O licență de proprietate intelectuală este contractul prin care titularul unei mărci, al unui brevet, al unui software sau al unui know-how autorizează altă persoană să folosească dreptul, fără a-l înstrăina. Spre deosebire de cesiune, dreptul rămâne al titularului. Valoarea și riscul depind de exclusivitate, teritoriu, câmp de aplicare, durată și redevențe. Pentru marcă și brevet, opozabilitatea față de terți se obține prin înscrierea licenței la OSIM.
Pe scurt
O licență de proprietate intelectuală este contractul prin care titularul unui drept de PI (marcă, brevet, drept de autor asupra software-ului sau know-how) autorizează o altă persoană să folosească acel drept, fără a-l înstrăina — spre deosebire de cesiune, care transferă însuși dreptul. Elementele care decid valoarea și riscul contractului sunt aceleași indiferent de tipul de PI: caracterul exclusiv sau neexclusiv, teritoriul, câmpul de aplicare (produse/servicii sau domeniu tehnic), durata, redevențele, clauzele de control/audit și de încetare. Pentru mărci și brevete, opozabilitatea față de terți se obține prin înscrierea licenței la OSIM; pentru know-how, protecția depinde de păstrarea secretului și de clauzele de confidențialitate.
Cadrul legal
Nu există un „cod al licențelor" unic: fiecare tip de proprietate intelectuală are propria lege specială, iar peste toate se aplică dreptul comun al contractelor din Codul civil.
Marcă — Legea nr. 84/1998 (republicată)
Art. 49 din Legea nr. 84/1998 — Titularul mărcii poate, în baza unui contract de licență, să autorizeze terții să folosească marca pe întreg teritoriul României sau pe o parte a acestuia, pentru toate sau numai pentru o parte dintre produsele ori serviciile pentru care marca a fost înregistrată. Licențele pot fi exclusive sau neexclusive. Titularul poate invoca drepturile de marcă împotriva licențiatului care încalcă clauzele privind durata, forma înregistrată, natura produselor/serviciilor, teritoriul sau calitatea produselor și serviciilor furnizate sub marcă. Sursa: Legea nr. 84/1998, versiune consolidată (accesat 2026-08-17)
Transmiterea drepturilor (inclusiv prin licență) este reglementată de art. 46, iar cesiunea — distinctă de licență — de art. 47. Acțiunea în contrafacere a licențiatului este condiționată, ca regulă, de consimțământul titularului (art. 44).
Brevet de invenție — Legea nr. 64/1991 (republicată)
Art. 42 din Legea nr. 64/1991 — Drepturile ce decurg din brevet pot fi transmise, în tot sau în parte, prin cesiune sau prin licență, exclusivă ori neexclusivă, precum și prin succesiune. Transmiterea produce efecte față de terți de la data înregistrării la OSIM. Sursa: Legea nr. 64/1991, versiune consolidată (accesat 2026-08-17)
Specific brevetelor este regimul licențelor obligatorii (art. 46–47): la cererea unei persoane interesate, Tribunalul București poate acorda o licență neexclusivă dacă invenția nu a fost aplicată ori a fost insuficient aplicată în România, la expirarea a 4 ani de la depozit sau 3 ani de la acordare, cu o remunerație stabilită în raport cu valoarea comercială.
Software — Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor
Programul pentru calculator este protejat ca operă (art. 40 și urm.). Licența software conferă, de regulă, doar un drept de utilizare, nu proprietatea drepturilor; cesiunea drepturilor patrimoniale trebuie să fie scrisă (art. 42), iar programele create de angajați în exercitarea atribuțiilor aparțin, în lipsă de clauză contrară, angajatorului (art. 75). Regimul detaliat este tratat în articolul dedicat: Licențe software comerciale.
Sursa: Legea nr. 8/1996, versiune consolidată (accesat 2026-08-17)
Know-how și secrete comerciale — OUG nr. 25/2019 și Legea nr. 11/1991
Know-how-ul nu se protejează printr-un titlu exclusiv înregistrabil. Protecția vine din regimul secretului comercial: OUG nr. 25/2019 (aprobată și modificată prin Legea nr. 230/2024), care transpune Directiva (UE) 2016/943, definește secretul comercial prin trei condiții cumulative — informația este secretă, are valoare comercială pentru că e secretă și a făcut obiectul unor măsuri rezonabile de confidențialitate. Complementar, divulgarea neautorizată constituie faptă de concurență neloială (Legea nr. 11/1991).
Sursa: OUG nr. 25/2019 · Legea nr. 11/1991 (accesat 2026-08-17)
Dreptul comun — Codul civil (Legea nr. 287/2009)
În lipsa unor reguli speciale, licența de PI este un contract nenumit, guvernat de regulile generale ale contractelor (art. 1166 și urm.), de libertatea contractuală (art. 1169) și de buna-credință (art. 1170). Părțile pot configura liber exclusivitatea, teritoriul, câmpul de aplicare, durata și redevențele, în limitele legii și ale ordinii publice.
Explicație detaliată
Licență vs. cesiune: prima distincție care contează
Licența este o autorizare de folosință: titularul (licențiator) rămâne proprietarul dreptului de PI și permite altcuiva (licențiat) să îl exploateze în condiții determinate. Cesiunea transferă însuși dreptul — după cesiune, cedentul nu mai este titular. Diferența are efecte practice majore: la licență, titularul păstrează controlul, poate impune standarde de calitate și poate relicenția (dacă nu a acordat exclusivitate); la cesiune, pierde aceste pârghii. Pentru marcă, cele două operațiuni sunt reglementate separat (cesiune — art. 47; licență — art. 49 din Legea nr. 84/1998); pentru brevet, ambele sunt modalități de transmitere (art. 42 din Legea nr. 64/1991).
Exclusiv, unic sau neexclusiv
Toate legile speciale recunosc licența exclusivă și neexclusivă:
- Licență neexclusivă — licențiatorul poate acorda drepturi de folosință și altor persoane și poate continua să exploateze el însuși dreptul.
- Licență exclusivă — licențiatorul se obligă să nu mai transmită drepturi altor persoane pe domeniul/teritoriul acordat. La brevet, în lipsă de clauză contrară, licențiatorul își conservă totuși dreptul propriu de exploatare (art. 45 și Regulamentul de aplicare).
- Licență unică (sole) — variantă contractuală în care licențiatorul nu mai acordă altora, dar își rezervă dreptul de a exploata el însuși. Nu e numită expres în lege, dar e admisă prin libertatea contractuală.
Exclusivitatea influențează prețul, dar și răspunderea: titularul unei licențe exclusive de marcă poate, în anumite condiții, să introducă singur acțiunea în contrafacere dacă titularul nu reacționează după notificare (art. 44 din Legea nr. 84/1998).
Câmpul de aplicare: teritoriu, produse/servicii, domeniu tehnic
Licența poate fi totală sau parțială. Ea se poate limita:
- teritorial — toată România sau doar o regiune (art. 49 marcă; art. 45 brevet);
- pe produse/servicii — la marcă, doar pentru o parte dintre clasele pentru care marca e înregistrată;
- pe câmp de utilizare (field of use) — la brevet/know-how, doar pentru o anumită aplicație industrială;
- temporal — pe o durată mai mică decât durata protecției dreptului.
O licență de marcă acordată „pentru încălțăminte" nu autorizează folosirea mărcii pe cosmetice; o licență de brevet „pentru piața auto" nu acoperă aplicațiile medicale. Delimitarea câmpului este, în practică, tot atât de importantă ca prețul.
Redevențele (royalty): cum se plătește folosința
Contraprestația poate fi structurată în mai multe forme, adesea combinate:
- sumă fixă (lump sum) — un preț unic pentru întreaga durată;
- redevență procentuală — un procent din cifra de afaceri sau din prețul de vânzare al produselor sub licență;
- redevență pe unitate — o sumă fixă per produs vândut/fabricat;
- taxă de intrare + redevențe periodice — combinație frecventă la know-how și francize;
- redevențe minime garantate — un prag anual sub care licențiatul plătește oricum, pentru a descuraja „blocarea" unei licențe exclusive neexploatate.
Baza de calcul și mecanismul de raportare trebuie definite exact, altfel apar litigii: ce anume intră în „cifra de afaceri", cum se tratează retururile, reducerile sau vânzările intra-grup.
Controlul calității și auditul
La marcă, controlul calității nu este un moft, ci o necesitate juridică: art. 49 permite titularului să acționeze împotriva licențiatului care afectează calitatea produselor/serviciilor oferite sub marcă. O marcă folosită necontrolat riscă să inducă publicul în eroare. De aici, clauzele de control (dreptul de a inspecta, de a aproba materialele de marketing, standarde de calitate) și clauzele de audit (dreptul de a verifica registrele contabile pentru a confirma redevențele raportate) sunt esențiale în licențele serioase.
Know-how: licența fără titlu
Spre deosebire de marcă sau brevet, know-how-ul nu are un „certificat". Valoarea lui juridică stă integral în caracterul secret. „Licența de know-how" este de fapt un contract nenumit prin care deținătorul comunică informații tehnice/comerciale nedivulgate în schimbul unei redevențe, sub obligație strictă de confidențialitate. Dacă informația devine publică — chiar și prin culpa unui terț — protecția juridică bazată pe secretul comercial (OUG nr. 25/2019) se stinge, iar redevențele își pierd, adesea, justificarea. De aceea, în aceste contracte, clauzele de confidențialitate (NDA), de neconcurență și de restituire/distrugere a documentației la încetare sunt inima acordului, nu accesorii.
Sublicențierea și cesiunea contractului
Ca regulă, licențiatul nu poate sublicenția și nu poate ceda contractul fără acordul licențiatorului — dreptul de a extinde cercul de utilizatori aparține titularului. Contractele bine redactate reglementează expres dacă și în ce condiții sublicențierea este permisă (de pildă, doar către afiliați), pentru că un „lanț" de sublicențe scăpat de sub control diluează valoarea dreptului și complică opozabilitatea.
Aspecte practice
Clauze care nu trebuie să lipsească
O licență de PI solidă, indiferent de tipul de drept, ar trebui să conțină:
- Identificarea exactă a dreptului — numărul mărcii/brevetului la OSIM, titlul operei software sau descrierea know-how-ului (într-o anexă confidențială).
- Tipul licenței — exclusivă / unică / neexclusivă, spus explicit (tăcerea creează dispute).
- Câmpul de aplicare — teritoriu, produse/servicii sau domeniu tehnic, canale de distribuție.
- Durata și încetarea — termen, reînnoire, cazuri de reziliere (neplata redevențelor, insolvență, schimbarea controlului, încălcarea confidențialității).
- Redevențele — cuantum, bază de calcul, scadențe, redevențe minime, mecanism de raportare.
- Controlul calității și auditul — standarde, drept de inspecție, drept de audit contabil.
- Confidențialitatea — obligatorie la know-how, utilă peste tot.
- Garanții și răspundere — că licențiatorul este titular și că dreptul e valabil; alocarea riscului de contrafacere invocată de terți.
- Soarta ameliorărilor — cui aparțin îmbunătățirile aduse de licențiat (grant-back).
- Înscrierea la OSIM — cine o face, pe cheltuiala cui.
Înscrierea la OSIM: pasul uitat care costă
Pentru mărci și brevete, licența produce efecte depline față de terți prin înscrierea la OSIM. Neînscrierea nu invalidează contractul între părți, dar poate lăsa licențiatul fără opozabilitate față de un cesionar ulterior de bună-credință sau îi poate slăbi poziția într-un litigiu în contrafacere. La brevet, transmiterea „produce efecte față de terți" de la data înregistrării la OSIM (art. 42 din Legea nr. 64/1991). Concluzie practică: înscrieți licența, nu o lăsați „în sertar".
Greșeli frecvente
- „Am plătit software-ul, deci e al meu." Plata unei licențe nu transferă drepturile de autor; fără cesiune scrisă (art. 42 din Legea nr. 8/1996), rămâneți simplu utilizator.
- Exclusivitate nespecificată. Dacă nu scrieți „exclusivă", riscați ca titularul să licențieze și concurentul de vizavi.
- Câmp de aplicare vag. „Licență pentru marca X" fără clase/teritoriu naște litigii — precizați.
- Fără clauză de audit. Fără dreptul de a verifica registrele, redevențele procentuale devin „declarative".
- Know-how divulgat înainte de contract. Comunicarea informației înainte de semnarea NDA-ului poate distruge secretul; semnați confidențialitatea înainte de a arăta ceva.
- Uitarea înscrierii la OSIM — vezi mai sus.
Fiscalitate (orientativ)
Redevențele sunt venituri impozabile; între persoane juridice se facturează, de regulă, cu TVA (cu reguli speciale pentru operațiuni transfrontaliere). Plățile de redevențe către nerezidenți sunt supuse, în principiu, reținerii la sursă, care poate fi redusă prin convențiile de evitare a dublei impuneri sau prin regimul UE al redevențelor între societăți asociate (Directiva 2003/49/CE, transpusă în Codul fiscal).
⚠️ Aspectele fiscale sunt orientative și depind de forma juridică a părților și de structura tranzacției; confirmați cu un consultant fiscal pe cazul concret. Sursa: Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) (accesat 2026-08-17)
Jurisprudență națională
Jurisprudența pe licențe de PI se construiește la intersecția dreptului special (marcă, brevet, software, know-how) cu dreptul comun al contractelor. Instanțele confirmă două idei recurente: (i) titularul păstrează pârghii asupra licențiatului care încalcă limitele licenței (mai ales calitatea și câmpul de aplicare), dar (ii) exercitarea acestor pârghii este condiționată procedural și limitată de reguli precum epuizarea dreptului. Baza v2 ÎCCJ nu conține (încă) hotărâri de proprietate intelectuală pe acest subiect; sursele de mai jos provin din jurisprudența CJUE oficială și din jurisprudența națională prelucrată pe domenii aprobate.
Decizii relevante
Decizii favorabile (PRO)
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, decizia nr. 240 din 26 ianuarie 2012 — concurență neloială prin folosirea secretelor comerciale Un fost angajat care deturnează clientela folosind secrete comerciale ale fostului angajator răspunde pentru concurență neloială (Legea nr. 11/1991, coroborată cu Legea nr. 84/1998). Decizia confirmă direct teza articolului privind know-how-ul: protecția juridică se sprijină pe cele trei condiții cumulative ale secretului comercial și, mai ales, pe măsurile rezonabile de confidențialitate — fără ele, deținătorul nu poate proba nici că informația era „secretă”. · Instanța a reținut că folosirea secretelor comerciale pentru deturnarea clientelei constituie act de concurență neloială, sancționabil cu încetarea faptei și repararea prejudiciului. Sursa: https://www.universuljuridic.ro/jurisprudenta-prelucrata-acte-de-concurenta-neloiala-savarsite-de-un-fost-angajat-deturnarea-clientelei-consecinte/ (accesat 2026-08-18)
CJUE, Cauza C-59/08, Copad SA / Christian Dior (Camera întâi, 23 aprilie 2009) — clauza de calitate/prestigiu în licența de marcă Deși e o hotărâre a instanței europene, ea fundamentează practica națională privind controlul calității la marcă: încălcarea de către licențiat a unei clauze din licență care se încadrează în art. 8(2) din directivă (între care clauzele privind calitatea produselor) permite titularului să invoce dreptul de marcă împotriva licențiatului și blochează epuizarea dreptului. Susține recomandarea din articol de a insera standarde de calitate măsurabile și un drept efectiv de inspecție. · Instanța a reținut că lista clauzelor din art. 8(2) este limitativă, iar atingerea adusă imaginii de prestigiu poate afecta însăși calitatea produselor de lux. Sursa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62008CJ0059 (accesat 2026-08-18)
Decizii contrare sau limitative (CONTRA)
Curtea de Apel București — nefolosirea/decăderea nu se invocă drept simplă apărare în contrafacere (cauza „PARADISUL VERDE”) Într-o acțiune în contrafacere, pârâtul nu poate paraliza pretenția titularului invocând, ca simplă excepție, nefolosirea mărcii în ultimii 5 ani: decăderea trebuie cerută pe cale principală sau prin cerere reconvențională. Consecința pentru licențe: până la o hotărâre definitivă de decădere, titularul (și, mediat, licențiatorul) beneficiază de protecție deplină — dar și invers, un licențiat nu se poate apăra „din oficiu” cu decăderea fără procedura corectă. Sursa: https://www.juridice.ro/251362/despre-inadmisibilitatea-actiunii-in-contrafacere-impotriva-unei-marci-inregistrate-este-necesara-reconsiderarea-practicii-judiciare.html (accesat 2026-08-18)
CJUE, Cauza C-128/11, UsedSoft / Oracle (Marea Cameră, 3 iulie 2012) — limita controlului licențiatorului de software O licență software perpetuă, acordată contra unui preț ce reflectă valoarea economică a copiei, epuizează dreptul de distribuție inclusiv pentru copii descărcate online; dobânditorul secundar devine „dobânditor legal” (art. 4(2) și art. 5(1) din Directiva 2009/24/CE). Hotărârea limitează pretenția licențiatorului de a bloca revânzarea unei licențe perpetue — o clauză de netransferabilitate nu poate anula epuizarea. Limite: revânzătorul trebuie să-și facă propria copie inutilizabilă, iar licențele multi-user nu se pot diviza; licențele pe abonament (SaaS) rămân netransferabile. Sursa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62011CJ0128 (accesat 2026-08-18)
Nuanțe și cazuri speciale
Tribunalul București, Secția a V-a civilă — marca „GRANAROLO”, decădere pentru nefolosire — dreptul care face obiectul licenței trebuie exploatat efectiv și serios; o folosire simbolică nu împiedică decăderea, iar stingerea dreptului antrenează și golirea de obiect a licenței. Sursa: https://legeaz.net/spete-civil-2/marca-actiune-in-decadere-pentru-84-1998 (accesat 2026-08-18)
Licența obligatorie de brevet — competența exclusivă a Tribunalului București (art. 46–47 Legea nr. 64/1991) — instanța poate acorda oricărei persoane interesate o licență neexclusivă, numai după 4 ani de la depozit sau 3 ani de la acordare, cu remunerație raportată la valoarea comercială; licența e netransmisibilă decât împreună cu partea de întreprindere care o folosește și poate fi retrasă când circumstanțele au încetat. Este singura ipoteză în care o licență se „impune” titularului fără acordul său. Sursa: https://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp_act_text?idt=8367 (accesat 2026-08-18)
Jurisprudență CJUE (dacă este relevantă)
Cauza C-59/08, Copad / Dior — încălcarea unei clauze de calitate/prestigiu din licența de marcă (art. 8(2) Directiva 89/104) permite titularului să invoce dreptul de marcă și împiedică epuizarea. Reper esențial pentru clauzele de control al calității. Sursa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62008CJ0059 (accesat 2026-08-18)
Cauza C-128/11, UsedSoft / Oracle — epuizarea dreptului de distribuție a copiei unui program se produce și la descărcarea online, dacă licența e perpetuă și plătită la valoarea economică; licențiatorul nu poate bloca revânzarea unei licențe perpetue. Sursa: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:62011CJ0128 (accesat 2026-08-18)
Tendințe jurisprudențiale
- Marcă: instanțele validează pârghia titularului asupra licențiatului care afectează calitatea (linia Copad), dar impun rigoare procedurală — decăderea pentru nefolosire se cere pe cale principală sau reconvențională, nu ca excepție (linia Curții de Apel București).
- Software: tendința europeană (UsedSoft) limitează controlul licențiatorului asupra licențelor perpetue prin epuizare, dar distinge net abonamentele (SaaS), rămase netransferabile.
- Know-how / secrete comerciale: miza litigiilor s-a mutat pe proba măsurilor rezonabile de confidențialitate (linia ÎCCJ 240/2012 și practica pe OUG nr. 25/2019); igiena informațională decide soarta procesului mai des decât clauza contractuală.
- Brevet: licența obligatorie rămâne o excepție de strictă interpretare, centralizată la Tribunalul București, cu remunerație și întindere limitate la scop.
- Instanță competentă: litigiile de PI sunt concentrate la tribunale specializate și la Curtea de Apel / Tribunalul București, ceea ce dă o practică relativ unitară, dar cu volum redus de hotărâri publicate pe licențe.
Întrebări frecvente
Care e diferența dintre licență și cesiune? Licența este o autorizare de folosință: titularul rămâne proprietarul dreptului și îl poate controla. Cesiunea transferă dreptul însuși — după cesiune, cedentul nu mai este titular. Pentru marcă, cesiunea (art. 47) și licența (art. 49 din Legea nr. 84/1998) sunt reglementate separat.
Trebuie înscrisă licența la OSIM? Da, pentru mărci și brevete. Contractul e valabil între părți și fără înscriere, dar înscrierea îi asigură opozabilitatea față de terți; la brevet, transmiterea produce efecte față de terți de la înregistrarea la OSIM (art. 42 din Legea nr. 64/1991). Neînscrierea vă poate lăsa fără protecție față de un cesionar ulterior de bună-credință.
Ce înseamnă licență exclusivă? Că licențiatorul se obligă să nu mai acorde drepturi altor persoane pe teritoriul/domeniul convenit. În varianta „unică" (sole), titularul nu mai licențiază pe alții, dar poate exploata el însuși. La brevet, în lipsă de clauză contrară, licențiatorul își conservă dreptul propriu de exploatare.
Pot licenția know-how fără să îl brevetez? Da. Know-how-ul se protejează ca secret comercial (OUG nr. 25/2019, care transpune Directiva (UE) 2016/943), nu printr-un titlu înregistrat. Cheia este să demonstrați cele trei condiții — informația e secretă, are valoare comercială pentru că e secretă și ați luat măsuri rezonabile de confidențialitate — și să semnați un NDA înainte de a divulga.
Am plătit pentru un software la comandă. Sunt proprietarul drepturilor? Nu, în lipsa unei cesiuni scrise. Plata vă dă, de regulă, un drept de utilizare; drepturile de autor rămân la dezvoltator (art. 40 și 42 din Legea nr. 8/1996). Detalii în articolul Licențe software comerciale.
Pot fi obligat să acord o licență pe brevetul meu? În situații limitate, da. Tribunalul București poate acorda o licență obligatorie (neexclusivă, remunerată) dacă invenția nu a fost aplicată sau a fost insuficient aplicată în România, la expirarea a 4 ani de la depozit sau 3 ani de la acordare (art. 46–47 din Legea nr. 64/1991).
Cum îmi verific redevențele dacă sunt procentuale? Prin clauza de audit: dreptul de a inspecta registrele contabile ale licențiatului, direct sau printr-un expert independent, cu reguli de preaviz, frecvență și suportare a costurilor (de regulă, licențiatul suportă costul dacă auditul descoperă o subdeclarare peste un prag).
Ce se întâmplă cu licența dacă licențiatorul intră în insolvență? Licența nu se stinge automat. Potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2014, contractele în derulare se consideră menținute, iar clauzele de reziliere „pentru simplul motiv al insolvenței" sunt nule. Administratorul/lichidatorul judiciar poate totuși denunța contractul în 3 luni de la deschiderea procedurii, dacă nu a fost executat substanțial. Know-how-ul deja transmis rămâne la licențiat, iar redevențele plătite în avans nu se restituie.
Trebuie ca licența de marcă/brevet să fie în scris ca să fie valabilă? Nu pentru validitate — este un contract consensual. Forma scrisă este cerută pentru probă și e practic indispensabilă pentru înscrierea la OSIM. La software, art. 42 din Legea nr. 8/1996 cere înscrisul pentru dovada contractului. În practică, orice licență serioasă se încheie în scris.
Unde înscriu licența pentru o marcă a Uniunii Europene sau un brevet unitar? Nu la OSIM. Marca UE se înscrie în Registrul EUIPO (art. 25 și 27 din Regulamentul (UE) 2017/1001), iar brevetul cu efect unitar în registrul specific; din 1 septembrie 2024 România face parte din sistemul brevetului unitar și al Curții Unice (UPC).
Când devine „franciză" un pachet de licență marcă + know-how? Când se adaugă asistență comercială continuă și standarde de rețea, contractul devine franciză, supusă OG nr. 52/1997, cu obligația de informare precontractuală — indiferent de denumirea dată de părți.
Practică și opinii
Contract nenumit, dar cu reguli împrumutate
⚠️ Opinie de specialitate — doctrina de proprietate intelectuală (JURIDICE.ro, Universul Juridic) Contractul de licență de PI care nu are o reglementare proprie completă (mai ales licența de know-how) este calificat drept contract nenumit: i se aplică regulile generale ale contractelor din Codul civil și, prin analogie, elemente din locațiune (folosința contra unei „chirii" — redevența), din prestări de servicii (transferul de asistență tehnică) sau din vânzare (pentru transferul definitiv de suporturi). Consecința practică: părțile trebuie să detalieze ele însele clauzele, pentru că legea nu completează multe „goluri". Sursă orientativă: analize pe universuljuridic.ro (accesat 2026-08-17)
Controlul calității la marcă — de ordine publică, nu doar contractual
⚠️ Observație practică Clauza de control al calității într-o licență de marcă nu protejează doar reputația licențiatorului, ci și publicul: o marcă folosită necontrolat, pe produse de calitate variabilă, poate ajunge să inducă în eroare consumatorii. Art. 49 din Legea nr. 84/1998 dă titularului o pârghie explicită împotriva licențiatului care afectează calitatea — de aceea practicienii recomandă standarde de calitate măsurabile și un drept efectiv de inspecție, nu formulări generice.
Know-how: momentul divulgării decide totul
⚠️ Opinie de specialitate — practica în litigii de secrete comerciale Cea mai frecventă cauză de pierdere a unui litigiu de know-how nu este clauza contractuală, ci absența măsurilor rezonabile de confidențialitate cerute de OUG nr. 25/2019: fără marcaje „confidențial", fără control al accesului și fără NDA-uri semnate la timp, deținătorul nu poate proba nici măcar că informația era „secretă" în sensul legii. Protecția juridică urmează igiena informațională, nu invers.
Aspecte avansate și situații speciale
Secțiunile de mai sus acoperă mecanica uzuală a licenței B2B. În practică apar însă și situații de graniță — insolvența titularului, limitele dreptului concurenței, drepturile de PI la nivel UE, franciza sau licențele către consumatori — care schimbă analiza.
Insolvența licențiatorului: ce se întâmplă cu licența?
Dacă licențiatorul intră în insolvență, licența în curs nu se stinge automat. Potrivit art. 123 din Legea nr. 85/2014, la deschiderea procedurii contractele în derulare se consideră menținute, iar orice clauză care prevede rezilierea sau exigibilitatea anticipată pentru simplul motiv al insolvenței este nulă (o clauză „ipso facto" de reziliere pe insolvență nu produce efecte). Administratorul sau lichidatorul judiciar poate totuși denunța un contract pe termen lung — inclusiv o licență — în termen de 3 luni de la deschiderea procedurii, dacă acesta nu a fost executat integral ori substanțial și dacă denunțarea servește maximizării averii debitorului. Simetric, licențiatul (cocontractant) poate cere denunțarea, iar administratorul are 30 de zile să răspundă; tăcerea echivalează cu denunțarea.
Practic: redevențele plătite în avans, deja executate, nu se restituie, iar know-how-ul deja transmis rămâne la licențiat (nu poate fi „retras"). Pentru sumele datorate anterior deschiderii procedurii, licențiatul își valorifică drepturile ca creditor, prin cerere de admitere a creanței. Un licențiat prudent negociază clauze de escrow (pentru codul-sursă software), de continuitate a licenței la transferul afacerii și înscrie licența la OSIM pentru opozabilitate.
Sursa: Legea nr. 85/2014, art. 123 (accesat 2026-08-18)
Limitele dreptului concurenței asupra clauzelor de licență
Libertatea de a stipula exclusivitate, restricții teritoriale, câmp de aplicare sau grant-back nu este nelimitată: clauzele de licență trebuie să respecte art. 101 TFUE și Legea concurenței nr. 21/1996. Acordurile de transfer de tehnologie (brevete, know-how, software) beneficiază de o exceptare pe categorii dacă rămân sub pragurile de cotă de piață — 20% între concurenți, 30% între neconcurenți. Regimul este stabilit de Regulamentul (UE) 2026/877 (noul TTBER, aplicabil de la 1 mai 2026), care a înlocuit Regulamentul (UE) nr. 316/2014 (expirat la 30 aprilie 2026), cu o perioadă tranzitorie până la 30 aprilie 2027 pentru acordurile conforme deja în vigoare.
Chiar sub praguri, anumite clauze rămân restricții grave (hardcore) și scot acordul din exceptare:
- fixarea prețului de revânzare al produselor sub licență;
- împărțirea piețelor sau clienților între concurenți și restrângerea vânzărilor pasive;
- restrângerea capacității licențiatului de a-și exploata propria tehnologie sau de a face cercetare-dezvoltare.
Alte clauze sunt excluse de la exceptare (dar nu anulează întregul acord): clauza de neatacare a validității dreptului (no-challenge) și grant-back-ul exclusiv al ameliorărilor separabile. Peste praguri sau pentru astfel de clauze, e nevoie de o analiză individuală — o clauză nelegală poate fi lovită de nulitate.
Sursa: Regulamentul (UE) 2026/877 (TTBER) · art. 101 TFUE · Legea nr. 21/1996 (accesat 2026-08-18)
Drepturile de PI la nivel UE, nu doar la OSIM
„Înscrieți licența la OSIM" este corect doar pentru drepturile naționale. Pentru drepturile la nivel UE, opozabilitatea se obține la oficiul care ține registrul:
- Marca Uniunii Europene (EUTM) — licența se înscrie în Registrul EUIPO; potrivit art. 25 și 27 din Regulamentul (UE) 2017/1001, licența produce efecte față de terți numai după înregistrarea la EUIPO (cu excepția terțului care cunoștea actul). Neînscrierea lasă licența valabilă între părți, dar inopozabilă.
- Brevetul european clasic (CBE) — după acordare devine un fascicul de brevete naționale; licența pe partea română se supune Legii nr. 64/1991 și se înscrie la OSIM.
- Brevetul cu efect unitar — poate fi licențiat pentru tot teritoriul sau doar pentru o parte din statele participante (art. 3 din Regulamentul (UE) 1257/2012), fără a-i afecta caracterul unitar; titularul poate depune o licență de drept („licence of right", art. 8) în schimbul unei reduceri a taxelor anuale.
Brevetul unitar și Curtea Unică (UPC) cu efect în România
Sistemul brevetului unitar și Curtea Unică în materie de Brevete (UPC) funcționează de la 1 iunie 2023, iar România a aderat de la 1 septembrie 2024 (al 18-lea stat membru UPC). Din acea dată, un brevet cu efect unitar acoperă și România. UPC are competență (cu regim tranzitoriu și posibilitate de opt-out pentru brevetele europene clasice) inclusiv asupra litigiilor legate de licențe — element de luat în calcul la redactarea clauzei de jurisdicție dintr-o licență de brevet cu efect în UE.
Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1001 (marca UE) · Regulamentul (UE) 1257/2012 (brevet unitar) (accesat 2026-08-18)
Dacă titularul vinde dreptul în timpul licenței
Când titularul cedează (vinde) dreptul de PI unui terț pe durata licenței, licența rămâne opozabilă noului titular dacă a fost înscrisă la OSIM înainte de cesiune — cesionarul preia dreptul grevat de licență (o logică apropiată de „emptio non tollit locatum", aici prin efectul publicității din registru). Dacă licența nu era înscrisă, un cesionar de bună-credință (care nu o cunoștea) o poate ignora. Conflictul dintre licențiat și cesionarul ulterior se tranșează după data înregistrării la OSIM (art. 42 din Legea nr. 64/1991; art. 46–47 din Legea nr. 84/1998); cunoașterea efectivă a licenței de către cesionar înlătură buna-credință. Concluzia practică repetă regula de aur: licența neînscrisă este un risc — înscrieți-o.
Forma contractului: consensual sau formal?
Licența de marcă și de brevet este, ca regulă, un contract consensual — legea nu impune forma scrisă pentru validitate. Forma scrisă este necesară pentru probă și, practic, indispensabilă pentru înscrierea la OSIM (registrul cere dovada scrisă a actului de transmitere). La software, art. 42 din Legea nr. 8/1996 cere ca existența și conținutul contractului privind drepturile patrimoniale să se dovedească prin înscris (cerință ad probationem, nu de validitate). Diferența e subtilă, dar utilă: nicio licență de PI serioasă nu se încheie fără înscris — dacă nu pentru validitate, atunci pentru probă și pentru opozabilitate.
Redevențe după stingerea dreptului licențiat
Când dreptul licențiat se stinge (brevet expirat, marcă decăzută, know-how divulgat), licența rămâne, de regulă, fără obiect. Totuși, CJUE a stabilit în cauza C-567/14 Genentech (2016) că art. 101 TFUE nu se opune plății redevențelor pe toată durata contractului chiar dacă brevetul este ulterior anulat sau nu este încălcat, atât timp cât licențiatul poate rezilia liber contractul cu un preaviz rezonabil. La o licență mixtă brevet + know-how, redevențele pot continua după expirarea brevetului în temeiul know-how-ului care rămâne secret; dacă informația devine publică, cauza redevenței dispare. (Spre deosebire de dreptul SUA — Brulotte/Kimble —, care interzice per se redevențele post-expirare a brevetului, o regulă neaplicabilă în UE/România.) O clauză care blochează licențiatul, obligându-l la redevențe fără drept de ieșire, riscă să fie considerată abuzivă.
Sursa: CJUE, C-567/14 Genentech (accesat 2026-08-18)
Licență sau franciză? O linie care contează
Când un „pachet" reunește marcă + know-how + asistență comercială continuă + standarde de rețea, contractul încetează să mai fie o simplă licență și devine, prin natura sa, franciză, supusă OG nr. 52/1997. Regimul francizei este mai strict: francizorul are o obligație de informare precontractuală (situația afacerii și a rețelei, condițiile financiare), iar raportul presupune colaborare continuă între comercianți independenți. Calificarea nu depinde de denumirea dată de părți: dacă elementele francizei sunt întrunite, se aplică OG 52/1997, cu obligațiile și protecțiile aferente. O licență „curată" transmite doar un drept de folosință, fără transferul unui concept de afacere gata de exploatat.
Sursa: OG nr. 52/1997 privind franciza (accesat 2026-08-18)
Licențe către consumatori (B2C): EULA și clauzele abuzive
Articolul este construit pe logica B2B, unde domină libertatea contractuală. În raportul cu consumatorii (licențe software de tip EULA), analiza se schimbă: clauzele nenegociate trec prin filtrul Legii nr. 193/2000 (care transpune Directiva 93/13/CEE) — sunt abuzive clauzele care creează un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului (de pildă excluderea totală a răspunderii, rezilierea unilaterală discreționară sau restricțiile disproporționate impuse consumatorului), iar clauzele abuzive nu produc efecte. În plus, pentru conținutul digital se aplică OUG nr. 141/2021 (care transpune Directiva (UE) 2019/770) — obligații de conformitate, actualizări și remedii — și dreptul de retragere de 14 zile la contractele la distanță, care se pierde doar dacă consumatorul a consimțit expres la începerea executării, luând act de pierderea acestui drept.
Sursa: Legea nr. 193/2000 · OUG nr. 141/2021 (accesat 2026-08-18)
Referințe
Legislație națională
- Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (republicată) — art. 44, 46, 47, 49 (transmiterea drepturilor, cesiune, licență). Portal Legislativ
- Legea nr. 64/1991 privind brevetele de invenție (republicată) — art. 42, 45, 46, 47 (transmitere, tipuri de licențe, licențe obligatorii). Portal Legislativ
- Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe — art. 40, 42, 75, 76–77 (software, licență, cesiune, drepturile utilizatorului). Portal Legislativ
- OUG nr. 25/2019 privind protecția know-how-ului și a secretelor comerciale (aprobată și modificată prin Legea nr. 230/2024). Portal Legislativ
- Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Portal Legislativ
- Codul civil (Legea nr. 287/2009) — art. 1166 și urm., 1169, 1170 (regulile generale ale contractelor, libertatea contractuală, buna-credință). Portal Legislativ
- Codul fiscal (Legea nr. 227/2015) — regimul redevențelor, TVA, reținerea la sursă. Portal Legislativ
- Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență — art. 123 (situația contractelor în derulare). Portal Legislativ
- Legea concurenței nr. 21/1996 (republicată) — limitele clauzelor de licență. Portal Legislativ
- OG nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei (republicată). Portal Legislativ
- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele profesionist–consumator. Portal Legislativ
- OUG nr. 141/2021 privind furnizarea de conținut digital și servicii digitale. Portal Legislativ
Legislație europeană
- Directiva (UE) 2016/943 privind protecția know-how-ului și a secretelor comerciale nedivulgate. EUR-Lex
- Directiva 2009/24/CE privind protecția juridică a programelor pentru calculator. EUR-Lex
- Directiva 2003/49/CE privind sistemul comun de impozitare a dobânzilor și redevențelor între societăți asociate din state membre diferite. EUR-Lex
- Regulamentul (UE) 2017/1001 privind marca Uniunii Europene — art. 25, 27 (licențiere, efecte față de terți). EUR-Lex
- Regulamentul (UE) 1257/2012 privind brevetul european cu efect unitar — art. 3, 8. EUR-Lex
- Regulamentul (UE) 2026/877 (TTBER — exceptarea transferului de tehnologie), în vigoare de la 1 mai 2026, care înlocuiește Regulamentul (UE) nr. 316/2014. EUR-Lex
- Directiva (UE) 2019/770 privind contractele de furnizare de conținut digital. EUR-Lex
- Art. 101 TFUE — acorduri restrictive de concurență. EUR-Lex
Jurisprudență UE
- CJUE, C-567/14, Genentech (2016) — redevențe datorate pe durata licenței chiar la anularea brevetului, cât timp licențiatul poate rezilia liber. Curia
Analize de specialitate (opinii — orientative)
- Analize privind OUG nr. 25/2019 și protecția secretelor comerciale — Universul Juridic.
- Denunțarea contractelor în derulare în insolvență (art. 123 din Legea nr. 85/2014) — Universul Juridic.