Clauze Take-or-Pay — Obligații Minime de Achiziție

Clauza take-or-pay („ia sau plătește") obligă cumpărătorul fie să preia o cantitate minimă de bunuri sau servicii, fie să plătească echivalentul acesteia chiar dacă nu o achiziționează efectiv. Ea protejează furnizorul împotriva riscului de cerere și este validă în dreptul român în baza libertății contractuale (Art. 1169 Cod Civil). Se folosește frecvent în contracte de furnizare pe termen lung, mai ales în sectorul energetic (gaze naturale, electricitate, LNG).

Pe scurt

Clauzele take-or-pay (în română: „ia sau plătește") sunt stipulații contractuale prin care cumpărătorul se obligă fie să preia o cantitate minimă de bunuri sau servicii, fie să plătească echivalentul acestora chiar dacă nu le achiziționează efectiv. Aceste clauze protejează furnizorul împotriva riscului de cerere și sunt frecvent utilizate în contracte de furnizare pe termen lung, mai ales în sectorul energetic (gaze naturale, electricitate, LNG).

Cadrul legal

Reglementarea în Codul Civil

Contractul de furnizare este reglementat în Codul Civil, Art. 1766-1771 (Legea 287/2009, modificată).

Art. 1766 Cod Civil — Noțiune

(1) Contractul de furnizare este acela prin care o parte, denumită furnizor, se obligă să transmită proprietatea asupra unei cantități determinate de bunuri și să le predea, la unul sau mai multe termene ulterioare încheierii contractului ori în mod continuu, sau să presteze anumite servicii, la unul sau mai multe termene ulterioare ori în mod continuu, iar cealaltă parte, denumită beneficiar, se obligă să preia bunurile sau să primească prestarea serviciilor și să plătească prețul lor.

(2) În cazul furnizării de bunuri, ca accesoriu al obligației principale, furnizorul se poate obliga să presteze beneficiarului acele servicii necesare pentru furnizarea bunurilor.

Sursa: Codul Civil, Legea 287/2009

Art. 1767 Cod Civil — Transmiterea dreptului de proprietate

(1) Proprietatea asupra bunurilor se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării acestora. Beneficiarul are obligația să preia bunurile la termenele și în condițiile prevăzite în contract.

(2) Preluarea bunurilor se face prin recepția de către beneficiar, ocazie cu care se identifică și se constată cantitatea și calitatea acestora.

Sursa: Codul Civil, Legea 287/2009

Codul Civil stabilește cadrul general pentru contractele de furnizare, dar nu reglementează explicit clauzele take-or-pay. Acestea sunt permise în baza principiului libertății contractuale (Art. 1169 Cod Civil) și se negociază între părți în funcție de specificul relației comerciale.

Aplicabilitatea în sectorul energetic

În România, obligații ferme de achiziție/preluare sau de constituire de stocuri apar și în reglementările sectoriale pentru energie și gaze naturale:

• OUG 6/2025 — obligația furnizorilor de gaze naturale (și a producătorilor de energie termică, în calitate de client direct) de a constitui un stoc minim de gaze naturale (minimum 90% din capacitatea de înmagazinare la nivel național) pentru sezonul rece.

  Sursa: OUG 6/2025, legislatie.just.ro (accesat 2026-07-22)

• OUG 153/2022 — mecanism temporar de achiziție centralizată a energiei electrice prin OPCOM (achizitor unic), cu obligații ferme de cumpărare/vânzare. Aplicabil doar în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2025 (mecanism de criză, în prezent expirat), menționat aici ca exemplu de obligație fermă de preluare.

  Sursa: OUG 153/2022, legislatie.just.ro (accesat 2026-07-22)

• Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali (din 03.02.2023, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/2023) — stabilește clauzele minime obligatorii ale contractelor de furnizare.

  Sursa: Regulament ANRE, legislatie.just.ro (accesat 2026-07-22)

Important: În contractele reglementate de ANRE, sunt interzise clauzele care împiedică schimbarea furnizorului (Art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/2023), ceea ce limitează aplicabilitatea clauzelor take-or-pay rigide în contractele cu consumatorii finali.

Explicație detaliată

Ce este o clauză take-or-pay?

O clauză take-or-pay este o stipulație contractuală prin care:

1. Cumpărătorul se obligă să preia o cantitate minimă anuală (de exemplu, 80% din capacitatea contractată)
2. Dacă nu preia cantitatea minimă, trebuie să plătească contravaloarea deficitului (diferența dintre minim și cantitatea efectiv preluată)
3. Dreptul de „make-up" — cumpărătorul poate avea dreptul să recupereze în anii următori cantitățile plătite dar nepreluate

Exemplu practic:

Contract de furnizare gaze naturale:

• Cantitate contractată anuală: 100.000 MWh
• Obligație take-or-pay: 80% (80.000 MWh)
• Preț: 120 lei/MWh
• Cantitate efectiv preluată în anul 1: 60.000 MWh

Rezultat: Cumpărătorul plătește 80.000 MWh × 120 lei = 9.600.000 lei, chiar dacă a primit doar 60.000 MWh. Deficitul de 20.000 MWh poate fi recuperat în anii următori dacă contractul prevede dreptul de make-up.

Variante de clauze de achiziție minimă

1. Take-or-pay (ia sau plătește)

Cumpărătorul plătește întotdeauna contravaloarea cantității minime, indiferent dacă preia sau nu bunurile.

Utilizare: Contracte LNG, gaze naturale, energie electrică.

2. Take-and-pay (ia și plătește)

Cumpărătorul plătește doar pentru cantitățile efectiv preluate, dar are obligația să preia cantitatea minimă.

Diferență față de take-or-pay: Dacă nu preia minimul, este în culpă contractuală (daune-interese, reziliere), dar nu plătește automat.

3. Ship-or-pay (transportă sau plătește)

Specific contractelor de transport — clientul plătește pentru capacitatea rezervată chiar dacă nu o utilizează.

Utilizare: Conducte de gaze, transport feroviar/maritim de materii prime.

4. Cantități minime în contracte de distribuție

În contractele de distribuție exclusivă, distribuitorului i se impune o cantitate minimă anuală pentru a păstra exclusivitatea.

Sancțiune: Rezilierea contractului de către furnizor dacă minimul nu este atins.

De ce se folosesc clauzele take-or-pay?

Protecția furnizorului

1. Finanțarea investițiilor — Furnizorul are venituri garantate care permit obținerea de credite pentru dezvoltarea capacităților de producție (centrale electrice, zăcăminte de gaze, infrastructură LNG).
2. Siguranța cash-flow-ului — Veniturile minime sunt previzibile, chiar dacă cererea fluctuează.
3. Acoperirea costurilor fixe — Furnizorul își acoperă costurile de operare și întreținere indiferent de volumul vândut.

Beneficiile cumpărătorului

1. Garantarea aprovizionării — Cumpărătorul are asigurată furnizarea pe termen lung la prețuri negociate (de obicei indexate, nu spot).
2. Prețuri mai avantajoase — Asumarea riscului de cerere de către cumpărător duce la prețuri mai mici decât pe piața spot.
3. Planificarea pe termen lung — Permite previzionarea costurilor și a consumului.

Riscuri pentru cumpărător

1. Plata pentru bunuri nepreluate — Dacă cererea scade (criză economică, eficientizare energetică), cumpărătorul plătește în continuare.
2. Rigiditate contractuală — Dificultate în adaptarea la condiții de piață în schimbare (de exemplu, prețuri spot mai mici decât cele contractuale).
3. Riscul de „stranded costs" — Dacă cumpărătorul nu poate revinde energia/gazele preluate, suportă pierderi.

⚠️ IMPORTANT: Cumpărătorul trebuie să evalueze riguros capacitatea de absorbție a cantităților minime înainte de a semna un contract take-or-pay pe termen lung (10-25 ani în LNG).

Mecanisme de flexibilizare

Contractele moderne includ clauze de ajustare pentru a reduce riscurile ambelor părți:

1. Dreptul de make-up

Cumpărătorul poate recupera în anii următori cantitățile plătite dar nepreluate.

Exemplu: Dacă în anul 1 ai plătit pentru 20.000 MWh nepreluate, în anul 2 poți prelua 100.000 MWh (cantitatea anuală) + 20.000 MWh (make-up) fără plată suplimentară.

Limitări: Perioada de recuperare (de obicei 2-5 ani), cantitatea maximă recuperabilă într-un an.

2. Revizuirea periodică a cantităților minime

Contractul prevede renegocierea obligației take-or-pay la 3-5 ani, în funcție de evoluția cererii.

3. Clauze de forță majoră și hardship

Permit reducerea sau suspendarea obligațiilor în caz de evenimente imprevizibile (pandemie, război, criză economică).

Art. 1271 Cod Civil — Impreviziunea poate fi invocată dacă executarea contractului devine excesiv de oneroasă din cauza unei schimbări extraordinare a circumstanțelor.

4. Indexarea prețurilor

Prețul este ajustat periodic (de obicei trimestrial) în funcție de indexi de piață (TTF pentru gaze, HUPX pentru electricitate), reducând riscul de discrepanță față de piața spot.

Natura juridică a obligației take-or-pay și executarea ei

Calificarea juridică a obligației și a plății pentru deficit determină regimul aplicabil — dacă suma poate fi redusă de instanță, cine alege între „a lua" și „a plăti", în cât timp se prescrie creanța și cine probează cantitatea preluată.

Natura plății pentru deficit — preț, clauză penală sau daune-interese?

Calificarea depinde de redactarea concretă a clauzei, iar consecința este semnificativă:

• Dacă plata este calificată drept preț pentru o cantitate rezervată/pusă la dispoziție (contraprestația disponibilității), ea nu este supusă reducerii judiciare — cumpărătorul a cumpărat efectiv un drept de a prelua.
• Dacă plata este calificată drept clauză penală (echivalentul anticipat al prejudiciului pentru neîndeplinirea obligației de preluare — Art. 1538 Cod Civil), atunci instanța poate reduce suma atunci când este vădit excesivă față de prejudiciul previzibil la încheierea contractului (Art. 1541 Cod Civil). Reducerea nu poate coborî însă sub prejudiciul efectiv, iar orice stipulație prin care părțile ar renunța anticipat la acest drept se consideră nescrisă (Art. 1541 alin. 3).

⚠️ Opinie / doctrină: Dreptul român nu conține un text dedicat clauzei take-or-pay și nu există o jurisprudență RO consolidată care să o califice tranșant. Prin urmare, un cumpărător poate încerca să susțină caracterul de clauză penală pentru a obține reducerea, iar furnizorul va argumenta natura de preț pentru capacitate. Recomandare practică: redactați clauza explicit („plata reprezintă prețul cantității minime contractate, iar nu o penalitate"), pentru a limita riscul reducerii judiciare care ar submina previzibilitatea urmărită.

Sursa: Codul Civil, Art. 1538-1541 (accesat 2026-07-22)

Structura „ia SAU plătește" în teoria obligațiilor

Denumirea sugerează o obligație alternativă (Art. 1461-1467 Cod Civil), în care debitorul are de ales între două prestații, iar executarea uneia îl liberează (alegerea aparținând, de regulă, debitorului — Art. 1462). În realitate, take-or-pay este mai apropiat de o obligație principală de preluare, dublată de o evaluare anticipată a despăgubirii pentru neexecutare: cumpărătorul nu are o veritabilă libertate de a alege „să nu ia", ci suportă costul predeterminat al nepreluării. Distincția contează pentru efectul imposibilității fortuite: la obligația alternativă, dacă una dintre prestații devine imposibilă fără culpă, obligația se concentrează pe cealaltă (Art. 1464-1465); la take-or-pay calificat ca obligație de preluare, imposibilitatea fortuită de preluare atrage regimul forței majore / impreviziunii (vezi mai sus).

⚠️ Calificarea rămâne o chestiune de interpretare a contractului concret; în lipsă de jurisprudență RO dedicată, redactarea explicită a mecanismului prevalează.

Prescripția creanței de deficit și sarcina probei

• Termen: creanța furnizorului pentru contravaloarea deficitului se prescrie în 3 ani (termenul general — Art. 2517 Cod Civil).
• Început: prescripția curge de la data la care creanța devine exigibilă — de regulă momentul contractual de calcul al deficitului (ex. 31 decembrie), când furnizorul cunoaște sau trebuia să cunoască neîndeplinirea (Art. 2523-2524 Cod Civil).
• Sarcina probei: furnizorul, ca reclamant, trebuie să dovedească existența contractului, cantitatea minimă și cantitatea efectiv preluată. Proba cantității se face prin contoare, procese-verbale de recepție și documentele de măsurare — recepția fiind, potrivit Art. 1767 alin. (2) Cod Civil, momentul în care se constată cantitatea și calitatea. Contestarea măsurătorilor se soluționează pe baza acestor înscrisuri și, eventual, prin expertiză.

Sursa: Codul Civil, Art. 2517, 2523-2524, 1767 (accesat 2026-07-22)

Soarta dreptului de make-up la încetarea contractului

Dreptul de make-up este de natură pur contractuală: el nu supraviețuiește automat rezilierii sau expirării contractului. Dacă părțile nu prevăd expres contrariul, cantitățile plătite dar nepreluate se pierd definitiv la încetare. Prețul de valorificare al volumelor de make-up preluate ulterior este, de regulă, cel stabilit prin contract (prețul din anul plății deficitului), tocmai pentru a evita o dublă plată dacă prețul pieței a crescut.

Recuperarea pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză (Art. 1345 Cod Civil) este, în principiu, exclusă: acțiunea are caracter subsidiar (Art. 1348 Cod Civil) și nu este admisibilă atunci când plata are un temei — contractul. Prin urmare, protecția reală a cumpărătorului nu vine din drept, ci din redactare: prevedeți expres supraviețuirea dreptului de make-up după încetare (sau restituirea deficitului neconsumat), termenul de exercitare și prețul aplicabil.

Sursa: Codul Civil, Art. 1345-1348 (accesat 2026-07-22)

Aspecte practice

Redactarea clauzei take-or-pay

Elementele esențiale:

1. Cantitatea contractată anuală — Exprimată în unități fizice (MWh, tone, metri cubi) sau valoare monetară.
2. Procentul minim obligatoriu — De obicei 70-90% din cantitatea contractată.
3. Modalitatea de calcul a deficitului — Diferența dintre minimul obligatoriu și cantitatea efectiv preluată.
4. Prețul aplicabil — Preț fix, indexat sau formula de calcul.
5. Dreptul de make-up — Condiții, termen de exercitare (2-5 ani), limitări cantitative.
6. Consecințe pentru nerespectare — Daune-interese suplimentare, reziliere, penalități.
7. Excepții — Forță majoră, hardship, cazuri de suspendare a obligației.

Model de clauză:

Articolul X — Obligația Take-or-Pay

(1) Cumpărătorul se obligă să preia anual minimum 80% din Cantitatea Contractată Anuală, respectiv [X] MWh.

(2) În cazul în care, la sfârșitul anului calendaristic, Cantitatea Efectiv Preluată este inferioară Cantității Minime Obligatorii, Cumpărătorul va plăti Furnizorului contravaloarea Deficitului (Cantitatea Minimă Obligatorie – Cantitatea Efectiv Preluată), calculată la Prețul Contractual aplicabil în ultimul trimestru al anului.

(3) Cumpărătorul beneficiază de dreptul de make-up: în următorii 3 (trei) ani calendaristici, poate prelua cantități suplimentare fără plată, în limita Deficitului plătit conform alin. (2), cu condiția notificării prealabile cu 30 de zile.

(4) Obligația prevăzută la alin. (1) este suspendată în caz de forță majoră sau hardship, conform art. 1.271 Cod Civil.

Verificări înainte de semnare

Pentru cumpărător:

1. Evaluarea cererii interne — Poate compania să consume/revândă cantitatea minimă garantată?
2. Analiza evoluției pieței — Există riscul ca prețurile spot să scadă semnificativ sub prețul contractual?
3. Verificarea clauzei de make-up — Este perioada de recuperare suficientă? Există limitări cantitative?
4. Clauze de ieșire — Contract prevede posibilitatea de reziliere anticipată? La ce cost?
5. Indexarea prețurilor — Formula de calcul este echitabilă și reflectă piața reală?

Pentru furnizor:

1. Bonitatea cumpărătorului — Poate cumpărătorul să plătească cantitatea minimă pe toată durata contractului (10-25 ani)?
2. Garanții financiare — Scrisori de garanție bancară, garanții corporative, depozite.
3. Executarea silită — Jurisdicția și legea aplicabilă permit executarea rapidă a obligațiilor?

Greșeli frecvente

1. Subestimarea riscului de cerere — Cumpărătorul asumă obligații take-or-pay pe baza prognozelor prea optimiste.
2. Absența clauzelor de hardship — Contractul nu prevede ajustări în caz de schimbări fundamentale ale pieței.
3. Perioada de make-up prea scurtă — Cumpărătorul nu reușește să recupereze cantitățile plătite dar nepreluate.
4. Lipsă de sincronizare cu contractele downstream — Cumpărătorul nu are la rândul său contracte ferme de revânzare.
5. Neînțelegerea mecanismului de indexare — Prețul contractual crește peste piața spot, făcând contractul neprofitabil.

⚠️ ATENȚIE: În contractele de furnizare energie/gaze către consumatori finali, clauzele take-or-pay rigide pot fi considerate abuzive în temeiul Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (coroborată cu protecția consumatorului din OUG 34/2014), dacă împiedică rezilierea contractului sau schimbarea furnizorului.

Aspecte fiscale, insolvență, concurență și protecția micilor cumpărători

Dincolo de validitatea civilă, o clauză take-or-pay pe termen lung ridică întrebări de TVA, de tratament în insolvență, de drept al concurenței intern și de întindere a protecției consumatorului — toate cu impact direct asupra costului real și a executării.

Tratamentul TVA al plății pentru cantități nepreluate

Plata pentru deficit nu este automat „în afara TVA". Jurisprudența CJUE — C-295/17 MEO și C-43/19 Vodafone Portugal — a stabilit că sumele datorate la nepreluare/încetare care corespund contravalorii prestației garantate contractual (nu unei simple despăgubiri pentru prejudiciu) rămân în sfera TVA. Aplicat la take-or-pay, plata cantității minime este, de regulă, tratată drept contraprestație pentru punerea la dispoziție/livrare și este supusă TVA (19%), conform Art. 268-271 din Codul fiscal (Legea 227/2015). Doar o despăgubire pur compensatorie, fără nicio prestație corelativă, ar putea fi în afara sferei TVA.

⚠️ Poziția ANAF se stabilește de la caz la caz, în funcție de redactarea clauzei. Impactul este semnificativ: în exemplul din articol (9,6 mil. lei), TVA de 19% înseamnă ~1,82 mil. lei suplimentari. Clarificați în contract regimul fiscal al plății.

Sursa: Codul fiscal, Legea 227/2015, Art. 268-271; CJUE C-295/17 MEO, C-43/19 Vodafone Portugal (accesat 2026-07-22)

Take-or-pay în insolvența cumpărătorului

Pentru contractele multi-anuale (10-25 ani), insolvența cumpărătorului este un scenariu esențial, guvernat de Legea nr. 85/2014:

• Denunțarea contractului (Art. 123): contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, dar administratorul/lichidatorul judiciar poate denunța contractul dacă continuarea prejudiciază averea debitorului. Cocontractantul (furnizorul) îl poate notifica să opteze; lipsa răspunsului în 3 luni valorează denunțare. Denunțarea dă furnizorului dreptul la daune-interese înscrise la masa credală.
• Creanțele de deficit: plățile viitoare de deficit se valorifică la masa credală ca creanțe sub condiție / viitoare (Art. 102); creanțele născute după deschidere dintr-un contract menținut sunt, de regulă, creanțe curente ale averii (prededucere).
• Utilități (Art. 77): furnizorul de gaze/energie/apă nu poate întrerupe sau refuza prestarea pentru datorii anterioare deschiderii procedurii — o limitare importantă pentru take-or-pay din sectorul energetic.

Sursa: Legea nr. 85/2014, Art. 77, 102, 123 (accesat 2026-07-22)

Dreptul concurenței român — Legea nr. 21/1996

Pe lângă Art. 101/102 TFUE și cazul european Distrigaz (vezi secțiunea de legislație europeană), contractele pur interne intră sub incidența Legii concurenței nr. 21/1996:

• Art. 5 — interzice înțelegerile și practicile concertate care restrâng concurența;
• Art. 6 — interzice abuzul de poziție dominantă.

O clauză take-or-pay care leagă o cotă mare din cerere pe un termen lung poate produce un efect de foreclosure (închiderea accesului concurenților la piață), analizat de Consiliul Concurenței după efecte, similar cu practica CJUE (C-234/89 Delimitis). Clauzele nu sunt nule per se, dar durata lungă combinată cu volume mari și exclusivitate poate atrage sancțiuni.

⚠️ Nu s-a identificat o decizie a Consiliului Concurenței publicată strict pe o clauză take-or-pay „pură"; riscul se apreciază în concret (cotă de piață, durată, existența alternativelor). Pentru acorduri verticale, atenție și la limita uzuală de 5 ani pentru obligațiile de neconcurență.

Sursa: Legea concurenței nr. 21/1996, Art. 5-6 (accesat 2026-07-22)

Cine este „consumator"? PFA, întreprindere individuală, microîntreprindere

Protecția împotriva clauzelor abuzive (Legea nr. 193/2000) se aplică doar consumatorului — potrivit Art. 2, o persoană fizică (sau grup) care acționează în afara activității sale comerciale, industriale sau profesionale. „Profesionist" este orice persoană care acționează în cadrul activității sale.

În consecință, PFA, întreprinderea individuală (II) și microîntreprinderea care contractează furnizarea pentru activitatea lor profesională sunt calificate drept profesioniști și sunt excluse de la protecția Legii 193/2000, chiar dacă sunt economic vulnerabile față de un furnizor de energie. Calitatea de consumator se apreciază după scopul contractului, nu după profesia părții (CJUE C-110/14 Costea): un PFA ar putea fi protejat doar dacă a contractat preponderent în scop personal, nu profesional.

⚠️ Micii comercianți nu sunt însă lipsiți de orice apărare: rămân aplicabile principiul bunei-credințe (Art. 1170 Cod Civil) și impreviziunea (Art. 1271 Cod Civil), care pot corecta dezechilibrele grave survenite ulterior.

Sursa: Legea nr. 193/2000, Art. 2; CJUE C-110/14 Costea (accesat 2026-07-22)

Practică și opinii

Practica în contractele de energie

⚠️ Opinie specialistă — King & Spalding (Cabinet de avocatură internațional specializat în energie)

„Clauza take-or-pay a devenit caracteristica definitorie a contractelor pe termen lung pentru LNG, deoarece generează un flux de venituri stabil și previzibil care susține finanțarea de proiect. Totuși, în contextul liberalizării piețelor de gaze și a volatilității sporite, observăm o presiune crescândă pentru flexibilizarea acestor clauze prin includerea drepturilor extinse de make-up, destinații flexibile și mecanisme de revizuire periodică."

Sursa: Key Considerations in Energy Take-or-Pay Contracts, King & Spalding, 2024

Practica în contractele de distribuție în România

⚠️ Opinie specialistă — Discuție pe Avocatnet.ro (Forum juridic)

„În contractele de distribuție exclusivă, se stabilește anual, începând cu o anumită dată, un prag minim de produse achiziționate de Distribuitor, care în general crește în primii ani, apoi se stabilizează după o anumită perioadă de la începutul executării contractului. Această cantitate poate fi modificată anual prin acordul părților. Dacă această cantitate nu este stabilită sau cantitatea/valoarea prevăzută pentru anul precedent nu a fost achiziționată, Vânzătorul are dreptul să rezilieze contractul fără intervenția instanței judecătorești, într-un termen de câteva luni care urmează expirării anului precedent, cu notificare prealabilă dată cu minimum câteva luni înainte de data rezilierii."

Sursa: Contract exclusivitate distribuție, Avocatnet.ro

Analiza juridică — Contractul de furnizare în Codul Civil

⚠️ Opinie specialistă — JURIDICE.ro (Portal de informații juridice)

„Contractul de furnizare se caracterizează prin periodicitate sau chiar continuitate a livrărilor, iar furnizorul este în mod clar un profesionist care exploatează o întreprindere în executarea contractului de furnizare. Proprietatea se transferă de la furnizor la beneficiar în momentul predării, iar beneficiarul are obligația să preia bunurile la termenele și în condițiile prevăzute în contract. Preluarea bunurilor se face prin recepția de către beneficiar, ocazie cu care se identifică și se constată cantitatea și calitatea acestora."

Sursa: Aspecte generale privind reglementarea contractului de furnizare în noul Cod civil, JURIDICE.ro, 2013

Tendințe internaționale

⚠️ Opinie specialistă — Oxford Institute for Energy Studies

„Observăm o evoluție a contractelor LNG de la structura tradițională rigidă take-or-pay (90-100%) către modele mai flexibile cu praguri de 70-80% și drepturi extinse de make-up (5-7 ani). Totodată, apare o presiune pentru includerea clauzelor de revizuire a prețurilor în caz de discrepanțe susținute față de piața spot, pentru a echilibra riscurile între furnizor și cumpărător."

Sursa: International Gas Contracts, OIES Paper NG 175, 2022

Legislație europeană

Clauzele take-or-pay își găsesc principalul teren de aplicare în sectorul energetic (gaze naturale, energie electrică, LNG), un domeniu puternic armonizat la nivelul Uniunii Europene. Deși dreptul UE nu reglementează expres clauza take-or-pay, aceasta este condiționată de trei corpuri de norme europene: piața internă a energiei, dreptul concurenței (Art. 101 și 102 TFUE) și protecția consumatorilor.

Directive și regulamente aplicabile

Piața internă a gazelor și energiei electrice. Contractele de furnizare pe termen lung — cadrul tipic al clauzelor take-or-pay — sunt recunoscute de dreptul UE, dar subordonate liberei alegeri a furnizorului:

Directiva 2009/73/CE privind piața internă a gazelor naturale — Art. 3 („Obligațiile de serviciu public și protecția consumatorului") impune ca un client casnic „să își poată schimba efectiv și cu ușurință furnizorul", schimbarea fiind realizată „în termen de două săptămâni". Recitalul 42 confirmă că contractele pe termen lung „rămân un element important al alimentării cu gaze naturale", cu condiția să fie „compatibile cu tratatul, inclusiv cu normele de concurență". Sursa: Directiva 2009/73/CE (CELEX 32009L0073)

Directiva (UE) 2019/944 privind piața internă a energiei electrice — Art. 12 consacră dreptul de schimbare a furnizorului fără comisioane de schimbare; taxele de reziliere anticipată sunt permise doar la contractele pe durată determinată cu preț fix și trebuie să fie proporționale. Art. 10 cere ca termenii contractuali să fie „echitabili și comunicați în prealabil", transparenți. Sursa: Directiva (UE) 2019/944 (CELEX 32019L0944)

Securitatea aprovizionării. Obligațiile ferme de preluare/stoc se leagă de:

Regulamentul (UE) 2017/1938 privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze — impune notificarea către autorități a contractelor de furnizare pe termen lung relevante pentru securitatea aprovizionării și stă la baza obligațiilor naționale de stocare (în România, OUG 6/2025 privind stocurile minime de gaze). Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1938 (CELEX 32017R1938)

Protecția consumatorilor. În contractele B2C, clauzele take-or-pay rigide sunt filtrate prin:

Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii (temeiul Legii nr. 193/2000) și Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor (transpusă prin OUG 34/2014) — o clauză de preluare minimă care creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului sau împiedică schimbarea furnizorului poate fi declarată abuzivă și, deci, nulă. Sursa: Directiva 93/13/CEE (CELEX 31993L0013)

Dreptul concurenței. Când leagă o cotă mare din cerere pe perioade lungi, o clauză take-or-pay poate produce efect de blocare a pieței (foreclosure) interzis de Art. 101 și 102 TFUE. Precedent administrativ: în cazul Distrigaz (COMP/B-1/37966, Decizia Comisiei din 11.10.2007), furnizorul belgian a acceptat angajamente de limitare a volumelor legate prin contracte pe termen lung pentru redeschiderea pieței.

Transpunerea în dreptul român

România a transpus corpul de norme europene relevant:

• Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 transpune Directivele 2009/73/CE și (UE) 2019/944 — dreptul de schimbare a furnizorului și interdicția clauzelor care îl împiedică se regăsesc și în reglementările ANRE (Art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/2023, citat mai sus).
• Legea nr. 193/2000 (⇐ Directiva 93/13/CEE) și OUG 34/2014 (⇐ Directiva 2011/83/UE) asigură controlul abuzivității în contractele cu consumatorii.
• OUG 6/2025 operaționalizează obligațiile de stoc conexe Regulamentului (UE) 2017/1938.

Gap / gold-plating: legislația română nu fixează praguri numerice de la care o obligație de preluare minimă devine abuzivă — aprecierea se face caz cu caz de instanță sau ANRE, prin raportare la criteriul dezechilibrului semnificativ. Nu există gold-plating semnificativ: România nu a impus restricții mai stricte decât minimul european, dar nici nu a detaliat suplimentar regimul take-or-pay.

Jurisprudență CJUE

Curtea de Justiție nu s-a pronunțat asupra clauzei take-or-pay „pure", dar a fixat standardele europene aplicabile — transparența clauzelor și analiza efectului de blocare:

Cauza C-92/11, RWE Vertrieb AG (hot. 21 martie 2013) — clauzele care permit furnizorului de gaze să modifice unilateral prețul trebuie să respecte cerințele de transparență, claritate și inteligibilitate ale Directivei 93/13/CEE; în lipsa lor, clauza poate fi abuzivă. Direct relevantă pentru clauzele take-or-pay cu preț indexat/ajustabil. Sursa: CJUE, C-92/11 (CELEX 62011CJ0092)

Cauzele conexate C-359/11 și C-400/11, Schulz și Egbringhoff (hot. 23 octombrie 2014) — furnizorii de gaze și electricitate trebuie să informeze clienții, în timp util și transparent, asupra motivelor, condițiilor și amplorii unei modificări de preț, cu posibilitatea de reziliere. Sursa: CJUE, C-359/11 și C-400/11 (CELEX 62011CJ0359)

Cauza C-234/89, Delimitis c. Henninger Bräu (hot. 28 februarie 1991) — a stabilit criteriile de analiză a efectului de blocare a pieței pentru contractele de aprovizionare exclusivă pe termen lung: se evaluează ansamblul rețelei de contracte similare și contribuția contractului la închiderea pieței. Aplicabil prin analogie clauzelor take-or-pay pe termen lung. Sursa: CJUE, C-234/89 (CELEX 61989CJ0234)

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Validitate transfrontalieră. O clauză take-or-pay negociată B2B este validă în întreaga UE dacă (i) nu produce un efect de blocare a pieței contrar Art. 101/102 TFUE și (ii) respectă transparența prețului (mai ales în B2C). Pentru contracte cu părți din state membre diferite, verificați legea aplicabilă și clauza de jurisdicție.
• Schimbare legislativă majoră — orizont 2049. Noul pachet gaze/hidrogen — Directiva (UE) 2024/1788 (care abrogă Directiva 2009/73/CE) și Regulamentul (UE) 2024/1789 — interzice încheierea de contracte de furnizare de gaze fosile „neatenuate" (unabated) cu durată care depășește 31 decembrie 2049, pentru a evita blocajul (lock-in) fosil pe drumul spre neutralitatea climatică. Termenul de transpunere a Directivei în dreptul român este 5 august 2026. În practică, clauzele take-or-pay pe gaze fosile vor trebui structurate cu orizont maxim 2049.

  Sursa: Directiva (UE) 2024/1788 (CELEX 32024L1788) · Regulamentul (UE) 2024/1789

  • Ce înseamnă „neatenuat" (unabated) și ce excepții există? Gaz fosil „neatenuat" = gaz ars fără captarea și stocarea/utilizarea carbonului (CCS/CCU). Interdicția nu se aplică contractelor pe termen lung pentru gaze regenerabile și cu emisii reduse (biometan, biogaz, hidrogen), respectiv pentru gaz fosil combinat cu CCS — acestea pot depăși 2049, în măsura în care respectă regulile de concurență. Statele membre pot fixa și o dată-limită mai devreme decât 2049.
  • Soarta contractelor deja în vigoare (grandfathering). Regula vizează contractele „încheiate" (nou încheiate) — ea nu declară nule retroactiv contractele de gaze fosile aflate în derulare la data transpunerii; acestea beneficiază de facto de un regim de grandfathering și își continuă efectele. În schimb, un contract semnat sau reînnoit după 5 august 2026 cu orizont ce depășește 31.12.2049 pentru gaz neatenuat contravine normei naționale de transpunere. Practic: pentru contractele existente pe termen foarte lung se recomandă clauze de renegociere / ieșire la 2049 ori conversia către gaze verzi, iar pentru cele noi, plafonarea duratei la 2049. ⚠️ Modul concret de sancționare (nulitate parțială a duratei vs. reducere la 2049) va depinde de legea română de transpunere, încă neadoptată la data redactării.
• REPowerEU și diversificarea. Reducerea dependenței de gazul rusesc încurajează contractele LNG cu clauze take-or-pay flexibile (volume și destinație), astfel încât obligațiile ferme să nu împiedice redirecționarea cantităților.

Întrebări frecvente

1. Este valabilă o clauză take-or-pay în dreptul român?

Da, în baza principiului libertății contractuale (Art. 1169 Cod Civil), părțile pot stabili obligații minime de achiziție. Excepție: În contractele cu consumatorii, clauzele care împiedică rezilierea sau schimbarea furnizorului pot fi considerate abuzive (Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, coroborată cu OUG 34/2014).

2. Ce se întâmplă dacă nu respect obligația take-or-pay?

Depinde de redactarea clauzei:

• Plată automată a deficitului (cantitatea minimă - cantitatea preluată) × prețul contractual
• Daune-interese suplimentare dacă contractul le prevede
• Reziliere de către furnizor pentru neexecutare culpabilă
• Pierderea dreptului de make-up pentru cantitățile anterioare

3. Pot recupera sumele plătite pentru cantități nepreluate?

Doar dacă contractul prevede dreptul de make-up. Verificați:

• Perioada de recuperare (de obicei 2-5 ani)
• Limita cantitativă anuală pentru make-up
• Obligația de notificare prealabilă a intenției de make-up
• Condițiile de expirare a dreptului (de exemplu, dacă nu este exercitat în termen)

4. Diferența dintre take-or-pay și take-and-pay?

• Take-or-pay: Cumpărătorul plătește întotdeauna cantitatea minimă, chiar dacă nu o preia.
• Take-and-pay: Cumpărătorul plătește doar ce preia, dar are obligația să preia minimul. Dacă nu preia, este în culpă contractuală (daune-interese, reziliere).

5. Pot invoca forța majoră sau impreviziunea pentru a scăpa de obligația take-or-pay?

• Forța majoră (definită la Art. 1351 Cod Civil; efectul liberator asupra obligației — Art. 1634 Cod Civil): Dacă un eveniment extern, imprevizibil și de neînlăturat (război, calamitate naturală) face imposibilă preluarea, obligația este suspendată/înlăturată.
• Impreviziunea (Art. 1271 Cod Civil): Dacă executarea devine excesiv de oneroasă din cauza unei schimbări extraordinare a circumstanțelor, poți solicita instanței revizuirea sau rezilierea contractului. Prag înalt de dovadă.

⚠️ IMPORTANT: Clauzele bine redactate prevăd deja mecanisme de ajustare în caz de hardship, evitând litigiile.

6. Clauzele take-or-pay pot fi aplicate în contracte de distribuție software sau servicii?

Da, dar mai rar. Sunt folosite în:

• Contracte SaaS cu număr minim de licențe garantate
• Contracte de cloud computing cu capacitate minimă rezervată
• Contracte de externalizare cu număr minim de ore/FTE garantate

Redactarea trebuie adaptată la specificul serviciilor (nu există „make-up" pentru servicii neprestate în trecut).

7. Cum se calculează prețul pentru obligația take-or-pay dacă prețul este variabil?

Depinde de contract:

• Prețul mediu anual — Se face media prețurilor din toate trimestrele
• Prețul ultimului trimestru — Se aplică prețul din T4 pentru întregul deficit
• Prețul la data calculului deficitului — Se aplică prețul spot/indexat la 31 decembrie

Recomandare: Specificați clar în contract formula de calcul pentru a evita litigiile.

8. Poate instanța reduce plata pentru deficit dacă este excesivă?

Depinde de calificarea clauzei. Dacă plata deficitului este o clauză penală, instanța o poate reduce atunci când este vădit excesivă față de prejudiciul previzibil (Art. 1541 Cod Civil), iar o renunțare anticipată la acest drept se consideră nescrisă. Dacă plata este calificată drept preț pentru cantitatea/capacitatea rezervată, nu este supusă reducerii. Redactați clauza explicit pentru a preciza natura ei.

9. Se aplică TVA pe plata take-or-pay pentru cantități nepreluate?

De regulă, da — 19% TVA. Potrivit jurisprudenței CJUE (C-295/17 MEO, C-43/19 Vodafone Portugal), plata cantității minime este tratată drept contraprestație pentru punerea la dispoziție/livrare, deci operațiune impozabilă (Art. 268-271 Cod fiscal), nu despăgubire în afara sferei TVA. Poziția ANAF se stabilește de la caz la caz, în funcție de redactare.

10. Ce se întâmplă cu contractul take-or-pay dacă cumpărătorul intră în insolvență?

Administratorul sau lichidatorul judiciar poate denunța contractul în derulare (Art. 123 din Legea 85/2014); la notificarea furnizorului, trebuie să opteze în 3 luni, altfel contractul se consideră denunțat. Denunțarea dă furnizorului dreptul la daune-interese înscrise la masa credală, iar plățile viitoare de deficit se valorifică drept creanțe sub condiție/viitoare. Furnizarea de utilități nu poate fi întreruptă pentru datorii anterioare (Art. 77).

11. Un PFA sau o microîntreprindere beneficiază de protecția împotriva clauzelor abuzive?

Nu, dacă a contractat pentru activitatea sa profesională. PFA, întreprinderea individuală și microîntreprinderea sunt „profesioniști" în sensul Legii 193/2000 (Art. 2) și sunt excluse de la protecția anti-abuz — calitatea de consumator se apreciază după scopul contractului, nu după profesie (CJUE C-110/14 Costea). Rămân aplicabile buna-credință (Art. 1170 Cod Civil) și impreviziunea (Art. 1271 Cod Civil).

Referințe

1. Codul Civil, Legea 287/2009 (modificată), Art. 1766-1771 — Contractul de furnizare Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304560

2. Codul Civil, Art. 1169 — Principiul libertății contractuale Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304560

3. Codul Civil, Art. 1271 — Impreviziunea Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304560

4. Codul Civil, Art. 1351 — Forța majoră și cazul fortuit (definiție); Art. 1634 — Imposibilitatea fortuită de executare (efect liberator) Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304560

5. Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori Sursa: legislatie.just.ro

6. OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/158913

7. Regulamentul de furnizare a energiei electrice la clienții finali (03.02.2023, aprobat prin Ordinul ANRE nr. 5/2023) — Art. 13 (interdicția clauzelor care împiedică schimbarea furnizorului) Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/264611

8. OUG 6/2025 privind stocurile minime de gaze naturale Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/295106

9. OUG 153/2022 privind mecanismul (temporar) de achiziție centralizată a energiei electrice (1 ian. 2023 – 31 mar. 2025) Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/261327

10. King & Spalding — „Key Considerations in Energy Take-or-Pay Contracts" (2024) Sursa: kslaw.com/blog-posts/key-considerations-energy-take-pay-contracts

11. Oxford Institute for Energy Studies — „International Gas Contracts", OIES Paper NG 175 (2022) Sursa: oxfordenergy.org

12. JURIDICE.ro — „Aspecte generale privind reglementarea contractului de furnizare în noul Cod civil" (2013) Sursa: juridice.ro/162146

13. Avocatnet.ro — Discuție: „Contract exclusivitate distribuție" Sursa: avocatnet.ro/forum/discutie_21775

14. FasterCapital — „Navigating Minimum Purchase Obligations: A Take or Pay Dilemma" Sursa: fastercapital.com

15. Attorney Aaron Hall — „How to Enforce Minimum Purchase Requirements in Wholesale Contracts" Sursa: aaronhall.com

16. Codul Civil, Art. 1538-1541 — clauza penală și reducerea ei judiciară; Art. 1461-1467 — obligații alternative; Art. 2517, 2523-2524 — prescripția extinctivă; Art. 1345-1348 — îmbogățirea fără justă cauză Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304560

17. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență — Art. 77 (utilități), 102 (înregistrarea creanțelor), 123 (denunțarea contractelor în derulare) Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/159286

18. Legea concurenței nr. 21/1996 — Art. 5 (înțelegeri anticoncurențiale), Art. 6 (abuz de poziție dominantă) Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/175831

19. Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), Art. 268-271 — operațiuni impozabile TVA Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/171282

20. Legea nr. 193/2000, Art. 2 — definiția consumatorului și a profesionistului Sursa: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/25794

21. CJUE — C-295/17 MEO și C-43/19 Vodafone Portugal (TVA pe plăți fără prestație efectivă); C-110/14 Costea (noțiunea de consumator) Sursa: curia.europa.eu