Contractul de Dare în Plată (Datio in Solutum)

Darea în plată (datio in solutum) este operațiunea prin care debitorul stinge o datorie predând creditorului, cu acordul acestuia, o altă prestație decât cea datorată — de obicei un bun imobil în locul unei sume de bani. În dreptul comun o reglementează art. 1492 din Codul civil și cere mereu consimțământul creditorului. Legea nr. 77/2016 creează o formă specială pentru creditul ipotecar, dar numai sub controlul instanței.

Pe scurt

Darea în plată (lat. datio in solutum) este operațiunea prin care debitorul stinge o obligație executând, cu acordul creditorului, o altă prestație decât cea datorată inițial — de regulă transferând proprietatea unui bun în locul plății unei sume de bani. În dreptul comun, ea este reglementată de art. 1492 din Codul civil și presupune întotdeauna consimțământul creditorului: debitorul nu îl poate obliga să accepte altceva decât ce i se datorează. Distinct de acest mecanism contractual, Legea nr. 77/2016 instituie o formă specială de dare în plată prin care un consumator poate stinge datoriile dintr-un credit ipotecar predând locuința băncii — însă, după Decizia CCR nr. 623/2016, numai sub controlul instanței, care verifică existența unei impreviziuni reale.

Cadrul legal

Darea în plată are un dublu regim juridic în dreptul român: unul general (de drept comun), în Codul civil, și unul special, pentru creditele ipotecare ale consumatorilor, în Legea nr. 77/2016.

1. Regimul general — Codul civil

Sediul materiei este art. 1492 din Codul civil (Legea nr. 287/2009), în capitolul dedicat plății, ca mod de stingere a obligațiilor.

Art. 1492 – Darea în plată (1) Debitorul nu poate sili creditorul să primească o altă prestație decât cea datorată, chiar dacă valoarea prestației oferite ar fi egală sau mai mare, decât dacă creditorul consimte la aceasta. În acest din urmă caz, obligația se stinge atunci când noua prestație este efectuată. (2) Dacă prestația oferită în schimb constă în transferul proprietății sau al unui alt drept, debitorul este ținut de garanția contra evicțiunii și de garanția contra viciilor lucrului, potrivit regulilor aplicabile vânzării, cu excepția cazului în care creditorul preferă să ceară prestația inițială și repararea prejudiciului. În aceste cazuri, garanțiile oferite de terți nu renasc.

Sursa: Codul civil, Legea nr. 287/2009 (accesat 2026-07-23)

Un text conex, art. 1493 Cod civil („Cesiunea în vederea executării unei obligații"), reglementează ipoteza în care, în locul prestației inițiale, debitorul cedează creditorului o creanță: ca regulă, obligația se stinge la momentul realizării (satisfacerii) creanței cedate, dacă părțile nu au convenit stingerea la data cesiunii.

2. Regimul special — Legea nr. 77/2016

Pentru creditele ipotecare de consum, Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (M. Of. nr. 330/2016, modificată prin Legea nr. 52/2020) instituie un drept special al consumatorului.

Art. 3 — Prin derogare de la dispozițiile Codului civil, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.

Sursa: Legea nr. 77/2016 (accesat 2026-07-23)

Legea se aplică raporturilor dintre consumatori (persoane fizice, în sensul OG 21/1992) și instituțiile de credit, IFN-uri sau cesionarii creanțelor (art. 1). Ea nu este, în substanță, o lege de protecție a consumatorului, ci — potrivit CCR — o normă specială de procedură pentru aplicarea impreviziunii de drept comun la contractul de credit.

Explicație detaliată

Ce este, de fapt, darea în plată

Darea în plată este un contract prin care creditorul acceptă, în locul prestației datorate, o altă prestație oferită de debitor. Deși debitorul are inițiativa, elementul definitoriu este acordul creditorului: nimeni nu poate fi obligat să primească altceva decât i se datorează (art. 1492 alin. 1). Din acest motiv, darea în plată se numără printre modurile voluntare de stingere a obligațiilor.

Cel mai frecvent, prestația care înlocuiește plata sumei de bani constă în transferul proprietății unui bun (un imobil, un autoturism, mărfuri). Când bunul transferat este un imobil, operațiunea trebuie încheiată în formă autentică, la notar, iar dreptul se înscrie în cartea funciară.

Efectul: stingerea obligației

Spre deosebire de o simplă promisiune, obligația inițială se stinge abia în momentul în care noua prestație este efectiv executată (art. 1492 alin. 1, teza finală). Până atunci, raportul obligațional rămâne neschimbat. Fiindcă un transfer de proprietate urmează „regulile aplicabile vânzării", debitorul care dă în plată un bun garantează creditorul contra evicțiunii și contra viciilor lucrului; dacă bunul este evins sau afectat de vicii, creditorul poate prefera să ceară prestația inițială și daune-interese (art. 1492 alin. 2).

Darea în plată față de instituții asemănătoare

• Novația — presupune înlocuirea obligației vechi cu una nouă; darea în plată nu creează o obligație nouă, ci stinge obligația existentă prin executarea unei prestații diferite.
• Cesiunea de creanță în locul plății (art. 1493) — o formă particulară, în care „plata" constă în transferul unei creanțe, obligația stingându-se, de regulă, la încasarea acesteia.
• Compensația și confuziunea — moduri de stingere care operează de drept sau prin efectul legii, fără a fi nevoie de o prestație alternativă acceptată.

Darea în plată specială din Legea nr. 77/2016

În anii de după criza financiară, mulți debitori cu credite ipotecare (adesea în valută) au ajuns în imposibilitate de plată, iar valoarea locuinței devenise mult sub soldul creditului. Legea nr. 77/2016 a permis consumatorului să predea locuința ipotecată băncii și să obțină stingerea integrală a datoriei, inclusiv a accesoriilor (dobânzi, penalități), „cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare" — chiar dacă valoarea imobilului nu acoperea soldul.

Această „ștergere de datorie" a fost, însă, atacată masiv la Curtea Constituțională. Prin Decizia nr. 623/2016, CCR a stabilit că legea este constituțională doar dacă instanța verifică, în fiecare caz, existența impreviziunii — adică a unei schimbări excepționale a împrejurărilor, care a făcut executarea „excesiv de oneroasă" pentru debitor (conceptul de risc supraadăugat). Astfel, darea în plată din Legea nr. 77/2016 nu mai operează automat: ea a devenit o aplicație a teoriei impreviziunii, sub control judiciar, iar predarea imobilului cu ștergerea datoriilor reprezintă limita superioară a intervenției instanței, o măsură de ultima ratio, subordonată renegocierii și adaptării contractului.

Aspecte practice

A. Darea în plată de drept comun (art. 1492 Cod civil)

• Obțineți acordul scris al creditorului. Fără consimțământul expres al creditorului, oferta debitorului nu produce niciun efect. Ideal, acordul se materializează într-un contract de dare în plată.
• Respectați forma cerută de lege. Dacă dați în plată un imobil, actul trebuie încheiat în formă autentică la notar și înscris în cartea funciară; altfel transferul nu este valabil/opozabil.
• Evaluați corect bunul. Chiar dacă valoarea bunului oferit e mai mare decât datoria, creditorul nu e obligat să accepte; iar dacă e mai mică, restul datoriei nu se stinge decât dacă părțile convin expres.
• Atenție la garanții. Debitorul răspunde pentru evicțiune și vicii ca un vânzător. Verificați ca bunul să fie liber de sarcini și litigii, pentru a nu „reactiva" datoria inițială.
• Fiscalitate (drept comun). Transferul unui imobil prin dare în plată este, fiscal, un transfer de proprietate impozabil. Persoana fizică transmițătoare datorează impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare (art. 111 Cod fiscal – Legea nr. 227/2015): 3% din valoarea tranzacției dacă imobilul a fost deținut până la 3 ani inclusiv și 1% dacă a fost deținut mai mult de 3 ani (plafonul neimpozabil de 450.000 lei a fost eliminat din 2023). Impozitul este calculat, încasat și virat de notar la autentificare. Dacă transmițătorul este profesionist (persoană impozabilă), operațiunea urmează regimul TVA (art. 270 și urm. Cod fiscal), livrarea de construcții „vechi"/terenuri neconstruibile fiind în principiu scutită, cu drept de opțiune pentru taxare. Consultați un consultant fiscal înainte de semnare.

  Regim special: la darea în plată din Legea nr. 77/2016, art. 111 alin. (2) Cod fiscal scutește expres „o singură dare în plată efectuată în condițiile Legii nr. 77/2016" — predarea locuinței ipotecate către bancă nu generează impozit pe transfer (a se vedea și secțiunea Situații speciale).

B. Darea în plată specială (Legea nr. 77/2016) — pași și capcane

Procedura, sub controlul instanței, presupune în esență:

1. Verificarea condițiilor de admisibilitate (art. 4) — calitatea de consumator și de creditor vizat de lege, destinația de locuință a imobilului ipotecat și celelalte condiții cumulative lit. a)–d).
2. Notificarea creditorului (art. 5) — transmisă prin avocat, notar sau executor, cu convocare la notar între 30 și 90 de zile. De la primirea notificării se suspendă plățile și orice procedură judiciară sau extrajudiciară a creditorului.
3. Protecția garanților (art. 6) — se suspendă și acțiunile împotriva codebitorilor și a garanților; regresul lor se poate exercita doar după stingerea integrală a datoriei.
4. Eventuala contestație a creditorului (art. 7) — în termen de 10 zile, la judecătorie; suspendarea se menține până la soluționarea definitivă.
5. Analiza impreviziunii (art. 8) — instanța verifică riscul supraadăugat; dacă nu se ajunge la un acord și contestația e respinsă, proprietatea se transferă și datoriile se sting.

Greșeli frecvente de evitat:

• A crede că legea „șterge" automat datoria. După Decizia CCR nr. 623/2016, banca poate contesta, iar instanța poate respinge notificarea dacă nu există o impreviziune reală. Simpla scădere a prețului imobilului nu este suficientă (sintagma privind „devalorizarea bunurilor imobile" a fost declarată neconstituțională).
• Neprezentarea la notar la termenele din notificare = renunțare la darea în plată; părțile revin în situația anterioară.
• Buna-credință contează. Instanțele disting între debitorul care „nu mai poate plăti" și cel care „nu mai vrea să plătească"; reaua-credință poate duce la respingerea cererii.
• Situația debitorilor deja executați silit — pot cere stingerea în temeiul art. 8 alin. (5) (ÎCCJ, Decizia nr. 7/2019), dar CCR a limitat ulterior acest text (a se vedea secțiunea de practică).

Situații speciale

Dincolo de mecanismul de bază, darea în plată ridică o serie de probleme practice frecvente, mai ales în regimul special al Legii nr. 77/2016.

Soarta garanților și codebitorilor după stingerea datoriei (Legea nr. 77/2016)

Pe durata procedurii, art. 6 din Legea nr. 77/2016 suspendă orice acțiune, judiciară sau extrajudiciară, îndreptată împotriva codebitorilor și a garanților (fideiusori, garanți ipotecari terți). Întrebarea-cheie este ce se întâmplă după finalizare: odată ce predarea imobilului stinge integral datoria „cu tot cu accesorii" (art. 3), obligația principală dispare. Fiind vorba despre garanții accesorii, ele urmează soarta obligației principale — se sting și acestea. În consecință, banca nu mai păstrează un regres împotriva fideiusorilor sau a garanților ipotecari pentru datoria stinsă, iar regresul acestora împotriva debitorului principal se poate exercita, potrivit art. 6 alin. (2), doar în măsura în care ei ar fi plătit efectiv înainte de stingere. Practic, finalizarea dării în plată închide expunerea întregii „filiere" de garanți — un efect decisiv pentru această categorie de părți.

Coproprietatea și bunul comun al soților

Dacă imobilul este bun comun al soților, înstrăinarea lui (inclusiv darea în plată) cere consimțământul ambilor soți: actele de dispoziție asupra imobilelor comune nu pot fi încheiate de un singur soț (art. 346 alin. (1) Cod civil). La fel, în coproprietate, actele de dispoziție asupra bunului cer acordul tuturor coproprietarilor — regula unanimității (art. 641 alin. (4) Cod civil). Dacă celălalt soț/coproprietar refuză, darea în plată a întregului imobil nu se poate realiza valabil; soțul debitor poate, cel mult, să dispună de cota sa (după caz), ceea ce rareori satisface creditorul. În regimul Legii nr. 77/2016, ipoteca fusese, de regulă, constituită de la început cu acordul ambilor soți/coproprietari, iar notificarea de dare în plată trebuie să provină de la (ori să implice) toți titularii; lipsa unui consimțământ necesar este un motiv real de blocaj sau de respingere.

Creditorii ipotecari de rang subsecvent

Darea în plată este un transfer de proprietate, nu o vânzare la licitație cu preț de distribuit. De aceea, ipotecile de rang subsecvent înscrise asupra aceluiași imobil nu se sting automat prin transfer: ele beneficiază de dreptul de urmărire (art. 2360 Cod civil) și, în principiu, urmăresc bunul în patrimoniul dobânditorului. Creditorul de rang I care acceptă imobilul în plată îl preia, așadar, grevat de ipotecile ulterioare, dacă nu s-a recurs la o procedură de purgă/curățire a sarcinilor. Creditorii subsecvenți nu pot bloca transferul (nu au drept de opoziție la actul de dispoziție), dar nu își pierd garanția. În regimul special al Legii nr. 77/2016, legea nu reglementează distinct această ipoteză, astfel încât se aplică dreptul comun al ipotecilor. ⚠️ Este un aspect încă insuficient tranșat în practică; într-o operațiune cu garanți multipli este prudentă verificarea cărții funciare și clarificarea prealabilă a rangurilor.

Darea în plată și insolvența persoanei fizice (Legea nr. 151/2015)

Consumatorul supraîndatorat are, teoretic, două căi distincte: darea în plată a locuinței ipotecate (Legea nr. 77/2016) sau procedura insolvenței persoanei fizice (Legea nr. 151/2015), care poate duce la un plan de rambursare ori la lichidare de active, cu descărcare de datorii la final. Cele două nu sunt formal incompatibile, dar au logici diferite: Legea nr. 77/2016 privește un singur raport (creditul garantat cu locuința), pe când Legea nr. 151/2015 tratează ansamblul pasivului, sub un cadru colectiv. ⚠️ Alegerea depinde de situație: darea în plată este mai rapidă și potrivită când problema o reprezintă exclusiv creditul ipotecar; insolvența persoanei fizice este mai adecvată când debitorul are datorii multiple ori când soldul rămas după predarea locuinței ar continua să îl apese. Dacă s-a deschis deja insolvența, activele — inclusiv locuința — intră sub administrarea colectivă a procedurii, ceea ce influențează utilitatea unei notificări separate de dare în plată. Pentru un caz concret este recomandată consultarea unui avocat.

Remediul când creditorul refuză transferul

Legea nr. 77/2016 anticipează refuzul băncii de a se prezenta la notar sau de a semna. Dacă notificarea nu este contestată, ori dacă contestația creditorului a fost respinsă definitiv, iar creditorul tot refuză, debitorul se poate adresa instanței: potrivit art. 8, instanța pronunță o hotărâre care constată stingerea obligațiilor și transmite dreptul de proprietate către creditor. Această hotărâre ține loc de act de transfer și constituie temei de intabulare în cartea funciară, fără a mai fi nevoie de semnătura băncii la notar. Astfel, dreptul debitorului nu rămâne la bunul-plac al creditorului recalcitrant: efectul translativ se produce prin efectul hotărârii judecătorești definitive.

Surse: Legea nr. 77/2016, art. 3, 6 și 8 (legislatie.just.ro); Codul civil, art. 346, 641 și 2360; Legea nr. 151/2015 (legislatie.just.ro); Codul fiscal, art. 111 (accesat 2026-07-24).

Legislație europeană

Darea în plată de drept comun (art. 1492 Cod civil) este o instituție pur națională, fără reglementare europeană directă. În schimb, darea în plată specială din Legea nr. 77/2016 — predarea locuinței ipotecate pentru stingerea creditului de consum — se intersectează direct cu dreptul Uniunii privind creditul ipotecar și clauzele abuzive.

Directive și regulamente aplicabile

Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale (Mortgage Credit Directive) — art. 28 alin. (4): „Statele membre nu împiedică părțile la un contract de credit să convină în mod explicit că returnarea sau transferul către creditor al garanției sau al veniturilor obținute din vânzarea garanției este suficient pentru a rambursa creditul." Sursa: Directiva 2014/17/UE, CELEX 32014L0017 (accesat 2026-07-23)

Directiva este singurul act UE care privește, în substanță, darea în plată cu efect liberatoriu în materia creditului ipotecar de consum. Ea o construiește însă ca mecanism consensual: art. 28 alin. (1) impune creditorului o toleranță rezonabilă (măsuri de restructurare) înainte de executarea silită, iar alin. (4), coroborat cu considerentul (27), permite — dar nu impune — ca părțile să convină că predarea garanției stinge integral datoria. Complementar se aplică:

• Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii — CELEX 31993L0013 — control de fond al clauzelor din contractul de credit (de ex. clauza de risc valutar).
• Directiva 2008/48/CE privind contractele de credit pentru consumatori — CELEX 32008L0048 — cadru general (creditul ipotecar propriu-zis intră sub Directiva 2014/17/UE).

Transpunerea în dreptul român

Directiva 2014/17/UE a fost transpusă în principal prin OUG nr. 52/2016 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale (în vigoare din 30 septembrie 2016), care preia obligațiile de informare precontractuală, evaluarea bonității și tolerarea rezonabilă înainte de executare.

⚠️ Opinie doctrinară (juridice.ro): deși expunerea de motive a Legii nr. 77/2016 invocă Directiva 2014/17/UE, legea nu transpune propriu-zis art. 28 alin. (4). Directiva are în vedere o dare în plată consensuală (acordul creditor–debitor), pe când Legea nr. 77/2016 a instituit inițial un drept unilateral al debitorului, ceea ce a fost criticat ca depășind — și chiar intrând în tensiune cu — logica directivei; termenul de transpunere (21 martie 2016) și aplicarea legii unor contracte anterioare au alimentat și dezbaterea neretroactivității.

Sursa: Incidența normelor de drept al UE în analiza neconstituționalității Legii dării în plată – juridice.ro (accesat 2026-07-23)

Corecția pe linia impreviziunii impusă de Decizia CCR nr. 623/2016 reașază, de fapt, mecanismul român mai aproape de logica europeană a controlului judiciar caz-cu-caz. În decembrie 2024 Comisia Europeană a deschis procedura de infringement INFR(2024)2247 pentru transpunerea incorectă a Directivei 2014/17/UE (în special libera prestare a serviciilor de către intermediarii de credit), România adoptând ulterior și OUG nr. 15/2024.

Sursa: Comisia solicită României să transpună corect Directiva privind creditele ipotecare – Reprezentanța CE (accesat 2026-07-23)

Jurisprudență CJUE

Cauza C-186/16, Andriciuc ș.a. c. Banca Românească SA (hot. 20 septembrie 2017, ECLI:EU:C:2017:703) — la creditele ipotecare în franci elvețieni (CHF), clauza de rambursare în aceeași monedă ține de obiectul principal al contractului (art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE) și scapă controlului de fond doar dacă este clară și inteligibilă; banca trebuie să fi informat consumatorul astfel încât acesta să poată evalua consecințele economice, inclusiv riscul deprecierii monedei naționale. Caracterul abuziv se apreciază la momentul încheierii contractului. Sursa: CJUE, C-186/16 (accesat 2026-07-23)

Sunt relevante și, prin analogie sau context:

• C-602/10, SC Volksbank România c. ANPC (12 iulie 2012) — o normă națională de protecție a consumatorului poate viza și contractele aflate în derulare, argument invocat în dezbaterea aplicării Legii nr. 77/2016 contractelor anterioare. eur-lex
• C-415/11, Aziz c. Catalunyacaixa (14 martie 2013) — controlul clauzelor abuzive trebuie să fie posibil în cadrul executării ipotecare. eur-lex
• C-34/13, Kušionová c. SMART Capital (10 septembrie 2014) — executarea garanției asupra locuinței consumatorului se apreciază și prin prisma dreptului la locuință (art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a UE). eur-lex

⚠️ Precizare: Cauza C-150/16 conține sintagma „datio in solutum", dar privește ajutorul de stat și nu are legătură cu darea în plată din Legea nr. 77/2016.

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Efect liberatoriu, dar consensual la nivel UE. Din art. 28 alin. (4) rezultă că darea în plată care stinge integral creditul este, în viziunea europeană, rodul unui acord; controlul judiciar al impreviziunii impus în România (CCR 623/2016) este compatibil cu această logică, întrucât înlocuiește un pretins automatism cu o apreciere caz-cu-caz.
• Toleranță înainte de executare. Regula europeană a „toleranței rezonabile" (art. 28 alin. 1) și a măsurilor de restructurare înaintea executării silite este preluată prin OUG nr. 52/2016 și consolidată prin reglementările din 2024.
• Dimensiune transfrontalieră. Directiva 2014/17/UE instituie un pașaport pentru intermediarii de credit autorizați în alt stat membru; deficiențele de transpunere pe acest punct au declanșat infringementul din 2024.
• Evoluții. Cadrul UE al creditului de consum se modernizează (noua directivă privind creditele de consum, Directiva (UE) 2023/2225, aplicabilă din 20 noiembrie 2026), ceea ce va influența și practica restructurării / dării în plată în anii următori.

Întrebări frecvente

1. Pot obliga creditorul să accepte un bun în locul banilor pe care îi datorez? Nu. Potrivit art. 1492 alin. (1) Cod civil, debitorul nu poate sili creditorul să primească o altă prestație decât cea datorată. Darea în plată presupune întotdeauna acordul creditorului.

2. Când se stinge datoria — la semnarea acordului sau la predarea bunului? La executarea efectivă a noii prestații (predarea bunului / transferul dreptului), nu la simpla înțelegere. Până atunci, obligația inițială rămâne în vigoare.

3. Ce se întâmplă dacă bunul dat în plată are vicii sau este revendicat de altcineva? Debitorul răspunde pentru evicțiune și vicii ca un vânzător (art. 1492 alin. 2). Creditorul poate prefera să ceară prestația inițială și repararea prejudiciului; garanțiile date anterior de terți nu renasc.

4. Prin Legea nr. 77/2016 pot preda locuința băncii și scap de tot creditul? Doar dacă sunt îndeplinite condițiile legii și instanța constată existența impreviziunii (Decizia CCR nr. 623/2016). Nu este o ștergere automată de datorie; banca poate contesta notificarea, iar simpla scădere a valorii imobilului nu este suficientă.

5. Ce este „riscul supraadăugat"? Este conceptul consacrat de CCR pentru a descrie o schimbare excepțională și neprevăzută a împrejurărilor (de exemplu, o fluctuație majoră și durabilă de curs valutar), care face executarea creditului excesiv de oneroasă pentru debitor, dincolo de riscul normal asumat la încheierea contractului.

6. Darea în plată din Legea nr. 77/2016 se aplică și dacă am fost deja executat silit? Art. 8 alin. (5) permitea și debitorilor supuși executării silite să ceară stingerea (ÎCCJ, Decizia nr. 7/2019). Curtea Constituțională a declarat însă neconstituționale tezele a doua și a treia ale acestui text (2021), astfel încât aplicarea lui trebuie analizată cu prudență, de la caz la caz.

7. Care este diferența dintre darea în plată și novație? La novație se naște o obligație nouă care o înlocuiește pe cea veche; la darea în plată, obligația veche se stinge prin executarea, o singură dată, a unei prestații diferite.

8. Ce se întâmplă cu giranții (fideiusorii) după ce predau locuința băncii? Odată ce datoria se stinge integral prin darea în plată (art. 3 din Legea nr. 77/2016), se sting și garanțiile accesorii. Banca nu mai are regres împotriva fideiusorilor sau a garanților ipotecari terți pentru datoria astfel stinsă.

9. Datorez impozit când dau locuința în plată băncii prin Legea nr. 77/2016? Nu. Art. 111 alin. (2) din Codul fiscal scutește expres „o singură dare în plată efectuată în condițiile Legii nr. 77/2016". La darea în plată de drept comun, în schimb, transmițătorul datorează impozitul pe transfer (3% sau 1% din valoare, în funcție de perioada de deținere).

10. Pot alege între darea în plată și insolvența persoanei fizice? Da. Darea în plată (Legea nr. 77/2016) rezolvă doar creditul garantat cu locuința, este mai rapidă și potrivită când acesta e singura problemă. Insolvența persoanei fizice (Legea nr. 151/2015) tratează întregul pasiv și poate duce la descărcare de datorii — mai potrivită când debitorul are datorii multiple.

Practică și opinii

Aplicarea Legii nr. 77/2016 a fost modelată decisiv de jurisprudența Curții Constituționale, care a transformat un mecanism aparent automat într-unul supus controlului judiciar al impreviziunii.

Decizia CCR nr. 623 din 25 octombrie 2016 (M. Of. nr. 53/18.01.2017) Curtea a constatat că dispozițiile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 și art. 8 din Legea nr. 77/2016 „sunt constituționale în măsura în care instanța judecătorească verifică condițiile referitoare la existența impreviziunii". Sintagma „precum și din devalorizarea bunurilor imobile" din art. 11 teza întâi a fost declarată neconstituțională. Impreviziunea are caracter judiciar și „nu poate opera ope legis"; renegocierea și adaptarea contractului sunt prioritare, iar încetarea contractului și darea în plată sunt măsuri excepționale, de ultima ratio. Sursa: juridice.ro – Mai există darea în plată forțată după Decizia CCR nr. 623/2016?

Decizia CCR nr. 731/2019 Curtea a detaliat criteriile impreviziunii: o fluctuație de curs valutar de „consistență valorică și persistență temporală" (criteriul obiectiv), respectiv faptul că debitorul nu a provocat el însuși situația și nu s-a angajat intenționat într-un risc supraadăugat (criteriul subiectiv). Tot aici s-a reținut că Legea nr. 77/2016 „nu este o lege de protecție a consumatorilor în substanța ei, ci... conține unele dispoziții speciale de procedură pentru aplicarea în această materie a impreviziunii din dreptul comun". Sursa: juridice.ro – Implicațiile Deciziei CCR nr. 731/2019

Înalta Curte de Casație și Justiție – Decizia nr. 7/2019 (M. Of. nr. 175/05.03.2019) În interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, pot solicita stingerea obligațiilor din contractele de credit și debitorii care au fost supuși executării silite a imobilului ipotecat.

⚠️ Evoluție ulterioară — CCR, ședința din 17 iunie 2021 Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016, reținând că prezumarea absolută a impreviziunii pentru debitorul deja executat silit „conservă elementele de neconstituționalitate reținute în Decizia nr. 623/2016". Sursa: universuljuridic.ro – Neconstituționalitate art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia

⚠️ Opinie de specialitate — asupra modificărilor aduse de Legea nr. 52/2020 Doctrina a subliniat că Legea nr. 52/2020 a introdus o prezumție de impreviziune în favoarea consumatorului și a stabilit prioritatea echilibrării și continuării contractului, încetarea urmând a fi dispusă doar în caz de imposibilitate vădită a continuării. Rămâne discutată compatibilitatea deplină a acestor prezumții cu exigența verificării judiciare impuse de Decizia CCR nr. 623/2016. Sursa: Universul Juridic – Legea nr. 77/2016, modificări (Legea nr. 52/2020)

Prezumția de impreviziune (Legea nr. 52/2020) în fața controlului constituțional

Legea nr. 52/2020 a introdus la art. 4 alin. (1^1) din Legea nr. 77/2016 prezumții de impreviziune cu caracter absolut, în special: creșterea cursului valutar cu cel puțin 52,6% față de momentul contractării, respectiv o creștere de peste 50% a obligației lunare din majorarea dobânzii variabile. Tocmai aceste prezumții au reaprins tensiunea cu Decizia CCR nr. 623/2016, care ceruse verificarea impreviziunii caz-cu-caz.

Decizia CCR nr. 432 din 17 iunie 2021 Curtea a declarat neconstituțional art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia (prezumarea absolută pentru debitorul deja executat silit), reținând că aceasta „conservă elementele de neconstituționalitate" din Deciziile nr. 623/2016 și nr. 731/2019. Curtea a criticat expres și definiția impreviziunii: o fluctuație de curs de 52,6% nu poate constitui, prin ea însăși, riscul supraadăugat, iar mutarea integrală a riscului în sarcina creditorului încalcă dreptul de proprietate. Totuși, Curtea a reținut că Legea nr. 52/2020, în ansamblul său, este constituțională. Sursa: Decizia CCR nr. 432/2021 (ccr.ro); Universul Juridic (accesat 2026-07-24)

Concluzia practică: prezumțiile din art. 4 alin. (1^1) rămân în vigoare, dar nu pot funcționa ca automatisme — instanța păstrează un control efectiv, iar pragurile legale sunt citite ca indicii care ușurează sarcina probei consumatorului, nu ca o impreviziune impusă ope legis. Tensiunea semnalată de doctrină nu este, așadar, o contradicție insurmontabilă: CCR a „temperat" prezumțiile în limita elementelor deja cenzurate în 2016.

Perspective de reformă: dreptul UE al creditului de consum

Cadrul european se modernizează. Directiva (UE) 2023/2225 privind creditele de consum (care abrogă Directiva 2008/48/CE) trebuie transpusă până la 20 noiembrie 2025 și se aplică de la 20 noiembrie 2026; ea întărește obligațiile de informare, evaluarea bonității și măsurile de restructurare (forbearance) înaintea executării silite — linie pe care se plasează și mecanismul dării în plată. Directiva 2023/2225 nu vizează însă direct creditul ipotecar rezidențial (rămas sub Directiva 2014/17/UE), astfel încât ⚠️ nu impune, prin ea însăși, rescrierea Legii nr. 77/2016. Presiune de reformă vine mai degrabă din procedura de infringement INFR(2024)2247 (transpunerea Directivei 2014/17/UE), la care România a răspuns prin măsuri normative în 2024. Este de așteptat o consolidare a etapei de restructurare/toleranță prealabilă, mai curând decât o desființare a dării în plată — dar evaluarea rămâne una prospectivă, în lipsa unui proiect adoptat care să modifice expres Legea nr. 77/2016.

Referințe

1. Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 1492 – Darea în plată și art. 1493 – Cesiunea în vederea executării unei obligații — legislatie.just.ro (accesat 2026-07-23).
2. Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite (M. Of. nr. 330/2016), modificată prin Legea nr. 52/2020 (M. Of. nr. 386/2020) — legislatie.just.ro (accesat 2026-07-23).
3. Decizia Curții Constituționale nr. 623 din 25 octombrie 2016 (M. Of. nr. 53/18.01.2017) — analiză: juridice.ro (accesat 2026-07-23).
4. Decizia Curții Constituționale nr. 731/2019 — analiză: juridice.ro (accesat 2026-07-23).
5. Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr. 7/2019 (M. Of. nr. 175/05.03.2019) — interpretarea art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 — juridice.ro (accesat 2026-07-23).
6. Decizia CCR nr. 432 din 17 iunie 2021 — neconstituționalitatea art. 8 alin. (5) tezele a doua și a treia din Legea nr. 77/2016 și cenzurarea prezumției de impreviziune introduse prin Legea nr. 52/2020 — ccr.ro; universuljuridic.ro (accesat 2026-07-24).
7. Modificările aduse de Legea nr. 52/2020 — universuljuridic.ro (accesat 2026-07-23).
8. Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), art. 111 – impozitul pe venitul din transferul proprietăților imobiliare (cote 3% / 1%; scutirea pentru o dare în plată conform Legii nr. 77/2016) — legislatie.just.ro; noulcodfiscal.ro (accesat 2026-07-24).
9. Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice — legislatie.just.ro (accesat 2026-07-24).
10. Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 346, 641 și 2360 – acte de dispoziție asupra bunului comun/coproprietate și dreptul de urmărire al creditorului ipotecar — legislatie.just.ro (accesat 2026-07-24).