Publicitatea înșelătoare și comparativă

Publicitatea înșelătoare — reclama care induce sau poate induce în eroare — este interzisă în România. Publicitatea comparativă, care identifică un concurent sau produsele sale, este permisă doar dacă respectă cumulativ condițiile art. 6 din Legea nr. 158/2008: comparație obiectivă și verificabilă, fără denigrare și fără confuzie. Legea protejează comercianții (B2B) și se aplică prin Ministerul Finanțelor, ANPC și CNA, cu amenzi de la 3.000 la 30.000 lei.

Pe scurt

Publicitatea înșelătoare este orice reclamă care induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează și, din acest motiv, le poate afecta comportamentul economic sau lezează un concurent; în România, ea este interzisă. Publicitatea comparativă — cea care identifică explicit sau implicit un concurent ori produsele acestuia — este, în schimb, permisă, dar numai dacă respectă cumulativ un set de condiții stricte (să fie obiectivă, verificabilă, să nu denigreze și să nu creeze confuzie). Cadrul principal este Legea nr. 158/2008 (republicată), care protejează comercianții în relația dintre ei (B2B) și se aplică de Ministerul Finanțelor Publice, ANPC și, pentru reclamele audiovizuale, CNA, cu amenzi de la 3.000 la 30.000 lei.

Cadrul legal

Materia este reglementată principal de Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă (republicată în Monitorul Oficial nr. 454 din 24 iulie 2013), act care transpune în dreptul intern Directiva 2006/114/CE.

Art. 1 din Legea nr. 158/2008 — „Prezenta lege are drept scop protecția comercianților împotriva publicității înșelătoare și a consecințelor defavorabile ale acesteia, precum și stabilirea condițiilor în care publicitatea comparativă este permisă." Sursa: Legea nr. 158/2008 (republicată) (accesat 2026-09-20)

Un element esențial: legea are ca destinatar principal comerciantul, nu consumatorul. Ea guvernează raporturile B2B (business-to-business) — protejează comercianții corecți împotriva concurenței neloiale realizate prin reclame mincinoase. Protecția consumatorilor împotriva publicității care îi induce în eroare este asigurată de un act distinct, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii (B2C). Legea nr. 363/2007 a fost, de altfel, completată recent prin OUG nr. 58/2022 (Directiva „Omnibus") și prin OUG nr. 18/2026 (Directiva (UE) 2024/825), aceasta din urmă aducând în vigoare, din 27 septembrie 2026, un regim expres împotriva afirmațiilor de mediu înșelătoare (greenwashing) — detaliat în secțiunea privind dimensiunea digitală.

Legea se aplică oricărui mesaj publicitar, indiferent de mijlocul de comunicare (art. 2), iar prevederile privind contravențiile se completează cu Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Definițiile-cheie (art. 3):

• Publicitatea înșelătoare — publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora li se adresează ori care iau contact cu aceasta și care, din cauza caracterului înșelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent.
• Publicitatea comparativă — publicitatea care identifică, explicit sau implicit, un concurent ori bunurile sau serviciile oferite de acesta.

Sursa: Art. 3 din Legea nr. 158/2008 (republicată) (accesat 2026-09-20)

Acte conexe relevante: Legea nr. 148/2000 privind publicitatea (cadrul general, ale cărei prevederi privind publicitatea înșelătoare au fost preluate de Legea nr. 158/2008) și, pentru comunicările audiovizuale, legislația audiovizualului aplicată de Consiliul Național al Audiovizualului (CNA).

Raportul cu Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale. Cele două legi se suprapun parțial și se completează: denigrarea concurentului (art. 6 lit. d) din Legea nr. 158/2008 corespunde denigrării, sancționată ca act de concurență neloială de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 11/1991, în forma rescrisă prin OUG nr. 84/2022 — aceeași literă cuprinde și deturnarea clientelei (lit. b), discreditarea (lit. c — noutatea din 2022) și clauza generală (lit. d). Confuzia (art. 6 lit. h) nu este o practică enumerată de art. 2: ea se sancționează ca infracțiune (art. 5 lit. a — folosirea firmei, mărcii etc. de natură să producă confuzie) și, pe cale civilă, cade sub clauza generală (art. 2 alin. (1) lit. d) și sub dreptul exclusiv conferit de marcă (art. 39 din Legea nr. 84/1998). Diferența practică ține de finalitate și de cale: Legea nr. 158/2008 vizează în special sancțiunea contravențională și oprirea reclamei, în timp ce Legea nr. 11/1991 oferă concurentului lezat temeiul pentru acțiunea civilă în încetare și despăgubiri (art. 6–7, în forma OUG 84/2022: interes legitim privat, competența tribunalului, procedură de urgență). Pe cale contravențională, Consiliul Concurenței constată și sancționează, după OUG 84/2022, numai practicile care afectează interesul public (art. 4 alin. (1) — amenzi de la 50.000 la 500.000 lei pentru persoanele juridice); pentru restul faptelor, calea rămâne acțiunea civilă directă. Aceeași faptă poate atrage, simultan, incidența ambelor legi.

Sursa: art. 2 alin. (1) lit. a)–d), art. 4 alin. (1), art. 5 lit. a), art. 6–7 din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale (forma consolidată, incl. modificările OUG nr. 84/2022; accesat 2026-11-01)

Regimuri speciale de publicitate

Legea nr. 158/2008 stabilește regula generală. Pentru anumite produse și servicii există însă regimuri speciale (lex specialis), cu interdicții și condiții suplimentare care se aplică prioritar sau cumulativ — principiul practic fiind că cea mai restrictivă normă prevalează. Înainte de a lansa o campanie într-un domeniu reglementat, verifică întotdeauna regimul special aplicabil.

• Medicamente. Publicitatea medicamentelor de uz uman este reglementată de Legea nr. 95/2006, Titlul XVIII, sub supravegherea ANMDMR. Publicitatea medicamentelor eliberate pe bază de prescripție către publicul larg este, ca regulă, interzisă; afirmațiile trebuie să fie conforme cu rezumatul caracteristicilor produsului.
• Alimente — mențiuni nutriționale și de sănătate. Se aplică direct Regulamentul (CE) nr. 1924/2006. O mențiune de tip „întărește imunitatea" sau „reduce colesterolul" este permisă numai dacă este autorizată la nivel UE (pe baza avizului EFSA). O mențiune de sănătate neautorizată este, în sine, o formă de publicitate înșelătoare.
• Servicii financiare și credite de consum. OUG nr. 50/2010 impune ca reclama la credite să conțină informațiile standard, între care dobânda anuală efectivă (DAE); supravegherea revine ANPC/BNR.
• Jocuri de noroc. OUG nr. 77/2009 și reglementările ONJN condiționează publicitatea (avertismente privind riscul, restricții de difuzare, protecția minorilor).
• Tutun. Legea nr. 457/2004 interzice, cu excepții stricte, publicitatea produselor din tutun. Alcoolul este supus, la rândul său, unor restricții (avertismente, interdicția vizării minorilor), inclusiv prin legislația audiovizualului.

Surse: Legea nr. 95/2006 (Titlul XVIII); Regulamentul (CE) nr. 1924/2006; OUG nr. 50/2010; OUG nr. 77/2009; Legea nr. 457/2004 (accesat 2026-09-20).

Reține: respectarea condițiilor din Legea nr. 158/2008 nu dispensează comerciantul de obligațiile regimului special. O reclamă poate fi impecabilă din perspectiva publicității comparative și, totuși, ilegală pentru că încalcă o interdicție sectorială.

Explicație detaliată

Când o reclamă este „înșelătoare"

Legea nr. 158/2008 pornește de la o regulă simplă: publicitatea înșelătoare este interzisă (art. 4). Ceea ce contează nu este intenția comerciantului, ci efectul mesajului — o reclamă este înșelătoare dacă induce sau poate induce în eroare, chiar și fără o minciună directă (de exemplu prin omisiuni, prin modul de prezentare sau prin ambiguitate calculată).

Pentru a stabili dacă o reclamă are caracter înșelător, art. 5 impune analizarea tuturor elementelor acesteia, în special a informațiilor privind:

• caracteristicile bunurilor sau serviciilor — disponibilitate, natură, mod de fabricație, compoziție, cantitate, origine geografică sau comercială, rezultatele testelor;
• prețul sau modul de calcul al prețului și condițiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;
• natura, atribuțiile și drepturile comerciantului — identitate, patrimoniu, calificări, drepturi de proprietate industrială și intelectuală, premii și distincții.

Astfel, afirmații de tipul „cel mai ieftin de pe piață", „calitate garantată nr. 1" sau „testat clinic" devin problematice dacă nu pot fi susținute cu dovezi.

După ce etalon se apreciază efectul înșelător? Nu după reacția celui mai naiv ori a celui mai avizat destinatar, ci după cea a „consumatorului mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat" — standardul consacrat de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauzele C-210/96, Gut Springenheide și C-342/97, Lloyd Schuhfabrik) și preluat expres în dreptul român prin art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007. Întrebarea decisivă este dacă mesajul poate induce în eroare acest consumator-etalon și îi poate afecta comportamentul economic (decizia de a cumpăra sau nu). Nivelul de atenție se apreciază în funcție de categoria de produse, iar aprecierea rămâne obiectivă — nu contează dacă un destinatar concret a fost efectiv înșelat.

Sursa: art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 (consolidată); CJUE C-210/96 Gut Springenheide (accesat 2026-11-01).

Publicitatea comparativă: permisă, dar condiționată

Spre deosebire de regimul restrictiv anterior, legea permite publicitatea comparativă, recunoscând că o comparație corectă informează piața și stimulează concurența. Însă art. 6 impune ca publicitatea comparativă să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții pentru a fi legală:

• a) să nu fie înșelătoare (potrivit art. 3 lit. b), art. 5 și Legii nr. 363/2007);
• b) să compare bunuri sau servicii care răspund acelorași nevoi ori sunt destinate acelorași scopuri;
• c) să compare, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esențiale, relevante, verificabile și reprezentative ale bunurilor/serviciilor (între care poate fi inclus și prețul);
• d) să nu discrediteze sau denigreze mărcile, denumirile comerciale, bunurile, serviciile, activitățile sau situația unui concurent;
• e) pentru produsele cu denumire de origine, să se refere în fiecare caz la produse cu aceeași denumire;
• f) să nu profite în mod neloial de reputația unei mărci, denumiri comerciale ori denumiri de origine a unui concurent;
• g) să nu prezinte bunurile/serviciile drept imitații sau reproduceri ale unor bunuri/servicii purtând o marcă ori o denumire protejată;
• h) să nu creeze confuzie între comercianți, între cel care își face publicitate și un concurent ori între mărcile, denumirile, bunurile sau serviciile acestora.

Sursa: Art. 6 din Legea nr. 158/2008 (republicată) (accesat 2026-09-20)

Fiind condiții cumulative, încălcarea unei singure litere face publicitatea comparativă ilegală. În practică, cel mai des sunt încălcate condițiile de la lit. c) (comparație neobiectivă sau neverificabilă), d) (denigrare) și h) (confuzie).

Folosirea mărcii concurentului: unde se oprește libertatea comparației

Într-o publicitate comparativă este, prin natura ei, necesar să identifici concurentul — deci adesea să îi menționezi marca înregistrată. Aceasta creează o tensiune cu drepturile exclusive ale titularului mărcii din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (art. 39), care îi permit, în principiu, să interzică folosirea semnului său în comunicările comerciale ale terților.

Rezolvarea o dă corelarea celor două regimuri: art. 6 din Legea nr. 158/2008 funcționează ca o „poartă de licitate" — atât timp cât publicitatea comparativă respectă toate condițiile cumulative, titularul mărcii nu poate interzice folosirea ei (CJUE, C-533/06, O2 Holdings c. Hutchison 3G). Dacă însă comparația depășește aceste condiții — de exemplu profită neloial de renumele mărcii (lit. f) sau prezintă produsul drept imitație (lit. g) — protecția comparativă cade, iar folosirea semnului redevine o contrafacere sancționabilă pe temeiul Legii nr. 84/1998 (CJUE, C-487/07, L'Oréal c. Bellure).

Surse: art. 39 din Legea nr. 84/1998 (republicată, în vigoare); CJUE C-533/06 O2 Holdings și C-487/07 L'Oréal (accesat 2026-11-01).

Sarcina probei revine comerciantului

Un mecanism-cheie: comerciantul care își face publicitate are obligația de a dovedi exactitatea afirmațiilor. La solicitarea autorității, el trebuie să prezinte cu celeritate dovezile, documentele și datele care susțin afirmațiile publicitare. Dacă nu le prezintă, le prezintă după termen sau ele sunt incomplete/insuficiente, afirmațiile din reclamă sunt considerate inexacte. Practic, o comparație „la ghici", fără studii, teste sau documente în spate, este pierdută din start.

Autoritățile competente

Aplicarea legii este împărțită între mai multe autorități:

• Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) — constată contravențiile și aplică sancțiunile, inclusiv din oficiu;
• Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) — pentru comunicările audiovizuale comerciale, poate dispune încetarea difuzării și sancțiuni conform legislației audiovizualului.

Aceste autorități pot dispune, ca măsuri complementare amenzii, încetarea publicității înșelătoare sau comparative ilegale și interzicerea difuzării ulterioare a acesteia — inclusiv atunci când publicitatea nu a fost încă difuzată, dar difuzarea este iminentă.

Aspecte practice

Cum construiești o campanie comparativă „la adăpost" de sancțiuni

• Compară mere cu mere. Alege un produs concurent care răspunde acelorași nevoi (art. 6 lit. b). Nu compara un abonament „basic" al tău cu unul „premium" al concurentului.
• Pregătește dovezile ÎNAINTE de lansare. Pentru fiecare afirmație („cu 20% mai ieftin", „baterie de 2 ori mai mare") ai nevoie de un document verificabil: factură, fișă tehnică, test de laborator, tarif public datat. Sarcina probei îți aparține.
• Rămâi la fapte obiective. Compară caracteristici măsurabile (preț, consum, capacitate), nu impresii („noi suntem mai buni").
• Nu denigra și nu ridiculiza concurentul, nici direct, nici prin aluzii, imagini sau ton (art. 6 lit. d).
• Nu folosi marca/logoul concurentului într-un mod care profită de reputația sa ori creează confuzie (lit. f și h).
• Datează și arhivează materialele publicitare și dovezile — vei avea nevoie de ele dacă ești sesizat.

Greșeli frecvente

• Superlative nesusținute: „cel mai bun", „numărul 1", „cel mai ieftin" fără dovadă la zi.
• Comparații cu „prețul recomandat" sau cu un preț de referință care nu a fost practicat efectiv.
• Prezentarea unui produs propriu drept echivalent/„compatibil" cu unul de marcă, într-un mod care sugerează imitație (lit. g).
• Omisiuni: ascunderea unor costuri, condiții sau limitări care schimbă percepția ofertei.

Ce poți face dacă ești vizat de o reclamă neloială

• Sesizează autoritatea competentă — Ministerul Finanțelor Publice sau ANPC (pentru reclame audiovizuale, CNA). Sesizarea poate fi făcută de orice persoană cu interes legitim, inclusiv de un concurent.
• Respectă termenul: dreptul de a sesiza faptele se prescrie în 3 luni de la data la care ai luat cunoștință de publicitate, dar nu mai târziu de 6 luni de la apariția ei. Nu amâna.
• Documentează reclama: capturi de ecran, înregistrări, exemplare tipărite, data și locul difuzării.
• Autoritatea poate emite o decizie motivată de respingere dacă apreciază că fapta nu constituie publicitate înșelătoare/comparativă ilegală — decizie care poate fi atacată.

Remediile concurentului lezat, dincolo de calea contravențională

Sesizarea autorității nu este singura — și de multe ori nici cea mai rapidă — cale. Concurentul afectat de o campanie neloială are la dispoziție și remedii civile, adesea mai eficiente pentru a opri prompt difuzarea:

• Ordonanța președințială (art. 997 și urm. Cod procedură civilă) — o măsură urgentă și vremelnică prin care instanța poate dispune, în câteva zile/săptămâni, sistarea provizorie a campaniei, până la soluționarea fondului. Condiții: urgența, aparența dreptului și caracterul vremelnic (fără a prejudeca fondul).
• Acțiunea în încetare/interzicere și despăgubiri, pe temeiul răspunderii civile delictuale (art. 1349 și 1357 Cod civil) și, după caz, al Legii nr. 11/1991. Atenție: pentru despăgubiri trebuie dovedite toate elementele răspunderii — în special existența și întinderea prejudiciului (a se vedea, în secțiunea de jurisprudență, respingerea cererii în Decizia nr. 659/2015).
• Autoreglementarea prin Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) — o procedură extrajudiciară rapidă (câteva săptămâni), prin care se poate obține o recomandare de retragere/modificare a reclamei în baza Codului de practică în comunicarea comercială. RAC nu are putere coercitivă statală, dar deciziile sale au greutate în industrie și nu blochează căile judiciare ulterioare. (⚠️ RAC este un organism privat de autoreglementare, distinct de CNA, care este autoritate audiovizuală statutară.)

Sancțiuni

Nerespectarea interdicției publicității înșelătoare (art. 4) și a condițiilor publicității comparative (art. 6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei, la care se pot adăuga măsurile complementare de încetare și interzicere a publicității.

Sursa: art. 4, 6 și dispozițiile privind sancțiunile din Legea nr. 158/2008 (republicată) (accesat 2026-09-20); regimul contravențional se completează cu OG nr. 2/2001.

Dimensiunea digitală și transfrontalieră

Legea nr. 158/2008 este neutră tehnologic: art. 2 o aplică oricărui mesaj publicitar, „oricare ar fi mijlocul de comunicare". Regulile privind caracterul înșelător și condițiile publicității comparative se aplică, așadar, integral și în mediul online — de la bannere și reclame plătite pe platforme, până la marketingul de influență și advertorialele native.

Marketing de influență și publicitate nativă

O recomandare plătită a unui influencer sau un advertorial care nu își dezvăluie caracterul comercial poate constitui publicitate mascată, tratată ca practică comercială incorectă în raport cu consumatorii (Legea nr. 363/2007, în forma modificată prin OUG nr. 58/2022). Regula practică: reclama trebuie identificabilă ca reclamă (etichete de tipul „conținut sponsorizat", „reclamă", „#ad"). Ascunderea sursei comerciale a mesajului îl transformă într-o comunicare înșelătoare.

Marca concurentului drept cuvânt-cheie (AdWords)

O întrebare frecventă în publicitatea digitală: pot licita pe marca unui concurent ca cuvânt-cheie? Jurisprudența CJUE răspunde nuanțat:

• În C-236/08–C-238/08, Google France c. Louis Vuitton (2010), Curtea a stabilit că folosirea mărcii altuia drept cuvânt-cheie este „utilizare în comerț"; titularul o poate interzice doar dacă reclama afișată nu permite internautului mediu să distingă originea comercială a produselor (creează confuzie privind cine este anunțătorul).
• În C-323/09, Interflora c. Marks & Spencer (2011), Curtea a confirmat că licitarea pe marca concurentului este, în principiu, permisă — ca formă de concurență loială — atât timp cât nu aduce atingere funcțiilor mărcii, nu sugerează o legătură economică inexistentă și nu profită neloial de renumele mărcii.

Surse: CJUE C-236/08 Google France; CJUE C-323/09 Interflora (accesat 2026-09-20).

Recenzii, transparența platformelor și DSA

Evoluțiile legislative recente au vizat direct mediul online:

• Directiva (UE) 2019/2161 („Omnibus"), transpusă în România prin OUG nr. 58/2022 (Monitorul Oficial nr. 456 din 6 mai 2022), a introdus în Legea nr. 363/2007 interdicții exprese privind recenziile false sau nedeclarate (a prezenta recenzii ca provenind de la consumatori reali fără măsuri rezonabile de verificare), conținutul sponsorizat neidentificat în rezultatele căutării și „dubla calitate" a produselor. Amenzile au fost majorate — în încălcări transfrontaliere de amploare pot ajunge la 0,1–4% din cifra de afaceri.
• Regulamentul (UE) 2022/2065 (Digital Services Act — DSA), aplicabil direct din 17 februarie 2024, impune platformelor online obligații de transparență a reclamei: fiecare anunț trebuie marcat ca publicitate, cu identificarea celui care îl plătește și a principalilor parametri de targetare (art. 26); publicitatea prin profilarea datelor minorilor este interzisă (art. 28). În România, măsurile de aplicare au fost adoptate prin Legea nr. 50/2024, care desemnează ANCOM drept Coordonator al serviciilor digitale.

Surse: OUG nr. 58/2022; Regulamentul (UE) 2022/2065 (DSA); Legea nr. 50/2024 (accesat 2026-09-20).

Afirmații de mediu („greenwashing") — OUG nr. 18/2026

Cea mai recentă evoluție privește publicitatea „verde". Prin OUG nr. 18/2026 (Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie 2026), care transpune Directiva (UE) 2024/825 („EmpCo" — consolidarea rolului consumatorilor pentru tranziția verde), Legea nr. 363/2007 a fost completată cu un regim expres împotriva dezinformării ecologice (greenwashing). Prevederile de mediu se aplică din 27 septembrie 2026, fără perioadă de grație.

Ordonanța introduce definiția afirmației legate de mediu — orice mesaj sau reprezentare (text, imagine, etichetă, marcă ori denumire de produs) folosit într-o comunicare comercială și care afirmă ori sugerează că un produs sau un comerciant are un impact pozitiv, nul sau mai redus asupra mediului. Sunt calificate acum drept practici comerciale înșelătoare, între altele:

• o afirmație generică de mediu („eco", „verde", „prietenos cu mediul", „neutru climatic") pentru care comerciantul nu poate dovedi o performanță de mediu excelentă, recunoscută, relevantă pentru afirmație;
• o afirmație de mediu privind întregul produs sau întreaga activitate, când ea vizează în realitate doar un anumit aspect;
• a susține, pe baza compensării emisiilor (carbon offsetting), că un produs are impact neutru, redus sau pozitiv asupra mediului;
• afișarea unei etichete de durabilitate care nu se bazează pe un sistem de certificare ori nu este stabilită de o autoritate publică;
• a prezenta un bun ca fiind reparabil atunci când acesta nu poate fi reparat, ori a induce consumatorul să înlocuiască consumabilele mai devreme decât este necesar din punct de vedere tehnic;
• a prezenta cerințe impuse prin lege ca fiind o caracteristică distinctivă a produsului;
• neinformarea consumatorului că o actualizare de software va afecta negativ funcționarea unui bun cu elemente digitale (obsolescență planificată).

Pentru anunțători, regula practică este verificabilitatea: orice mențiune de mediu dintr-o reclamă trebuie susținută cu dovezi obiective și trebuie să precizeze la ce anume se referă. Aceeași cerință funcționează și în plan B2B — o afirmație de mediu vagă ori neverificabilă poate fi tratată drept publicitate înșelătoare în sensul art. 3–5 din Legea nr. 158/2008 (criteriul verificabilității din art. 5).

Surse: OUG nr. 18/2026 (MO 236/26.03.2026); Directiva (UE) 2024/825; ANPC — principalele modificări aplicabile din 27.09.2026; avocatnet.ro — regulile anti-greenwashing (accesat 2026-11-01).

Situații transfrontaliere

Pentru afacerile online sau campaniile care traversează frontierele:

• Principiul țării de origine din Directiva 2000/31/CE (comerț electronic), transpusă prin Legea nr. 365/2002, guvernează, ca regulă, serviciile societății informaționale după legea statului în care furnizorul este stabilit. Protecția consumatorului rămâne însă un domeniu în care se pot invoca norme naționale mai protectoare.
• Cooperarea autorităților este asigurată de Regulamentul (UE) 2017/2394 (rețeaua CPC): ANPC, ca birou de legătură, poate declanșa investigații coordonate cu autoritățile din alte state membre împotriva practicilor incorecte transfrontaliere (de exemplu, o campanie difuzată simultan către consumatori din mai multe state). Competența internă rămâne partajată între Ministerul Finanțelor și ANPC (Legea nr. 158/2008), iar pentru comunicările audiovizuale, între CNA.

Surse: Legea nr. 365/2002 (Directiva 2000/31/CE); Regulamentul (UE) 2017/2394 (accesat 2026-09-20).

Jurisprudență națională

Publicitatea înșelătoare și comparativă generează un contencios diversificat: acțiuni în concurență neloială între comercianți, contestații la sancțiunile autorităților și trimiteri preliminare la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) privind interpretarea Directivei 2006/114/CE, transpusă prin Legea nr. 158/2008.

Decizii relevante

Decizii favorabile (PRO) — reținerea faptei ilicite

Curte de Apel, Decizia nr. 46/A din 27.01.2017 — comercializare sub sintagma „Adevărata bere Ciuc" / „Igazi Csiki Sör" Instanța a reținut că folosirea, în comercializarea unor produse identice (bere), a unei sintagme care sugerează autenticitatea/originea produsului echivalează atât cu publicitate înșelătoare, cât și cu o formă de publicitate comparativă, atrăgând incidența Legii nr. 363/2007 și a Legii nr. 158/2008. · Instanța a reținut că nu are relevanță împrejurarea că nu existau plângeri ale consumatorilor înregistrate la ANPC — aceasta nefiind o condiție prevăzută de lege. Sursa: jurisprudenta.com — Decizie 46/A/2017 (accesat 2026-09-20)

Tribunalul București, sent. civ. nr. 7097 din 10.12.2013 (în dosarul soluționat prin Decizia nr. 659/2015 a Curții de Apel București) În fond, instanța a reținut săvârșirea unei fapte ilicite de publicitate înșelătoare și comparativă nelegală, prin raportare la art. 4 și art. 6 din Legea nr. 158/2008. · Reținerea faptei confirmă că simpla nerespectare a condițiilor legale ale publicității comparative atrage caracterul ilicit, independent de intenție. Sursa: avocatura.com — Decizia 659/2015, C.A. București (accesat 2026-09-20)

Decizii contrare sau limitative (CONTRA)

Curtea de Apel București, Decizia nr. 659/2015 (apel) — respingerea cererii de despăgubiri Deși fapta de publicitate înșelătoare/comparativă nelegală fusese reținută în fond, instanța de apel a respins cererea în concurență neloială, constatând că nu au fost dovedite toate elementele necesare angajării răspunderii civile delictuale — în special existența și întinderea prejudiciului. Constatarea încălcării normelor de publicitate nu este, prin ea însăși, suficientă pentru acordarea de despăgubiri. Sursa: avocatura.com — Decizia 659/2015, C.A. București (accesat 2026-09-20)

Tribunalul București — decizie de referință privind competențele autorității fiscale (ANAF) Instanța a reținut că autoritatea fiscală nu are competențe privind publicitatea înșelătoare decât în ceea ce privește relațiile între comercianți, iar practica de a sancționa comercianți pentru mesaje publicitare fără a justifica ori proba efectele concrete ale pretinselor fapte este lipsită de temei legal. Sursa: juridice.ro — decizie de referință (D&B David și Baias) (accesat 2026-09-20)

Nuanțe și cazuri speciale

Răspundere contravențională vs. răspundere civilă delictuală — ⚠️ analiză de specialitate (juridice.ro) Răspunderea (contravențională) pentru o publicitate comparativă neconformă nu depinde de producerea unui prejudiciu efectiv concurentului, ci de simpla nerespectare a condițiilor din lege. În schimb, obținerea de despăgubiri de către concurentul afectat presupune dovedirea unui prejudiciu, pe temeiul răspunderii civile delictuale. Practic, o faptă poate fi ilicită și sancționabilă chiar dacă acțiunea în despăgubiri este respinsă pentru neprobarea prejudiciului — exact tensiunea din Decizia nr. 659/2015. Fapta se poate suprapune, după circumstanțe, cu denigrarea sancționată de legea concurenței neloiale. Sursa: juridice.ro — „Croissantul, merdeneaua și legea…" (accesat 2026-09-20)

Jurisprudență CJUE

Interpretarea condițiilor de la art. 5–6 din Legea nr. 158/2008 urmează jurisprudența CJUE privind Directiva 2006/114/CE (și predecesoarea 84/450/CEE):

Cauza C-159/09, Lidl SNC c. Vierzon Distribution SA (18 noiembrie 2010) — Comparația de prețuri poate viza și produse neidentice, cu condiția ca acestea să răspundă acelorași nevoi ori să fie destinate aceluiași scop și să fie suficient de interschimbabile. Condiția verificabilității impune însă ca produsele comparate să poată fi identificate pe baza informațiilor cuprinse în publicitate. Sursa: EUR-Lex, CELEX 62009CJ0159 (accesat 2026-09-20)

Cauza C-562/15, Carrefour Hypermarchés SAS c. ITM Alimentaire International SASU (8 februarie 2017) — O publicitate care compară prețuri între magazine de formate sau dimensiuni diferite (de ex. hypermarketuri vs. magazine mai mici ale concurenților) este înșelătoare dacă consumatorul nu este informat, în mod clar și chiar în mesajul publicitar, cu privire la această diferență. Comparația de prețuri trebuie să fie obiectivă și neînșelătoare. Sursa: EUR-Lex, CELEX 62015CJ0562 (accesat 2026-09-20)

Cauza C-487/07, L'Oréal SA ș.a. c. Bellure NV ș.a. (18 iunie 2009) — Listele comparative care indică mărcile unui concurent constituie publicitate comparativă; utilizarea semnului identic/similar mărcii concurentului este permisă doar dacă publicitatea îndeplinește toate condițiile de legalitate. Sunt interzise prezentarea unui produs drept imitație/reproducere a unuia cu marcă protejată și obținerea unui profit neloial din renumele mărcii (corespunzând art. 6 lit. f, g și h din Legea nr. 158/2008). Sursa: EUR-Lex, CELEX 62007CJ0487 (accesat 2026-09-20)

Tendințe jurisprudențiale

• Caracter cumulativ și tehnic al ilicitului. Instanțele naționale rețin fapta ori de câte ori este încălcată o condiție din art. 6, fără a cere dovada intenției sau a plângerilor consumatorilor (Decizia 46/A/2017). Ilicitul contravențional se apreciază obiectiv, prin raportare la efectul potențial al mesajului.
• Prag probator diferit pentru despăgubiri. Constatarea încălcării nu antrenează automat răspunderea civilă: acordarea de despăgubiri cere dovada prejudiciului și a celorlalte elemente ale răspunderii delictuale (Decizia 659/2015). Se conturează astfel o dublă filieră — sancțiune contravențională (obiectivă) și despăgubiri civile (condiționate de prejudiciu).
• Delimitarea competențelor autorităților, marcată de instanțe în sensul limitării intervenției autorității fiscale la sfera strict B2B a Legii nr. 158/2008.
• Aliniere la CJUE. Practica internă privind comparațiile de prețuri și utilizarea mărcii concurentului urmează liniile CJUE: transparența comparației (Carrefour), verificabilitatea și comparabilitatea produselor (Lidl/Vierzon) și interdicția profitului neloial din reputația mărcii (L'Oréal/Bellure).

Întrebări frecvente

Este legal să menționez concurentul pe nume în reclama mea? Da. Publicitatea comparativă care identifică explicit un concurent este permisă, cu condiția să respecte cumulativ toate cerințele art. 6 din Legea nr. 158/2008 — comparație obiectivă și verificabilă, fără denigrare, fără confuzie și fără a profita neloial de reputația mărcii concurentului.

Pot spune că produsul meu este „cel mai ieftin de pe piață"? Doar dacă poți dovedi afirmația cu date verificabile și actuale. Sarcina probei îți revine: dacă nu prezinți dovezile solicitate de autoritate (sau le prezinți incomplete), afirmația este considerată inexactă și reclama devine înșelătoare.

Care este diferența dintre Legea nr. 158/2008 și Legea nr. 363/2007? Legea nr. 158/2008 protejează comercianții unii față de alții (B2B) și reglementează publicitatea comparativă. Legea nr. 363/2007 protejează consumatorii (B2C) împotriva practicilor comerciale incorecte. O reclamă înșelătoare poate atrage, în paralel, aplicarea ambelor legi.

Ce risc dacă încalc regulile? O amendă contravențională de la 3.000 la 30.000 lei, plus obligarea la încetarea și interzicerea difuzării publicității. Pentru reclamele TV/radio, CNA poate dispune oprirea difuzării și sancțiuni suplimentare.

Cine poate reclama o publicitate înșelătoare sau comparativă ilegală? Orice persoană fizică sau juridică, asociație ori organizație cu interes legitim — inclusiv un concurent afectat. Sesizarea se adresează Ministerului Finanțelor Publice, ANPC sau, pentru audiovizual, CNA, în termen de 3 luni de la luarea la cunoștință (maximum 6 luni de la apariția reclamei).

Pot folosi logoul concurentului în comparație? Cu mare prudență. Utilizarea mărcii concurentului este acceptabilă doar dacă este necesară comparației și nu creează confuzie, nu denigrează și nu profită neloial de reputația acelei mărci (art. 6 lit. d, f, h).

Un influencer trebuie să dezvăluie că o postare este plătită? Da. O recomandare plătită care nu își arată caracterul comercial este publicitate mascată, tratată ca practică comercială incorectă (Legea nr. 363/2007, modificată prin OUG nr. 58/2022). Reclama trebuie identificabilă ca reclamă — de pildă prin etichete „conținut sponsorizat", „reclamă" ori „#ad".

Pot licita pe marca unui concurent drept cuvânt-cheie în reclamele online (AdWords)? În principiu da, dacă reclama afișată nu creează confuzie privind cine este anunțătorul și nu profită neloial de renumele mărcii concurentului. Curtea de Justiție a UE a admis această practică în cauzele Google France (C-236/08) și Interflora (C-323/09), cu aceste limite.

Cum opresc rapid o campanie neloială a unui concurent? Nu doar prin sesizarea autorității. Poți cere instanței o ordonanță președințială (măsură urgentă, art. 997 Cod procedură civilă), poți formula o plângere la Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) și poți introduce o acțiune civilă în încetare și despăgubiri (art. 1349 și 1357 Cod civil, Legea nr. 11/1991). În practică, aceste căi acționează mai repede decât amenda contravențională.

Pot spune în reclamă că produsul meu este „eco" sau „prietenos cu mediul"? Doar dacă poți dovedi afirmația. Din 27 septembrie 2026, prin OUG nr. 18/2026 (care transpune Directiva (UE) 2024/825), afirmațiile generice de mediu — „eco", „verde", „neutru climatic" — sunt interzise dacă nu demonstrezi o performanță de mediu excelentă, recunoscută oficial. La fel, nu poți afișa o „etichetă de durabilitate" fără un sistem de certificare, nu poți susține un impact „neutru" doar pe baza compensării emisiilor și nu poți prezenta ca „reparabil" un bun nereparabil. În raporturile B2B, o afirmație de mediu neverificabilă rămâne, în plus, publicitate înșelătoare în sensul Legii nr. 158/2008.

Practică și opinii

⚠️ Opinie specialistă — Vass Lawyers (cabinet de avocatură) Comentariile de specialitate subliniază că modificările aduse Legii nr. 158/2008 (prin Legea nr. 202/2013, urmată de republicare) au clarificat competențele de constatare și sancționare, atribuind un rol activ Ministerului Finanțelor Publice și ANPC, care pot acționa și din oficiu, nu doar la sesizare. Sursa: Reguli noi pentru combaterea publicității înșelătoare și comparative, vasslawyers.ro (accesat 2026-09-20)

⚠️ Observație privind numerotarea articolelor. Din cauza republicării din 2013, numerotarea articolelor privind sancțiunile diferă între forma inițială (MO nr. 559/2008) și forma republicată (MO nr. 454/2013). Când citați legea în corespondență oficială sau în instanță, verificați întotdeauna forma consolidată în vigoare de pe legislatie.just.ro.

Tendință de interpretare. Fiind un act de transpunere a Directivei 2006/114/CE, Legea nr. 158/2008 se interpretează în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene în materie de publicitate comparativă (de exemplu, hotărârile privind condiția obiectivității comparației și interdicția confuziei). Deciziile CJUE relevante și practica instanțelor române sunt detaliate în secțiunea „Jurisprudență națională".

⚠️ Opinie — eficacitatea reală a sancțiunii. Amenda de 3.000–30.000 lei este frecvent criticată ca factor de descurajare slab pentru marii anunțători, pentru care suma este neglijabilă față de bugetele unei campanii naționale. La aceasta se adaugă un decalaj temporal: o procedură contravențională se finalizează, de regulă, în luni, în timp ce o campanie online poate dura doar câteva săptămâni — astfel încât reclama își produce efectul înainte ca sancțiunea să devină operantă. De aceea, în practică, pârghiile cu adevărat utile pentru a opri rapid o campanie sunt măsurile complementare de încetare/interzicere, ordonanța președințială și autoreglementarea (RAC), nu atât cuantumul amenzii. Concluzia practică: un concurent lezat ar trebui să acționeze pe mai multe căi în paralel, nu să se bazeze exclusiv pe sesizarea contravențională.

Referințe

1. Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă (republicată, Monitorul Oficial nr. 454 din 24 iulie 2013) — art. 1–6 (scop, domeniu, definiții, interdicția publicității înșelătoare, criterii, condițiile publicității comparative) și dispozițiile privind sesizarea, competența și sancțiunile. legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/150055
2. Legea nr. 158/2008 — forma inițială (Monitorul Oficial nr. 559 din 24 iulie 2008). legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/95934
3. Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii (protecția consumatorilor — B2C), forma consolidată (incl. OUG nr. 58/2022 și OUG nr. 18/2026). legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/307803
4. Legea nr. 148/2000 privind publicitatea (cadrul general al publicității). legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/23593
5. Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (drept comun contravențional). legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/29779
6. Directiva 2006/114/CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă (act transpus). eur-lex.europa.eu — CELEX:32006L0114
7. Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale — art. 2 alin. (1) lit. a)–d) (denigrare, deturnarea clientelei, discreditare, clauză generală — în forma rescrisă prin OUG nr. 84/2022), art. 5 lit. a) (infracțiunea de confuzie), art. 6–7 (acțiunea civilă a concurentului). Forma consolidată: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/256198
8. Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice — art. 39 (drepturile conferite de marcă; articularea cu publicitatea comparativă), republicată în vigoare: legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/309121
9. Directiva (UE) 2019/2161 („Omnibus"), transpusă prin OUG nr. 58/2022 (Monitorul Oficial nr. 456/6.05.2022; modifică Legea nr. 363/2007 — recenzii false, publicitate neidentificată). legislatie.just.ro/…/254946 · CELEX:32019L2161
10. OUG nr. 18/2026 (Monitorul Oficial nr. 236 din 26 martie 2026) — modifică Legea nr. 363/2007 și OUG nr. 34/2014; transpune Directiva (UE) 2024/825 („EmpCo") privind afirmațiile de mediu înșelătoare (greenwashing), obsolescența planificată, reparabilitatea și transparența actualizărilor software; în aplicare din 27 septembrie 2026. legislatie.just.ro/…/308474 · CELEX:32024L0825 · ANPC, ghid oficial de aplicare: principalele modificări aplicabile din 27.09.2026 (anpc.ro)
11. Regulamentul (UE) 2022/2065 (Digital Services Act) — transparența reclamei online (art. 26, 28); aplicare internă prin Legea nr. 50/2024 (ANCOM — Coordonator al serviciilor digitale). eur-lex.europa.eu — CELEX:32022R2065
12. Regulamentul (CE) nr. 1924/2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate pentru alimente. eur-lex.europa.eu — CELEX:32006R1924
13. Legea nr. 95/2006 (Titlul XVIII — publicitatea medicamentelor), OUG nr. 50/2010 (credite de consum — DAE în reclamă), OUG nr. 77/2009 (jocuri de noroc — ONJN), Legea nr. 457/2004 (publicitatea produselor din tutun) — regimuri speciale de publicitate.
14. Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic (transpune Directiva 2000/31/CE — principiul țării de origine) și Regulamentul (UE) 2017/2394 (cooperarea autorităților — rețeaua CPC). CELEX:32017R2394
15. Jurisprudență CJUE relevantă: C-210/96 Gut Springenheide și C-342/97 Lloyd Schuhfabrik (consumatorul mediu); C-236/08 Google France și C-323/09 Interflora (marca drept cuvânt-cheie); C-533/06 O2 Holdings (marca în publicitatea comparativă).
16. ⚠️ Vass Lawyers — Reguli noi pentru combaterea publicității înșelătoare și comparative (comentariu de specialitate). vasslawyers.ro
17. Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) — autoreglementare publicitară; Codul de practică în comunicarea comercială. rac.ro