CSDDD — due diligence pe lanțul valoric

CSDDD (Directiva (UE) 2024/1760) obligă cele mai mari companii să identifice și să combată impactul asupra drepturilor omului și mediului din activitățile proprii și din lanțul lor de activități. Pragul, restrâns prin pachetul Omnibus I, vizează firmele cu peste 5.000 de angajați și 1,5 miliarde EUR cifră de afaceri. Fiind o directivă, produce efecte în România doar după transpunere, cu aplicare din 2029.

Pe scurt

CSDDD (Corporate Sustainability Due Diligence Directive — Directiva privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor) este directiva UE care obligă cele mai mari companii să identifice și să combată impactul negativ asupra drepturilor omului și mediului generat de propriile activități și de partenerii din lanțul lor de activități. Cadrul a fost restrâns semnificativ prin pachetul Omnibus I (Directiva (UE) 2026/470, în vigoare din 18 martie 2026): pragul de aplicare a urcat la peste 5.000 de angajați și peste 1,5 miliarde EUR cifră de afaceri, planul de tranziție climatică și regimul UE de răspundere civilă au fost eliminate, iar termenele au fost amânate. Fiind o directivă, CSDDD nu produce efecte directe în România decât după transpunere (termen: 26 iulie 2028, aplicare de la 26 iulie 2029).

Cadrul legal

CSDDD este reglementată prin directive ale Uniunii Europene. Spre deosebire de un regulament (direct aplicabil), o directivă trebuie transpusă în dreptul intern al fiecărui stat membru — deci obligațiile concrete pentru întreprinderile din România vor rezulta din legea română de transpunere, care nu a fost încă adoptată.

Actul de bază

Directiva (UE) 2024/1760 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (CSDDD, cunoscută și ca „CS3D"). Sursa: EUR-Lex, CELEX 32024L1760 (în vigoare 25 iulie 2024; accesat 2026-09-18)

Elementele centrale ale directivei:

• Obiectul: obligația marilor companii de a exercita diligența necesară — un proces prin care identifică, previn, atenuează și remediază impacturile negative asupra drepturilor omului și mediului din activitatea proprie, a filialelor și a partenerilor din lanțul de activități.
• „Lanț de activități" (art. 3): acoperă partenerii din amonte (proiectare, extracție, aprovizionare, fabricare, transport, depozitare, furnizare de materii prime) și, limitat, din aval (distribuție, transport, depozitare). Nu include eliminarea produsului și nu se extinde în aval pentru instituțiile financiare reglementate.
• Procesul de diligență (art. 5–16): integrarea diligenței în politici, identificarea/evaluarea impacturilor, prevenirea și încetarea lor, mecanismul de plângere, monitorizarea și comunicarea publică.

Modificarea calendarului („stop-the-clock")

Directiva (UE) 2025/794 din 14 aprilie 2025 — a amânat termenele de transpunere și de aplicare ale CSDDD, pentru a lăsa timp negocierii reformei de fond. Sursa: EUR-Lex, CELEX 32025L0794 (accesat 2026-09-18)

Reforma de fond — pachetul Omnibus I

Directiva (UE) 2026/470 din 24 februarie 2026 de modificare a Directivelor 2006/43/CE, 2013/34/UE, (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 — a restrâns substanțial CSDDD. Sursa: EUR-Lex, CELEX 32026L0470 (publicată în JO la 26 februarie 2026, în vigoare de la 18 martie 2026; accesat 2026-09-18)

Prin acest act s-au introdus, printre altele: ridicarea pragului de aplicare la peste 5.000 de angajați și 1,5 miliarde EUR, abrogarea planului de tranziție climatică (art. 22), eliminarea regimului UE de răspundere civilă (art. 29), un plafon de 3% al sancțiunilor și amânarea termenelor (detaliate mai jos).

Efectul în România

CSDDD nu se aplică încă direct firmelor românești. Statul român trebuie să transpună partea CSDDD până la 26 iulie 2028, iar întreprinderile vizate o vor aplica de la 26 iulie 2029. Până atunci nu există un act normativ român de transpunere; obligațiile concrete (autoritatea de supraveghere, sancțiunile, procedura) vor fi cunoscute abia din legea de transpunere.

Explicație detaliată

Cine intră în sfera CSDDD după Omnibus

Cea mai importantă schimbare adusă de Directiva (UE) 2026/470 este restrângerea drastică a sferei de aplicare. Pragurile din articolul 2 au fost majorate:

• Companii din UE: în medie peste 5.000 de angajați ȘI cifră de afaceri netă mondială peste 1,5 miliarde EUR (ambele condiții, îndeplinite în două exerciții financiare consecutive). Anterior pragul era de peste 1.000 de angajați și peste 450 milioane EUR.
• Companii din afara UE: cifră de afaceri netă de cel puțin 1,5 miliarde EUR generată în Uniune (fără prag de angajați).
• Franciză/licență: au fost de asemenea majorate (redevențe peste 75 milioane EUR și cifră de afaceri peste 275 milioane EUR).

Recital 37, Directiva (UE) 2026/470: pragul „de 450 000 000 EUR ar trebui să fie majorat la 1 500 000 000 EUR". Sursa: EUR-Lex, CELEX 32026L0470 (accesat 2026-09-18)

Practic, numărul companiilor direct vizate scade cu circa 70% (estimativ de la ~13.000 la ~6.000 în întreaga UE). Marea majoritate a firmelor românești rămân în afara sferei directe — dar pot fi atinse indirect, ca parteneri în lanțul de activități al unei companii vizate (vezi Aspecte practice).

În ce constă „diligența necesară"

Diligența necesară (due diligence) nu este o simplă raportare, ci un proces continuu, bazat pe risc, structurat pe pașii din articolele 5–16 ai Directivei 2024/1760:

1. Integrarea diligenței în politicile și sistemele de management (art. 7).
2. Identificarea și evaluarea impacturilor negative, efective sau potențiale (art. 8).
3. Prevenirea și atenuarea impacturilor potențiale (art. 10).
4. Încetarea sau reducerea la minimum a impacturilor efective (art. 11).
5. Mecanism de notificare și procedură de plângere pentru persoanele afectate (art. 14).
6. Monitorizarea eficacității măsurilor (art. 15) și comunicarea publică (art. 16).

Procesul include remedierea prejudiciilor și implicarea părților interesate (lucrători, comunități, ONG-uri).

Cum a recalibrat Omnibus procesul (abordarea în două etape)

Directiva (UE) 2026/470 a schimbat modul în care se face identificarea impacturilor (art. 8, 10, 11), pentru a reduce sarcina administrativă:

• Compania face mai întâi un studiu preliminar („scoping"), pe baza informațiilor rezonabil disponibile, pentru a localiza zonele generale de risc.
• Abia acolo unde riscurile sunt cele mai probabile și mai grave face o evaluare aprofundată; poate prioritiza partenerii de afaceri direcți.
• De la partenerii mici (sub 5.000 de angajați) informațiile se cer doar dacă nu pot fi obținute rezonabil altfel — o protecție pentru IMM-uri împotriva „efectului de cascadă" al cerințelor.

Noțiunea de lanț de activități rămâne, dar efortul de diligență este ordonat pe risc, nu aplicat uniform, „entitate cu entitate".

Ce obligații NU mai există după Omnibus

• Planul de tranziție climatică (art. 22) a fost abrogat. Companiile CSDDD nu mai sunt obligate să adopte și să pună în aplicare un plan aliniat obiectivului de 1,5 °C. Atenție: obligațiile de raportare privind planurile de tranziție existente continuă separat, sub CSRD/ESRS.
• Regimul UE armonizat de răspundere civilă (art. 29) a fost eliminat. Nu mai există un temei uniform european de despăgubire; răspunderea rămâne guvernată de dreptul național al fiecărui stat. Directiva cere totuși ca statele să asigure acces efectiv la justiție și despăgubire integrală (dar nu excesivă) a victimelor.

Sancțiuni

Directiva 2026/470 a înlocuit regula anterioară (sancțiuni bazate pe cifra de afaceri, cu plafon „nu mai puțin de 5%") cu un plafon maxim uniform de 3% din cifra de afaceri netă mondială. Cuantumul și autoritatea care le aplică vor fi stabilite de fiecare stat prin legea de transpunere.

Recital 48, Directiva (UE) 2026/470: „o limită maximă uniformă a sancțiunilor pecuniare de 3% din cifra de afaceri netă la nivel mondial".

Regimul special al instituțiilor financiare reglementate

Băncile, asigurătorii și firmele de investiții au un regim atenuat. Definiția „lanțului de activități" (art. 3) exclude avalul pentru instituțiile financiare reglementate: diligența lor acoperă activitatea proprie și partenerii din amonte (furnizori de servicii, subcontractanți), nu și clienții cărora le acordă credite, asigurări sau servicii de investiții. Concret:

• O bancă/asigurător vizat nu trebuie să exercite diligența CSDDD asupra impactului generat de debitorii sau asigurații săi (spre deosebire de un producător, responsabil pe amonte pentru furnizori);
• obligația de diligență privește propriile operațiuni și lanțul de aprovizionare cu servicii;
• textul de bază prevedea o clauză de reexaminare a extinderii diligenței la serviciile financiare (aval); pachetul Omnibus a menținut excluderea avalului financiar, amânând o eventuală lărgire.

Pentru o bancă sau un asigurător din România, relevanța practică este dublă: (a) ca entitate proprie, aproape niciuna nu atinge pragul de 5.000 de angajați și 1,5 mld. EUR pe cont propriu; (b) ca parte a unui grup financiar vizat (de ex. filiale ale unor grupuri bancare europene), diligența se exercită la nivelul societății-mamă ultime din grup, iar cerințele ajung la filiala din RO pe cale internă/contractuală — dar fără obligația de a controla avalul (portofoliul de clienți).

Sursa: Directiva (UE) 2024/1760, art. 3 și Directiva (UE) 2026/470 (accesat 2026-09-18)

CSDDD în raport cu EUDR, CBAM, mineralele de conflict și CSRD

O firmă românească activă în comerț internațional poate fi prinsă simultan sub mai multe regimuri UE de diligență/raportare, cu definiții ale lanțului și calendare diferite. Nu se substituie unul altuia — se cumulează:

Riscuri de suprapunere: dublă colectare de date de la aceiași furnizori, definiții necoincidente ale lanțului (EUDR merge la parcela de origine; CSDDD e bazat pe risc; CSRD e informațional), și calendare divergente (CBAM/EUDR se aplică deja sau în 2025–2026; CSDDD abia din 2029). În practică, o firmă RO ar trebui să construiască o singură bază de trasabilitate a furnizorilor care să deservească toate regimurile, nu procese paralele.

Sursa: EUR-Lex — Reg. 2023/1115, Reg. 2023/956, Reg. 2017/821, Dir. 2022/2464 (accesat 2026-09-18)

Ce se întâmplă dacă România transpune cu întârziere

România are un istoric de transpuneri tardive, iar termenul CSDDD este 26 iulie 2028. Dacă la acea dată legea de transpunere lipsește sau e incompletă:

• Efect direct vertical (limitat): o directivă netranspusă la termen poate fi invocată de particulari împotriva statului și a emanațiilor sale, dar numai pentru dispozițiile necondiționate și suficient de precise (CJUE, Van Duyn C-41/74; Marshall C-152/84). ⚠️ Aplicabilitatea la CSDDD este discutabilă: obligațiile sale sunt în mare parte procedurale și adresate companiilor, nu creează drepturi clare, necondiționate ale particularilor față de stat — deci efectul direct util ar fi restrâns.
• Fără efect orizontal: o directivă nu poate fi invocată direct între particulari (CJUE, Faccini Dori C-91/92). O victimă nu ar putea, așadar, să dea în judecată direct compania întemeindu-se pe CSDDD; ar trebui să se bazeze pe dreptul național (răspunderea civilă — vezi Aspecte practice).
• Răspunderea statului: pentru netranspunere, statul român poate fi obligat la despăgubiri în condițiile jurisprudenței Francovich (C-6/90 și C-9/90), dacă directiva conferă drepturi identificabile, încălcarea e suficient de gravă și există legătură de cauzalitate.

Ghidurile Comisiei (așteptate până la 26 iulie 2027) nu au forță obligatorie, dar orientează transpunerea; ordinea firească este: ghiduri (2027) → transpunere națională (2028) → aplicare (2029).

Sursa: doctrina CJUE privind efectul direct și răspunderea statului — EUR-Lex, efectul direct al dreptului UE (accesat 2026-09-18)

Aspecte practice

„Nu depășesc pragul — mă afectează CSDDD?"

Da, indirect. Deși foarte puține firme cu sediul în România ating, pe cont propriu, pragul de 5.000 de angajați / 1,5 miliarde EUR, afirmația „aproape nicio firmă" trebuie nuanțată (vezi caseta de mai jos). Cele mai multe firme mari care operează în RO sunt filiale ale unor grupuri străine — iar acolo obligația de diligență apasă pe societatea-mamă ultimă a grupului, nu pe filiala română. Multe firme românești sunt însă furnizori sau distribuitori ai unor grupuri multinaționale vizate. Acele grupuri își vor exercita diligența contractual, transmițând cerințe în lanțul de activități:

• clauze de conformitate cu drepturile omului și mediul în contractele de furnizare;
• chestionare și audituri de sustenabilitate;
• solicitări de dovezi (politici de mediu, condiții de muncă, trasabilitatea materiilor prime);
• posibile clauze de reziliere pentru neconformitate.

De reținut: Omnibus a temperat acest „efect de cascadă" — de la partenerii cu sub 5.000 de angajați, informațiile se pot cere doar dacă nu pot fi obținute rezonabil pe alte căi. Un furnizor mic nu ar trebui, în principiu, să suporte cereri disproporționate de raportare.

Sunt totuși firme din România vizate direct?

Lista nu este complet goală, dar este scurtă și trebuie citită la nivel de grup, nu de societate individuală. Pragul se apreciază la nivelul societății-mamă ultime:

• Filiale ale unor grupuri străine cu operațiuni mari în RO — de ex. producători auto (grup Renault/Dacia), retail (grup Schwarz/Kaufland, Lidl), energie (grup OMV), bănci (grupuri Erste/BCR, Société Générale/BRD): grupul depășește pragul, dar entitatea obligată este societatea-mamă din străinătate, iar filiala RO resimte cerințele pe cale internă/contractuală. ⚠️ (Estimări de apartenență la grup, nu cifre oficiale.)
• Grupuri non-UE cu peste 1,5 mld. EUR cifră de afaceri generată în Uniune (inclusiv în RO) — vizate direct pentru activitatea din UE, indiferent de numărul de angajați.
• Companii cu sediul în RO care ating singure ambele praguri (5.000 de angajați ȘI 1,5 mld. EUR) sunt rare; candidați teoretici ar fi cele mai mari companii de stat sau grupuri autohtone cu operațiuni regionale — dar depășirea cumulativă a ambelor praguri la nivel de societate-mamă românească este greu de confirmat fără date financiare consolidate. ⚠️ A se verifica caz-cu-caz din situațiile financiare consolidate, nu de presupus.

Concluzie corectă: nu „nicio firmă", ci „foarte puține entități cu HQ în RO pe cont propriu" — însă un număr relevant de firme românești sunt atinse indirect, ca filiale sau furnizori ai unor grupuri vizate.

Protecția datelor și avertizorii de integritate

Exercitarea diligenței (chestionare, audituri, dovezi privind condițiile de muncă și originea materiilor prime) implică frecvent date cu caracter personal ale lucrătorilor furnizorului — deci intră sub GDPR (Regulamentul (UE) 2016/679) și Legea nr. 190/2018 (măsurile române de aplicare). Reguli practice:

• fiecare prelucrare are nevoie de o bază legală (art. 6 GDPR); „interesul legitim" al clientului care cere diligența nu este automat suficient — trebuie un test de proporționalitate față de drepturile lucrătorilor;
• minimizarea datelor: se colectează doar strictul necesar; auditul extern lucrează, de preferință, cu date agregate/anonimizate;
• transparență și informare (art. 13–14 GDPR): lucrătorii trebuie să știe ce date se colectează și în ce scop.

Mecanismul de notificare și plângere (art. 14 CSDDD) se suprapune parțial cu protecția avertizorilor: dacă o persoană raportează încălcări prin acest canal, iar faptele intră în domeniul Legii nr. 361/2022 (transpunerea Directivei (UE) 2019/1937), avertizorul beneficiază de protecția contra represaliilor din acea lege. Practic, procedurile de plângere CSDDD trebuie corelate cu canalele interne de raportare deja cerute de Legea 361/2022.

Sursa: Legea nr. 190/2018 și Legea nr. 361/2022 (accesat 2026-09-18)

Furnizorul mic în fața clauzelor „take-it-or-leave-it"

Un furnizor mic din RO (inclusiv PFA/II) care primește clauze impuse de un client multinațional are câteva pârghii, chiar dacă asimetria de negociere rămâne reală:

• Dezangajarea responsabilă: directiva cere companiei vizate să nu rezilieze imediat relația cu un partener neconform, ci să încerce mai întâi prevenirea/atenuarea și să ofere sprijin (proces art. 10–11); rezilierea/suspendarea sunt ultima soluție. Un furnizor mic poate invoca acest principiu pentru a cere un plan de remediere, nu o reziliere abruptă.
• Măsuri de sprijin pentru IMM: procesul recalibrat de Omnibus interzice cererile disproporționate de la partenerii cu sub 5.000 de angajați (informațiile se cer doar dacă nu pot fi obținute rezonabil altfel) și prevede măsuri de sprijin (acces la informații, formare).
• ⚠️ Realitatea comercială rămâne însă favorabilă cumpărătorului: aceste garanții sunt obligații ale companiei vizate, greu de invocat direct de un furnizor mic înainte de transpunere. Recomandare practică: negocierea unor termene rezonabile de conformare și a clauzelor-model (mai jos), nu acceptarea automată a unor clauze de reziliere imediată.

Autoritatea de supraveghere și clauzele contractuale-model

⚠️ Autoritatea română de supraveghere nu este încă desemnată — va fi stabilită prin legea de transpunere. Candidați plauzibili (speculativ): o autoritate de mediu (tip ANPM), Inspecția Muncii pentru componenta de drepturi ale lucrătorilor, sau un organism nou/coordonator; pentru grupurile financiare, ASF ar putea avea un rol. Directiva prevede o rețea europeană a autorităților de supraveghere: atunci când societatea-mamă vizată e într-un alt stat membru, autoritatea competentă este, de regulă, cea din statul de origine al mamei, care cooperează cu autoritatea din statul filialei/furnizorului (RO) — deci supravegherea directă a unei filiale RO ar fi mai degrabă indirectă, prin autoritatea mamei.

Clauzele contractuale-model pe care Comisia trebuie să le pună la dispoziție (voluntare, art. 18 + ghiduri) sunt un instrument-cheie de propagare echilibrată a diligenței pe lanț — utile tocmai pentru a evita clauzele abuzive „take-it-or-leave-it" și pentru a standardiza așteptările rezonabile față de furnizorii mici.

Ce remedii au victimele

După ce Omnibus a eliminat regimul UE armonizat de răspundere civilă (fostul art. 29 CSDDD), reparația unei victime (lucrător sau comunitate din RO afectată de o companie vizată) rămâne guvernată de dreptul național:

• Temeiul intern: răspunderea civilă delictuală — art. 1349 și 1357 Cod civil (Legea nr. 287/2009). Victima trebuie să dovedească fapta ilicită, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate. Directiva cere statelor să asigure acces efectiv la justiție și despăgubire integrală (fără îmbogățire), dar nu mai impune un standard european uniform.
• Instanța competentă: de drept comun (tribunal/judecătorie, după valoare și materie). În litigii transfrontaliere (mamă într-un alt stat membru), competența internațională se stabilește după Regulamentul (UE) 1215/2012 (Bruxelles I bis) — de regulă instanța domiciliului pârâtului sau a locului faptei prejudiciabile.
• Legea aplicabilă: Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Roma II) — regula generală (art. 4) este lex loci damni (legea locului unde s-a produs prejudiciul). Pentru daune aduse mediului, art. 7 dă victimei opțiunea de a alege legea țării unde a avut loc faptul generator al prejudiciului — un avantaj procedural relevant în litigiile pe lanțul valoric.
• Actele viitoarei autorități: distinct de acțiunea în despăgubire, deciziile autorității de supraveghere (sancțiuni, măsuri) vor fi acte administrative atacabile în contencios administrativ (Legea nr. 554/2004).

Sursa: Codul civil, art. 1349 și 1357 și Regulamentul (CE) 864/2007 (Roma II) (accesat 2026-09-18)

Ce ar trebui să facă o firmă românească acum

1. Verifică expunerea: ești în lanțul de activități al unui client mare din UE? Cere-i să îți indice așteptările de diligență.
2. Pune bazele documentare: o politică internă de mediu și de respectare a drepturilor lucrătorilor, evidența furnizorilor-cheie și a originii materiilor prime — utile și pentru alte obligații (ex. EUDR, CBAM, raportare CSRD).
3. Nu supra-reglementa preventiv: obligațiile directe apar abia după transpunere (2028–2029) și doar pentru companiile foarte mari. Investește proporțional cu expunerea reală.

Greșeli frecvente de evitat

• A confunda CSDDD cu CSRD. Sunt directive diferite: CSRD privește raportarea de sustenabilitate; CSDDD privește procesul de diligență (a acționa, nu doar a raporta). Aceeași Directivă 2026/470 le modifică pe ambele, dar cu calendare diferite.
• A folosi pragurile vechi. Pragurile „etapizate" 5.000 / 3.000 / 1.000 de angajați erau schema inițială din 2024; după Omnibus rămâne un prag unic (5.000 / 1,5 mld. EUR) și o dată unică de aplicare.
• A presupune răspundere civilă „europeană". Regimul UE armonizat a fost eliminat; eventualele acțiuni ale victimelor se judecă după dreptul național aplicabil.

Statutul în România și căile de atac

Nu există încă o lege română de transpunere a CSDDD, deci nici autoritate de supraveghere sau proceduri naționale definite. Când legea va fi adoptată, deciziile autorității (sancțiuni, măsuri) vor fi, cel mai probabil, acte administrative atacabile în contencios administrativ potrivit Legii nr. 554/2004 (plângere prealabilă, apoi acțiune la instanța competentă). Până la transpunere, orice cerință resimțită de o firmă RO vine pe cale contractuală de la partenerul din UE, nu dintr-o obligație legală directă.

Jurisprudență națională

Nu există încă jurisprudență națională română pe CSDDD. Directiva (UE) 2024/1760, recalibrată prin Omnibus I (Directiva (UE) 2026/470), nu este transpusă în România, iar obligațiile directe se aplică abia din 2028–2029 — nicio instanță română nu a fost încă sesizată. La transpunere, deciziile viitoarei autorități de supraveghere (sancțiuni, măsuri) vor fi, cel mai probabil, acte administrative atacabile în contencios administrativ potrivit Legii nr. 554/2004 (plângere prealabilă, apoi acțiune la instanța competentă).

Până atunci, cel mai instructiv reper este jurisprudența comparată dezvoltată pe legea franceză din 2017 privind devoir de vigilance — modelul direct al CSDDD — și jurisprudența CJUE privind integrarea criteriilor de durabilitate în raporturile contractuale. Deciziile de mai jos sunt jurisprudență străină (⚠️ nu au forță obligatorie în România), utile pentru a anticipa modul de aplicare a diligenței pe lanțul valoric.

Jurisprudență comparată — legea franceză privind devoir de vigilance

Decizii favorabile (PRO)

⚠️ Cour d'appel de Paris (Franța), 18 iunie 2024 — admisibilitatea acțiunilor privind planul de vigilanță (jurisprudență străină) Prin trei hotărâri pronunțate în aceeași zi, curtea a anulat ordonanța de inadmisibilitate din 6 iulie 2023 și a declarat admisibile cererile asociațiilor și colectivităților teritoriale contra TotalEnergies. Instanța a reținut că astfel de acțiuni pot fi examinate pe fond, deschizând calea controlului judiciar al planurilor de vigilanță pe lanțul de activități. Sursa: novethic.fr — Total EACOP/Tilenga, devoir de vigilance (accesat 2026-09-18)

⚠️ Tribunal judiciaire de Paris (34e chambre, Franța), 25 iunie 2026 — Notre affaire à tous e.a. c. TotalEnergies SE (jurisprudență străină) Instanța a constatat că planul de vigilanță este incomplet deoarece exclude emisiile scope 3 (din lanțul valoric, în aval) din cartografierea riscurilor și a obligat societatea să completeze planul în 6 luni. Instanța a reținut că aceste emisii „font partie des risques résultant de leur activité que la société mère doit identifier dans son plan de vigilance" — confirmând că diligența acoperă întregul lanț de activități, inclusiv aval. Cauza continuă la 21 ianuarie 2027. Sursa: gossement-avocats.com — TJ Paris, 25 iunie 2026, plan de vigilance et scope 3 (accesat 2026-09-18)

Decizii contrare sau limitative (CONTRA)

⚠️ Tribunal judiciaire de Paris (Franța), 28 februarie 2023 — nr. 22/53942 și 22/53943 (proiectele EACOP/Tilenga, jurisprudență străină) În procedura de référé, cererile a șase ONG contra TotalEnergies privind proiectele petroliere din Uganda și Tanzania au fost declarate inadmisibile pe motive formale (neconcordanță între conținutul punerii în întârziere și cererea dedusă judecății). Litigiul de fond privind diligența pe lanțul valoric nu a fost analizat. Sursa: asso-sherpa.org — TotalEnergies duty of vigilance (accesat 2026-09-18)

⚠️ Tribunal judiciaire de Paris (juge de la mise en état, Franța), 6 iulie 2023 — RG 22/03403 (litigiu climatic, jurisprudență străină) Acțiunea climatică formulată de asociații și colectivități a fost respinsă ca inadmisibilă (ordonanță ulterior anulată în apel — vezi supra). Ilustrează cât de frecvent obstacolele procedurale blochează, cel puțin inițial, litigiile de diligență. Sursa: lemondedudroit.fr — Devoir de vigilance : TotalEnergies (accesat 2026-09-18)

Nuanțe și cazuri speciale

⚠️ TJ Paris (34e ch.), 25 iunie 2026 — limitele controlului judiciar — Chiar admițând incompletitudinea planului, instanța a precizat că nu îi revine judecătorului să fixeze ținta de urmat („il n'appartient pas au tribunal de fixer à TotalEnergies SE la cible à atteindre") și că nu se poate substitui societății pentru a impune măsuri precise. Controlul rămâne unul de conformitate procedurală/completitudine, nu de oportunitate — un echilibru relevant și pentru viitoarea aplicare a CSDDD. Sursa: gossement-avocats.com (accesat 2026-09-18)

Chambre spécialisée (Franța), din ianuarie 2024 — Creșterea contenciosului a dus la înființarea unei camere dedicate litigiilor privind devoir de vigilance și răspunderea ecologică (34e chambre la TJ Paris; o cameră specializată și la Cour d'appel de Paris) — un semnal privind maturizarea acestui tip de litigiu, anticipabil și în alte state membre. Sursa: novethic.fr (accesat 2026-09-18)

Jurisprudență CJUE (dacă este relevantă)

Cauza C-368/10, Comisia Europeană / Regatul Țărilor de Jos (Hotărârea din 10 mai 2012, ECLI:EU:C:2012:284) — În materie de achiziții publice (Directiva 2004/18/CE), autoritatea contractantă poate urmări obiective sociale și de mediu (comerț echitabil, producție ecologică), dar nu poate impune o etichetă anume: trebuie să trimită la criteriile subiacente și să accepte mijloace de probă echivalente, cu respectarea transparenței și nediscriminării. Principiul este relevant pentru modul în care exigențele de diligență CSDDD se propagă contractual pe lanțul valoric — cerințele trebuie formulate prin criterii verificabile, nu prin obligații rigide, disproporționate față de partenerul mic. Sursa: EUR-Lex, CELEX 62010CJ0368 (accesat 2026-09-18)

Tendințe jurisprudențiale

• Aplicare graduală, dinspre procedură spre fond. În Franța, primul val de litigii s-a lovit de inadmisibilități procedurale (2023), depășite ulterior în apel (2024) și urmate de primele constatări pe fond (2026). Este de așteptat ca și în alte state litigiul CSDDD să treacă întâi printr-un filtru procedural.
• Lanțul valoric include avalul. Constatarea că emisiile scope 3 intră în diligența obligatorie (TJ Paris, 2026) confirmă interpretarea largă a noțiunii de „lanț de activități" — chiar dacă Omnibus a temperat intensitatea efortului cerut de la partenerii mici.

⚠️ Atenție la diferența de perimetru (relevanță limitată a precedentului francez pentru CSDDD). Devoir de vigilance francez (Legea nr. 2017-399) are un domeniu mai larg decât CSDDD: acoperă avalul complet, inclusiv utilizarea finală a produselor (scope 3), motiv pentru care TJ Paris a putut impune completarea planului cu emisiile din aval. CSDDD (art. 3) este însă mai îngustă: noțiunea de „lanț de activități" restrânge expres avalul (exclude eliminarea produsului) și exclude complet avalul pentru instituțiile financiare reglementate. Prin urmare, concluzia franceză privind răspunderea pe scope 3/aval nu se transpune automat în cadrul CSDDD recalibrat: precedentul rămâne util ca tendință (cum controlează instanțele diligența pe lanț), dar nu ca temei că avalul/scope 3 ar fi acoperit în aceeași măsură sub CSDDD. Articolul folosește precedentul ca reper de metodă, nu ca echivalență de perimetru. Sursa: Directiva (UE) 2024/1760, art. 3 (accesat 2026-09-18)

• Control de completitudine, nu de oportunitate. Instanțele verifică dacă diligența a fost efectuată corect, fără a se substitui deciziei de afaceri — un standard ce va orienta probabil și contenciosul administrativ român post-transpunere.
• România: fără cazuistică proprie deocamdată. Până la adoptarea legii de transpunere, orice cerință resimțită de o firmă RO vine pe cale contractuală de la partenerul din UE, nu dintr-o obligație legală directă, iar eventualele litigii sunt de drept privat (executarea contractului), nu de contencios CSDDD.

Întrebări frecvente

1. Ce este, pe scurt, CSDDD? Este directiva UE (2024/1760) care obligă cele mai mari companii să identifice și să combată impactul negativ asupra drepturilor omului și mediului din propriile activități și din lanțul lor de activități — nu doar să raporteze, ci să și acționeze.

2. Firma mea trebuie să se conformeze? Direct, doar dacă ai peste 5.000 de angajați și peste 1,5 miliarde EUR cifră de afaceri (sau, pentru firme non-UE, 1,5 mld. EUR generați în UE). Aproape nicio firmă din România nu atinge acest prag. Indirect însă, poți primi cerințe dacă ești furnizor/distribuitor al unei companii vizate.

3. Când se aplică efectiv? Termenul de transpunere de către statele membre este 26 iulie 2028, iar aplicarea de la 26 iulie 2029 — o dată unică, care a înlocuit vechea aplicare etapizată.

4. Ce a schimbat pachetul Omnibus? Directiva (UE) 2026/470 (în vigoare 18 martie 2026) a ridicat pragul de aplicare (~70% mai puține companii vizate), a abrogat obligația planului de tranziție climatică, a eliminat regimul UE de răspundere civilă, a plafonat sancțiunile la 3% din cifra de afaceri și a amânat termenele.

5. Mai există planul de tranziție climatică? Ca obligație CSDDD, nu — a fost abrogat. Însă raportarea privind planurile de tranziție existente rămâne, separat, în sfera CSRD/ESRS.

6. Cine răspunde pentru prejudicii dacă un partener încalcă drepturile omului? Nu mai există un regim UE unic de răspundere civilă. Eventualele acțiuni ale victimelor se soluționează după dreptul național aplicabil, statele fiind obligate să asigure acces efectiv la justiție și despăgubire integrală.

7. Este nevoie de o lege românească? Da. CSDDD e o directivă, deci produce efecte pentru firmele din România numai după transpunerea în dreptul intern (termen: 26 iulie 2028). Până atunci nu există obligații legale directe și nici o autoritate română de supraveghere desemnată.

8. Cum se împacă cererile de diligență cu protecția datelor angajaților? Colectarea de date despre condițiile de muncă intră sub GDPR și Legea nr. 190/2018: e nevoie de o bază legală (art. 6 GDPR), de minimizarea datelor și de informarea lucrătorilor. Auditurile lucrează, de preferință, cu date agregate/anonimizate. Dacă o persoană raportează încălcări prin mecanismul de plângere (art. 14 CSDDD), poate fi protejată de Legea nr. 361/2022 privind avertizorii.

9. Ce poate face o victimă din România pentru despăgubiri? Regimul UE de răspundere civilă a fost eliminat prin Omnibus; reparația se cere pe temeiul răspunderii civile delictuale (art. 1349 și 1357 Cod civil). În litigii transfrontaliere, competența se stabilește după Regulamentul (UE) 1215/2012, iar legea aplicabilă după Regulamentul (CE) 864/2007 (Roma II) — cu opțiunea specială pentru daune de mediu (art. 7).

10. Sunt firme românești vizate direct? Foarte puține entități cu sediul în RO ating pe cont propriu pragul de 5.000 de angajați și 1,5 mld. EUR. Multe firme mari din RO sunt însă filiale ale unor grupuri străine vizate — acolo obligația apasă pe societatea-mamă din grup, iar filiala RO resimte cerințele indirect. Grupurile non-UE cu peste 1,5 mld. EUR generați în Uniune sunt vizate direct pentru activitatea din UE.

11. Trebuie să mă conformez simultan la EUDR, CBAM și CSDDD? Da, dacă intri în domeniul fiecăruia — sunt regimuri distincte și cumulative, cu definiții și calendare diferite. Practic, e recomandabilă o singură bază de trasabilitate a furnizorilor care să deservească toate obligațiile, nu procese paralele.

Practică și opinii

Pachetul Omnibus a fost primit cu opinii împărțite: prezentat oficial ca o simplificare, este privit de unii practicieni ca o sursă suplimentară de incertitudine, iar de alți comentatori ca o slăbire a ambiției inițiale a CSDDD.

⚠️ Opinie de specialitate — analiză de sustenabilitate (mediu de afaceri RO) Deși Omnibus este prezentat ca o simplificare, unele analize atrag atenția că nu elimină obligațiile ESG, ci le face mai greu de urmărit: companiile trebuie să navigheze prin praguri noi, termene amânate și cerințe reinterpretate, ceea ce poate crea confuzie pe termen scurt. Sursa: sinteză a comentariilor de specialitate privind pachetul Omnibus (2026), accesat 2026-09-18.

⚠️ Context instituțional — Senatul României Senatul României a examinat propunerile de modificare a Directivelor (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 (COM(2025)80) sub aspectul respectării principiilor subsidiarității și proporționalității, în cadrul mecanismului de control parlamentar al inițiativelor UE. Sursa: Hotărârea Senatului privind propunerile de modificare a CSRD și CSDDD — juridice.ro (accesat 2026-09-18)

De urmărit: Comisia Europeană trebuie să publice ghiduri de aplicare a CSDDD până la 26 iulie 2027, iar transpunerea în statele membre (inclusiv România) până la 26 iulie 2028 va determina regulile efective — autoritatea de supraveghere, cuantumul concret al sancțiunilor și procedura. Până atunci, cadrul rămâne în mare parte la nivel de principiu.

Referințe

1. Directiva (UE) 2024/1760 a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iunie 2024 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (CSDDD) — EUR-Lex, CELEX 32024L1760.
2. Directiva (UE) 2025/794 din 14 aprilie 2025 de modificare a Directivelor (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 privind datele de aplicare („stop-the-clock") — EUR-Lex, CELEX 32025L0794.
3. Directiva (UE) 2026/470 din 24 februarie 2026 de modificare a Directivelor 2006/43/CE, 2013/34/UE, (UE) 2022/2464 și (UE) 2024/1760 (pachetul Omnibus I) — EUR-Lex, CELEX 32026L0470.
4. Hotărârea Senatului României privind propunerile de modificare a CSRD și CSDDD — juridice.ro.
5. Comisia Europeană — pagina tematică Corporate sustainability due diligence — commission.europa.eu.
6. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 (cale de atac împotriva actelor administrative) — legislatie.just.ro.
7. Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 1349 și 1357 (răspunderea civilă delictuală) — legislatie.just.ro.
8. Legea nr. 190/2018 privind măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 (GDPR) — legislatie.just.ro.
9. Legea nr. 361/2022 privind protecția avertizorilor în interes public (transpune Dir. (UE) 2019/1937) — legislatie.just.ro.
10. Regulamentul (CE) nr. 864/2007 (Roma II) — legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (art. 4, art. 7 daune de mediu) — EUR-Lex, CELEX 32007R0864.
11. Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 (Bruxelles I bis) — competența judiciară în materie civilă și comercială — EUR-Lex, CELEX 32012R1215.
12. Regulamentul (UE) 2023/1115 (EUDR) — produse asociate defrișărilor — EUR-Lex, CELEX 32023R1115.
13. Regulamentul (UE) 2023/956 (CBAM) — mecanismul de ajustare la frontieră în funcție de carbon — EUR-Lex, CELEX 32023R0956.
14. Regulamentul (UE) 2017/821 — diligența în lanțul de aprovizionare cu minerale din zone de conflict — EUR-Lex, CELEX 32017R0821.
15. Directiva (UE) 2022/2464 (CSRD) — raportarea de durabilitate a întreprinderilor — EUR-Lex, CELEX 32022L2464.