Acțiunea pauliană (revocatorie)

Acțiunea pauliană (revocatorie) permite unui creditor să ceară instanței să declare inopozabile față de el actele prin care debitorul își provoacă sau își mărește insolvabilitatea, de exemplu o vânzare sau o donație menită să sustragă un bun de la urmărire. Actul rămâne valabil, dar este ignorat față de creditorul reclamant, care poate urmări bunul ca parte din patrimoniul debitorului. Acțiunea se introduce în termen de 1 an (art. 1562–1565).

Pe scurt

Acțiunea pauliană (revocatorie) este mijlocul juridic prin care un creditor poate cere instanței să declare inopozabile față de el actele prin care debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate — de exemplu vânzarea sau donația unui bun tocmai pentru a-l sustrage de la urmărire. Actul nu este desființat față de toată lumea, ci doar „ignorat" față de creditorul reclamant, care poate urmări bunul ca și cum nu ar fi ieșit din patrimoniul debitorului (art. 1562 și art. 1565 Cod civil).

Acțiunea trebuie introdusă în termen de 1 an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul, iar creanța sa trebuie să fie certă la data cererii (art. 1563 și art. 1564 Cod civil).

Cadrul legal

Acțiunea pauliană este reglementată în Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicată), Cartea a V-a „Despre obligații", Titlul V, Capitolul II, Secțiunea a 2-a „Mijloacele de protecție a drepturilor creditorului", articolele 1562–1565.

Art. 1562 Cod civil — Noțiune (1) Dacă dovedește un prejudiciu, creditorul poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, cum sunt cele prin care debitorul își creează sau își mărește o stare de insolvabilitate. (2) Un contract cu titlu oneros sau o plată făcută în executarea unui asemenea contract poate fi declarată inopozabilă numai atunci când terțul contractant ori cel care a primit plata cunoștea faptul că debitorul își creează sau își mărește starea de insolvabilitate.

Art. 1563 Cod civil — Condiții privitoare la creanță Creanța trebuie să fie certă la data introducerii acțiunii.

Art. 1564 Cod civil — Termen de prescripție Dacă prin lege nu se prevede altfel, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul ce rezultă din actul atacat.

Art. 1565 Cod civil — Efectele admiterii acțiunii (1) Actul atacat va fi declarat inopozabil atât față de creditorul care a introdus acțiunea, cât și față de toți ceilalți creditori care, putând introduce acțiunea, au intervenit în cauză. Aceștia vor avea dreptul de a fi plătiți din prețul bunului urmărit, cu respectarea cauzelor de preferință existente între ei. (2) Terțul dobânditor poate păstra bunul plătind creditorului căruia profită admiterea acțiunii o sumă de bani egală cu prejudiciul suferit de acesta prin încheierea actului. În caz contrar, hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea, dispozițiile privitoare la publicitatea și efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător.

Sursa: Codul civil, Legea nr. 287/2009 (republicat) (accesat 2026-09-09)

Acțiunea pauliană nu trebuie confundată cu acțiunea oblică (indirectă), reglementată la art. 1560–1561 Cod civil, prin care creditorul exercită drepturile pe care debitorul le neglijează. Termenul special de prescripție de 1 an derogă de la termenul general de 3 ani prevăzut la art. 2517 Cod civil.

Explicație detaliată

La ce servește acțiunea

Patrimoniul debitorului reprezintă gajul general al creditorilor săi: din valoarea bunurilor sale se acoperă, la nevoie prin executare silită, datoriile. Când un debitor își „golește" patrimoniul de bunuri urmăribile — vinde la prieteni, donează rudelor, plătește preferențial pe unii creditori — creditorul rămas descoperit are la dispoziție acțiunea pauliană pentru a reconstitui, în privința sa, dreptul de a urmări acele bunuri.

Denumirea de „pauliană" vine din dreptul roman (de la pretorul Paulus). În dreptul civil actual, acțiunea are caracter individual: profită numai creditorului care o introduce (și creditorilor care intervin în proces), nu tuturor creditorilor în abstract.

⚠️ Doctrină — juridice.ro, „Acțiunea cu două nume. Acțiunea revocatorie sau pauliană": efectul admiterii acțiunii este inopozabilitatea, nu nulitatea; bunul poate fi urmărit „ca și cum nu ar fi ieșit din patrimoniul debitorului". Sursa: juridice.ro (accesat 2026-09-09)

Condițiile de admisibilitate

Din art. 1562 și art. 1563 Cod civil rezultă patru condiții cumulative:

1. Prejudiciul creditorului (eventus damni). Creditorul trebuie să dovedească un prejudiciu personal și actual: prin actul atacat, debitorul și-a creat sau și-a mărit starea de insolvabilitate. Practic, trebuie să nu mai existe alte bunuri suficiente din care creanța să poată fi îndestulată.

2. Creanța certă (art. 1563). La data introducerii acțiunii, creanța creditorului trebuie să fie certă (existența ei să nu fie discutabilă). Nu se cere ca ea să fie și exigibilă — legea impune doar certitudinea. De regulă, creanța trebuie să fie și anterioară actului atacat, pentru că numai un creditor anterior poate fi prejudiciat printr-un act fraudulos ulterior. Când creanța e afectată de un termen suspensiv, acțiunea rămâne admisibilă dacă beneficiarul termenului este creditorul sau dacă debitorul a decăzut din beneficiul termenului (art. 1417 Cod civil).

Excepția fraudei anticipate. Regula anteriorității nu este absolută. Doctrina admite că un creditor posterior poate ataca actul atunci când debitorul și-a organizat frauda în anticiparea unei datorii viitoare, dar deja previzibile (de pildă, își golește patrimoniul chiar înainte de a contracta împrumutul sau înainte de a produce fapta care va genera datoria). Este o excepție de strictă interpretare: creditorul trebuie să dovedească faptul că actul a fost făcut tocmai pentru a-l frauda pe viitorul creditor, ceea ce în practică se probează greu. În lipsa acestei dovezi, creditorul a cărui creanță s-a născut după actul atacat nu are, în principiu, calitate să introducă acțiunea.

3. Frauda debitorului. Nu se cere intenția directă de a păgubi creditorul. „Frauda" are aici un sens larg: este suficient ca debitorul să fi cunoscut că prin actul respectiv își provoacă sau își agravează insolvabilitatea. Fiind un fapt juridic, frauda se poate proba prin orice mijloc de probă, inclusiv prezumții simple (de exemplu, înstrăinarea către o rudă apropiată, la scurt timp după nașterea datoriei, la un preț derizoriu).

4. Complicitatea terțului la fraudă — numai la actele cu titlu oneros. Potrivit art. 1562 alin. (2), un contract cu titlu oneros sau o plată poate fi declarat inopozabil numai dacă terțul contractant (ori cel care a primit plata) cunoștea starea de insolvabilitate creată sau mărită. La actele cu titlu gratuit (donații), această condiție nu se cere: legea protejează mai ușor creditorul care încearcă să evite o pierdere decât pe terțul care urmărește doar păstrarea unui câștig gratuit.

Ce acte pot fi atacate și ce acte nu

Pot fi atacate actele patrimoniale prin care debitorul își micșorează activul urmăribil sau își mărește pasivul: vânzări, donații, constituiri de garanții pentru datorii preexistente, remiteri de datorie, renunțări la drepturi, plăți preferențiale.

Atenție la plata unei datorii scadente. Nu orice plată este atacabilă. Plata unei datorii certe și scadente către un alt creditor nu este, în principiu, frauduloasă — debitorul este obligat să își achite datoriile ajunse la scadență, iar creditorul plătit doar își valorifică un drept. O astfel de plată devine totuși atacabilă când i se adaugă un element de fraudă, de exemplu: plata anticipată a unei datorii încă nescadente (debitorul își sărăcește patrimoniul mai devreme decât trebuia); darea în plată a unui bun la o valoare vădit disproporționată față de datorie; plata prin mijloace anormale (cesiuni de creanțe, transferuri de bunuri în locul banilor); sau coluziunea cu creditorul preferat pentru a-i sustrage bunurile celorlalți. Regimul este mai sever în insolvență, unde „plățile preferențiale" din perioada suspectă se anulează după criterii proprii, prin acțiunea din Legea nr. 85/2014 (art. 117 și urm.), fără a mai cere proba fraudei din dreptul comun.

Nu pot fi atacate:

• actele care privesc drepturi strict personale ale debitorului (de pildă renunțarea la revocarea unei donații pentru ingratitudine sau recunoașterea unui copil) — ele implică o apreciere de ordin personal și moral;
• simplul refuz al debitorului de a se îmbogăți (de exemplu, refuzul unei donații sau al unei moșteniri) — debitorul nu este obligat să își sporească patrimoniul în folosul creditorilor.

Situația terțului subdobânditor

Dacă bunul a trecut mai departe, la un subdobânditor, acțiunea reușește împotriva acestuia numai dacă este admisibilă și față de dobânditorul direct și dacă subdobânditorul îndeplinește, la rândul său, condiția cunoașterii fraudei (la titlu oneros).

Pentru bunurile imobile, această regulă se combină cu publicitatea din cartea funciară. Subdobânditorul de bună-credință, cu titlu oneros, care s-a întemeiat pe cuprinsul cărții funciare, este protejat (art. 901 Cod civil): față de el actul nu mai poate fi declarat inopozabil, iar acțiunea în rectificare are termene proprii (art. 909 Cod civil). De aceea, creditorul care introduce acțiunea pauliană ar trebui să o noteze în cartea funciară (art. 902 Cod civil) — notarea face acțiunea opozabilă subdobânditorilor ulteriori și blochează dobândirea „curată" a bunului. În schimb, subdobânditorul cu titlu gratuit nu beneficiază de această protecție: el poate fi urmărit chiar dacă a fost de bună-credință, pentru că nu apără un câștig dobândit cu sacrificiu, ci doar o liberalitate.

Delimitarea de simulație și de nulitate

Acțiunea pauliană presupune un act real, dar fraudulos — un act care a produs efecte veritabile (bunul a ieșit efectiv din patrimoniu), încheiat spre a-l păgubi pe creditor. Dacă, dimpotrivă, actul este fictiv/simulat (o vânzare de fațadă prin care bunul nu iese în realitate din patrimoniul debitorului), remediul corect nu este pauliana, ci acțiunea în declararea simulației ori în constatarea nulității (art. 1289–1294 Cod civil). Ca terț, creditorul poate dovedi simulația prin orice mijloc de probă (art. 1292) și poate invoca fie actul aparent, fie actul secret, după cum îi profită (art. 1290). Alegerea temeiului contează: dacă reclamantul cere inopozabilitatea (pauliană) pentru un act în fapt simulat — sau invers, invocă simulația pentru un transfer real — riscă respingerea cererii. În practică, cele două se pot formula și în subsidiar (principal simulația/nulitatea, subsidiar pauliana).

Acte privind bunurile soților

Când debitorul este căsătorit sub regimul comunității legale, creditorul personal al unui singur soț nu poate urmări direct bunurile comune (art. 353 Cod civil); el poate urmări bunurile proprii ale soțului debitor și poate cere partajul pentru a urmări cota ce revine debitorului. Pe acest fond, acțiunea pauliană intervine în două situații tipice de fraudare intra-familială: (i) când soțul debitor înstrăinează fraudulos un bun propriu (sau transferă bunuri către celălalt soț) — se aplică pauliana clasică, cu observația că relația de căsătorie facilitează proba fraudei și a cunoașterii de către terț prin prezumții; (ii) când soții realizează un partaj fraudulos al bunurilor comune (atribuie bunurile urmăribile soțului neurmărit) — creditorii prejudiciați pot cere revocarea partajului făcut în frauda ori în lipsa lor (art. 679 alin. 1 Cod civil), mecanism paulian aplicat împărțelii.

Efectele admiterii — inopozabilitatea relativă

Admiterea acțiunii nu desființează actul între părți și nici față de toți terții. Actul devine inopozabil doar față de creditorul reclamant și de creditorii care au intervenit în proces (art. 1565 alin. 1); aceștia pot urmări bunul în mâinile terțului, cu respectarea cauzelor de preferință dintre ei. Terțul dobânditor are o opțiune (art. 1565 alin. 2): fie păstrează bunul plătind creditorului o sumă egală cu prejudiciul, fie, în caz contrar, hotărârea de admitere indisponibilizează bunul până la încheierea executării silite a creanței, aplicându-se regimul clauzei de inalienabilitate. Ce depășește valoarea creanței rămâne al terțului.

Aspecte practice

Ce trebuie să dovedești, ca reclamant

• Creanța certă la data cererii — un contract, o factură acceptată, un titlu executoriu, o hotărâre. Nu e nevoie ca datoria să fie deja scadentă.
• Prejudiciul (insolvabilitatea) — că, după actul atacat, debitorul nu mai are bunuri suficiente pentru a-ți acoperi creanța. Utile: extrase de carte funciară, informări ANCPI/registrul auto, situația conturilor, procese-verbale de la executorul judecătoresc.
• Frauda debitorului — de regulă prin prezumții: relația apropiată dintre părți, prețul mult sub valoarea de piață, momentul înstrăinării (imediat după nașterea datoriei sau după notificarea de plată), lipsa mișcării reale a prețului.
• La actele cu titlu oneros — cunoașterea de către terț a stării de insolvabilitate. La donații nu trebuie să dovedești nimic despre atitudinea terțului.

Termenul de 1 an — atenție la calcul

Termenul de prescripție de 1 an curge de la data la care ai cunoscut sau trebuia să cunoști prejudiciul din actul atacat (art. 1564), nu neapărat de la data actului. Este un termen scurt și „subiectiv": momentul de start se poate dovedi/contesta. Acționează prompt din momentul în care afli de înstrăinare (de exemplu, când executorul constată că bunul a fost vândut).

Aspecte procedurale

• Cine se cheamă în judecată: atât debitorul, cât și terțul dobânditor (și subdobânditorul, dacă e cazul) — cadru procesual complet.
• Ce ceri: constatarea inopozabilității actului față de tine, nu anularea lui.
• Taxa de timbru — o controversă reală: natura cererii este disputată, iar de ea depinde cuantumul taxei. O parte a practicii tratează pauliana drept cerere evaluabilă în bani (raportat la valoarea bunului/creanței urmărite) și o timbrează procentual, potrivit art. 3 din OUG nr. 80/2013; alte instanțe o văd ca o cerere de constatare a inopozabilității, deci neevaluabilă în bani, timbrabilă cu taxa fixă (art. 27 din OUG nr. 80/2013). ÎCCJ nu a tranșat printr-un recurs în interesul legii, așa că soluția diferă de la instanță la instanță. Riscul practic al afirmației necalificate „se timbrează la valoare" este dublu: dacă timbrezi fix și instanța o consideră evaluabilă, cererea poate fi anulată pentru insuficienta timbrare; invers, plătești o taxă mare inutil. Recomandare prudentă: stabilește valoarea (bun/creanță), timbrează la valoare și, dacă apreciezi că e o simplă constatare, formulează cererea de reexaminare a taxei — nu lăsa netimbrarea să ducă la anulare.
• Măsuri de protecție: pentru a nu pierde bunul în timpul procesului, poți solicita notarea acțiunii în cartea funciară ori măsuri asigurătorii (sechestru), acolo unde sunt îndeplinite condițiile.

Greșeli frecvente

• Confuzia cu nulitatea: cererea corectă este de inopozabilitate, nu de anulare/desființare a actului.
• Depășirea termenului de 1 an — cea mai frecventă cauză de respingere.
• Neintroducerea terțului dobânditor în proces.
• Lipsa dovezii insolvabilității — dacă debitorul are alte bunuri suficiente, acțiunea nu are obiect.
• Confuzia cu acțiunea oblică (art. 1560–1561) — aceasta valorifică drepturile pe care debitorul neglijează să le exercite; ea nu atacă acte frauduloase.

Creditorul-fisc (ANAF) și dimensiunea fiscală

Poate statul, prin ANAF, să folosească acțiunea pauliană? Da — fiscul este creditor ca oricare altul și poate introduce acțiunea pauliană de drept comun împotriva înstrăinărilor făcute de un debitor fiscal în frauda creanțelor bugetare. În practică însă, ANAF preferă instrumentele proprii din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015), care sunt mai rapide și nu cer proba fraudei în sensul art. 1562 Cod civil:

• răspunderea solidară a terților care au dobândit cu rea-credință active de la debitorul căruia i-au provocat insolvabilitatea (art. 25–26 din Legea nr. 207/2015);
• măsurile asigurătorii fiscale — sechestrul și poprirea asigurătorie (art. 213 din Legea nr. 207/2015). Aceste mecanisme nu exclud pauliana, ci o dublează parțial: ANAF poate recurge la pauliana clasică atunci când situația nu se încadrează în răspunderea solidară.

Consecințele fiscale ale admiterii acțiunii. Pentru că admiterea produce doar inopozabilitate, iar nu desființarea actului, faptul generator fiscal rămâne valabil între părți: impozitul pe transferul proprietăților imobiliare, TVA sau impozitul pe venit deja achitate de terțul dobânditor nu se restituie automat, întrucât nu există o anulare/desființare a actului care să justifice restituirea. Regimul fiscal al inopozabilității nu este reglementat expres, ceea ce creează incertitudine practică (posibil dublu cost fiscal, dacă bunul urmărit se retransferă ulterior prin executare). Este un aspect de analizat cu un consultant fiscal atât înainte de act (pentru terț), cât și în etapa de executare.

Insolvență: o „pauliană" specială

Dacă debitorul intră în insolvență, actele frauduloase din „perioada suspectă" se atacă prin acțiunea în anularea actelor frauduloase reglementată de Legea nr. 85/2014 (art. 117 și urm.), promovată de administratorul/lichidatorul judiciar sau de comitetul creditorilor. Este un mecanism distinct de acțiunea pauliană de drept comun, cu propriile termene și condiții, aplicabil în cadrul procedurii colective.

Legislație europeană

Acțiunea pauliană de drept comun (art. 1562–1565 Cod civil) este o instituție națională: nu există o „directivă privind acțiunea pauliană” care să o armonizeze ca atare. Dreptul Uniunii devine însă relevant pe două planuri — (1) când actul fraudulos are elemente de extraneitate (părți sau bunuri în alt stat membru), unde se pune problema instanței competente și a legii aplicabile; și (2) când debitorul intră în insolvență, unde acțiunea revocatorie colectivă este guvernată de regulamentul european de insolvență și, în viitor, de standardele minime ale unei directive de armonizare.

Directive și regulamente aplicabile

Acțiunea revocatorie în insolvența transfrontalieră. Când debitorul este supus unei proceduri de insolvență cu elemente transfrontaliere, atacarea actelor prejudiciabile creditorilor este reglementată de Regulamentul (UE) 2015/848 (reformare), direct aplicabil în România.

Regulamentul (UE) 2015/848, art. 7 — Legea aplicabilă Legea statului de deschidere a procedurii (lex concursus) determină, potrivit alin. (2) lit. (m), „normele privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice prejudiciabile masei credale”.

Art. 16 — Acte prejudiciabile (excepție): actul nu poate fi contestat dacă beneficiarul dovedește că actul este supus legii altui stat membru și că acea lege „nu permite, în cazul respectiv, sub nicio formă, contestarea actului”.

Art. 6 — Competența: instanțele statului de deschidere sunt competente pentru „orice acțiune care decurge în mod direct din procedura de insolvență […], precum acțiunile revocatorii”. Sursa: Regulamentul (UE) 2015/848 (accesat 2026-09-09)

Armonizarea viitoare. Directiva (UE) 2026/799 privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de insolvență (30 martie 2026) introduce, între altele, norme minime comune privind acțiunile în anulare (actio pauliana): perioade suspecte clare (12 luni / 2 ani), o noțiune de „act juridic” care include și omisiunile și distincția între acoperiri conforme și neconforme.

Directiva (UE) 2026/799 — acțiunile în anulare permit atacarea actelor prejudiciabile anterioare insolvenței; actele sunt nule, anulabile sau inopozabile cel puțin când sunt îndeplinite condițiile legale ori când creditorul cunoștea că debitorul nu-și mai putea plăti datoriile la scadență. Sursa: Directiva (UE) 2026/799 (accesat 2026-09-09)

Transpunerea în dreptul român

• Acțiunea pauliană individuală (art. 1562–1565 Cod civil) rămâne o instituție de drept intern, neatinsă direct de dreptul UE. Dreptul european intervine doar prin regulile de competență și lege aplicabilă (v. mai jos), nu prin modificarea condițiilor de fond.
• Acțiunea revocatorie din insolvență este reglementată în România de Legea nr. 85/2014 (art. 117 și urm.). În insolvența transfrontalieră, Reg. (UE) 2015/848 se aplică direct și trimite, ca regulă, la lex concursus pentru regimul actelor prejudiciabile.
• Directiva (UE) 2026/799 trebuie transpusă până la 22 ianuarie 2029, ceea ce va impune ajustarea Legii nr. 85/2014 la standardele minime europene privind acțiunile în anulare. Regimul acțiunii pauliene de drept comun din Codul civil nu este vizat direct de directivă.

Jurisprudență CJUE

Curtea de Justiție a delimitat, printr-o serie de hotărâri, forul competent pentru acțiunea pauliană cu element de extraneitate, în afara insolvenței (Regulamentul Bruxelles I bis nr. 1215/2012):

Cauza C-337/17, Feniks (Hot. 4 octombrie 2018) — acțiunea pauliană prin care un creditor cere inopozabilitatea unui act al debitorului intră în noțiunea de „materie contractuală” (art. 7 pct. 1 Reg. 1215/2012). Creditorul poate sesiza, alternativ față de domiciliul pârâtului, instanța locului de executare a obligației contractuale de bază. Sursa: CJUE, C-337/17 (accesat 2026-09-09)

Cauza C-722/17, Reitbauer (2019) — confirmă soluția din Feniks: acțiunea pauliană întemeiată pe un drept contractual intră sub art. 7 pct. 1 Bruxelles I bis. Sursa: CJUE, C-722/17 (accesat 2026-09-09)

Limită esențială — forul contractual funcționează numai dacă creanța de bază este contractuală. Feniks și Reitbauer califică pauliana drept „materie contractuală" doar atunci când creanța protejată izvorăște dintr-un contract. Când creanța are natură delictuală, legală sau fiscală (frecvent, de pildă, la creanțele bugetare ale ANAF sau la despăgubirile dintr-un proces penal), soluția din Feniks nu se aplică: nefiind nici materie contractuală, nici — potrivit Reichert — materie delictuală autonomă, se revine la regula generală a domiciliului pârâtului (art. 4 Reg. 1215/2012). Prezentarea forului contractual ca regulă unică ar fi, așadar, inexactă: el este doar o opțiune suplimentară, condiționată de natura contractuală a creanței. Până în prezent CJUE nu a nuanțat sau extins această limitare printr-o hotărâre ulterioară Feniks/Reitbauer.

Cauzele C-115/88, Reichert I (1990) și C-261/90, Reichert II (1992) — acțiunea pauliană nu intră în competența exclusivă în materie imobiliară și nu este măsură provizorie, executare silită sau materie delictuală. (Prin eliminare, aceste hotărâri au deschis calea forului contractual, tranșată în Feniks.)

Cauza C-339/07, Seagon/Deko Marty (Hot. 12 februarie 2009) — acțiunea revocatorie întemeiată pe insolvență ține de competența instanțelor statului de deschidere a procedurii (vis attractiva concursus), chiar dacă pârâtul are sediul în alt stat membru. Principiu preluat azi în art. 6(1) Reg. (UE) 2015/848. Sursa: CJUE, C-339/07 (accesat 2026-09-09)

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Două regimuri distincte de competență. Când debitorul nu este în insolvență, acțiunea pauliană cu element transfrontalier urmează Regulamentul Bruxelles I bis: dacă creanța de bază este contractuală, creditorul poate alege între instanța domiciliului pârâtului și instanța locului de executare a contractului de bază (Feniks); dacă creanța este necontractuală (delictuală, legală, fiscală), rămâne doar forul domiciliului pârâtului (art. 4). Când debitorul este în insolvență, se aplică Reg. (UE) 2015/848: competente sunt, ca regulă, instanțele statului de deschidere a procedurii (Seagon, codificat la art. 6).
• Legea aplicabilă în insolvență este, de principiu, lex concursus (art. 7 Reg. 2015/848), cu supapa de la art. 16 în favoarea beneficiarului actului supus unei legi străine care nu permite contestarea.
• Un act înstrăinat către un terț dintr-un alt stat membru poate fi urmărit: caracterul contractual al acțiunii (Feniks) permite atragerea terțului subdobânditor în forul contractual, iar în insolvență concentrarea litigiilor la instanța de deschidere reduce riscul de hotărâri ireconciliabile.
• Tendință de armonizare. Prin Directiva (UE) 2026/799, condițiile acțiunilor în anulare din insolvență se apropie la nivelul UE; până la 22 ianuarie 2029 România va trebui să alinieze Legea nr. 85/2014, ceea ce poate uniformiza perioadele suspecte și sfera actelor atacabile în procedurile cu creditori din mai multe state membre.

Întrebări frecvente

Ce înseamnă că actul devine „inopozabil"? Actul rămâne valabil între debitor și terț, dar este „ignorat" față de tine, creditorul reclamant: poți urmări bunul înstrăinat ca și cum nu ar fi ieșit din patrimoniul debitorului. Nu este vorba de o anulare a contractului (art. 1562 și art. 1565 Cod civil).

În cât timp trebuie să introduc acțiunea? În termen de 1 an de la data la care ai cunoscut sau trebuia să cunoști prejudiciul care rezultă din actul atacat (art. 1564 Cod civil). Este un termen scurt — nu aștepta.

Creanța mea trebuie să fie deja scadentă? Nu. Legea cere doar ca ea să fie certă la data introducerii acțiunii (art. 1563 Cod civil); nu se cere exigibilitatea. De regulă, creanța trebuie să fie anterioară actului fraudulos.

Trebuie să dovedesc că terțul a fost „de rea-credință"? Depinde de act. La actele cu titlu oneros (vânzare, plată) trebuie să dovedești că terțul cunoștea starea de insolvabilitate (complicitatea la fraudă). La donații (titlu gratuit) nu trebuie să dovedești nimic despre terț.

Debitorul a donat casa copilului. Pot ataca donația? Da, și este chiar mai ușor: la actele cu titlu gratuit nu se cere complicitatea terțului. Trebuie totuși să dovedești creanța certă, prejudiciul (insolvabilitatea) și frauda debitorului.

Terțul poate păstra bunul cumpărat? Da, dacă îți plătește o sumă egală cu prejudiciul suferit (art. 1565 alin. 2 Cod civil). Altfel, bunul este indisponibilizat și poate fi urmărit silit până la acoperirea creanței tale.

Ce se întâmplă dacă debitorul intră în insolvență? Atunci actele frauduloase se atacă prin acțiunea specială din Legea nr. 85/2014 (art. 117 și urm.), în cadrul procedurii colective, nu prin acțiunea pauliană de drept comun.

Poate ANAF (fiscul) să atace o înstrăinare frauduloasă? Da. Statul, prin ANAF, este creditor și poate folosi acțiunea pauliană de drept comun pentru creanțele bugetare. În practică, ANAF recurge adesea la mecanismele proprii, mai rapide, din Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015): răspunderea solidară a terților (art. 25–26) și măsurile asigurătorii (art. 213).

Cât costă timbrarea cererii? Depinde de cum califică instanța cererea, iar practica este divergentă: unele instanțe o timbrează „la valoare" (evaluabilă în bani, art. 3 din OUG nr. 80/2013), altele cu taxă fixă (constatare a inopozabilității, neevaluabilă, art. 27). Prudent este să o timbrezi la valoare pentru a evita anularea pentru netimbrare, cu posibilitatea de a cere reexaminarea taxei.

Pot ataca o vânzare simulată (fictivă) prin acțiunea pauliană? Nu direct. Dacă actul este fictiv (bunul nu iese real din patrimoniu), remediul corect este acțiunea în declararea simulației / constatarea nulității (art. 1289–1294 Cod civil). Pauliana vizează actele reale, dar frauduloase. Cele două se pot formula și în subsidiar.

Poate ataca actul un creditor a cărui creanță s-a născut după act? De regulă, nu — creanța trebuie să fie anterioară actului. Prin excepție, un creditor posterior poate ataca actul dacă dovedește că debitorul și-a organizat frauda în anticiparea datoriei viitoare (frauda anticipată), dar această excepție se probează greu.

Practică și opinii

⚠️ Doctrină — juridice.ro, „Acțiunea cu două nume. Acțiunea revocatorie sau pauliană" Acțiunea are origine romană (pretorul Paulus) și, spre deosebire de dreptul roman unde avea caracter colectiv, astăzi are caracter individual — profită numai creditorului care o exercită. Efectul admiterii este inopozabilitatea actului fraudulos, nu desființarea lui erga omnes. Sursa: juridice.ro (accesat 2026-09-09)

⚠️ Reper jurisprudențial (ÎCCJ) — Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune pauliană. Frauda debitorului. Complicitatea la fraudă a terțului dobânditor În litigiile privind acte cu titlu oneros, instanța verifică dacă terțul dobânditor cunoștea că prin încheierea contractului debitorul își provoacă sau își agravează starea de insolvabilitate; complicitatea la fraudă se poate stabili și prin prezumții simple (prețul neserios, relația dintre părți, momentul actului). Sursa: euroavocatura.ro — jurisprudență (accesat 2026-09-09)

Tendințe în practică. Cele mai frecvente cauze de respingere rămân depășirea termenului de 1 an și lipsa dovezii insolvabilității (debitorul avea alte bunuri urmăribile). În schimb, acțiunea are șanse crescute când înstrăinarea a intervenit între rude, la un preț vădit sub piață și imediat după nașterea sau notificarea datoriei — situație în care frauda și, la titlu oneros, cunoașterea de către terț se rețin adesea pe bază de prezumții.

(Jurisprudența națională detaliată — poziția 70 — se completează în etapa de enrichment.)

Referințe

1. Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicat), art. 1562–1565 — acțiunea revocatorie (pauliană): noțiune, condiția creanței certe, termenul de prescripție de 1 an, efectele admiterii. legislatie.just.ro — Codul civil (accesat 2026-09-09).
2. Codul civil, art. 1560–1561 — acțiunea oblică (indirectă), pentru delimitare. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
3. Codul civil, art. 1417 — decăderea din beneficiul termenului (relevanță pentru creanța sub termen suspensiv). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
4. Codul civil, art. 2517 — termenul general de prescripție de 3 ani (contrast cu termenul special de 1 an). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
5. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, art. 117 și urm. — acțiunea în anularea actelor frauduloase în insolvență. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
6. OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru — art. 3 (cereri evaluabile în bani) și art. 27 (cereri neevaluabile în bani); controversa timbrării acțiunii pauliene. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
7. Codul civil, art. 1289–1294 — simulația (delimitarea de acțiunea pauliană când actul este fictiv). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
8. Codul civil, art. 339, 351–353 și art. 679 — regimul comunității legale, urmărirea de către creditorul personal și revocarea partajului fraudulos. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
9. Codul civil, art. 901, 902, 909 — publicitatea imobiliară, protecția subdobânditorului de bună-credință și notarea acțiunii în cartea funciară. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
10. Legea nr. 207/2015 (Codul de procedură fiscală), art. 25–26 (răspunderea solidară a terților) și art. 213 (măsuri asigurătorii) — instrumentele fiscului. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-09).
11. Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis), art. 4 și art. 7 pct. 1 — competența (domiciliul pârâtului vs. forul contractual). eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-09).
12. CJUE, C-337/17 Feniks (2018) și C-722/17 Reitbauer (2019) — pauliana ca „materie contractuală" doar când creanța de bază este contractuală. eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-09).
13. Doctrină — „Acțiunea cu două nume. Acțiunea revocatorie sau pauliană", juridice.ro. juridice.ro (accesat 2026-09-09).
14. Doctrină — „Aspecte privind publicitatea imobiliară în cazul acțiunii revocatorii (pauliene)", juridice.ro. juridice.ro (accesat 2026-09-09).
15. Jurisprudență (ÎCCJ) — Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune pauliană. Frauda debitorului. Complicitatea la fraudă a terțului dobânditor. euroavocatura.ro (accesat 2026-09-09).