Soarta contractelor în curs la deschiderea insolvenței

La deschiderea procedurii de insolvență, contractele aflate în derulare se mențin automat: clauzele care prevăd desființarea contractului sau exigibilitatea anticipată „pentru motivul insolvenței" sunt nule de drept. Administratorul sau lichidatorul judiciar poate însă denunța, în termen de 3 luni, contractele dezavantajoase neexecutate integral. Cocontractantul nemulțumit nu poate rezilia pe calea dreptului comun, ci își înscrie prejudiciul la masa credală.

Pe scurt

La deschiderea procedurii de insolvență, contractele în derulare se consideră menținute automat — clauzele care prevăd desființarea contractului, decăderea din beneficiul termenului sau exigibilitatea anticipată „pentru motivul intrării în insolvență" sunt nule de drept. În schimb, administratorul sau lichidatorul judiciar are, într-un termen de prescripție de 3 luni de la deschidere, dreptul de a denunța contractele dezavantajoase care nu au fost încă executate integral. Cocontractantul își poate valorifica prejudiciul doar prin înscrierea la masa credală, nu prin reziliere pe calea dreptului comun.

Cadrul legal

Soarta contractelor aflate în curs de executare la data deschiderii procedurii este reglementată, cu titlu special, de Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Acest regim derogă de la dreptul comun (Codul civil), care se aplică doar subsidiar.

Regula de principiu — menținerea contractelor

Art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 — „Contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desființare a contractelor în derulare, de decădere din beneficiul termenului, de modificare a contractului în detrimentul debitorului sau de declarare a exigibilității anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule."

Sursa: Legea nr. 85/2014, versiune consolidată (accesat 2026-09-12)

Prin excepție, aceste prevederi nu se aplică contractelor financiare calificate și operațiunilor de compensare bilaterală (netting).

Dreptul de denunțare al practicianului în insolvență

Tot art. 123 conferă administratorului judiciar/lichidatorului judiciar dreptul de a denunța contractele dezavantajoase, într-un termen de prescripție de 3 luni de la deschiderea procedurii, cât timp contractul nu a fost executat în totalitate ori substanțial de toate părțile. Dacă cocontractantul îl notifică cerându-i să denunțe contractul, practicianul trebuie să răspundă în 30 de zile; tăcerea sa echivalează cu denunțarea contractului.

Furnizorii de utilități

Art. 77 din Legea nr. 85/2014 — furnizorii de electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea nu pot schimba, refuza ori întrerupe temporar serviciul către debitorul care are calitatea de consumator captiv (art. 5 pct. 10), în perioada de observație și de reorganizare. Debitorul beneficiază de un termen de plată de 90 de zile.

Sursa: Legea nr. 85/2014, versiune consolidată (accesat 2026-09-12)

Legislație relevantă

• Legea nr. 85/2014 — Art. 5 pct. 10 (consumator captiv), Art. 77 (furnizori de utilități), Art. 123 (situația contractelor în derulare).
• Codul civil (Legea nr. 287/2009) — dreptul comun al contractelor (reziliere, denunțare unilaterală, rezoluțiune), aplicabil subsidiar și înlăturat expres acolo unde legea specială o prevede (art. 1.417 CC).
• Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 42/2021 — interpretare obligatorie a art. 123 alin. (1), (3) și (9).

Explicație detaliată

1. De ce se mențin contractele „de drept"

Într-o procedură clasică de drept comun, intrarea unei părți în dificultate ar permite celeilalte să iasă din contract — fie invocând o clauză de reziliere de plin drept (pact comisoriu), fie cerând rezoluțiunea judiciară. Legea nr. 85/2014 răstoarnă această logică. Rațiunea este pragmatică: pentru a maximiza șansele de redresare și valoarea averii debitorului, afacerea trebuie să funcționeze în continuare, cu furnizorii, clienții și partenerii săi. Dacă fiecare partener ar putea „fugi" la primul semn de insolvență, reorganizarea ar deveni imposibilă.

De aceea, la data deschiderii procedurii toate contractele în curs se consideră menținute, iar decizia asupra soartei lor trece de la cocontractant la administratorul/lichidatorul judiciar, sub controlul judecătorului-sindic.

2. Nulitatea clauzelor „ipso facto" (reziliere automată la insolvență)

Cea mai importantă consecință practică este nulitatea clauzelor de reziliere automată declanșate de deschiderea insolvenței. Sunt lovite de nulitate:

• clauzele de desființare/încetare a contractului „în caz de insolvență";
• clauzele de decădere din beneficiul termenului (obligarea debitorului să plătească totul imediat);
• clauzele de declarare a exigibilității anticipate a datoriei pentru același motiv.

Cu alte cuvinte, o clauză de tipul „prezentul contract încetează de drept dacă una dintre părți intră în insolvență" nu produce efecte — partenerul nu se poate prevala de ea. Singura excepție expresă vizează contractele financiare calificate și acordurile de compensare bilaterală (netting), unde mecanismul de close-out rămâne valabil pentru stabilitatea piețelor financiare.

3. Denunțarea contractelor de către practician

Menținerea nu este însă definitivă. Pentru a proteja averea debitorului de contractele păguboase, legea acordă administratorului/lichidatorului judiciar dreptul de a le denunța unilateral, cu următoarele coordonate:

• Termen: un termen de prescripție de 3 luni de la data deschiderii procedurii;
• Obiect: orice contract, inclusiv închirierile neexpirate și alte contracte pe termen lung;
• Condiție: contractul să nu fi fost executat în totalitate ori substanțial de toate părțile (contractele deja executate integral nu mai pot fi „denunțate").

Denunțarea nu atrage răspunderea debitorului pentru neexecutare culpabilă; ea este un instrument de gestiune al procedurii. Cocontractantul păgubit de denunțare poate cere daune-interese, însă creanța sa se înscrie la masa credală și se plătește în ordinea de prioritate legală — nu integral și nu imediat.

4. Mecanismul notificării inverse (soma­rea practicianului)

Cocontractantul nu este obligat să aștapte pasiv trei luni. El poate notifica practicianul, în primele 3 luni de la deschidere, cerându-i să se pronunțe: menține sau denunță contractul?

• Practicianul are 30 de zile să răspundă;
• Tăcerea peste acest termen înseamnă că nu mai poate cere executarea contractului, care este socotit denunțat.

Contractul se consideră denunțat, așadar: (a) la expirarea celor 30 de zile fără răspuns; sau (b) la data la care practicianul notifică efectiv denunțarea. Această regulă protejează cocontractantul de o incertitudine prelungită.

5. Furnizorii critici (utilități) — un regim special

Anumiți parteneri sunt indispensabili funcționării debitorului: furnizorii de electricitate, gaze, apă sau servicii telefonice. Pentru aceștia, art. 77 instituie o protecție a debitorului consumator captiv (cel care nu-și poate schimba furnizorul): furnizorul nu poate întrerupe serviciul în perioada de observație și de reorganizare pentru datorii anterioare.

În schimb, echilibrul este asigurat prin faptul că debitorul trebuie să plătească serviciile curente (termen de 90 de zile), iar dacă nu o face, furnizorul poate întrerupe livrarea — astfel încât furnizorul de utilități să nu devină el însuși un „creditor captiv" care finanțează gratuit procedura.

6. Raportul cu dreptul comun după Decizia ÎCCJ nr. 42/2021

Un cocontractant tentat să ocolească regimul insolvenței printr-o acțiune „clasică" de reziliere a fost blocat de Înalta Curte. Prin Decizia (DCD) nr. 42/2021, ÎCCJ a stabilit că sunt inadmisibile acțiunile de reziliere a contractelor cu executare succesivă, menținute în procedură, introduse pe calea dreptului comun pentru neplata unor sume scadente anterior deschiderii. Concluzie: pentru datoriile născute înainte de procedură, singura cale este înscrierea la masa credală, nu desfacerea contractului.

7. Natura juridică a termenului de 3 luni — prescripție sau decădere?

Textul art. 123 alin. (1) numește expres cele 3 luni „termen de prescripție". Totuși, aceeași lege și practica arată că termenul nu se întrerupe și nu se suspendă — nici măcar atunci când administratorul judiciar află târziu despre un contract păgubos din cauza necooperării fostei conduceri a debitorului. Aici apare o tensiune de calificare: prescripția, prin definiție, poate fi suspendată sau întreruptă (art. 2.532 și urm. Cod civil), pe când decăderea stinge dreptul în mod definitiv la împlinirea termenului.

⚠️ Opinie doctrinară — o parte a doctrinei (C. Mititelu, G. Mititelu, Universul Juridic) susține că, sub aspectul regimului, termenul funcționează practic ca un termen de decădere: la expirarea celor 3 luni, dreptul de denunțare al practicianului se stinge definitiv, indiferent de cauza pentru care nu a fost exercitat. Consecința practică este identică, oricare ar fi calificarea teoretică: contractul nedenunțat în 3 luni rămâne în ființă.

8. Categorii speciale de contracte

Regula generală din art. 123 alin. (1) cunoaște mai multe regimuri speciale, esențiale în practică:

a) Promisiunea bilaterală de vânzare (art. 131). Când în insolvență intră promitentul-vânzător (tipic, un dezvoltator imobiliar), soarta antecontractului nu este guvernată de art. 123, ci de art. 131 din Legea nr. 85/2014. Acesta instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun (art. 1.669 Cod civil): judecătorul-sindic poate pronunța o hotărâre care ține loc de contract de vânzare (perfectarea vânzării) numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile din art. 131 alin. (1):

• prețul contractual este achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se află în posesia promitentului-cumpărător;
• prețul nu este inferior valorii de piață a bunului;
• bunul nu are importanță determinantă pentru reușita unui plan de reorganizare;
• pentru imobile, promisiunea este notată în Cartea funciară.

Cumpărătorul de bună-credință care a plătit și a notat promisiunea poate deci obține bunul, nu doar o creanță. Dacă vreo condiție lipsește (de exemplu prețul e sub valoarea de piață, ori bunul e vital pentru reorganizare), cumpărătorul se înscrie la masa credală pentru avansul achitat.

b) Leasingul financiar (art. 123 alin. 12). Pentru leasingul financiar, legea prevede o „excepție la excepție": prin derogare de la regula menținerii automate, dacă finanțatorul (societatea de leasing) nu își exprimă acordul expres pentru menținerea contractului în termen de 3 luni de la deschidere, contractul se consideră denunțat la expirarea acestui termen. Practic, leasingul nu beneficiază de menținerea „de drept" — soarta lui depinde de opțiunea finanțatorului, care rămâne proprietarul bunului și îl poate recupera. Ratele scadente anterior deschiderii se înscriu la masa credală (art. 123 alin. 9 — menținerea nu obligă la plata restanțelor anterioare), iar ratele curente (după deschidere, dacă se menține contractul) sunt creanțe curente, plătibile cu prioritate. Cadrul general al leasingului rămâne OG nr. 51/1997.

c) Contractele individuale de muncă (art. 123 alin. 8). Contractele de muncă se mențin, ca principiu, la deschiderea procedurii. Totuși, art. 123 alin. (8) instituie un regim derogatoriu al concedierii: administratorul/lichidatorul judiciar poate desface „de urgență" contractele individuale de muncă, acordând salariaților doar termenul legal de preaviz (minim 20 de zile lucrătoare, prin coroborare cu art. 75 alin. 1 din Codul muncii). Când sunt incidente regulile privind concedierea colectivă, termenele de informare și consultare din art. 71 și art. 72 alin. (1) din Codul muncii se reduc la jumătate — însă procedura nu poate fi eliminată complet, ca urmare a Deciziei CCR nr. 64/2015 (care a declarat neconstituțională eliminarea totală, prevăzută de vechea Lege nr. 85/2006). Contractul colectiv de muncă încetează la data intrării în faliment (Legea nr. 62/2011 privind dialogul social).

9. Contractele de achiziții publice — o tensiune de reglementare

Un caz special îl reprezintă contractele de achiziții publice în derulare. Aici se întâlnesc două legi speciale: nulitatea clauzelor ipso facto (art. 123 din Legea nr. 85/2014) și Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Soluția nu este tranșantă, dar coordonatele sunt:

• La atribuire, insolvența este motiv de excludere (art. 164 din Legea nr. 98/2016), dar art. 164 alin. (2) permite autorității să nu excludă debitorul aflat în observație/reorganizare care dovedește capacitatea de a executa contractul — o soluție orientată spre continuitate.
• Pentru un contract în derulare, legea permite chiar înlocuirea contractantului insolvent, fără o nouă procedură, prin succesiune universală (reorganizare/insolvență) — art. 221 alin. (1) lit. d), introdus prin OUG nr. 45/2018.
• Rezilierea unilaterală de către autoritate (art. 223) rămâne posibilă pentru cazuri specifice de neexecutare, dar o reziliere întemeiată exclusiv pe deschiderea insolvenței intră în tensiune directă cu interdicția clauzelor ipso facto din art. 123. Tendința reglementării (excepția de la excludere, mecanismul înlocuirii) înclină spre menținerea contractului atunci când executarea rămâne posibilă.

10. Aplicare în procedurile de prevenție și în situații transfrontaliere extra-UE

Proceduri de prevenire a insolvenței. Regimul specific din art. 123 (menținere + drept de denunțare în 3 luni) este propriu insolvenței propriu-zise. În concordatul preventiv și acordul de restructurare — reformate prin Legea nr. 216/2022 (care transpune Directiva (UE) 2019/1023) — nu există un drept de denunțare al practicianului; contractele continuă conform termenilor, iar protecția împotriva clauzelor ipso facto pentru contractele esențiale rezultă din art. 7 al Directivei 2019/1023 (a se vedea secțiunea de legislație europeană): pe durata suspendării, creditorii nu pot rezilia/declara exigibile aceste contracte pentru datorii anterioare doar pe motivul neplății sau al deschiderii procedurii de prevenție.

Contracte guvernate de legea unui stat terț (non-UE). În interiorul UE, lex concursus (art. 7 din Regulamentul 2015/848) impune regimul român și cocontractanților străini. În afara UE, Regulamentul nu se aplică: recunoașterea procedurii române și a efectelor ei asupra contractelor guvernate de legea unui stat terț (sau cu o clauză de alegere a legii aplicabile) depinde de Titlul III din Legea nr. 85/2014 (insolvența transfrontalieră, întemeiat pe Legea-model UNCITRAL 1997) și, mai ales, de regulile de drept internațional privat ale statului terț. Practic, nulitatea unei clauze ipso facto străine și executarea mecanismului de close-out netting nu sunt garantate automat dincolo de spațiul UE — se recomandă analiza dreptului statului terț.

Aspecte practice

Pentru partenerul unei firme intrate în insolvență

• Nu te baza pe clauza de reziliere automată la insolvență — este nulă. O notificare de încetare întemeiată exclusiv pe deschiderea procedurii nu produce efecte.
• Datoriile vechi → masa credală. Sumele scadente înainte de deschidere nu se pot recupera prin reziliere sau prin refuzul de a continua; se declară la tabelul creanțelor, în termenul din notificarea/​sentința de deschidere.
• Somează practicianul. Dacă vrei claritate rapidă, trimite o notificare scrisă cerând administratorului/lichidatorului să spună dacă menține sau denunță contractul. Dacă nu răspunde în 30 de zile, contractul este socotit denunțat și te poți reorganiza.
• Prestațiile curente se plătesc. Bunurile/serviciile livrate după deschidere generează creanțe curente, care se achită cu prioritate; pretinde plata la zi înainte de a continua livrările.
• Cere garanții pentru viitor. Poți condiționa continuarea (acolo unde legal e posibil) de plata în avans, de un escrow sau de garanții — utile mai ales dacă nu ești consumator captiv și nu ești ținut de art. 77. Astfel de garanții nu încalcă interdicția clauzelor ipso facto: ele nu sancționează deschiderea procedurii, ci asigură plata prestațiilor viitoare (creanțe curente); se negociază consensual, întrucât practicianul nu le poate impune unilateral.
• Dacă nu ți se plătesc creanțele curente, poți invoca excepția de neexecutare. Când contractul e menținut, dar debitorul nu achită prestațiile născute după deschidere, cocontractantul poate suspenda propria prestație în temeiul excepției de neexecutare (art. 1.556 Cod civil), până la plată. Creanțele curente se plătesc cu prioritate (art. 102 alin. 6 și art. 161 din Legea nr. 85/2014), dar dacă averea nu are lichidități, plata eșuează în fapt — situație care poate conduce la trecerea la faliment. Practicianul nu te poate obliga să lucrezi „pe datorie".
• Nu poți obliga practicianul să mențină contractul. Decizia de menținere sau denunțare aparține administratorului/lichidatorului judiciar (putere discreționară, sub controlul judecătorului-sindic). Dacă vrei continuarea, negociaz-o; dacă vrei claritate, somează-l — tăcerea peste 30 de zile valorează denunțare.

Pentru debitor și practicianul în insolvență

• Inventariază rapid contractele. Cele 3 luni curg de la deschidere și nu se întrerup din cauza lipsei de cooperare a fostei conduceri — identifică din timp contractele păguboase.
• Denunță în scris și dovedește data. Momentul denunțării este esențial; păstrează dovada expedierii/recepției notificării (jurisprudența a respins denunțări comunicate cu o zi după împlinirea termenului).
• Furnizorii de utilități: invocă art. 77 pentru consumatorul captiv, dar asigură plata serviciilor curente în 90 de zile, altfel furnizorul poate întrerupe legal.

Greșeli frecvente

• ❌ A crede că insolvența „rupe" automat contractele — de regulă, ele se mențin.
• ❌ A introduce acțiune de reziliere de drept comun pentru datorii vechi — inadmisibilă (Decizia ÎCCJ 42/2021).
• ❌ A rata termenul de 3 luni pentru denunțare — după expirare, contractul păgubos rămâne în ființă.
• ❌ A confunda contractul „executat integral" (nedenunțabil) cu cel „în derulare".

Legislație europeană

Regimul intern al contractelor în curs (art. 123 din Legea nr. 85/2014) nu este o construcție pur națională: el reflectă principii consacrate la nivelul Uniunii Europene, în special interdicția clauzelor de reziliere automată („ipso facto") și protecția contractelor esențiale necesare continuării activității debitorului.

Directive și regulamente aplicabile

Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile (Directiva privind restructurarea și insolvența) stă la baza regulii interne. Ea impune ca, pe durata suspendării executărilor silite, creditorii să nu poată bloca contractele indispensabile funcționării debitorului.

Directiva (UE) 2019/1023, art. 7 alin. (4) și considerentul 41 — creditorilor „nu li se permite să refuze executarea contractelor în derulare esențiale, să rezilieze, să execute în mod anticipat sau să modifice în orice alt mod aceste contracte pe perioada suspendării", pentru datorii anterioare, doar pe motivul neplății de către debitor. Prin „contracte în derulare esențiale" (art. 2 pct. 5) se înțeleg contractele necesare continuării activității curente — de exemplu leasing, licențe, furnizări pe termen lung, franciză. Sursa: Directiva (UE) 2019/1023 (accesat 2026-09-12)

Pentru situațiile transfrontaliere se aplică direct Regulamentul (UE) 2015/848 privind procedurile de insolvență (reformare). Acesta stabilește care lege guvernează efectele procedurii asupra contractelor debitorului:

Regulamentul (UE) 2015/848, art. 7 alin. (2) lit. (e) — legea statului de deschidere a procedurii (lex concursus) determină, între altele, „efectele procedurii de insolvență asupra contractelor în derulare la care debitorul este parte". Prin excepție, art. 11 trimite efectele asupra contractelor privind bunuri imobile la legea statului unde se află imobilul, iar art. 3 fixează competența în statul centrului intereselor principale (COMI). Sursa: Regulamentul (UE) 2015/848 (accesat 2026-09-12)

Excepția prevăzută de art. 123 pentru contractele financiare calificate și acordurile de compensare bilaterală (close-out netting) are, la rândul ei, temei european: Directiva 98/26/CE privind caracterul definitiv al decontării (CELEX 31998L0026) și Directiva 2002/47/CE privind contractele de garanție financiară (CELEX 32002L0047) validează mecanismul de netting chiar și în insolvență, pentru stabilitatea piețelor financiare.

Transpunerea în dreptul român

Directiva (UE) 2019/1023 a fost transpusă în România prin Legea nr. 216/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 85/2014 (Monitorul Oficial nr. 709 din 14 iulie 2022), care a reformat procedurile de prevenire a insolvenței (acordul de restructurare, concordatul preventiv). Regula nulității clauzelor ipso facto și a menținerii contractelor exista însă deja în art. 123 din Legea nr. 85/2014.

Se observă chiar o protecție mai largă decât minimul UE: directiva vizează în principal contractele esențiale pe durata suspendării din restructurarea preventivă, în timp ce art. 123 declară nule clauzele de desființare/exigibilitate anticipată pentru orice contract în derulare, de la data deschiderii oricărei proceduri de insolvență — o formă de reglementare protectivă suplimentară (nu o încălcare a directivei, care stabilește doar un prag minim). Directivele privind garanțiile financiare sunt transpuse prin OG nr. 9/2004 (garanții financiare) și Legea nr. 253/2004 (caracterul definitiv al decontării).

Jurisprudență CJUE

Cauza C-641/16, Tünkers France și Tünkers Maschinenbau (9 noiembrie 2017) — Curtea a delimitat sfera „procedurilor de insolvență": o acțiune în răspundere pentru concurență neloială îndreptată împotriva cesionarului unui fond de comerț dobândit în insolvență nu intră sub competența specială din regulamentul de insolvență, ci ține de materia civilă și comercială. Decizia arată că regimul derogatoriu al insolvenței (inclusiv soarta contractelor) se aplică numai acțiunilor care derivă direct din procedură și sunt strâns legate de aceasta. Sursa: CJUE, C-641/16 (accesat 2026-09-12)

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Valabilitate în tot spațiul UE. Pentru un debitor cu COMI în România, regimul art. 123 (menținerea contractelor, nulitatea clauzelor ipso facto, dreptul de denunțare al practicianului) se impune și cocontractanților din alte state membre, prin efectul lex concursus (art. 7 din Regulamentul 2015/848). O clauză de reziliere pentru insolvență inserată de un partener străin este, în principiu, tot nulă.
• Contracte imobiliare transfrontaliere. Dacă un contract privește un imobil situat în alt stat membru, efectele insolvenței asupra acelui contract urmează legea locului imobilului (art. 11), nu legea română.
• Evoluție legislativă. Directiva (UE) 2026/799 privind armonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvență (30 martie 2026, CELEX 32026L0799) va armoniza suplimentar acțiunile în anulare, urmărirea activelor și procedura pre-pack; transpunerea sa în anii următori poate ajusta indirect și regimul contractelor în procedură. ⚠️ Termenul exact de transpunere urmează a fi confirmat la momentul adoptării măsurilor naționale.

Întrebări frecvente

1. Contractul meu cu o firmă intrată în insolvență încetează automat? Nu. Regula este menținerea contractelor în derulare la data deschiderii procedurii. Clauza de reziliere automată „la insolvență" este nulă (art. 123 din Legea nr. 85/2014).

2. Pot rezilia contractul pentru că partenerul nu a plătit facturi vechi? Nu pe calea dreptului comun, dacă sumele erau scadente înainte de deschiderea procedurii — Decizia ÎCCJ nr. 42/2021 a declarat astfel de acțiuni inadmisibile. Poți doar să-ți înscrii creanța la masa credală.

3. Cine decide dacă un contract continuă sau nu? Administratorul judiciar (în perioada de observație/reorganizare) sau lichidatorul judiciar (în faliment), sub controlul judecătorului-sindic. El poate denunța contractele păguboase în 3 luni de la deschidere.

4. Ce fac dacă vreau să știu rapid dacă practicianul menține contractul? Îl notifici în scris cerându-i să denunțe contractul. Dacă nu răspunde în 30 de zile, contractul se consideră denunțat și nu-ți mai poate cere executarea.

5. Ce despăgubiri primesc dacă practicianul denunță contractul? Poți cere daune-interese, dar creanța se înscrie la masa credală și se plătește în ordinea de prioritate legală — nu integral și nu imediat.

6. Furnizorul de electricitate/gaze îmi poate tăia livrarea? Dacă debitorul este consumator captiv, furnizorul nu poate întrerupe serviciul în perioada de observație și de reorganizare (art. 77). Însă, dacă serviciile curente nu sunt plătite în 90 de zile de la scadență, întreruperea devine posibilă.

7. Am cumpărat cu antecontract un apartament de la un dezvoltator intrat în insolvență — pot obține locuința? Da, în anumite condiții. Regimul este dat de art. 131 din Legea nr. 85/2014 (nu de art. 123): judecătorul-sindic poate pronunța o hotărâre care ține loc de contract de vânzare dacă ai plătit integral (sau poți plăti) prețul, prețul nu este sub valoarea de piață, bunul nu este esențial pentru un plan de reorganizare, iar promisiunea este notată în Cartea funciară. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, te înscrii la masa credală pentru avansul plătit.

8. Ce se întâmplă cu contractul de leasing dacă utilizatorul intră în insolvență? Leasingul financiar are un regim special (art. 123 alin. 12): el nu se menține automat. Dacă finanțatorul (societatea de leasing) nu își exprimă acordul expres pentru menținere în 3 luni de la deschidere, contractul se consideră denunțat, iar finanțatorul își poate recupera bunul. Ratele scadente înainte de deschidere se declară la masa credală; ratele curente se plătesc cu prioritate dacă se menține contractul.

9. Salariații își pierd locul de muncă la deschiderea insolvenței? Nu automat — contractele individuale de muncă se mențin ca principiu. Administratorul/lichidatorul judiciar le poate însă desface „de urgență" (art. 123 alin. 8), cu acordarea doar a preavizului legal (minim 20 de zile lucrătoare). La concedierea colectivă, termenele de informare și consultare din Codul muncii se reduc la jumătate, dar procedura nu poate fi eliminată complet (Decizia CCR nr. 64/2015).

10. O autoritate publică poate rezilia contractul de achiziție publică pentru că firma a intrat în insolvență? Nu automat, doar pe acest motiv. Insolvența este motiv de excludere la atribuire (art. 164 din Legea nr. 98/2016), dar debitorul viabil, aflat în observație/reorganizare, poate fi menținut (art. 164 alin. 2), iar contractul în derulare poate fi chiar preluat de alt operator (art. 221). O reziliere întemeiată exclusiv pe deschiderea insolvenței intră în conflict cu nulitatea clauzelor ipso facto din art. 123.

Practică și opinii

Jurisprudență obligatorie — Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 42/2021

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 42 din 7 iunie 2021 (M. Of. nr. 1009 din 22 octombrie 2021) — sunt inadmisibile acțiunile de reziliere a contractelor cu executare succesivă, menținute de administratorul/lichidatorul judiciar, introduse pe calea dreptului comun după deschiderea procedurii, pentru neexecutarea de către debitor a obligațiilor de plată a unor sume scadente anterior deschiderii.

Sursa: ÎCCJ, Decizia DCD nr. 42/2021 (accesat 2026-09-12)

Decizia consolidează prevalența regimului insolvenței: creditorul cu creanțe anterioare nu poate „ieși" din contract prin reziliere, ci trebuie să urmeze procedura colectivă (înscrierea la masa credală).

Opinii doctrinare

⚠️ Opinie specialistă — Corneliu Mititelu și Gabriela Mititelu (Universul Juridic) Doctrina semnalează o dificultate practică majoră: administratorul judiciar poate afla despre existența unor contracte prejudiciabile abia după expirarea termenului de 3 luni, iar acest termen de prescripție nu se întrerupe din cauza atitudinii ostile sau necooperante a fostei conduceri a debitorului. Recomandarea practică este inventarierea contractuală cât mai rapidă după deschidere. Sursa: Denunțarea contractelor păguboase în procedura insolvenței (art. 123 din Legea nr. 85/2014) (accesat 2026-09-12)

⚠️ Opinie specialistă — comentariu privind „consumatorul captiv" (Revista Phoenix / UNPIR) Regimul art. 77 caută un echilibru: protejează debitorul dependent de un furnizor-monopol, dar previne transformarea furnizorului într-un „creditor captiv" care ar finanța gratuit procedura, permițându-i întreruperea serviciului dacă creanțele curente nu sunt achitate în 90 de zile. Sursa: Consumatorul captiv în procedura insolvenței, Revista Phoenix (accesat 2026-09-12)

Referințe

1. Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență — Art. 5 pct. 10, Art. 77, Art. 123. Versiune consolidată (18.12.2025). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-12).
2. Codul civil (Legea nr. 287/2009) — dreptul comun al contractelor (reziliere, denunțare unilaterală, art. 1.417). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-12).
3. Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul DCD, Decizia nr. 42/2021 (M. Of. nr. 1009/22.10.2021). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-12).
4. C. Mititelu, G. Mititelu — Denunțarea contractelor păguboase în procedura insolvenței (art. 123 din Legea nr. 85/2014), Universul Juridic. universuljuridic.ro (accesat 2026-09-12).
5. Decizia ÎCCJ (Complet DCD) nr. 42/2021 — comentariu, Universul Juridic. universuljuridic.ro (accesat 2026-09-12).
6. Consumatorul captiv în procedura insolvenței, Revista Phoenix (UNPIR). revistaphoenix.ro (accesat 2026-09-12).
7. Legea nr. 85/2014 — Art. 131 (promisiunea bilaterală de vânzare în insolvență), Art. 123 alin. (8)–(12) (contracte de muncă, leasing financiar). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-12).
8. Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice — Art. 164 (excludere), Art. 221 (înlocuirea contractantului), Art. 223 (reziliere). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-12).
9. Codul muncii (Legea nr. 53/2003) — Art. 71, 72, 75 (preaviz, concediere colectivă); Legea nr. 62/2011 privind dialogul social (contractul colectiv de muncă). legislatie.just.ro (accesat 2026-09-12).
10. Decizia CCR nr. 64/2015 (M. Of. nr. 286/28.04.2015) — neconstituționalitatea eliminării totale a procedurii de concediere colectivă în insolvență (sub vechea Lege nr. 85/2006). avocatnet.ro (accesat 2026-09-12).
11. D. Moțiu — Contractul de muncă în procedura insolvenței, JURIDICE.ro. juridice.ro (accesat 2026-09-12).
12. Contractele de leasing conform Legii nr. 85/2014 – probleme teoretice și practice, JURIDICE.ro. juridice.ro (accesat 2026-09-12).
13. OG nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing; Codul civil (Legea nr. 287/2009) — art. 1.556 (excepția de neexecutare), art. 1.669 (promisiunea de vânzare).