Contractul de Depozitare

Pe scurt

Contractul de depozitare (sau depozitul) este contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil, cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură. Spre deosebire de contractul de comodat (care vizează folosința bunului), depozitul are ca obiect principal păstrarea bunului — deținerea sa în vederea conservării, fără dreptul de folosință (cu excepția cazului când părțile convin expres acest lucru).

Cadrul legal

Contractul de depozit este reglementat de Codul Civil (Legea nr. 287/2009), la articolele 2103–2130, în cadrul Titlului IX — „Diferite contracte speciale", Capitolul XII — „Contractul de depozit".

Art. 2103 Cod Civil — Noțiune (1) Depozitul este contractul prin care depozitarul primește de la deponent un bun mobil, cu obligația de a-l păstra pentru o perioadă de timp și de a-l restitui în natură. (2) Remiterea bunului este o condiție pentru încheierea valabilă a contractului de depozit, cu excepția cazului când depozitarul deține deja bunul cu alt titlu.

Sursa: Codul Civil, Legea 287/2009, Art. 2103

Diferențe față de alte contracte

Este important să nu confundăm depozitul cu alte contracte asemănătoare:

• Contractul de comodat (împrumutul de folosință) — vizează folosința bunului, nu doar păstrarea lui. Comodatarul are dreptul să folosească bunul conform destinației sale. În depozit, depozitarul nu poate folosi bunul fără acordul deponentului (art. 2108 Cod Civil).

• Împrumutul de consumație — bunurile devin proprietatea celui care le primește și trebuie restituite doar în echivalent (aceeași cantitate și calitate), nu în individualitatea lor. În depozit, bunul rămâne proprietatea deponentului și trebuie restituit în natură (art. 2103 alin. 1 Cod Civil).

Art. 2105 Cod Civil — Delimitarea față de împrumutul de consumație (1) Când sunt remise fonduri bănești sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, acestea devin proprietatea celui care le primește și nu trebuie să fie restituite în individualitatea lor. (2) În această situație se aplică, în mod corespunzător, regulile de la împrumutul de consumație, cu excepția cazului în care intenția principală a părților a fost aceea ca bunurile să fie păstrate în interesul celui care le predă. Existența acestei intenții se prezumă atunci când părțile au convenit că restituirea se poate cere anterior expirării termenului pentru care bunurile au fost primite.

Sursa: Codul Civil, Legea 287/2009, Art. 2105

Delimitare practică: depozit de sume vs împrumut de consumație

În practică, pentru sume de bani, calificarea juridică se face după intenția principală a părților (art. 2105 alin. 2), nu doar după denumirea contractului.

Indicatori că raportul este, în realitate, împrumut de consumație:

• suma intră în patrimoniul primitorului și poate fi folosită liber de acesta (efectul tipic de la art. 2105 alin. 1 și art. 2160 Cod Civil);
• restituirea este la un termen fix, fără drept real de retragere anticipată;
• obligația este de a restitui echivalentul (sumă nominală), nu aceleași bancnote/aceeași individualitate (art. 2164 Cod Civil);
• părțile au tratat economic raportul ca finanțare (de exemplu, remunerare prin dobândă, conform regulilor de la împrumut).

Indicatori că rămânem în sfera depozitului:

• scopul predominant este păstrarea sumei în interesul deponentului, nu finanțarea primitorului;
• există clauză de retragere înainte de termen la cererea deponentului; în acest caz operează prezumția legală din art. 2105 alin. 2 că intenția a fost de păstrare;
• clauzele și conduita părților confirmă că depozitarul trebuie să prioritizeze conservarea disponibilității pentru deponent.

De ce contează calificarea:

• la calificare ca împrumut de consumație, suma devine proprietatea primitorului și deponentul are o creanță de restituire;
• la calificare ca depozit, logica obligației rămâne una de păstrare/restituire în interesul deponentului, iar pentru fonduri bănești dobânda, în lipsa altei convenții, urmează regula specială din art. 2118 alin. 2 (curge din punerea în întârziere).

Surse: Codul Civil, Art. 2103, Art. 2105, Art. 2118, Art. 2158, Art. 2160, Art. 2164.

Caracteristici esențiale

1. Contract real

Depozitul este un contract real — se încheie valabil doar prin remiterea efectivă a bunului către depozitar (art. 2103 alin. 2 Cod Civil). Excepție: dacă depozitarul deține deja bunul cu alt titlu (de exemplu, era locatar și devine depozitar al aceluiași bun).

⚠️ Atenție la dovada remiterii bunului! Conform unei decizii recente a ÎCCJ (2026), nu este suficient să existe un înscris care să ateste încheierea contractului — trebuie dovedit și faptul juridic al remiterii bunului. Acest fapt poate fi dovedit prin orice mijloc de probă (art. 250 Cod procedură civilă): înscris, martori, prezumții, mărturisirea părții etc.

⚠️ Opinie specialistă — Dan Pașală (Avocat) „Conform art. 2104 C.civ., dovada existenței contractului (a actului juridic) se face exclusiv prin înscris. Însă în ceea ce privește dovada tradițiunii bunului, legiuitorul nu face nicio precizare expresă cu privire la modul de probă, art. 2103 C.civ. stipulând în mod exclusiv obligația tradițiunii. Prin urmare, sunt aplicabile regulile prevăzute de art. 250 C.proc.civ. privind dovada faptului juridic. În doctrină (G. Beleiu, I. Deleanu, L. Pop, C. Stătescu & C. Bârsan) este unanim admis că remiterea materială a lucrului depozitat este un fapt juridic ce poate fi dovedit prin orice mijloc de probă."

Sursa: Dan Pașală, „Contractul de depozit. Excepție de la regula dovedirii faptului juridic prin orice mijloc de probă", JURIDICE.ro, 19.01.2026

2. Probă prin înscris obligatorie

Art. 2104 Cod Civil — Proba Pentru a putea fi dovedit, contractul de depozit trebuie încheiat în scris.

Sursa: Codul Civil, Legea 287/2009, Art. 2104

Acest lucru înseamnă că existența contractului (acordul de voință al părților) poate fi probată doar prin înscris. Această regulă protejează atât deponentul (care vrea să își recupereze bunul), cât și depozitarul (care nu vrea să fie acuzat de furt sau de nerespectarea obligațiilor).

Excepție: Depozitul necesar (vezi mai jos) poate fi dovedit prin orice mijloc de probă (art. 2124 alin. 2 Cod Civil).

3. Titlu gratuit sau oneros

Depozitul este cu titlu gratuit, dacă din convenția părților sau din uzanțe ori din alte împrejurări (precum profesia depozitarului) nu rezultă că trebuie să fie plătită o remunerație (art. 2106 alin. 1 Cod Civil).

Exemple de depozit oneros:

• Depozitele profesionale: depozitele bancare, depozitele de mărfuri în antrepozite, serviciile de self-storage
• Gardrobele și casierele de la hoteluri, restaurante, săli de sport (unde se percepe o taxă)

Când cuantumul remunerației nu este stabilit prin contract, instanța judecătorească îl va stabili în raport cu valoarea serviciilor prestate (art. 2106 alin. 2 Cod Civil).

Obligațiile depozitarului

1. Păstrarea bunului cu diligență

Standardul de diligenţă depinde de natura contractului:

• Depozit gratuit: Depozitarul răspunde numai dacă nu a depus diligenţa dovedită pentru păstrarea propriilor sale bunuri (art. 2107 alin. 1 Cod Civil) — adică un standard subiectiv, mai relaxat.

• Depozit oneros sau când depozitarul este profesionist: Depozitarul are obligaţia de a păstra bunul cu prudenţă şi diligenţă — adică un standard obiectiv, mai strict (art. 2107 alin. 2 Cod Civil).

2. Interdicția folosirii bunului

Art. 2108 Cod Civil — Folosirea bunului Depozitarul nu se poate servi de bunul încredințat lui fără învoirea expresă sau prezumată a deponentului.

Sursa: Codul Civil, Legea 287/2009, Art. 2108

Aceasta este diferența fundamentală față de contractul de comodat. Dacă depozitarul folosește bunul fără acordul deponentului, răspunde chiar și pentru caz fortuit (art. 2114 Cod Civil).

3. Interdicția încredințării bunului către terți

Depozitarul nu poate încredinţa altuia păstrarea bunului, fără consimţământul deponentului, cu excepţia cazului în care este silit de împrejurări să procedeze astfel (art. 2112 Cod Civil).

Dacă depozitarul încredinţează bunul unui subdepozitar cu drept:

• Răspunde doar pentru alegerea subdepozitarului sau pentru instrucţiunile date, dacă a adus de îndată la cunoştinţa deponentului locul depozitului şi numele subdepozitarului (art. 2113 alin. 1 Cod Civil).
• În caz contrar, răspunde pentru fapta subdepozitarului ca pentru fapta sa proprie (art. 2113 alin. 2 Cod Civil).
• Subdepozitarul răspunde întotdeauna direct faţă de deponent pentru fapta sa (art. 2113 alin. 3 Cod Civil).

4. Schimbarea locului sau felului păstrării

Depozitarul poate schimba locul şi felul păstrării stabilite prin contract, doar dacă această schimbare este necesară pentru a feri bunul de pieire, pierdere, sustragere sau stricăciune şi este atât de urgentă încât consimţământul deponentului nu ar putea fi aşteptat (art. 2111 Cod Civil).

Dacă depozitarul schimbă unilateral locul păstrării fără drept, răspunde pentru caz fortuit și trebuie să suporte diferența de cheltuieli ocazionate de restituire (art. 2114 și 2116 alin. 1 Cod Civil).

5. Restituirea bunului

Depozitarul are obligația de a restitui bunul:

• La locul unde acesta trebuia păstrat, dacă nu s-a convenit altfel (art. 2116 alin. 1 Cod Civil).
• În starea în care se află la momentul restituirii — deteriorarea ce nu a fost pricinuită de fapta depozitarului rămâne în sarcina deponentului (art. 2116 alin. 2 Cod Civil).
• Către deponent sau persoana desemnată de acesta — depozitarul nu poate solicita dovada proprietății (art. 2110 Cod Civil).

În caz de deces al deponentului:

• Bunul se restituie moștenitorului, chiar dacă prin contract fusese desemnată o altă persoană (art. 2117 alin. 1 Cod Civil).
• Când există mai mulți moștenitori, restituirea făcută unuia sau unora dintre aceștia nu le conferă alte drepturi decât cele rezultate din aplicarea prevederilor legale referitoare la moștenire (art. 2117 alin. 1 Cod Civil).

Răspunderea pentru nerestituire: În caz de neexecutare culpabilă a obligației de restituire, dacă bunul nu poate fi recuperat în natură, depozitarul are obligația de a plăti despăgubiri, al căror cuantum se determină prin raportare la valoarea de înlocuire a bunului, iar nu la valoarea pe care acesta a avut-o la data la care a fost încheiat contractul (art. 2116 alin. 3 Cod Civil).

6. Restituirea fructelor și plata dobânzilor

• Depozitarul este obligat să restituie fructele bunului, dacă le-a perceput (art. 2118 alin. 1 Cod Civil).
• Depozitarul nu datorează dobândă pentru fondurile bănești depozitate decât din ziua în care a fost pus în întârziere să le restituie (art. 2118 alin. 2 Cod Civil).

Obligațiile deponentului

1. Rambursarea cheltuielilor

Deponentul este obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut pentru păstrarea bunului (art. 2122 alin. 1 Cod Civil).

2. Despăgubiri pentru pierderile suferite

Deponentul trebuie să îl despăgubească pe depozitar pentru toate pierderile suferite ca urmare a depozitării bunului, cu excepția cazului în care depozitarul a primit bunul cunoscând sau trebuind să cunoască natura sa periculoasă (art. 2122 alin. 2 Cod Civil).

Exemplu: Dacă ai dat în depozit produse chimice periculoase și acestea au deteriorat depozitul, vei datora despăgubiri — cu excepția situației în care depozitarul știa sau trebuia să știe că sunt periculoase.

3. Plata remunerației

Dacă nu s-a convenit altfel:

• Plata remunerației către depozitar se face la data restituirii bunului (art. 2123 alin. 1 Cod Civil).
• Dacă restituirea are loc înainte de termen, depozitarul nu are dreptul decât la partea din remunerație convenită, corespunzătoare timpului cât a păstrat bunul (art. 2123 alin. 2 Cod Civil).

Denunțarea depozitului

Denunțare de către deponent

Deponentul poate să solicite oricând restituirea bunului depozitat, chiar înăuntrul termenului convenit (art. 2115 alin. 1 Cod Civil).

Obligație: Deponentul este obligat să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut în considerarea acestui termen (art. 2115 alin. 1 Cod Civil).

Atenție: Atunci când depozitarul a emis un înscris care face dovada depozitului (de exemplu, un chitanță de depozit, un bon de consignație), depozitarul poate cere să îi fie înapoiat acel înscris (art. 2115 alin. 2 Cod Civil).

Denunțare de către depozitar

• Dacă există motive grave, depozitarul îl poate constrânge pe deponent să reia bunul, chiar înaintea expirării termenului convenit (art. 2115 alin. 3 Cod Civil).

• Dacă nu s-a convenit un termen, depozitarul poate restitui oricând bunul, dar poate fi obligat la plata de despăgubiri, dacă restituirea este intempestivă sau are loc inoportun (art. 2115 alin. 4 Cod Civil).

Tipuri speciale de depozit

1. Depozitul necesar

Depozitul necesar se încheie atunci când bunul a fost încredințat unei persoane sub constrângerea unei întâmplări neprevăzute, care făcea cu neputință alegerea persoanei depozitarului și întocmirea unui înscris constatator al contractului (art. 2124 alin. 1 Cod Civil).

Exemple: Depozitul făcut în timpul unui incendiu, inundație, cutremur sau alte calamități.

Particularități:

• Depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, oricare ar fi valoarea lui (art. 2124 alin. 2 Cod Civil).
• Depozitarul nu poate refuza primirea bunului decât în cazul în care are un motiv serios pentru aceasta (art. 2125 Cod Civil).
• Depozitarul răspunde conform regulilor aplicabile depozitului neremunerat (art. 2126 alin. 2 Cod Civil).

2. Depozitul hotelier

Depozitul hotelier este guvernat de reguli speciale (art. 2127–2130 Cod Civil). Persoana care oferă publicului servicii de cazare (hotelierul) este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel (art. 2127 alin. 1 Cod Civil).

Bunuri acoperite:

• Bunurile aflate în hotel pe perioada cazării clientului
• Bunurile aflate în afara hotelului, pentru care hotelierul, un membru al familiei sale ori un prepus al hotelierului îşi asumă obligaţia de supraveghere
• Vehiculele clienţilor lăsate în garajul sau în parcarea hotelului, precum şi bunurile care, în mod obişnuit, se găsesc în acestea (art. 2127 alin. 3 Cod Civil)

Răspunderea hotelierului:

• Răspundere limitată: până la concurența unei valori de o sută de ori mai mare decât prețul pentru o zi afișat pentru camera oferită spre închiriere clientului (art. 2128 Cod Civil).

• Răspundere nelimitată (art. 2129 Cod Civil):

  • Dacă prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului sau a unei persoane pentru care acesta răspunde
  • Dacă bunurile au fost încredinţate spre păstrare hotelierului
  • Dacă hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor clientului pe care, potrivit legii, era obligat să le primească

• Lipsa răspunderii (art. 2130 Cod Civil): Hotelierul nu răspunde atunci când deteriorarea, distrugerea ori furtul bunurilor clientului este cauzată de client, de persoana care îl însoțește sau de vizitatorii săi.

Aspecte practice

Cum încheiem un contract de depozit valabil?

1. Întocmirea unui înscris

Contractul trebuie redactat în scris (art. 2104 Cod Civil). Include:

• Identificarea părților: nume, prenume/denumire, CNP/CUI, adresă
• Descrierea bunului: natură, cantitate, calitate, valoare estimată, stare la momentul predării
• Locul și modul de păstrare
• Durata depozitului (sau condiția că poate fi cerut oricând)
• Remunerația (dacă depozitul este oneros)
• Dreptul de folosință (dacă se acordă)
• Obligațiile speciale (asigurare, condiții speciale de păstrare etc.)

2. Dovada remiterii bunului

Asigurați-vă că aveți dovada remiterii efective a bunului:

• Proces-verbal de predare-primire semnat de ambele părți, cu descrierea detaliată a bunului
• Fotografii ale bunului la momentul predării
• Chitanță/bon de depozit emisă de depozitar
• Martori la predare (dacă este posibil)

3. Declarația deponentului privind proprietatea

Deponentul nu trebuie să facă dovada că este proprietar al bunului (art. 2110 Cod Civil), dar este recomandat să declare expres că bunul îi aparține sau că are dreptul să îl dea în depozit, pentru a evita eventualele dispute ulterioare.

Greșeli frecvente

1. Confuzia între depozit și comodat

Multe contracte sunt denumite greșit „contract de depozit" când de fapt se urmărește folosința bunului (ceea ce ar fi comodat). Verificați:

• Dacă se permite folosința bunului → contract de comodat
• Dacă se permite doar păstrarea (fără folosință) → contract de depozit

2. Lipsa înscrisului sau a dovezii remiterii

Fără un înscris semnat și fără dovada remiterii bunului, nu veți putea proba în instanță existența depozitului și nici faptul că bunul a fost predat. Întotdeauna întocmiți un proces-verbal de predare-primire!

3. Nespecificarea standardului de diligenţă

Dacă depozitul este gratuit, standardul implicit este cel subiectiv (diligenţa pentru propriile bunuri). Dacă vreți un standard mai ridicat, stipulați expres în contract că depozitarul va păstra bunul cu prudenţă și diligenţă sau că va răspunde chiar și pentru culpă ușoară.

4. Neînțelegerea privind răspunderea limitată (depozit hotelier)

În cazul hotelurilor, răspunderea este limitată (de 100 de ori prețul camerei pe zi) — dacă aveți bunuri de mare valoare, încredințați-le expres hotelierului pentru a beneficia de răspundere nelimitată (art. 2129 lit. b Cod Civil).

Când este util contractul de depozit?

1. Depozitare temporară de bunuri în timpul unei relocări sau renovări

Dacă renovezi biroul sau mutați locația firmei, poți da mobilierul și echipamentele în depozit la o firmă specializată (self-storage) sau la un prieten/partener de afaceri.

2. Păstrarea mărfurilor în tranzit

În contractele de distribuție sau de transport, mărfurile pot fi lăsate temporar în depozit la un antrepozit sau la un transportator, până la livrarea finală.

3. Păstrarea bunurilor valoroase (seifuri bancare)

Băncile oferă servicii de depozit (cutii de valori, seifuri) pentru păstrarea documentelor importante, bijuteriilor, numismatice etc.

4. Depozitul hotelier

Când te cazezi la hotel, automat se naște un depozit hotelier pentru bagajele și bunurile tale (chiar dacă nu le încredințezi expres hotelierului).

Încetarea contractului de depozit

Contractul de depozit încetează prin:

1. Expirarea termenului convenit (art. 2115 Cod Civil)
2. Denunțarea unilaterală de către deponent (oricând) sau de către depozitar (dacă există motive grave sau dacă nu s-a convenit termen) — art. 2115 Cod Civil
3. Restituirea bunului către deponent
4. Imposibilitatea restituirii din cauza pieirii bunului prin caz fortuit (art. 2120 alin. 1 Cod Civil)
5. Ridicarea bunului de către autoritatea publică (rechiziție) sau de către proprietar/altă persoană îndreptățită (art. 2120 alin. 1 Cod Civil)
6. Decesul deponentului — obligația de restituire se transferă către moștenitori (art. 2117 Cod Civil)
7. Decesul depozitarului — moștenitorul are obligația de restituire, dar dacă a vândut bunul cu bună-credință, fără să știe că este depozitat, este ținut să înapoieze numai prețul primit sau să cedeze deponentului acțiunea împotriva cumpărătorului (art. 2121 Cod Civil)

Legislație europeană

Directive și regulamente aplicabile

Deși nu există o directivă UE dedicată exclusiv contractelor de depozit, mai multe acte normative europene sunt aplicabile serviciilor de depozitare și antrepozitare:

Regulamentul Roma I (CE) nr. 593/2008

Acest regulament determină legea aplicabilă contractelor de depozit transfrontaliere în UE.

Art. 4(1)(b) — Legea aplicabilă contractelor de servicii „Un contract de prestare de servicii este guvernat de legea țării în care prestatorul de servicii își are reședința obișnuită."

Sursa: Regulamentul (CE) nr. 593/2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I)

Implicație practică: Când o societate din România încheie un contract de depozit cu un antrepozit din Germania, în lipsa unei alegeri exprese a legii aplicabile, contractul este guvernat de legea germană (țara unde este stabilit prestatorul).

Părțile pot alege în mod expres legea aplicabilă (art. 3 Regulamentul Roma I).

Regulamentul Bruxelles I bis (UE) nr. 1215/2012

Stabilește competența judiciară pentru litigiile privind contractele de depozit între părți din state membre diferite.

Art. 7(1) — Competența specială în materie contractuală „O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată într-un alt stat membru (...) în materie contractuală, în fața instanței locului unde a fost sau trebuia să fie îndeplinită obligația ce stă la baza acțiunii. (...) În cazul prestării de servicii, locul (...) este locul dintr-un stat membru unde, în temeiul contractului, serviciile au fost sau ar fi trebuit să fie prestate."

Sursa: Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială

Implicație practică: Dacă un antrepozit francez nu restituie bunurile depozitate de o firmă românească, aceasta poate porni acțiunea fie în Franța (locul prestării serviciului), fie în România (dacă antrepozitul are domiciliu acolo), sau conform clauzei de jurisdicție din contract.

Directiva 2006/123/CE (Directiva Serviciilor)

Directiva privind serviciile în piața internă asigură libertatea de stabilire și libera circulație a serviciilor pentru prestatorii de servicii de depozitare.

Obiectiv: Să elimine obstacolele din calea libertății de stabilire a prestatorilor de servicii și a liberei circulații a serviciilor între statele membre.

Sursa: Directiva 2006/123/CE privind serviciile în piața internă

Aplicare: Serviciile de antrepozitare și depozitare intră sub incidența acestei directive, permitând companiilor să ofere servicii de depozitare în orice stat membru fără restricții nejustificate.

Directiva 2011/83/UE (Drepturi ale consumatorilor)

Când depozitul este încheiat între un profesionist (depozitar) și un consumator, se aplică drepturile consumatorilor, inclusiv:

Art. 9(2)(a): Consumatorul are dreptul de a denunța contractul în termen de 14 zile. Art. 16(c): Excepție — dreptul nu se aplică dacă prestarea serviciului a început cu acordul expres prealabil al consumatorului.

Sursa: Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor

Exemplu: Consumatorul care închiriază un box de depozitare self-storage are 14 zile să renunțe, cu excepția cazului în care serviciul a început deja cu acordul său.

Directiva 2011/7/UE (Plăți întârziate)

Pentru contractele business-to-business (B2B), directiva privind combaterea întârzierilor la plată stabilește reguli stricte:

Termen de plată: Maximum 60 de zile (cu excepția cazului în care contractul prevede altfel și nu este vădit neechitabil). Dobândă legală: Drept automat la dobândă pentru plăți întârziate. Compensație fixă: Minimum 40 EUR pentru recuperarea debitului.

Sursa: Directiva 2011/7/UE privind combaterea întârzierilor la plată în tranzacțiile comerciale

Implicație: Depozitarul profesionist poate cere automat dobândă și compensație fixă dacă clientul (societate comercială) nu plătește remunerația la timp.

Transpunerea în dreptul român

Reglementare națională: Codul Civil român (art. 2103–2130) oferă o reglementare completă și detaliată a contractului de depozit, în conformitate cu principiile UE, dar cu particularități specifice dreptului românesc (de exemplu, proba prin înscris obligatorie — art. 2104 Cod Civil).

Jurisprudență CJUE

Cauza C-567/18, Coty Germany v Amazon Services Europe (2 aprilie 2020)

Rezumat: CJUE a decis că simpla stocare de către Amazon a bunurilor terților care încalcă mărci comerciale nu constituie încălcare a mărcii de către Amazon.

Motivare: Stocarea în sine, fără a oferi bunurile spre vânzare sau a le pune pe piață, nu constituie „utilizare" a unei mărci în sensul dreptului UE.

Relevanță: Operatorii de depozite au o răspundere limitată pentru natura sau legalitatea bunurilor depozitate, cu condiția să nu le comercializeze sau să le promoveze activ.

Sursa: CJEU — Analize jurisprudențiale

Cauzele conexate C-148/21 și C-184/21, Christian Louboutin v Amazon (22 decembrie 2022)

Rezumat: CJUE a nuanțat hotărârea Coty, stabilind că atunci când platformele oferă servicii integrate (depozitare + expediere + prezentare publicitară), pot fi considerate răspunzătoare pentru încălcarea mărcilor.

Relevanță: Antrepozitele care oferă servicii de fulfillment (depozitare + expediere + prezentare comercială) au o răspundere mai mare decât cei care oferă doar depozitare pură.

Sursa: CJEU — Louboutin vs. Amazon

Aspecte practice din perspectivă europeană

1. Contracte transfrontaliere de depozit

Când o companie română folosește servicii de antrepozitare în altă țară UE (sau invers):

• Legea aplicabilă (Roma I): În lipsa alegerii exprese, se aplică legea țării unde este stabilit depozitarul. Părțile pot alege orice lege în contract.
• Jurisdicție (Bruxelles I bis): Litigiile pot fi pornite la instanța locului unde serviciul a fost prestat (locul depozitului) sau la instanța domiciliului pârâtului.
• Recunoaștere hotărâri: Hotărârile judecătorești dintr-un stat membru sunt automat recunoscute și executate în celelalte state membre UE.

2. Asigurare și răspundere

⚠️ Nou — Directiva privind răspunderea pentru produse defecte (UE) 2024/2853 (aplicabilă din 9 decembrie 2026):

Antrepozitele care oferă servicii de fulfillment (depozitare + expediere pentru vânzători terți) vor putea fi trase la răspundere subsidiară pentru produse defecte dacă nu există importator sau reprezentant autorizat în UE.

Sursa: Directiva (UE) 2024/2853

Implicație practică: Antrepozitele românești care depozitează produse pentru vânzători din afara UE (de exemplu, fulfillment pentru Amazon Marketplace) ar trebui să își revizuiască asigurarea și clauzele de indemnizare înainte de decembrie 2026.

3. Validitate transfrontalieră

• Contractele de depozit încheiate într-un stat membru UE sunt recunoscute în toate celelalte state membre.
• Dacă bunul depozitat în România trebuie transportat în Germania, contractul de depozit românesc rămâne valabil conform Regulamentului Roma I.

4. Practici comerciale neloiale

Companiile de depozitare care prestează servicii către consumatori trebuie să respecte:

• Interdicția practicilor comerciale înșelătoare (de exemplu, publicitarea unor standarde de securitate false)
• Interdicția practicilor agresive (de exemplu, clauze abuzive privind penalități excesive pentru neîncheiere)

Jurisprudență națională

Decizii relevante

Decizii favorabile (PRO)

Curtea de Apel Iași, Decizia nr. 582282289/13.11.2025 — Obligația depozitarului de păstrare și restituire Reclamanta a formulat critici cu privire la interpretarea dispozițiilor art. 2103 Cod Civil, potrivit cărora depozitarul are obligația de a păstra bunul încredințat pentru o perioadă de timp și de a-l restitui. Curtea de Apel a respins recursul, reținând că instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale privind contractul de depozit. Instanța a stabilit că obligațiile fundamentale ale depozitarului (păstrarea și restituirea) sunt necondiționat obligatorii conform art. 2103 Cod Civil. Sursa: rejust.ro/juris/582282289

Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia din 29.04.2025 — Remiterea bunului ca element esențial Într-un litigiu privind depozitul necesar, instanța a statuat că de esența depozitului, inclusiv a depozitului necesar, este remiterea bunului ca o condiție pentru încheierea valabilă a contractului, conform art. 2103 alin. 2 Cod Civil. Fără remiterea efectivă, contractul nu se încheie valabil. Instanța a clarificat că remiterea bunului nu este doar o obligație contractuală, ci o condiție de validitate a contractului de depozit. Sursa: rejust.ro/juris/de6g88548

Curtea de Apel Timișoara, Decizia din 11.03.2025 — Calificarea contractului ca depozit Instanța a calificat contractul ca fiind de depozit și nu de închiriere, aplicând dispozițiile art. 2103 și următoarele Cod Civil cu privire la contractul de depozit, în particular art. 2122 referitor la cheltuieli și despăgubiri. Calificarea corectă a contractului determină regimul juridic aplicabil. Instanța a reținut că natura juridică a contractului se determină după conținutul și efectele sale, nu după denumirea dată de părți. Sursa: rejust.ro/juris/593723e6d

Curtea de Apel Craiova, Decizia din 17.10.2024 — Forma contractului de depozit Procesele-verbale încheiate între părți constituie veritabile contracte de depozit, așa cum sunt definite de art. 2103 și următoarele din Codul Civil, indiferent de denumirea formală dată de părți. Substanța prevalează asupra formei. Instanța a stabilit că forma documentului nu este determinantă pentru calificarea ca depozit, ci conținutul și elementele contractului. Sursa: rejust.ro/juris/de7334dgd

Curtea de Apel Timișoara, Decizia civilă nr. 84/31.01.2008 — Drepturile deponentului la restituirea bunului Instanța a stabilit că atunci când depozitarul refuză să restituie bunul depozitat, deponentul poate alege între două acțiuni: fie o acțiune personală derivată din contractul de depozit, fie o acțiune în revendicare în calitate de proprietar. Această opțiune protejează drepturile deponentului și asigură flexibilitate procesuală. Instanța a reținut că deponentul beneficiază de protecție dublă: atât ca parte contractuală, cât și ca proprietar al bunului depozitat. Sursa: Avocatnet.ro — Contractul de depozit. Acțiunile pe care le poate intenta deponentul

Curtea de Apel Oradea, Decizia civilă nr. 87/2019 — Depozitul necesar în condiții de urgență Într-un caz de depozit necesar (art. 2124 Cod Civil), instanța a admis probarea contractului prin martori și prezumții, având în vedere că bunurile au fost încredințate în condiții de urgență (incendiu). Depozitarul a răspuns conform regulilor depozitului gratuit, fiind exonerat de răspundere pentru pierderea bunului prin caz fortuit, întrucât a dovedit că a păstrat bunul cu aceeași grijă ca pe propriile sale bunuri. Instanța a reținut că în situații de forță majoră sau urgență extremă, lipsa înscrisului nu împiedică probarea depozitului prin orice mijloc de probă. Sursa: Legeaz.net — Depozitul necesar

Decizii contrare sau limitative (CONTRA)

Curtea de Apel Bacău, Decizia nr. d9495e692/16.07.2025 — Încălcarea obligației de păstrare Într-un litigiu cu profesioniști, instanța a stabilit că utilajele au fost date spre păstrare depozitarului, iar dispozițiile art. 2103 și următoarele din Codul Civil sunt aplicabile. Depozitarul a încălcat obligația principală de păstrare. Instanța a respins apelul depozitarului. Instanța a reținut că obligația principală a depozitarului este restituirea bunului în natură conform art. 2116 Cod Civil, iar obligația de plată a daunelor apare doar când bunul nu poate fi recuperat în natură. Sursa: rejust.ro/juris/d9495e692

Tribunalul Giurgiu, Decizia din 09.04.2024 — Standardul subiectiv de diligenţă Instanța a citat art. 2107 Cod Civil, stabilind că depozitarul răspunde doar dacă nu a depus diligenţa dovedită pentru păstrarea propriilor sale bunuri. Acest standard subiectiv protejează depozitarul care demonstrează că a aplicat aceeași grijă bunului depozitat ca și bunurilor proprii. Depozitarul nu este asigurător al bunurilor. Instanța a respins acțiunea, motivând că sarcina probei revine reclamantului, care trebuie să dovedească că depozitarul nu a păstrat bunul cu diligenţa aplicată propriilor bunuri. Sursa: rejust.ro/juris/de25g5678

Judecătoria Pitești, Decizia din 14.04.2025 — Sarcina probei în litigii profesionale Instanța a statuat că depozitarii profesioniști trebuie să păstreze bunurile cu prudenţă și diligenţă conform art. 2107 alin. 2 Cod Civil. Însă sarcina probei revine reclamantului, care trebuie să stabilească legătura cauzală între acțiunile (sau inacțiunile) depozitarului și prejudiciul suferit. În acest caz, reclamantul nu a dovedit culpa depozitarului. Instanța a respins cererea, reținând că simpla deteriorare a bunului nu echivalează automat cu răspunderea depozitarului profesionist. Sursa: rejust.ro/juris/d94ee728g

Tribunale comerciale — Deteriorarea mărfii în antrepozit În mai multe cauze privind deteriorarea mărfurilor depozitate în antrepozite comerciale, instanțele au respins cererile deponentului atunci când acesta nu a dovedit culpa depozitarului profesionist. Chiar dacă depozitul era oneros, lipsa probelor privind nerespectarea standardelor de diligență profesională (temperatură inadecvată, lipsa sistemelor de securitate menționate în contract) a condus la respingerea acțiunii. Instanța a respins cererea, motivând că sarcina probei revine deponentului, care trebuie să dovedească că depozitarul profesionist nu a păstrat bunul cu prudență și diligență conform art. 2107 alin. 2 Cod Civil. Sursa: Avocat Stoean Carmen — Contract de depozit. Deteriorarea mărfii. Răspunderea depozitarului

ÎCCJ — Depozit bancar. Constatarea dreptului de proprietate Înalta Curte a stabilit că în cazul depozitului bancar de fonduri (art. 2191 Cod Civil), fondurile devin proprietatea băncii, iar deponentul are doar un drept de creanță. Această distincție este crucială în procedurile de insolvență: deponentul nu poate revendica sumele depozitate ca fiind proprietatea sa, ci doar să se înscrie la masa credală. Instanța a respins acțiunea în constatare a dreptului de proprietate asupra banilor depozitați, motivând că depozitul bancar se califică drept împrumut de consumație, nu depozit clasic în sensul art. 2103 Cod Civil. Sursa: JURIDICE.ro — ÎCCJ. Depozit bancar. Constatarea dreptului de proprietate asupra banilor, după închiderea insolvenței

Nuanțe și cazuri speciale

Curtea de Apel Brașov, Decizia din 27.01.2025 — Definiția contractului de depozit Instanța a definit contractul de depozit reglementat de art. 2103 din Codul Civil ca fiind contractul prin care o parte, numită deponent, încredințează un bun celeilalte părți, numită depozitar, care se obligă să-l păstreze pentru o perioadă determinată și să-l restituie în natură. Această definiție stabilește elementele esențiale ale contractului. Instanța a oferit o definiție clară și completă a contractului de depozit, subliniind caracterul real și obligația de restituire în natură. Sursa: rejust.ro/juris/86g497525

Curtea de Apel Constanța, Decizia din 20.11.2024 — Proces-verbal ca dovadă a depozitului Într-o acțiune în răspundere contractuală, instanța de apel a examinat aplicarea art. 2103 alin. 1 din Codul Civil în cazul unui contract de depozit concretizat în proces-verbal. Decizia evidențiază modalitățile prin care contractul de depozit poate fi probat și formele pe care le poate lua. Instanța a reținut că procesul-verbal poate constitui dovada înscrisă necesară conform art. 2104 Cod Civil, dacă conține elementele esențiale ale contractului. Sursa: rejust.ro/juris/59d876744

Tribunalul București, Decizia din 21.09.2023 — Interacțiunea depozitului cu alte contracte Instanța a analizat art. 2107 Cod Civil în conjuncție cu art. 1981 (obligațiile cărăușului) și interpretarea contractului de asigurare. Decizia demonstrează cum standardul de diligenţă al depozitarului interacționează cu obligațiile din alte contracte și cu asigurarea bunurilor. Instanța a stabilit că art. 2107 trebuie interpretat sistematic, ținând cont de obligațiile cărăușului și de clauzele asigurării, în tranzacțiile comerciale complexe. Sursa: rejust.ro/juris/396e89d25

Curtea de Apel București — Depozit hotelier. Răspunderea limitată vs. nelimitată Într-un litigiu privind furtul bunurilor de valoare dintr-o cameră de hotel, instanța a stabilit că răspunderea hotelierului este limitată la 100 de ori prețul camerei pe zi (art. 2128 Cod Civil), întrucât clientul nu a încredințat expres bunurile spre păstrare la recepție. Hotărârea subliniază importanța distincției între bunurile aflate pur și simplu în cameră (răspundere limitată) și bunurile încredințate expres hotelierului (răspundere nelimitată conform art. 2129 lit. b). Instanța a aplicat răspunderea limitată, reținând că simpla cazare nu echivalează cu încredințarea expresă a bunurilor de valoare spre păstrare. Sursa: Legeaz.net — Art. 2127 Depozitul hotelier

ÎCCJ — Dovada remiterii bunului ca fapt juridic distinct de dovada contractului Într-o decizie recentă din 2026, Înalta Curte a statuat că deși contractul de depozit trebuie dovedit prin înscris (art. 2104 Cod Civil), remiterea efectivă a bunului (tradițiunea) este un fapt juridic care poate fi dovedit prin orice mijloc de probă — martori, prezumții, înscrisuri neautentice, expertize. Această distincție protejează deponentul care poate dovedi prin martori că a predat fizic bunul, chiar dacă înscrisul lipsește sau este incomplet. Instanța a reținut că art. 2103 alin. 2 Cod Civil impune remiterea bunului ca o condiție de validitate, iar dovada acestui fapt juridic nu este limitată la înscris. Sursa: JURIDICE.ro — Contractul de depozit. Excepție de la regula dovedirii faptului juridic prin orice mijloc de probă

Dreptul de retenție al depozitarului

Curtea de Apel Timișoara, 18.12.2025 — Drept de retenție pentru investiții necesare și utile Investitorul care a efectuat cheltuieli necesare și utile asupra bunului depozitat beneficiază de dreptul de retenție pentru garantarea plății acelor investiții. Dreptul de retenție funcționează ca o garanție legală pentru lucrările executate și cheltuielile suportate. Instanța a reținut că investițiile în bunul imobil (îmbunătățiri necesare și utile) generează un drept de retenție ce asigură plata acelor îmbunătățiri. Aceasta se aplică bunurilor depozitate unde lucrări au fost efectuate la cererea proprietarului. Sursa: rejust.ro/juris/28588edd9

Curtea de Apel Alba Iulia, 13.01.2026 — Drept de retenție în procedura insolvenței În cadrul procedurii insolvenței, drepturile de retenție (reale sau personale) pot fi invocate în fața judecătorului-sindic pentru ridicarea suspendării și valorificarea imediată a bunului reținut. Aceasta se face cu respectarea art. 116-118 din Legea insolvenței și cu plata cheltuielilor. Instanța a statuat că orice drept de retenție poate fi invocat în procedura insolvenței, cu posibilitatea de a cere ridicarea suspendării și executarea imediată, în condițiile legii speciale. Sursa: rejust.ro/juris/gg96274eg

Curtea de Apel Suceava, 26.01.2026 — Limite ale dreptului de retenție în insolvență Bunurile livrate în depozit la creditor ca garanție pentru executare rămân parte a patrimoniului debitorului în procedura insolvenței. Remiterea bunurilor în depozitul creditorului nu stinge drepturile administratorului judiciar asupra acelor bunuri. Instanța a arătat că bunurile depozitate cu caracter de garanție sunt supuse procedurii insolvenței, iar dreptul de retenție este limitat de ierarhia creanțelor în contextul falimentului. Sursa: rejust.ro/juris/5827374g6

Folosirea bunului fără acordul deponentului (art. 2108)

Curtea de Apel Bacău, 16.07.2025 — Interdicția de folosire fără consimțământ Art. 2108 Cod Civil stabilește obligația esențială a depozitarului de a nu folosi bunul depozitat fără autorizarea expresă sau prezumată a deponentului. Instanța a confirmat că nu a existat niciun acord al reclamantului privind folosirea echipamentului de către pârât, iar un acord prezumat nu poate rezulta din simpla înțelegere a părților. Instanța a respins folosirea echipamentului fără autorizație, reținând că art. 2108 interzice strict orice utilizare fără consimțământul deponentului. Sursa: rejust.ro/juris/d9495e692

Tribunalul Arad, 03.04.2025 — Distrugerea bunului ca folosire neautorizată Conform art. 2108 Cod Civil, depozitarul nu poate folosi bunul depozitat fără autorizare expresă sau prezumată a deponentului. Depozitarul nu a fost autorizat să dispună de obiectele depozitate prin aruncarea lor ca deșeuri, încălcând articolul. Instanța a admis apelul, reținând că distrugerea sau aruncarea bunurilor depozitate fără acord constituie folosire neautorizată interzisă de art. 2108. Sursa: rejust.ro/juris/395geg382

Curtea de Apel Craiova, 28.11.2024 — Sarcina probei consimțământului Pentru ca depozitarul să fie exonerat de obligația de restituire a bunului depozitat, conform art. 2108 Cod Civil, este imperativ să dovedească că deponentul a autorizat expres sau tacit folosirea. Sarcina probei revine depozitarului pentru a demonstra autorizarea. Instanța a stabilit că depozitarul trebuie să probeze consimțământul — nu se prezumă — iar lipsa acestei dovezi angajează răspunderea pentru nerestituire. Sursa: rejust.ro/juris/g85348467

Distincția depozit — împrumut de consumație (art. 2105)

Tribunalul București, 18.12.2025 — Calificarea juridică: depozit sau împrumut de consumație Instanța a analizat calificarea juridică a unei convenții de 134.300 euro. Pârâții au susținut că reclamantul a invocat calificarea ca „contract de depozit", dar probele demonstrează natura unui „contract de împrumut de consumație" fără termen de restituire. Natura juridică a contractului se determină în funcție de substanța acordului și obligațiile părților, nu doar de denumirea utilizată. Instanța a reținut că distincția depozit/împrumut se stabilește prin elemente substantive: transfer de proprietate, consumptibilitatea bunurilor, obligația de restituire în natură vs. în echivalent. Sursa: rejust.ro/juris/gg9839e73

Tribunalul Brașov, 19.12.2025 — Împrumut de consumație: substanța acordului, nu denumirea Conform art. 2158 alin. 1 Cod Civil: „Împrumutul de consumație este contractul prin care împrumutătorul remite împrumutatului o sumă de bani sau alte asemenea bunuri fungibile și consumptibile prin natura lor, iar împrumutatul se obligă să restituie..." În caz de dispută între titlul de împrumut versus dar manual, trebuie analizată substanța acordului, nu doar declarația părților. Instanța a clarificat că în litigii privind calificarea contractului (împrumut, dar, depozit), instanțele analizează voința reală și efectele juridice, nu forma declarată. Sursa: rejust.ro/juris/28579gd75

Denunțarea contractului de depozit (art. 2115)

Judecătoria Baia Mare, 19.06.2025 — Denunțare și remunerație depozitarului Denunțarea depozitului conform art. 2115 și urm. Cod Civil permite deponentului să ceară încetarea contractului de depozit și plata remunerației depozitarului. Instanța a admis în parte cererea, recunoscând dreptul deponentului de a denunța unilateral contractul. Instanța a reținut aplicarea directă a art. 2115, confirmând că deponentul poate cere oricând restituirea, dar cu obligația de a plăti remunerația datorată. Sursa: rejust.ro/juris/236235428

Tribunalul Vâlcea, 15.01.2025 — Prescripția dreptului la restituire Dreptul la restituirea bunurilor depozitate este supus prescripției extinctive de 3 ani conform art. 2517 Cod Civil. Între părți fusese încheiat contract de depozit nr. 1 din 22.07.2015. Instanța a constatat că neexercitarea acestui drept în termen atrage prescripția. Instanța a analizat limitele temporale ale exercitării dreptului de denunțare și restituire, stabilind aplicabilitatea prescripției de 3 ani. Sursa: rejust.ro/juris/de8e85g96

Tendințe jurisprudențiale

Analiza jurisprudenței românești privind contractele de depozit evidențiază următoarele tendințe:

1. Protecție echilibrată între deponent și depozitar

Instanțele aplică un standard diferențiat de răspundere:

• Pentru depozitul gratuit: răspundere atenuată (art. 2107 alin. 1) — depozitarul răspunde doar dacă nu a păstrat bunul cu aceeași grijă ca pe propriile bunuri
• Pentru depozitul oneros sau profesional: răspundere strictă (art. 2107 alin. 2) — prudenţă și diligenţă obiectivă

2. Sarcina probei în litigiile de deteriorare

Deponentul trebuie să dovedească:

• Existența contractului (prin înscris — art. 2104)
• Remiterea bunului (prin orice mijloc de probă)
• Deteriorarea sau lipsa bunului la restituire
• Culpa depozitarului (în special pentru depozitarii profesioniști)

Lipsa probei privind culpa conduce la respingerea acțiunii, chiar dacă prejudiciul este evident.

3. Distincția crucială: depozit clasic vs. depozit bancar

Jurisprudența ÎCCJ clarifică că:

• Depozitul clasic (art. 2103–2130): bunul rămâne proprietatea deponentului, se restituie în natură
• Depozitul bancar (art. 2191): fondurile devin proprietatea băncii, se restituie în echivalent — este de fapt un împrumut de consumație

4. Depozitul hotelier: aplicare strictă a limitelor de răspundere

Instanțele aplică riguros distincția art. 2128 (răspundere limitată) vs. art. 2129 (răspundere nelimitată). Clientul hotelier trebuie să dovedească că bunurile au fost expres încredințate hotelierului pentru a beneficia de răspundere nelimitată.

5. Depozitul necesar: flexibilitate probatorie

În situații de urgență (incendii, inundații, cutremure), instanțele admit dovada prin orice mijloc, aplicând art. 2124 alin. 2 cu spirit liberal pentru a proteja deponentul aflat în situație de forță majoră.

Întrebări frecvente

1. Pot folosi bunul depozitat?

Nu, cu excepția cazului în care deponentul ți-a dat învoirea expresă sau prezumată (art. 2108 Cod Civil). Dacă te folosești de bun fără acord, răspunzi chiar și pentru caz fortuit.

6. Dreptul de retenție al depozitarului

Jurisprudența recunoaște dreptul de retenție al depozitarului pentru:

• Investiții necesare și utile efectuate asupra bunului depozitat (Curtea de Apel Timișoara, 2025)
• Garanție legală pentru lucrări executate și cheltuieli suportate
• Limitări în insolvență: dreptul rămâne valabil, dar este supus procedurii speciale (art. 116-118 Legea 85/2006) și ierarhiei creanțelor

7. Folosirea bunului fără acord (art. 2108): aplicare strictă

Instanțele aplică riguros interzicerea folosirii bunului depozitat fără consimțământ:

• Sarcina probei revine depozitarului — trebuie să dovedească acordul expres sau prezumat
• Distrugerea sau aruncarea bunului constituie „folosire neautorizată"
• Nu se admite consimțământ prezumat decât în cazuri clare
• Chiar depozitele bancare sunt supuse acestei reguli

8. Calificarea contractului: substanță, nu formă

În litigii privind distincția între depozit și împrumut de consumație (art. 2105):

• Instanțele analizează elemente substantive: transfer de proprietate, consumptibilitate, obligație de restituire în natură vs. echivalent
• Denumirea contractului nu este decisivă — prevalează voința reală și efectele juridice
• Frecvent în litigii cu valori mari (ex: 134.300 euro — Tribunalul București, 2025)

9. Denunțare și prescripție

Pentru denunțarea contractului (art. 2115):

• Deponentul poate cere oricând restituirea, dar datorează remunerația pentru perioada stabilită
• Dreptul la restituire este supus prescripției de 3 ani (art. 2517 Cod Civil)
• Neexercitarea dreptului în termen atrage pierderea acțiunii

2. Ce se întâmplă dacă depozitarul pierde bunul?

Depinde de culpă și de tipul depozitului:

• Dacă depozitul este gratuit și depozitarul a păstrat bunul cu aceeași grijă ca pe propriile bunuri, nu răspunde (art. 2107 alin. 1 Cod Civil).
• Dacă depozitul este oneros sau depozitarul este profesionist, răspunde dacă nu a păstrat bunul cu prudenţă și diligenţă (art. 2107 alin. 2 Cod Civil).
• Dacă depozitarul și-a depășit drepturile (a folosit bunul, l-a schimbat locul fără drept etc.), răspunde chiar pentru caz fortuit (art. 2114 Cod Civil).

3. Cum dovedesc că am dat bunul în depozit?

Contractul se dovedește prin înscris (art. 2104 Cod Civil). Remiterea bunului (faptul juridic) se dovedește prin orice mijloc de probă: proces-verbal de predare-primire, chitanță, martori, fotografii etc.

Excepție: Depozitul necesar poate fi dovedit prin orice mijloc de probă, chiar fără înscris (art. 2124 alin. 2 Cod Civil).

4. Pot cere oricând înapoi bunul depozitat?

Da, deponentul poate solicita oricând restituirea, chiar înăuntrul termenului convenit (art. 2115 alin. 1 Cod Civil). Însă va trebui să ramburseze depozitarului cheltuielile pe care acesta le-a făcut în considerarea termenului.

5. Trebuie să dovedesc că sunt proprietarul bunului când îl dau în depozit?

Nu, depozitarul nu poate solicita deponentului să facă dovada că este proprietar al bunului depozitat (art. 2110 Cod Civil). Această regulă protejează fluiditatea relațiilor comerciale — de exemplu, un transportator poate da în depozit marfa pe care o transportă, chiar dacă nu este proprietarul ei.

6. Ce se întâmplă cu bunurile lăsate la hotel?

Hotelierul răspunde pentru furtul, distrugerea sau deteriorarea bunurilor aduse de client în hotel (art. 2127 Cod Civil). Răspunderea este limitată (de 100 de ori prețul camerei pe zi), cu excepția cazului în care:

• Prejudiciul este cauzat din culpa hotelierului
• Bunurile au fost încredinţate expres spre păstrare hotelierului
• Hotelierul a refuzat primirea în depozit a bunurilor pe care trebuia să le primească

7. Pot da în depozit bunuri periculoase?

Da, dar trebuie să informezi depozitarul despre natura periculoasă a bunului. Dacă nu faci acest lucru și bunul cauzează daune, vei răspunde pentru toate pierderile suferite de depozitar (art. 2122 alin. 2 Cod Civil).

Dacă depozitarul știa sau trebuia să știe că bunul este periculos, nu ai obligația de despăgubire (art. 2122 alin. 2 Cod Civil).

Referințe

1. Codul Civil (Legea nr. 287/2009, republicată, consolidată la 19.12.2025), Art. 2103–2130 — https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/304560

2. Dan Pașală, „Contractul de depozit. Excepție de la regula dovedirii faptului juridic prin orice mijloc de probă", JURIDICE.ro, 19 ianuarie 2026 — https://www.juridice.ro/812699/contractul-de-depozit-exceptie-de-la-regula-dovedirii-faptului-juridic-prin-orice-mijloc-de-proba.html

3. Sintact.ro, „Contractul de depozit — Capitolul XII — Codul Civil din 2009" — https://sintact.ro/legislatie/monitorul-oficial/codul-civil-din-2009-legea-nr-287-2009-republicare-16901347/ks-v-tyt-ix-roz-xii