Incoterms 2020 în contractele comerciale

Incoterms® 2020 sunt un set de 11 reguli standardizate ale Camerei de Comerț Internațională (ICC) care stabilesc, printr-un cod de trei litere, cine suportă costurile, riscul pieirii mărfii și formalitățile de transport și vămuire într-o vânzare. Ele nu sunt lege: produc efecte doar dacă părțile le încorporează expres în contract, derogând astfel de la regula supletivă din art. 1274 Cod civil și de la CISG.

Pe scurt

Incoterms® 2020 sunt un set de 11 reguli standardizate, publicate de Camera de Comerț Internațională (ICC), care definesc într-un cod de trei litere (ex. FCA, CIF, DAP) cine — vânzătorul sau cumpărătorul — suportă costurile, riscul pieirii sau deteriorării mărfii și formalitățile de transport și vămuire într-o vânzare de bunuri. Ele nu sunt lege: produc efecte doar dacă părțile le încorporează expres în contract, moment în care funcționează ca „stipulația contrară” prin care se derogă de la regula supletivă din art. 1274 Cod civil și de la regulile de risc ale Convenției de la Viena (CISG), art. 66-70. Alegerea corectă a regulii — și fixarea precisă a locului geografic — previne cele mai frecvente litigii din comerțul internațional: cine plătește când marfa se pierde în tranzit.

Cadrul legal

Incoterms 2020 nu sunt un izvor de drept, ci un standard privat elaborat de Camera de Comerț Internațională (ICC), în vigoare de la 1 ianuarie 2020 (ICC Publication No. 723). Ele se aplică numai dacă părțile le încorporează expres în contract, printr-o trimitere de forma „<REGULĂ> <loc convenit> Incoterms® 2020”. În lipsa acestei trimiteri, raportul dintre părți este guvernat integral de legea aplicabilă contractului.

Sursa: Incoterms® 2020 — ICC (accesat 2026-08-21)

Regula de risc din dreptul intern: art. 1274 Cod civil

Când legea română guvernează contractul, regula-cadru privind riscul este:

Art. 1274 — Riscul în contractul translativ de proprietate (1) În lipsă de stipulaţie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul contractului rămâne în sarcina debitorului obligaţiei de predare, chiar dacă proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul obligaţiei de predare pierde dreptul la contraprestaţie, iar dacă a primit-o, este obligat să o restituie. (2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului. El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit şi dacă obligaţia de predare ar fi fost executată la timp.

Sursa: Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 1274 (accesat 2026-08-21)

Două elemente sunt esențiale pentru înțelegerea locului Incoterms:

• Riscul urmează predarea, nu proprietatea. Codul civil consacră principiul res perit debitori: până la predare, riscul rămâne la vânzător, chiar dacă proprietatea a trecut deja la cumpărător. (Este o răsturnare față de vechea regulă res perit domino din art. 971 C. civ. 1864.)
• Norma este supletivă. Sintagma „în lipsă de stipulaţie contrară” înseamnă că părțile pot conveni altfel. O clauză Incoterms este exact acea „stipulaţie contrară”: ea fixează convențional momentul și locul în care riscul trece la cumpărător.

Nivelul internațional: CISG (Convenția de la Viena)

La vânzarea internațională de mărfuri între părți din state contractante se aplică, de regulă, Convenția de la Viena din 1980 (CISG), ratificată de România prin Legea nr. 24/1991. CISG conține propriile reguli de transfer al riscului (art. 66-70): în principiu, riscul trece la predarea către primul transportator (art. 67), cu condiția ca marfa să fie individualizată contractului.

Incoterms și CISG nu se exclud reciproc — se articulează:

• O clauză Incoterms expres agreată devine obligatorie prin mecanismul uzanțelor, art. 9(1) CISG („părțile sunt ținute de orice uzanță la care au consimțit”).
• Dacă contractul tace (nu conține niciun Incoterm), se aplică integral art. 66-70 CISG; Incoterms nu se pot impune ca uzanță implicită.
• Simpla încorporare a unui Incoterm nu înseamnă excluderea CISG (care ar necesita, potrivit art. 6 CISG, o intenție clară de excludere).

Sursa: Convenția de la Viena (CISG), text oficial RO (accesat 2026-08-21)

Pentru aplicabilitatea și limitele CISG, vezi articolul dedicat: Contractul de vânzare internațională de mărfuri (CISG).

Explicație detaliată

Ce reglementează — și ce NU reglementează — o clauză Incoterms

Fiecare regulă Incoterms este structurată pe zece obligații ale vânzătorului (A1-A10) și zece corespondente ale cumpărătorului (B1-B10), acoperind: obligații generale, vămuire/formalități, contracte de transport și asigurare, livrare, transferul riscului, repartizarea costurilor, notificări, dovada livrării, verificare/ambalare și asistență cu informații. În ediția 2020, toate costurile aferente unei reguli sunt consolidate la punctul A9/B9, pentru a putea fi citite dintr-o privire.

O clauză Incoterms răspunde, în esență, la patru întrebări:

• Cine organizează și plătește transportul?
• Unde și când trece riscul de la vânzător la cumpărător?
• Cine suportă fiecare cost (transport, asigurare, manipulare, taxe)?
• Cine se ocupă de vămuirea de export și de import?

Tot atât de important este ce NU acoperă Incoterms:

• transferul dreptului de proprietate (rămâne guvernat de contract și de legea aplicabilă — la CISG proprietatea este expres exclusă);
• prețul și modalitatea de plată;
• legea aplicabilă și soluționarea litigiilor;
• răspunderea pentru neconformitate, forța majoră, efectele neexecutării.

Aceste aspecte trebuie reglementate separat în contract — Incoterms este o piesă a contractului, nu contractul întreg.

Cele 11 reguli și cele două familii

Regulile se împart după modul de transport:

A. Orice mod de transport (inclusiv containere, rutier, aerian, feroviar, multimodal):

B. Maritim și căi navigabile interioare (marfă în vrac sau colete, nu containere):

După litera inițială, regulile se grupează în: E (EXW — obligații minime pentru vânzător), F (FCA, FAS, FOB — transportul principal neplătit de vânzător), C (CFR, CIF, CPT, CIP — transportul principal plătit de vânzător) și D (DAP, DPU, DDP — livrare la destinație, maxim de obligații pentru vânzător).

Capcana „celor două puncte” la regulile din grupa C

La CPT, CIP, CFR și CIF, punctul în care trece riscul (expediere / predare la transportator) NU coincide cu punctul până la care vânzătorul plătește transportul (destinație). Cu alte cuvinte, la un „CIF Constanța” vânzătorul plătește navlul până la Constanța, dar riscul a trecut deja la cumpărător în portul de expediere — dacă marfa se pierde pe mare, pierderea o suportă cumpărătorul (având însă beneficiul asigurării). Confuzia acestor două puncte este una dintre cele mai costisitoare greșeli în practică.

Ce s-a schimbat față de Incoterms 2010

• DAT a devenit DPU (Delivered at Place Unloaded): livrarea nu mai e limitată la un „terminal”, ci poate fi orice loc convenit. DPU rămâne singura regulă care obligă vânzătorul să descarce marfa la destinație.
• CIP cere acum asigurare mai mare: nivel Institute Cargo Clauses (A) (acoperire de tip „all-risk”), potrivit pentru produse manufacturate. CIF a rămas la nivelul minim Clauza (C), uzual pentru mărfuri în vrac. În 2010 ambele erau la nivelul (C).
• FCA — opțiunea conosamentului „la bord”: părțile pot conveni ca cumpărătorul să instruiască transportatorul să emită un conosament cu mențiunea „la bord” (on-board B/L) către vânzător. Modificarea rezolvă o problemă practică — băncile cer un conosament „la bord” pentru acreditivele documentare — fără a schimba punctul de transfer al riscului (care rămâne la predarea FCA).
• Transport cu mijloace proprii: FCA, DAP, DPU și DDP recunosc acum expres situația în care vânzătorul sau cumpărătorul transportă marfa cu propriile vehicule, nu printr-un terț transportator.
• Costuri și securitate: toate costurile fiecărei reguli sunt listate la A9/B9, iar obligațiile legate de securitate (screening, informații) sunt mai vizibile.

Sursa: Incoterms® 2020 vs 2010 — ICC Academy (accesat 2026-08-21)

Aspecte practice

Cum alegi și cum scrii corect clauza

• Menționează întotdeauna ediția și locul precis. „CIF Constanța” este ambiguu; scrie „CIF Portul Constanța, Incoterms® 2020”. Fără ediție, o dispută poate ajunge să se poarte pe ce set de reguli se aplică; fără loc precis, nu se poate stabili unde trece riscul.
• Fixează punctul geografic cât mai exact. La FCA sau DAP, „FCA sediul vânzătorului, str. X nr. Y” este mult mai sigur decât „FCA București”. Cu cât locul e mai vag, cu atât mai mare zona gri de risc și cost.
• Alege regula după modul real de transport. Cele patru reguli maritime (FAS, FOB, CFR, CIF) sunt gândite pentru marfă predată peste balustrada navei — deci pentru vrac și colete în port, nu pentru containere. Pentru containere, ICC recomandă FCA, CPT sau CIP, unde marfa e predată transportatorului la terminal, nu la bordul navei.

Greșeli frecvente

• FOB/CIF pentru containere. Marfa în container este predată la terminal, nu la bordul navei; folosind FOB, între predarea la terminal și încărcarea pe navă rămâne o „gaură” de risc neacoperită. Soluția corectă: FCA/CPT/CIP.
• Confuzia risc ≠ cost la regulile C. La CFR/CIF/CPT/CIP, faptul că vânzătorul plătește transportul până la destinație nu înseamnă că el poartă riscul până acolo — riscul a trecut la expediere. (Vezi „capcana celor două puncte”.)
• EXW pentru export. La EXW toate operațiunile, inclusiv vămuirea de export, cad în sarcina cumpărătorului — deși acesta e adesea un nerezident care nu poate face declarația de export în țara vânzătorului. În practică, pentru un export e de regulă mai potrivit FCA (unde vânzătorul face formalitățile de export).
• DDP asumat neglijent. La DDP vânzătorul își asumă vămuirea de import și plata taxelor și a TVA în țara cumpărătorului — obligații care pot fi imposibile sau foarte costisitoare pentru un nerezident (ex. înregistrarea în scopuri de TVA). Verifică fezabilitatea înainte de a accepta DDP.
• Presupunerea că Incoterms transferă proprietatea. Nu o transferă. Momentul transferului proprietății (și, eventual, rezerva proprietății) trebuie reglementat separat în contract, potrivit legii aplicabile.

Asigurare, TVA și vămuire

• Asigurarea: doar CIP și CIF obligă vânzătorul să încheie asigurare. La celelalte reguli, partea care poartă riscul pe segmentul de transport ar trebui să își facă propria asigurare. Atenție la nivel: CIP = Clauza (A), CIF = Clauza (C) — dacă vrei acoperire extinsă la CIF, negociaz-o expres.
• Capcana riscurilor de război și grevă. Nici Clauza (C) (minimul CIF), nici Clauza (A) (minimul CIP) nu acoperă, în principiu, riscurile de război și de grevă/tulburări civile — ele sunt excluse din polița standard și se acoperă doar prin clauze suplimentare (Institute War Clauses și Strikes Clauses), cu primă separată. Pe rutele care traversează zone de conflict (ex. Marea Roșie / strâmtoarea Bab-el-Mandeb), o marfă expediată CIF cu asigurare la nivel (C) poate rămâne neasigurată pentru capturarea sau avarierea prin acte ostile. Cere expres extinderea War & Strikes și stabilește cine îi suportă costul.
• TVA / livrări intracomunitare: pentru scutirea de TVA la livrarea intracomunitară de bunuri contează dovada că marfa a părăsit teritoriul; documentele de transport asociate regulii Incoterms (CMR, conosament) sprijină această dovadă. Coordonează clauza aleasă cu cerințele de justificare fiscală.
• Vămuire: reține cine face exportul (la EXW — cumpărătorul; la restul — vânzătorul) și cine face importul (la DDP — vânzătorul; la restul — cumpărătorul).

De ce piața folosește încă FOB/CIF la containere — și cum scrii corect grupa C

Deși ICC recomandă FCA/CPT/CIP pentru containere, practicienii și băncile continuă să folosească masiv FOB/CIF. Motivele nu sunt juridice, ci de inerție și de finanțare: acreditivul documentar cere de regulă un conosament „la bord" (on-board B/L), pe care banca știe să-l verifice, iar FOB/CIF îl produc „natural". Modificarea FCA 2020 — opțiunea prin care cumpărătorul instruiește transportatorul să emită vânzătorului un conosament „la bord" — a fost gândită exact pentru a rezolva blocajul acreditivelor la FCA, dar are limite practice: mențiunea rămâne opțională (trebuie negociată expres), depinde de cooperarea cumpărătorului și a liniei maritime, iar transportatorul poate ezita să emită „la bord" pentru o marfă predată la terminal. De aceea tranziția către FCA e lentă. Recomandare: dacă folosești acreditiv, negociază din start opțiunea FCA „la bord" și cere băncii să o accepte în instrucțiuni — nu presupune că un FOB pe container te acoperă pe segmentul terminal–navă.

Numește portul/locul de expediere, nu doar destinația. La regulile din grupa C (CFR, CIF, CPT, CIP) riscul trece la expediere (predarea la primul transportator / trecerea la bordul navei în portul de încărcare), în timp ce clauza numește de obicei doar destinația („CIF Constanța"). Dacă portul de încărcare nu este menționat, punctul de transfer al riscului rămâne, teoretic, cel de la care marfa pleacă efectiv — dar acesta trebuie să fie identificabil (din contract, comanda de transport, factură sau practica dintre părți). Când portul de expediere nu poate fi determinat, apare litigiul: partea care invocă faptul că riscul trecuse deja (de regulă vânzătorul, ca să obțină plata) suportă sarcina probei locului de expediere. Soluția: scrie ambele puncte, ex. „CIF Portul Constanța, expediere din Portul Shanghai, Incoterms® 2020".

Articularea cu contractul și cu CISG

Tratează Incoterms ca pe un modul al contractului: el rezolvă livrarea, riscul și costurile, dar contractul trebuie să acopere restul (preț, plată, calitate, remedii, forța majoră, legea aplicabilă și jurisdicția). Dacă se aplică și CISG, cele două se completează — Incoterms detaliază ce CISG lasă general — dar nu uita că încorporarea unui Incoterm nu exclude CISG; excluderea trebuie făcută expres, dacă o dorești.

Riscul transferat: proba pieirii, răspunderea transportatorului și insolvența

Regulile din grupele F și C transferă riscul cumpărătorului devreme — la predarea către primul transportator (sau la trecerea mărfii la bordul navei) — deși marfa se află încă în tranzit. Trei situații practice arată ce înseamnă concret acest transfer timpuriu.

Dezalinierea risc–proprietate. Insolvența cumpărătorului. Oprirea în tranzit

Incoterms transferă riscul, dar nu proprietatea. Vânzătorul poate să își rezerve proprietatea până la plata integrală a prețului (rezerva proprietății — art. 1684 Cod civil), astfel încât, la un FCA/CPT/CIF, cumpărătorul poartă deja riscul pieirii, dar nu a devenit încă proprietar. Dacă în timpul transportului cumpărătorul intră în insolvență (Legea nr. 85/2014), apar două întrebări distincte:

• Cine suportă pieirea fortuită? Cumpărătorul — riscul îi trecuse (art. 66 CISG; art. 1274 Cod civil). Obligația de plată a prețului subzistă chiar dacă marfa a pierit, iar creanța vânzătorului se înscrie la masa credală.
• Poate vânzătorul recupera marfa? Da, dacă și-a rezervat proprietatea și marfa mai există. Art. 71 alin. (2) CISG îi permite vânzătorului să se opună predării mărfii aflate în tranzit (stoppage in transitu) când devine evident că cumpărătorul nu își va executa o parte esențială a obligațiilor — tipic, la insolvență. Dreptul privește raportul dintre vânzător și cumpărător, nu drepturile dobândite între timp de un terț de bună-credință asupra documentelor de transport.

Practic: la vânzarea pe credit către un partener cu risc de insolvență, combină o clauză de rezervă a proprietății cu regula Incoterms și cu o asigurare al cărei beneficiar să fie clar stabilit — altfel riscul (deja la cumpărător) rămâne neacoperit.

Surse: Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 1274 și 1684 (accesat 2026-08-21); art. 66 și 71 CISG (Legea nr. 24/1991); Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Proba locului și a momentului pieirii în transportul containerizat multimodal

Potrivit art. 66 CISG, după transferul riscului cumpărătorul rămâne obligat la plata prețului chiar dacă marfa a pierit sau s-a deteriorat, cu excepția cazului în care pieirea se datorează unui fapt al vânzătorului. Într-un transport multimodal, cu container sigilat, dificultatea reală nu e regula, ci proba: unde și când s-a produs paguba, ca să se știe dacă riscul trecuse deja.

• Sarcina probei revine, de regulă, părții care invocă în favoarea sa efectul transferului riscului: vânzătorul care cere plata prețului trebuie să arate că a predat conform (marfă individualizată, în stare bună — un conosament „curat"), iar cumpărătorul care refuză plata sau cere despăgubiri trebuie să dovedească că paguba s-a produs înainte de transferul riscului ori din culpa vânzătorului.
• De aceea sunt decisive instrumentele de probă contemporane predării: inspecția pre-încărcare, mențiunea „apparent good order and condition" pe documentul de transport, fotografii, sigilii, dispozitive de monitorizare (temperatură, șoc). Fără ele, containerul sigilat lasă locul pieirii nedeterminat, iar riscul probatoriu apasă pe cel care trebuie să dovedească.

Limita de răspundere a cărăușului, asigurarea și subrogarea

Partea care poartă riscul și suferă pierderea se poate întoarce împotriva transportatorului — dar răspunderea cărăușului este plafonată prin convențiile de transport, adesea mult sub valoarea reală a mărfii:

La o marfă de 100.000 EUR cântărind 5.000 kg, limita CMR (~8,33 DST/kg) acoperă doar o fracțiune din valoare; diferența este pierdere reziduală. Aceasta se acoperă numai prin asigurarea mărfii (cargo), nu prin răspunderea cărăușului. După ce plătește despăgubirea, asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului împotriva transportatorului (art. 2210 Cod civil), dar recuperează de la cărăuș cel mult limita legală — restul rămâne definitiv în sarcina asigurătorului (și, prin franșize/sublimite, a asiguratului). Concluzie practică: la regulile fără asigurare obligatorie (toate în afară de CIF/CIP), partea care poartă riscul trebuie să încheie o asigurare la valoarea reală, nu să se bazeze pe răspunderea plafonată a transportatorului.

Surse: Convenția CMR (Geneva, 1956), art. 23; Regulile Haga-Visby (Protocolul 1968); Convenția de la Montreal (1999), art. 22 §3, cu limitele revizuite de ICAO — 2024 Revised Limits of Liability (accesat 2026-08-21); Codul civil, art. 2199-2210 (asigurarea de bunuri și subrogarea asigurătorului).

Sancțiuni, control export, comerț B2C și documente electronice

Incoterms repartizează costuri și risc, dar nu suspendă normele de drept public — sancțiuni, control al exporturilor, TVA, vamă. Câteva intersecții esențiale, pe care simpla alegere a regulii nu le rezolvă.

Sancțiuni internaționale și controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare

O clauză Incoterms nu spune cine răspunde dacă operațiunea devine ilegală. Aceasta rezultă din cine este declarantul vamal și exportatorul/importatorul de drept:

• La EXW/FCA, exportul (și obținerea eventualei licențe) revine cumpărătorului sau persoanei care depune declarația de export; la EXW acesta e adesea un nerezident care nu poate depune legal declarația în țara vânzătorului — un motiv în plus să preferi FCA.
• La DDP, vânzătorul face vămuirea de import și își asumă conformitatea la import în țara cumpărătorului.

Indiferent de regulă, exportul de produse cu dublă utilizare este supus Regulamentului (UE) 2021/821 (autorizație de export pentru bunurile din Anexa I), iar tranzacțiile cu Rusia/Belarus — regimurilor de sancțiuni Reg. (UE) 833/2014 și Reg. (UE) 765/2006, care interzic exportul unor categorii de bunuri indiferent de Incotermul ales și impun clauze contractuale de tip „no re-export către Rusia". Dacă marfa este blocată sau operațiunea devine ilegală, protecția se obține contractual: o clauză de conformitate/sancțiuni care califică blocajul drept caz de forță majoră/hardship și repartizează costurile de stocare și de reziliere. În România, autoritatea națională competentă pentru licențe este ANCEX (Agenția Națională de Control al Exporturilor, din cadrul MAE) — nu confunda controlul exporturilor cu regimul vamal general.

Surse: Reg. (UE) 2021/821; Reg. (UE) 833/2014; Reg. (UE) 765/2006 (accesate 2026-08-21).

Comerț electronic B2C și coletele de valoare mică

Incoterms sunt gândite B2B, dar se folosesc și în e-commerce transfrontalier către consumatori — cel mai des DDP (vânzătorul livrează „la ușă", cu taxe și TVA plătite), fiindcă un consumator nu poate gestiona vămuirea unui DAP/EXW. Pe planul TVA, de la 1 iulie 2021 (pachetul e-commerce — Directiva (UE) 2017/2455 și Directiva (UE) 2019/1995):

• s-a eliminat scutirea de TVA pentru importurile de valoare mică (fostul prag de ~22 EUR): orice import de bunuri datorează TVA;
• pentru colete cu valoare intrinsecă ≤ 150 EUR importate din afara UE, vânzătorul poate folosi regimul special IOSS (Import One-Stop Shop): încasează TVA-ul din statul de consum la momentul vânzării și îl declară printr-o singură înregistrare, marfa fiind scutită de TVA la punctul de import;
• peste 150 EUR se aplică regimul normal de import (TVA la import și, după caz, taxe vamale). Pragul de 150 EUR privește scutirea de taxe vamale, nu și de TVA.

În România, regimurile OSS/IOSS sunt transpuse în Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), titlul VII — regimurile speciale. La stabilirea Incotermului B2C, coordonează prețul afișat (DDP „all-inclusive") cu regimul TVA aplicat: la ≤ 150 EUR prin IOSS, peste 150 EUR prin declarația de import.

Surse: Directiva (UE) 2017/2455; Directiva (UE) 2019/1995; Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), regimurile speciale OSS/IOSS (accesate 2026-08-21).

Documente de transport electronice (eB/L) și digitalizarea

Mecanismele documentare ale Incoterms — conosamentul „la bord" la FCA, fluxul de documente la CIF — funcționează și în format electronic, dar recunoașterea lor juridică depinde de legea aplicabilă. Legea-model UNCITRAL privind documentele transferabile electronice (MLETR, 2017) asigură echivalența funcțională dintre un conosament pe hârtie și un conosament electronic (eB/L), printr-un sistem de „control" al înregistrării; ea a fost deja adoptată de state precum Regatul Unit (Electronic Trade Documents Act 2023), dar nu este încă transpusă uniform în UE. Până la o adoptare largă, un eB/L produce efecte depline mai ales dacă părțile aderă la un cadru contractual de platformă recunoscut. În paralel, reforma vamală a UE și pachetul ViDA („VAT in the Digital Age", adoptat în 2025) — cu raportare digitală și facturare electronică eșalonate — apropie și mai mult documentul de transport de fluxul vamal și fiscal digital. Recomandare: când folosești un eB/L, prevede expres în contract platforma/cadrul juridic și legea aplicabilă transferului electronic.

Surse: UNCITRAL — Model Law on Electronic Transferable Records (2017); UK Electronic Trade Documents Act 2023; pachetul ViDA (directivă de modificare a Directivei 2006/112/CE, adoptat 2025).

Legislație europeană

Incoterms® 2020 nu sunt legislație europeană — sunt reguli private ICC, iar UE nu le-a adoptat și nu le transpune. Dreptul Uniunii nu impune ce clauză Incoterms să alegi. Ele devin însă relevante pentru dreptul UE în trei planuri unde alegerea regulii produce efecte juridice concrete: competența judiciară, valoarea în vamă și scutirea de TVA la operațiunile intracomunitare. Toate instrumentele de mai jos sunt regulamente direct aplicabile în România (sau directive deja transpuse), astfel că nu există „transpunere" proprie a Incoterms de verificat.

Directive și regulamente aplicabile

1. Competența judiciară — locul livrării fixat prin Incoterms

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles Ia), art. 7 pct. 1 lit. (b) — în materie contractuală, pentru vânzarea de mărfuri, pârâtul poate fi acționat și la instanța de la „locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile". Sursa: Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (accesat 2026-08-21)

O clauză Incoterms clară (ex. FCA sediul vânzătorului sau DAP depozit cumpărător) fixează „locul livrării" și, prin efect reflex, poate determina instanța competentă. Astfel, alegerea Incoterms are consecințe nu doar asupra riscului și costurilor, ci și asupra forului în fața căruia se va judeca un eventual litigiu.

2. Legea aplicabilă contractului

Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (Roma I), art. 3 și art. 4 alin. (1) lit. (a) — părțile pot alege legea aplicabilă; în lipsa alegerii, contractul de vânzare de bunuri este guvernat de legea țării în care își are reședința obișnuită vânzătorul. Sursa: Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (accesat 2026-08-21)

Atenție la o confuzie frecventă: Incoterms nu determină legea aplicabilă (nu este o normă de conflict). El operează în interiorul legii stabilite prin Roma I, articulându-se cu regula supletivă de risc din art. 1274 Cod civil sau cu CISG, după cum una sau alta guvernează contractul.

3. Valoarea în vamă la import

Regulamentul (UE) nr. 952/2013 (Codul vamal al Uniunii), art. 70-71 — valoarea în vamă = valoarea tranzacțională (prețul plătit/de plătit), la care se adaugă, dacă nu sunt deja incluse, cheltuielile de transport și asigurare până la punctul de intrare în teritoriul vamal al Uniunii. Sursa: Regulamentul (UE) nr. 952/2013 (accesat 2026-08-21)

Regula Incoterms determină ce costuri sunt deja în prețul de factură și ce trebuie adăugat: la EXW/FCA importatorul adaugă transportul până la frontiera UE; la CIF/CIP/DAP/DDP acesta este, în general, deja inclus. Alegerea Incoterms influențează astfel direct baza de calcul a taxelor vamale.

4. Scutirea de TVA la livrarea intracomunitară

Directiva 2006/112/CE (Directiva TVA), art. 138 — scutirea livrării intracomunitare de bunuri, condiționată de dovada că marfa a părăsit teritoriul statului membru de plecare. Sursa: Directiva 2006/112/CE (accesat 2026-08-21)

Prin pachetul de „remedii rapide" (quick fixes) — Directiva (UE) 2018/1910 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/1912 (care introduce art. 45a în Regulamentul 282/2011) — de la 1 ianuarie 2020 există o prezumție de dovadă a transportului intracomunitar bazată pe documente necontradictorii (CMR, conosament, factură de transport etc.). Cine deține aceste documente depinde de cine organizează transportul — adică de regula Incoterms aleasă: la FCA (transport organizat de cumpărător) furnizorul român trebuie să obțină de la client dovezile și declarația scrisă cerute de art. 45a.

Transpunerea în dreptul român

• Regulamentele UE (1215/2012, 593/2008, 952/2013, 2018/1912) sunt direct aplicabile — se aplică în România ca atare, fără lege de transpunere și fără „gold-plating" posibil.
• Directiva TVA (2006/112/CE) este transpusă în Codul fiscal (Legea nr. 227/2015); scutirea intracomunitară se regăsește la art. 294 alin. (2) lit. a)-c).
• „Remediile rapide" (Directiva 2018/1910) au fost transpuse prin OUG nr. 6/2020, iar justificarea transportului a fost detaliată prin Ordinul MFP nr. 2148/2020. Regulamentul 2018/1912 (art. 45a) se aplică direct din 1.01.2020 (comunicat MFP din 19.12.2019).
• Nu există o normă română care să „recunoască" oficial Incoterms: forța lor rămâne strict contractuală, ca „stipulație contrară" în sensul art. 1274 Cod civil.

Jurisprudență CJUE

Cauza C-87/10, Electrosteel Europe SA / Edil Centro SpA (9.06.2011) — pentru a stabili „locul livrării" în sensul art. 5(1)(b) Reg. 44/2001 (azi art. 7 pct. 1 lit. b Reg. 1215/2012), instanța națională trebuie să țină seama de toate clauzele relevante ale contractului, inclusiv de uzanțele comerciale precum Incoterms (în speță clauza „Ex Works"). O clauză Incoterms clară poate deci fixa instanța competentă. Sursa: CJUE, C-87/10 (accesat 2026-08-21)

Cauza C-381/08, Car Trim GmbH / KeySafety Systems Srl (25.02.2010) — în vânzarea cu transport, locul livrării se determină din contract; în lipsa unei clauze clare, este locul predării fizice prin care cumpărătorul obține puterea de dispoziție la destinația finală. Baza pe care se sprijină Electrosteel. Sursa: CJUE, C-381/08 (accesat 2026-08-21)

Cauza C-75/20, Lifosa UAB (22.04.2021) — la calculul valorii în vamă, nu se adaugă costurile de transport până la punctul de intrare în UE atunci când, potrivit condiției de livrare convenite (Incoterms), aceste cheltuieli revin vânzătorului, iar nu cumpărătorului. Confirmă rolul Incoterms în determinarea valorii în vamă. Sursa: CJUE, C-75/20 (accesat 2026-08-21)

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Coordonează clauza Incoterms cu forul dorit. Dacă preferi ca eventualele litigii să se judece în România, o clauză de livrare cu punct în România (ex. FCA sediul vânzătorului din România) poate susține competența instanței române prin art. 7 pct. 1 lit. b Reg. 1215/2012 — dar cel mai sigur rămâne tot o clauză expresă de alegere a forului (art. 25) și a legii aplicabile (Roma I).
• La import, verifică ce include prețul pentru valoarea în vamă. O clauză de grup C/D (CIF, CIP, DAP, DDP) tinde să includă deja transportul până la frontiera UE; la EXW/FCA, importatorul trebuie să adauge aceste costuri — un calcul greșit atrage ajustări și eventuale accesorii la vămuire.
• La export intracomunitar, gândește proba TVA din start. Alegerea între FCA, CPT/CIP sau DAP/DDP decide cine deține documentele de transport necesare prezumției de la art. 45a Reg. 282/2011. La FCA, obține din timp declarația scrisă a cumpărătorului (până în ziua a 10-a a lunii următoare livrării) pentru a nu pierde scutirea.
• Modificări în orizont. Reforma vamală a UE (noul Cod vamal al Uniunii, aflat în proces legislativ) și extinderea raportării electronice/TVA în era digitală (pachetul „ViDA") vor accentua nevoia de coerență între clauza Incoterms, documentele de transport și declarațiile fiscale — un motiv în plus să tratezi alegerea Incoterms ca decizie fiscal-vamală, nu doar comercială.

Întrebări frecvente

Sunt Incoterms obligatorii prin lege? Nu. Sunt reguli private ale ICC și produc efecte doar dacă părțile le încorporează expres în contract. Odată încorporate, devin obligatorii între părți ca prevederi contractuale (iar la vânzarea internațională, prin mecanismul uzanțelor — art. 9(1) CISG).

O clauză Incoterms transferă proprietatea asupra mărfii? Nu. Incoterms reglementează livrarea, transferul riscului și repartizarea costurilor, nu transferul dreptului de proprietate. Momentul transferului proprietății se stabilește separat, potrivit contractului și legii aplicabile (art. 1273-1274 Cod civil pentru dreptul român).

Ce se întâmplă dacă nu menționez ediția (2020, 2010 etc.)? Apare incertitudine: unele obligații diferă între ediții (de ex. nivelul de asigurare la CIP). Scrie mereu ediția, de forma „FCA București (Incoterms® 2020)”. Notează că edițiile mai vechi rămân valabile dacă părțile le aleg expres — ICC nu „abrogă” edițiile anterioare.

Pot folosi FOB sau CIF pentru mărfuri în containere? Nu este recomandat. FOB/CIF presupun predarea la bordul navei; la containere, marfa e predată transportatorului la terminal, ceea ce lasă neacoperit segmentul până la încărcare. Folosește FCA, CPT sau CIP.

Care regulă e „cea mai sigură” pentru mine? Depinde de poziție și de capacitatea logistică. Pentru un vânzător care vrea obligații minime: EXW/FCA. Pentru un cumpărător care vrea marfa adusă „la ușă” cu efort minim: DAP/DPU/DDP. Nu există o regulă universal „cea mai bună” — contează cine controlează mai bine transportul, vămuirea și asigurarea pe fiecare segment.

Se pot folosi Incoterms și la un transport intern, în România? Da. Deși sunt concepute pentru comerțul internațional, Incoterms pot fi folosite și în contracte interne (unele reguli, precum DDP/DPU, funcționează chiar mai simplu când nu există vămuire). Rămân însă doar clauze contractuale, care se coroborează cu art. 1274 și urm. Cod civil.

Cine răspunde dacă o livrare devine ilegală din cauza sancțiunilor sau a controlului exporturilor? Incoterms nu rezolvă acest lucru. Răspunderea urmează cine este exportatorul/importatorul de drept: la EXW/FCA — cumpărătorul (exportul și eventuala licență), la DDP — vânzătorul (importul). Exportul de produse cu dublă utilizare cere autorizație (Reg. (UE) 2021/821), iar sancțiunile UE (ex. Reg. 833/2014 — Rusia) interzic anumite bunuri indiferent de regula aleasă. Protejează-te printr-o clauză contractuală de conformitate/sancțiuni și forță majoră.

Ce Incoterm folosesc pentru vânzări online B2C, cu colete de valoare mică? De regulă DDP, ca destinatarul-consumator să primească marfa cu taxe și TVA achitate. Din 1 iulie 2021 nu mai există scutirea de TVA pentru importurile mici: la colete cu valoare intrinsecă ≤ 150 EUR poți folosi regimul IOSS (încasezi și declari TVA-ul o singură dată), iar peste 150 EUR se aplică importul normal (TVA și, după caz, taxe vamale).

Practică și opinii

⚠️ Opinie specialistă — Dragoș-Alexandru Sitaru, Dan-Alexandru Sitaru („Considerații privind INCOTERMS 2020”, Universul Juridic / Lege5) Autorii subliniază că Incoterms 2020 aduc atât modificări de fond, cât și de formă față de ediția 2010, între care reordonarea obligațiilor vânzătorului (A) și cumpărătorului (B) pentru a acorda prioritate celor care izvorăsc din contractul de vânzare — respectiv livrarea și transferul riscurilor — și clarificarea nivelurilor de asigurare (CIF la Clauza (C), CIP la Clauza (A)). Sursa: Considerații privind INCOTERMS 2020 — Lege5.ro (accesat 2026-08-21)

⚠️ Opinie specialistă / doctrină internațională — Pilar Perales Viscasillas În analiza raportului dintre Incoterms și CISG, autoarea arată că o clauză Incoterms expres agreată se aplică prin art. 9(1) CISG (uzanță consimțită), dar că în cazul tăcerii contractului — fără nicio trimitere la un Incoterm — se aplică integral regulile de risc ale Convenției (art. 66-70), Incoterms neputând fi impuse ca uzanță implicită. Concluzia practică: dacă vrei un anumit regim de risc, scrie-l — nu te baza pe „ceea ce se subînțelege”. Sursa: La transmisión del riesgo — Incoterms y CISG (analiză doctrinară) (accesat 2026-08-21)

Resurse instituționale. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) și camerele teritoriale (ex. CCI Cluj) organizează periodic cursuri și materiale de aplicare a Incoterms 2020, utile pentru echipele de vânzări și logistică care negociază contracte transfrontaliere.

Surse: CCIR — Incoterms 2020 · CCI Cluj — Curs Incoterms 2020 (accesate 2026-08-21)

Referințe

1. Incoterms® 2020 — International Chamber of Commerce (ICC), Publicație nr. 723, în vigoare de la 1 ianuarie 2020. https://iccwbo.org/business-solutions/incoterms-rules/incoterms-2020/
2. Incoterms® 2020 vs 2010: What's changed — ICC Academy. https://academy.iccwbo.org/incoterms/article/incoterms-2020-vs-2010-whats-changed/
3. Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 1273-1274 — riscul în contractul translativ de proprietate (formă consolidată). https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/130143
4. Convenția Națiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri (CISG), Viena 1980, art. 6, 9, 66-70 — text oficial în limba română. https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/26156
5. Legea nr. 24/1991 privind aderarea României la Convenția de la Viena (CISG).
6. Convenția de la Viena (CISG) — text pe portalul Camerei Deputaților. https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=28036
7. Dragoș-Alexandru Sitaru, Dan-Alexandru Sitaru — „Considerații privind INCOTERMS 2020”, Universul Juridic / Lege5. https://lege5.ro/gratuit/gm4dgojvgi2q/consideratii-privind-incoterms-20201-incoterms-2020-considerations
8. Pilar Perales Viscasillas — „La transmisión del riesgo a la luz de la Convención de Viena” (Incoterms & CISG). https://cisg-online.org/files/commentFiles/Perales_Viscasillas_86_LaLeymercantil_diciembre-2021_1.pdf
9. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) — Incoterms 2020: noutăți, provocări și oportunități. https://ccir.ro/event/incoterms-2020-noutati-provocari-si-oportunitati-23/
10. Camera de Comerț și Industrie Cluj — Curs Incoterms 2020. https://ccicj.ro/2021/02/17/curs-incoterms-2020/
11. Regulamentul (UE) 2021/821 privind controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32021R0821
12. Regulamentul (UE) nr. 833/2014 privind măsuri restrictive față de Rusia (art. privind interdicțiile de export și clauza „no re-export"). https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32014R0833
13. Directiva (UE) 2017/2455 și Directiva (UE) 2019/1995 — pachetul TVA e-commerce (IOSS/OSS, eliminarea scutirii de valoare mică, pragul de 150 EUR). https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32017L2455
14. Codul civil (Legea nr. 287/2009) — art. 1684 (rezerva proprietății), art. 2199-2210 (asigurarea de bunuri, subrogarea asigurătorului). https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/130143
15. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
16. Convenția CMR (Geneva, 1956), art. 23 — limitarea răspunderii transportatorului rutier; Regulile Haga-Visby și Convenția de la Montreal (1999), art. 22 §3 — limite maritime și aeriene. Limita aeriană de marfă revizuită la 26 DST/kg din 28.12.2024: ICAO, 2024 Revised Limits of Liability Under the Montreal Convention of 1999. https://www.icao.int/sites/default/files/secretariat/legal/LEB%20Treaty%20Collection%20Documents/2024_Revised_Limits_of_Liability_Under_the_Montreal_Convention_of_1999_en.pdf
17. UNCITRAL — Model Law on Electronic Transferable Records (MLETR, 2017); UK Electronic Trade Documents Act 2023; pachetul ViDA (modificarea Directivei 2006/112/CE, adoptat 2025).