În caz de forță majoră (eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil
și inevitabil, conform Art. 1351 Cod Civil), oricare dintre părți poate suspenda
executarea obligațiilor afectate. Partea care invocă forța majoră va notifica
cealaltă parte în termen de 3 zile și va furniza dovezi. Dacă forța majoră
durează mai mult de 30 zile, consumatorul are dreptul să rezilieze contractul
fără penalități și să primească restituirea integrală a sumelor plătite."

3. Valabilitate transfrontalieră — Recunoașterea hotărârilor

Dacă o instanță română decide că există forță majoră sau că trebuie adaptat un contract conform Art. 1271 Cod Civil (impreviziune), hotărârea va fi recunoscută automat în celelalte state membre UE conform Regulamentului Bruxelles Ia, fără procedură de exequatur.

Acest lucru este crucial pentru:

  • Executarea silită a hotărârilor în alte țări UE
  • Prevenirea litigiilor paralele în mai multe state membre
  • Asigurarea predictibilității în contractele transfrontaliere

4. Armonizarea cu standardele internaționale

Pentru contracte internaționale complexe (de exemplu, contracte de construcții, furnizare de echipamente industriale), recomandăm utilizarea:

  • Clauzelor ICC (Camera de Comerț Internațională) pentru forță majoră și hardship — ICC Force Majeure and Hardship Clauses 2020
  • Principiilor UNIDROIT ca regulă suplimentară pentru interpretarea contractului
  • Clauzelor FIDIC (pentru contracte de construcții internaționale)

Aceste clauze standard sunt recunoscute pe scară largă în arbitrajele internaționale și asigură compatibilitate cu multiple sisteme juridice.

Jurisprudență națională

Decizii relevante

Decizii favorabile aplicării forței majore (PRO)

Curtea de Apel București, Decizia civilă nr. 1660/2002 Instanța a stabilit că forța majoră — definită ca o împrejurare extremă, cu caracter excepțional, complet invincibilă și imprevizibilă — exonerează de răspunderea pentru prejudiciul cauzat prin lucru. Decizia subliniază caracterul absolut al condițiilor forței majore: evenimentul trebuie să fie extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Instanța a reținut că doar circumstanțele cu caracter excepțional absolut, complet invincibile și imprevizibile constituie forță majoră. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Curtea Supremă de Justiție, Decizia civilă nr. 358/1965 Instanța a decis că fenomenele naturale (inundații, alunecări de teren, cutremure, trăsnete) constituie forță majoră deoarece nu pot fi atribuite nimănui și prezintă caracter extern, imprevizibil și invincibil. Instanța a reținut că fenomenele naturale de mare amploare, care nu pot fi atribuite nimănui, îndeplinesc cumulativ condițiile forței majore. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Tribunalul Galați, Decizia civilă nr. 324/2011 Instanța a admis că probleme grave de sănătate care intervin în mod imprevizibil și creează un obstacol real în calea executării contractului pot constitui forță majoră, cu condiția să fie dovedite medical și să fie evident că fac imposibilă executarea obligației. Instanța a reținut că problemele medicale grave, dovedite prin acte medicale, care fac imposibilă executarea obligației pot constitui forță majoră dacă sunt imprevizibile și inevitabile. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Practică judiciară COVID-19 — Organizare evenimente În cazurile privind contractele de prestări servicii pentru evenimente, instanțele au stabilit că restricțiile sanitare impuse de autorități (interdicția adunărilor publice în martie-aprilie 2020) au făcut imposibilă executarea contractelor de organizare evenimente, constituind forță majoră. Instanțele au dispus încetarea automată a contractelor și restituirea avansurilor plătite de clienți, plus dobânda legală. Instanța a reținut că riscul contractului este suportat în întregime de debitorul obligației care a devenit imposibilă (Art. 1274 Cod Civil). Prestatorii care au refuzat negocierea și au ignorat comunicările clienților au fost sancționați pentru comportament de rea-credință. Sursa: Soarta contractelor în timpul pandemiei (Juridice.ro)

Decizii contrare sau limitative (CONTRA)

Curtea Supremă de Justiție, Decizia civilă nr. 424/1977 Instanța a respins invocarea forței majore, stabilind că explozia unui pneu sau defectarea sistemului de frânare nu constituie forță majoră, ci caz fortuit, deoarece aceste evenimente, deși imprevizibile, nu au caracter extern absolut și puteau fi prevenite prin întreținere adecvată. Instanța a reținut că defecțiunile tehnice ale vehiculelor nu constituie forță majoră, ci caz fortuit, și nu exonerează de răspundere în toate cazurile. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Curtea Supremă de Justiție, Decizia civilă nr. 1096/1978 Instanța a respins invocarea forței majore pentru alunecări de teren frecvente și susceptibile de predicție, reținând că aceste evenimente pierd caracterul imprevizibil când sunt cunoscute sau previzibile pe baza datelor istorice și caracteristicilor terenului. Instanța a reținut că fenomenele naturale care se repetă frecvent și pot fi anticipate NU pot susține apărarea de forță majoră, deoarece lipsește condiția imprevizibilității. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Judecătoria Cluj-Napoca, Sentința civilă nr. 10256/2012 Instanța a respins invocarea forței majore pentru criza economică, stabilind că o criză economică necesită atestare oficială de către stat. Crizele economice neattestate nu îndeplinesc standardele de imprevizibilitate absolută și invincibilitate. Instanța a reținut că dificultățile economice generale nu constituie forță majoră în absența unei atestări oficiale a stării de criză de către autoritățile competente. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Tribunalul Dolj, Decizia nr. 211/2013 Instanța a respins invocarea forței majore pentru furtuni violente de vară, reținând că, în condițiile date și raportat la capacitatea de cunoaștere a responsabilului legal, o furtună de vară nu reprezintă o împrejurare absolut imprevizibilă cu caracter extraordinar. Fenomenele meteorologice obișnuite pentru o anumită regiune și perioadă nu îndeplinesc condiția imprevizibilității absolute. Instanța a reținut că fenomenele meteorologice specifice unei anumite regiuni și perioade, chiar dacă pot fi violente, nu constituie forță majoră dacă sunt previzibile în funcție de datele meteorologice și istoria zonei. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Judecătoria Cornetu, Sentința civilă nr. 7128/2014 Instanța a stabilit că bunurile de gen (genera) nu pier niciodată, astfel că forța majoră nu exonerează debitorul de obligația de a furniza bunuri substituibile de același tip. Această regulă confirmă Art. 1634 alin. (6) Cod Civil. Instanța a reținut că obligațiile care au ca obiect bunuri de gen (inclusiv bani) nu pot fi stinse prin forță majoră, deoarece astfel de bunuri pot fi întotdeauna înlocuite cu altele de aceeași natură. Sursa: Forța majoră și cazul fortuit — Jurisprudență (Juridice.ro)

Practică judiciară COVID-19 — Obligații de plată Instanțele au respins invocarea forței majore pentru neplata datoriilor în contextul COVID-19, stabilind că simplul fapt al pandemiei nu exonerează automat de obligațiile de plată. Debitorul trebuia să dovedească în concret că impactul generat de pandemie a împiedicat plata chiriei în mod obiectiv și absolut. Instanța a reținut că „pandemia cauzată de COVID-19 nu este un caz de forță majoră și nu este prezumată ca atare de către legiuitor." Instanțele au interpretat restrictiv dispozițiile de drept civil privind forța majoră. Sursa: Soarta contractelor în timpul pandemiei (Juridice.ro)

Practică judiciară COVID-19 — Contracte de închiriere (HORECA) Instanțele au respins cererile chiriașilor din sectorul HORECA (restaurante, cafenele) de a fi exonerați de plata chiriei invocând COVID-19 ca forță majoră. S-a stabilit că reducerea activității cu 25% (nu suspendarea totală) nu face plata chiriei imposibilă. De asemenea, obligația de plată a chiriei predată înaintea declarării stării de urgență. Instanța a reținut că forța majoră nu trebuie privită din perspectiva obligațiilor de plată a chiriei, iar chiriașii nu pot fi considerați liberați de obligația de plată prin simpla invocare a COVID-19 ca forță majoră. Sursa: Soarta contractelor în timpul pandemiei (Juridice.ro)

Nuanțe și cazuri speciale — Impreviziunea (Art. 1271)

Curtea de Apel București, Secția a VIII-a, Decizia civilă nr. 4604/2017 Instanța a respins cererea de invocare a impreviziunii (Art. 1271) pentru creșterea salariului minim, stabilind că majorarea salariului minim este „previzibilă, chiar certă" și nu constituie o schimbare excepțională de împrejurări. Părțile au anticipat posibilitatea unor astfel de modificări prin includerea unei clauze de indexare a prețului la Indicele Prețurilor de Consum în contractul-cadru. Instanța a reținut că „părțile au anticipat impreviziunea cu titlu de precauție" prin includerea unei clauze contractuale de ajustare, ceea ce exclude aplicabilitatea Art. 1271. Creșterile de salarii minime sunt determinate de decizii politico-sociale și nu pot fi considerate evenimente imprevizibile. Sursa: Impreviziune Art. 1271 — Jurisprudență comentată (Juridice.ro)

Practică judiciară — Criză energetică 2022 În contextul crizei energetice 2022-2023, când prețul energiei electrice a crescut de peste 4 ori, instanțele au analizat cereri de invocare a impreviziunii din partea operatorilor economici mari consumatori de energie. Deși nu există decizii publicate cu număr de dosar, din practica juridică rezultă că plafonarea prețurilor la energie prin OUG 27/2022 a modificat substanțial cadrul juridic. Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit că prevederile OUG 27/2022 trebuie interpretate în favoarea consumatorilor (inclusiv non-casnici), nu împotriva lor. Instanța a dispus restituirea către un operator economic a aproximativ 11 milioane lei (peste 2 milioane euro) pentru diferențele de preț facturate peste plafonul legal. Sursa: Plafonarea prețului energiei — Decizia instanței (Juridice.ro)

Practică judiciară — Contracte de credit CHF În contextul executărilor silite, instanțele pot pronunța hotărâri prin care dispun adaptarea contractelor de credit astfel încât ratele viitoare să fie calculate prin raportare la un curs de schimb CHF stabilit ca medie aritmetică între valoarea LEU-CHF la data încheierii contractului (de exemplu, 11 martie 2008: 2,3521 lei/1 CHF) și cursul BNR cotat la data fiecărei scadențe de plată. Instanța a reținut că, ca regulă, trebuie să dispună adaptarea contractului, cu excepția cazului în care se dovedește imposibilitatea evidentă de continuare, apreciată în raport cu drepturile și obligațiile care decurg din contractul de credit în sine, nu cu situația financiară a debitorului. Sursa: Decizie privind adaptarea contractelor (Portal Legislativ)

Practică judiciară COVID-19 — Suspendarea contractuală prin acord În unele cazuri, părțile au convenit de comun acord suspendarea executării contractului de închiriere și exonerarea chiriașului de plata chiriei pe durata stării de urgență. Astfel de acorduri sunt valabile și prevalează față de invocare forței majore sau impreviziunii, pe baza principiului libertății contractuale. Sursa: Soarta contractelor în timpul pandemiei (Juridice.ro)

Tendințe jurisprudențiale

Analizând jurisprudența română privind forța majoră și impreviziunea, se pot identifica următoarele linii directoare constante:

1. Verificare strictă a condițiilor forței majore

Instanțele aplică rigoroas criteriile cumulative ale Art. 1351 alin. (2):

  • Extern — evenimentul trebuie să provină din afara sferei de control a debitorului
  • Imprevizibil — nu putea fi anticipat în mod rezonabil la momentul încheierii contractului
  • Absolut invincibil — nu poate fi înlăturat prin nicio măsură rezonabilă
  • Inevitabil — efectele nu pot fi evitate

Fenomenele frecvente sau previzibile (furtuni obișnuite, alunecări de teren recurente, dificultăți economice generale) nu constituie forță majoră.

2. Forța majoră nu stinge obligațiile de plată în bani

Conform Art. 1634 alin. (6), bunurile de gen (inclusiv banii) nu pier. Jurisprudența confirmă constant că:

  • Forța majoră nu exonerează de obligația de plată a sumelor de bani
  • Forța majoră poate exonera de răspundere (penalități, daune-interese) pentru întârzierea plății
  • Debitorul rămâne obligat să plătească suma principală

3. COVID-19: abordare restrictivă

În pofida pandemiei COVID-19 și a măsurilor restrictive ale autorităților (stare de urgență, închiderea activităților), instanțele au adoptat o abordare restrictivă:

Pentru contracte de organizare evenimente: Forța majoră a fost admisă deoarece executarea a devenit imposibilă (interdicția legală a adunărilor publice).

Pentru contracte de închiriere: Forța majoră a fost respinsă deoarece plata chiriei nu a devenit imposibilă, ci doar mai dificilă. Chiriașii trebuiau să dovedească în concret impactul asupra solvabilității, nu doar să invoce abstract pandemia.

Pentru obligații de plată generale: Simplul fapt al stării de urgență sau al reducerii activității cu 25% nu constituie forță majoră.

4. Impreviziunea: condiții stricte și subsidiaritate

Pentru invocarea impreviziunii (Art. 1271), instanțele verifică cu strictețe îndeplinirea tuturor condițiilor cumulative:

  • Schimbarea împrejurărilor după încheierea contractului
  • Schimbarea nu putea fi prevăzută în mod rezonabil
  • Riscul nu a fost asumat de debitor (expres sau implicit)
  • S-a încercat mai întâi renegocierea cu bună-credință

Creșterile de salarii minime, inflația previzibilă, fluctuațiile normale de piață NU constituie schimbări excepționale care să justifice impreviziunea.

Instanța intervine doar subsidiar — când părțile au eșuat în renegociere. Acest lucru respectă autonomia de voință a părților.

5. Adaptarea contractului are prioritate față de încetare

În cazul impreviziunii, instanțele preferă adaptarea contractului (ajustarea prețului, eșalonarea plăților, modificarea termenelor) în locul încetării acestuia, care este o soluție ultimă.

Exemplu: În cazul contractelor de credit CHF, instanțele au dispus adaptarea prin aplicarea unei formule de calcul a cursului de schimb care să restabilească echilibrul contractual, nu încetarea contractului.

6. Clauzele contractuale prevalează

Când părțile au prevăzut clauze de forță majoră sau hardship în contract:

  • Libertatea contractuală prevalează
  • Efectele sunt determinate de prevederile contractuale (exonerare de restituirea avansurilor, suspendarea obligațiilor etc.)
  • Instanțele respectă voința părților, cu condiția ca clauzele să nu fie abuzive (în contractele B2C)

7. Sarcina probei

Conform Art. 1634 alin. (4), sarcina probei imposibilității de executare revine debitorului. Instanțele cer dovezi concrete:

  • Pentru forță majoră: certificate CCIR, acte ale autorităților, dovezi medicale, documente tehnice
  • Pentru impreviziune: dovezi privind creșterea excesivă a costurilor, scăderea valorii contraprestaţiei, tentativele de renegociere cu bună-credință

Invocările abstracte sau generale sunt respinse.

8. Obligația de notificare — esențială

Art. 1634 alin. (5) impune obligația de notificare într-un termen rezonabil. Jurisprudența confirmă:

  • Întârzierea nejustificată în notificare duce la răspundere pentru prejudiciul cauzat creditorului prin lipsa de informare
  • Termenul „rezonabil" este apreciat discreționariu de instanță în funcție de circumstanțe
  • Recomandare: notificare imediată sau în termen de 3-5 zile lucrătoare

Întrebări frecvente

1. Pot invoca forță majoră pentru a nu plăti o factură?

În general, nu. Conform Art. 1634 alin. (6), obligațiile de plată a unor sume de bani (bunuri de gen) nu se sting prin forță majoră. Forța majoră poate însă exonera de plata penalităților sau daunelor-interese pentru întârzierea plății.

2. Care este diferența dintre forța majoră și cazul fortuit?

  • Forța majoră are caracter extern (de exemplu, un cutremur, un război)
  • Cazul fortuit poate fi intern sau extern, dar esențial este că este imprevizibil și inevitabil (de exemplu, defectarea bruscă a unui utilaj, boala subită a unui angajat cheie)

Din punct de vedere al efectelor juridice, amândouă duc la exonerarea de răspundere (Art. 1351) și pot stinge obligația (Art. 1634).

3. Trebuie să obțin un certificat de forță majoră de la CCIR?

Nu este obligatoriu, dar este recomandabil. Certificatul CCIR constituie o prezumție că evenimentul respectiv constituie forță majoră, dar instanța analizează întotdeauna circumstanțele concrete ale fiecărui contract.

4. Dacă invoc hardship, contractul se suspendă automat?

Nu. Invocarea hardship-ului nu suspendă automat executarea contractului. Partea care invocă hardship-ul trebuie să continue executarea obligațiilor până când:

  • Părțile ajung la un acord de adaptare, sau
  • Instanța dispune adaptarea sau încetarea contractului

5. Cât timp am la dispoziție pentru a notifica forța majoră?

Art. 1634 alin. (5) menționează „un termen rezonabil". În practică, acest termen variază în funcție de:

  • Natura contractului și urgența executării
  • Complexitatea situației de forță majoră
  • Posibilitatea practică de comunicare

În general, se recomandă notificarea imediat sau în termen de 3-5 zile lucrătoare de la cunoașterea evenimentului.

6. Pot exclude prin contract aplicarea impreviziunii?

Da. Art. 1271 are caracter supletiv, astfel că părțile pot exclude prin clauză expresă aplicarea sa sau pot stabili alte condiții și proceduri pentru adaptarea contractului în caz de hardship.

7. Ce se întâmplă dacă forța majoră durează foarte mult timp?

Dacă imposibilitatea de executare este temporară, obligația se suspendă (Art. 1634 alin. 3). Dacă însă forța majoră se prelungește excesiv și face ca executarea ulterioară să nu mai prezinte interes pentru creditor sau să devină practic imposibilă, obligația se poate stinge definitiv. Părțile pot prevedea în contract un termen limită după care contractul încetează automat.

Practică și opinii

Impactul COVID-19 asupra clauzelor de forță majoră

Pandemia COVID-19 a adus în prim-plan importanța clauzelor de forță majoră și hardship în contractele comerciale.

⚠️ Opinie specialistă — EY Romania „În contextul COVID-19, companiile trebuie să analizeze cu atenție dacă restricțiile impuse de autorități fac imposibilă executarea obligației (forță majoră) sau doar o fac mai oneroasă (hardship). De exemplu, un restaurant care nu poate funcționa din cauza lockdown-ului poate invoca forță majoră pentru suspendarea chiriei, dar un furnizor de produse alimentare care poate livra, dar la costuri mai mari, ar putea invoca hardship." Sursa: Când pot companiile să invoce situația de forță majoră (EY Romania)

Standardele internaționale — Clauzele ICC

Camera de Comerț Internațională (ICC) a emis clauze model pentru forță majoră și hardship care sunt utilizate pe scară largă în contractele internaționale. Acestea oferă:

  • Clauza ICC de Forță Majoră (2003/2020) — definește forța majoră și stabilește proceduri clare de notificare și consecințe
  • Clauza ICC de Hardship (2003/2020) — prevede mecanisme de renegociere și adaptare a contractelor când executarea devine excesiv de oneroasă

Aceste clauze sunt recomandate pentru contractele internaționale, dar pot fi adaptate și pentru contractele interne, asigurând previzibilitate și claritate.

Jurisprudență relevantă (din comentariile la Art. 1634)

Hotărâre: Concesiune teren afectat de inundații (ÎCCJ, dec. nr. 3118/2010)

„Între reclamantă, în calitate de concesionar, și pârâtă, în calitate de concedent, s-a încheiat contractul de concesiune având ca obiect transmiterea dreptului și a obligației de exploatare și întreținere a suprafețelor de teren. Acest teren nu a fost predat în întregime reclamantei, ca urmare a declarării stării de alertă în județele riverane fluviului Dunărea. [...] S-a reținut că, deși, formal, condițiile cerute de prevederile contractuale erau îndeplinite, notificarea menționată nu avea drept efect aplicarea sancțiunii rezilierii, în absența culpei contractuale a reclamantei și în considerarea faptului că, anterior declarației de reziliere, concesionarul a invocat excepția de neexecutare a contractului și suspendarea executării convenției până la momentul în care terenul concesionat va redeveni practicabil conform scopului pentru care s-a încheiat contractul. [...] În considerarea caracterului temporar al imposibilității fortuite de executare, obligațiile contractuale sunt suspendate, și nu stinse."

Lecție practică: Forța majoră temporară suspendă obligațiile, nu le stinge. Partea care invocă forța majoră trebuie să notifice prompt și să invoce excepția de neexecutare pentru a evita sancțiunile contractuale.

Linkuri utile în cadrul Legalpedia

Referințe

  1. Codul Civil (Legea 287/2009), consolidare 19.12.2025 — Art. 1351 (Forța majoră și cazul fortuit), Art. 1634 (Imposibilitatea fortuită de executare), Art. 1271 (Impreviziunea)

  2. Dan Iliescu — Forța majoră, banii și rinocerul alb sau despre cum și de ce forța majoră apără de răspundere și în materia neexecutării obligațiilor de plată a unor sume de bani, Juridice.ro, martie 2020

  3. Colcer Attorneys — Hardship in Romanian law – An Exception to the Principle of Binding Force of Contracts, aprilie 2025

  4. EY Romania — Când pot companiile să invoce situația de forță majoră

  5. Camera de Comerț Internațională (ICC) — ICC Force Majeure and Hardship Clauses

  6. CCIR — Avizul privind existența cazurilor de forță majoră