Marca Uniunii Europene (EUIPO)

Marca Uniunii Europene (marca UE) este o marcă înregistrată la EUIPO care oferă protecție unitară în toate cele 27 de state membre printr-o singură cerere și o singură taxă. Se reglementează prin Regulamentul (UE) 2017/1001 și are caracter unitar: produce aceleași efecte pe întreg teritoriul Uniunii. Taxa de bază pornește de la 850 EUR, iar protecția durează 10 ani, reînnoibilă nelimitat.

Pe scurt

Marca Uniunii Europene (marca UE) este o marcă înregistrată la EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, Alicante) care, printr-o singură cerere și o singură taxă, oferă protecție unitară în toate cele 27 de state membre. Se reglementează prin Regulamentul (UE) 2017/1001 și are un caracter unitar: produce aceleași efecte pe întreg teritoriul Uniunii, nu poate fi limitată la o singură țară. Pentru o afacere care vinde (sau intenționează să vândă) în mai multe state UE, marca UE este de regulă mai eficientă decât depunerea de mărci naționale separate; dacă interesul este strict local, marca națională la OSIM rămâne o alternativă mai ieftină.

Cadrul legal

Marca UE este reglementată integral de dreptul Uniunii, printr-un regulament — act cu aplicabilitate directă, care nu se transpune în legislația națională, ci se aplică în mod uniform în toate statele membre.

Actul de bază este Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (text codificat), aflat în vigoare (versiune consolidată la 01/12/2025).

Art. 1 alin. (2) din Regulamentul (UE) 2017/1001 — „Marca UE are un caracter unitar. Aceasta produce aceleași efecte în întreaga Uniune: nu poate fi înregistrată, transferată, nu poate face obiectul unei renunțări, al unei decizii de decădere din drepturi a titularului sau de declarare a nulității și folosirea sa nu poate fi interzisă decât cu efect în întreaga Uniune." Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1001, CELEX 32017R1001 (accesat 2026-09-05)

Dreptul asupra mărcii UE se dobândește prin înregistrare (art. 6), iar înregistrarea conferă titularului dreptul exclusiv de a interzice terților folosirea unor semne identice sau similare pentru produse/servicii identice sau similare (art. 9).

Reglementarea se completează cu:

• Regulamentul delegat (UE) 2018/625 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/626 — norme procedurale detaliate (examinare, opoziție, dovada folosirii, căi de atac).
• Anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1001 — cuantumul taxelor percepute de EUIPO.

Pentru comparație, marca națională din România este reglementată de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (republicată), administrată de OSIM; drepturile sunt recunoscute și apărate numai pe teritoriul României (art. 1).

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 — „Drepturile asupra mărcilor și indicațiilor geografice sunt recunoscute și apărate pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi." Sursa: Legea nr. 84/1998, republicată — legislatie.just.ro (accesat 2026-09-05)

Cele două sisteme (UE și național) coexistă și sunt independente: o afacere poate deține simultan o marcă UE și mărci naționale. Un al treilea traseu, înregistrarea internațională prin Sistemul de la Madrid (OMPI), permite extinderea unei mărci de bază către alte state, inclusiv desemnarea UE.

Explicație detaliată

Ce este marca UE și de ce contează caracterul unitar

Marca UE este un titlu unic de protecție valabil în toate cele 27 de state membre. „Caracterul unitar" (art. 1 din Regulament) înseamnă că marca este indivizibilă: fie este valabilă peste tot, fie nicăieri. Avantajul este evident — o singură cerere, o singură procedură, o singură taxă acoperă o piață de peste 440 de milioane de consumatori. Reversul este riscul: dacă marca se lovește de un drept anterior chiar și într-un singur stat membru, cererea poate fi respinsă în opoziție ori marca poate fi anulată pentru întreaga Uniune. De aceea o cercetare prealabilă temeinică (searches de anterioritate) este esențială înainte de depunere.

Cine este EUIPO

EUIPO (European Union Intellectual Property Office), cu sediul la Alicante (Spania), este agenția UE care administrează marca UE și desenul/modelul comunitar. Depunerea și comunicarea se fac online, prin platforma EUIPO, iar registrul este public.

Procedura de înregistrare, pas cu pas

1. Cercetarea de anterioritate (recomandată, nu obligatorie) — verifici dacă există mărci anterioare identice/similare în bazele EUIPO (eSearch plus, TMview) pentru a evita conflicte și opoziții.

2. Depunerea cererii — online, cu indicarea semnului, a solicitantului și a listei de produse/servicii grupate pe clase din Clasificarea de la Nisa. Se poate revendica prioritatea unei prime depuneri anterioare (în termen de 6 luni, conform art. 34–35, în baza Convenției de la Paris) sau senioritatea unei mărci naționale anterioare identice (art. 39–40).

3. Examinarea — EUIPO verifică îndeplinirea condițiilor de formă și existența unor motive absolute de refuz (art. 7): lipsa caracterului distinctiv, caracterul descriptiv, semne care au devenit uzuale, contrarietatea cu ordinea publică sau bunele moravuri etc. EUIPO nu refuză din oficiu pentru conflicte cu mărci anterioare — acestea (motivele relative, art. 8) se valorifică numai prin opoziție.

4. Publicarea cererii — dacă trece examinarea, cererea este publicată în Buletinul mărcilor UE.

5. Opoziția — titularii unor drepturi anterioare pot formula opoziție în termen de 3 luni de la publicare (art. 46). Este cea mai frecventă etapă de conflict; multe dosare se închid printr-un acord de coexistență sau prin limitarea listei de produse.

6. Înregistrarea — în lipsa opoziției (sau după respingerea acesteia), marca se înregistrează și se publică.

Durata medie a procedurii, în lipsa obiecțiilor sau opozițiilor, este de câteva luni; procedura „Fast Track" a EUIPO o poate scurta dacă cererea îndeplinește condiții stricte de la depunere.

Durata protecției și reînnoirea

Marca UE este protejată 10 ani de la data depunerii (art. 52) și se poate reînnoi nelimitat, din 10 în 10 ani (art. 53). Reînnoirea se cere la EUIPO, cu plata taxei aferente.

Motive de refuz, decădere și nulitate

• Motive absolute (art. 7) — țin de semnul în sine (lipsă de distinctivitate, descriptivitate etc.).
• Motive relative (art. 8) — conflictul cu drepturi anterioare; se invocă prin opoziție sau, ulterior, prin cerere de nulitate relativă (art. 60).
• Decăderea (art. 58) — marca poate fi decăzută dacă nu a fost utilizată efectiv în UE într-o perioadă neîntreruptă de 5 ani, ori dacă a devenit uzuală sau înșelătoare.
• Nulitatea (art. 59–60) — absolută (marca nu trebuia înregistrată) sau relativă (conflict cu un drept anterior).

De ce EUIPO nu verifică din oficiu mărcile anterioare

EUIPO examinează din oficiu doar motivele absolute (art. 7), nu și motivele relative (conflictul cu mărci anterioare, art. 8). Rațiunea este una de politică legislativă: drepturile anterioare sunt drepturi private, iar oficiul nu poate ști dacă titularul mai are interes să le apere, dacă a intervenit o coexistență acceptată sau o decădere pentru neutilizare. Sarcina valorificării lor revine, prin urmare, titularilor, pe calea opoziției (art. 46) sau a nulității relative (art. 60).

Consecința practică pentru solicitant: o marcă poate fi înregistrată, dar vulnerabilă — trecerea de examinare nu garantează că nu există un drept anterior care o poate anula ulterior. De aceea sunt esențiale (a) cercetarea de anterioritate înainte de depunere și (b) monitorizarea (servicii de „watch") pentru a depune la timp opoziții împotriva mărcilor ulterioare care ți-ar afecta marca. EUIPO trimite titularilor de mărci anterioare scrisori de supraveghere („surveillance letters") când o cerere nouă le poate afecta drepturile, dar acestea nu înlocuiesc o monitorizare activă.

Protecția extinsă a mărcii de renume

Marca obișnuită este protejată doar față de semne identice/similare folosite pentru produse/servicii identice sau similare (art. 9 alin. (2) lit. a-b). Marca de renume beneficiază de o protecție extinsă: potrivit art. 8 alin. (5) (opoziție/nulitate) și art. 9 alin. (2) lit. c) EUTMR, titularul poate interzice folosirea unui semn similar chiar și pentru produse/servicii neasemănătoare, atunci când folosirea fără motiv întemeiat ar profita necuvenit de caracterul distinctiv ori de renumele mărcii („free-riding") sau i-ar aduce atingere (diluare / știrbirea imaginii).

Renumele se dovedește de titular, cu elemente precum cota de piață, intensitatea și durata utilizării, investițiile în promovare, gradul de cunoaștere. Standardul a fost fixat de CJUE: marca trebuie cunoscută de o parte substanțială a publicului vizat (C-375/97, General Motors/Chevy), iar pentru o marcă UE teritoriul unui singur stat membru poate reprezenta o parte substanțială a Uniunii (C-301/07, PAGO).

Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1001, art. 8(5) și 9(2)(c) (accesat 2026-09-06)

Marca UE ca activ patrimonial: transfer, licență, gaj, insolvență

Marca UE este un bun care poate fi valorificat economic (art. 19–25 EUTMR). Ca obiect de proprietate, ea este asimilată unei mărci naționale din statul unde titularul are sediul/domiciliul (art. 19).

• Transferul (cesiunea) — se poate face separat de întreprindere, pentru toate sau o parte din produse/servicii; se încheie în scris (art. 20).
• Licența — exclusivă sau neexclusivă, pentru tot teritoriul UE sau o parte, pentru toate ori unele produse/servicii (art. 25). Licențiatul poate introduce acțiune în contrafacere doar cu consimțământul titularului; licențiatul exclusiv poate acționa și singur dacă titularul, notificat, nu acționează el însuși într-un termen rezonabil.
• Garanții reale — marca poate fi constituită în gaj sau poate face obiectul altor drepturi reale (art. 22).
• Insolvența — marca poate fi cuprinsă într-o procedură de insolvență numai în statul membru unde se află centrul intereselor principale ale debitorului (art. 24).

Aceste acte (transfer, drepturi reale, licențe) devin opozabile terților prin înscriere în registrul EUIPO (art. 27); înregistrarea este, deci, esențială pentru a proteja finanțatorul, cesionarul sau licențiatul.

Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1001, art. 19–27 (accesat 2026-09-06)

Marca UE colectivă și marca UE de certificare

Pe lângă marca individuală, EUTMR reglementează două tipuri speciale, utile pentru asociații, clustere sau organisme de certificare din România:

• Marca UE colectivă (art. 74–82) — poate aparține doar unei asociații de fabricanți, producători, prestatori de servicii ori comercianți, sau unei persoane juridice de drept public. Distinge produsele/serviciile membrilor asociației de ale altor întreprinderi. Necesită un regulament de utilizare obligatoriu (cine poate folosi marca, condițiile, sancțiunile) — art. 75.
• Marca UE de certificare (art. 83–93, introdusă prin reforma din 2017) — garantează anumite caracteristici (material, mod de fabricație, calitate, precizie) ale produselor/serviciilor. Titularul (public sau privat) nu trebuie să desfășoare el însuși o activitate care implică furnizarea produselor certificate — condiție de neutralitate. Are, de asemenea, un regulament de utilizare obligatoriu.

Diferență de cost: taxa de bază pentru o marcă colectivă sau de certificare este 1.500 EUR (electronic; 1.800 EUR pe hârtie), față de 850 EUR pentru marca individuală (Anexa I la Regulament).

Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1001, art. 74–93 și Anexa I (accesat 2026-09-06)

Regimul lingvistic

Cererea se poate depune în oricare dintre limbile oficiale ale UE, dar solicitantul indică și o a doua limbă dintre cele cinci limbi de lucru ale EUIPO — engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă (art. 146) — în care se poate desfășura o eventuală procedură de opoziție sau anulare.

Transformarea (conversia) în mărci naționale

Dacă marca UE este respinsă, retrasă sau încetează, titularul poate cere transformarea ei în cereri de marcă națională în statele membre unde nu există obstacol (art. 139), păstrând data de depunere inițială. Este o „plasă de siguranță" utilă când conflictul există doar în anumite state.

Aspecte practice

Cât costă (taxele oficiale EUIPO)

Taxele sunt stabilite prin Anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1001 și se plătesc la EUIPO. Sistemul este „taxă pe clasă":

Exemple: o cerere pe 2 clase costă 900 EUR; pe 3 clase, 1.050 EUR.

Sursa: EUIPO — Fees and payments (accesat 2026-09-05); Anexa I la Regulamentul (UE) 2017/1001.

La acestea se pot adăuga onorariile unui consilier în proprietate industrială / avocat, dacă apelezi la reprezentare (obligatorie pentru solicitanții din afara SEE).

Marca UE vs. marca națională OSIM vs. Sistemul de la Madrid

• Marca UE — cea mai bună alegere când vinzi sau plănuiești să vinzi în mai multe state UE. O singură taxă acoperă toate cele 27 de state. Risc: un singur conflict național poate bloca marca peste tot.
• Marca națională (OSIM, Legea nr. 84/1998) — potrivită când activitatea este strict locală (România). Taxele naționale sunt semnificativ mai mici, iar riscul de opoziție dintr-un alt stat dispare.
• Sistemul de la Madrid (OMPI) — util când vizezi o combinație de state UE și non-UE (ex. Marea Britanie post-Brexit, SUA, Elveția); permite gestionarea centralizată a mai multor desemnări pornind de la o marcă de bază.

Cerința de utilizare — capcana neutilizării

Marca UE trebuie folosită efectiv în Uniune în 5 ani de la înregistrare, iar neutilizarea o expune la decădere (art. 58) și slăbește orice acțiune în contrafacere. Întinderea teritorială a folosirii se apreciază făcând abstracție de frontierele statelor membre, pe baza tuturor faptelor relevante (natura produselor, caracteristicile pieței, amploarea și frecvența utilizării); nu există o regulă rigidă „un stat = suficient", dar, în funcție de împrejurări, o folosire concentrată chiar și într-un singur stat membru poate fi suficientă (CJUE, C-149/11, Leno Merken). Vezi și analiza din secțiunea de legislație europeană. Concluzia practică: păstrează dovezi de folosire (facturi, ambalaje, capturi din magazine online, campanii) și nu te baza pe presupunerea că vânzări simbolice într-o singură țară vor salva mereu marca.

Greșeli frecvente

• Depunere fără cercetare de anterioritate — riscul unei opoziții costisitoare sau al respingerii.
• Listă de produse/servicii prea vagă sau prea largă — folosește termeni clari; clasele suplimentare cresc costul și expunerea la opoziții.
• Semn descriptiv sau lipsit de distinctivitate — respins pentru motive absolute (art. 7); un nume „care descrie produsul" e greu de înregistrat.
• Ignorarea Brexitului — marca UE nu mai acoperă Regatul Unit; pentru UK e nevoie de o marcă separată la UKIPO.
• Uitarea reînnoirii — termenul de 10 ani se scapă ușor; setează un memento sau folosește un mandatar care monitorizează.

Ce faci dacă primești o opoziție sau un refuz

• La refuz pe motive absolute sau la opoziție, ai termene stricte pentru a răspunde; poți limita lista de produse, negocia un acord de coexistență ori ataca decizia la camerele de recurs (taxă 720 EUR).
• Dacă marca UE „cade" din cauza unui obstacol național, ia în calcul transformarea în mărci naționale (art. 139), pentru a păstra data inițială de depunere.

Unde te judeci: instanțele pentru mărci UE din România

Litigiile privind o marcă UE nu se judecă la EUIPO, ci în fața instanțelor naționale desemnate pentru mărcile UE (art. 123 EUTMR). În România, acestea sunt:

• Tribunalul București — instanță de prim grad (fond);
• Curtea de Apel București — instanță de al doilea grad (apel).

Aceste instanțe au competență exclusivă pentru acțiunile în contrafacere a mărcii UE, pentru acțiunile în constatarea inexistenței contrafacerii și pentru cererile reconvenționale de decădere sau nulitate invocate de pârât (art. 124–128). Spre deosebire de contestațiile administrative împotriva deciziilor OSIM la marca națională (soluționate tot de Tribunalul București, apoi Curtea de Apel București, dar pe cale de contestație), aici este vorba de un proces civil de contrafacere.

Avantajul-cheie al caracterului unitar: o instanță pentru mărci UE poate dispune interdicții (măsuri de încetare) cu efect pe întreg teritoriul Uniunii (art. 130–131), nu doar în România. Un titular din România poate astfel obține, printr-o singură hotărâre, oprirea folosirii semnului contrafăcut în toate statele membre.

Sursa: Lista instanțelor pentru mărci UE — 2020/C 327/06; Regulamentul (UE) 2017/1001, art. 123–131 (accesat 2026-09-06)

Oprirea contrafacerilor la frontieră (intervenția vamală)

Împotriva importurilor de produse contrafăcute, titularul unei mărci UE poate cere autorităților vamale să rețină mărfurile la frontieră, în temeiul Regulamentului (UE) nr. 608/2013 privind respectarea drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale (formulare stabilite prin Regulamentul de aplicare (UE) nr. 1352/2013).

Cum funcționează, practic:

1. Titularul depune o cerere de intervenție („Application for Action" / AFA) la Autoritatea Vamală Română — la Direcția Generală a Vămilor pentru o cerere la nivelul Uniunii (mai multe state membre) sau la direcția regională vamală competentă pentru cererea națională. Formularul este gratuit și disponibil pe site-ul autorității.
2. Cererea este valabilă (de regulă) până la un an, cu posibilitatea de prelungire.
3. Când vama identifică mărfuri suspecte, le reține și notifică titularul și declarantul/deținătorul. Titularul confirmă contrafacerea și poate iniția distrugerea mărfurilor (procedura standard, cu acordul deținătorului, sau procedura simplificată când deținătorul nu se opune — art. 23 din Regulament); pentru colete mici există o procedură dedicată (art. 26).

Sursa: Regulamentul (UE) 608/2013; Autoritatea Vamală Română — protejarea DPI (accesat 2026-09-06)

Marca UE într-o afacere online / e-commerce

Pentru un magazin online, folosirea mărcii ridică probleme specifice, clarificate de CJUE:

• Publicitate prin cuvinte-cheie (Google Ads). Un concurent care rezervă drept cuvânt-cheie un semn identic cu marca ta poate săvârși contrafacere dacă anunțul nu permite utilizatorului mediu să identifice originea produselor (C-236/08, Google France); pentru mărcile de renume, folosirea ca și cuvânt-cheie poate profita necuvenit de renume (C-323/09, Interflora).
• Marketplace-uri. Operatorul unui marketplace hibrid (care vinde și produse proprii) poate fi considerat că folosește el însuși semnul contrafăcut al unui terț, dacă utilizatorul percepe o legătură între platformă și produs — anunțuri uniforme, stocare și expediere de către platformă (C-148/21 și C-184/21, Louboutin/Amazon, 2022).
• Răspunderea platformelor. Dincolo de contrafacere, platformele au obligații de tip „notificare-și-acțiune" în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2065 (DSA); un titular poate cere retragerea anunțurilor ilicite.
• Accesibilitate teritorială. Un site accesibil din toate statele UE poate constitui „folosire în UE", dar simpla accesibilitate nu echivalează automat cu o folosire îndreptată către publicul dintr-un stat — contează dacă oferta vizează efectiv consumatorii din UE.

Sursa: CJUE C-236/08; C-323/09; C-148/21 (accesat 2026-09-06)

Marca UE față de firma ONRC și numele de domeniu

O afacere din România folosește adesea mai multe semne distinctive: marca, denumirea comercială/firma înregistrată la ONRC și numele de domeniu (inclusiv .eu). Relația cu marca UE:

• Ca drept anterior în opoziție/anulare. Un semn folosit anterior în comerț (firmă, denumire comercială, uneori un nume de domeniu) cu o întindere care depășește sfera locală poate fonda o opoziție ori o cerere de anulare împotriva unei mărci UE ulterioare (art. 8 alin. (4) EUTMR), dacă dreptul respectiv, potrivit legii aplicabile, permite interzicerea mărcii. Simpla existență a unei firme la ONRC nu este suficientă — trebuie probate folosirea efectivă și amploarea supralocală.
• Invers. Marca UE nu împiedică direct înregistrarea unei firme identice la ONRC (ONRC verifică disponibilitatea firmei, nu registrul de mărci). Titularul mărcii UE poate însă acționa ulterior în contrafacere (art. 9) dacă firma este folosită în comerț ca semn pentru produse/servicii identice/similare, într-un mod care aduce atingere funcției mărcii. Recomandarea practică: verifică ONRC și registrele de domenii înainte de depunere și, invers, monitorizează folosirea firmelor care ți-ar putea încălca marca.

Sursa: Regulamentul (UE) 2017/1001, art. 8(4) și 9 (accesat 2026-09-06)

Legislație europeană

Marca UE este ea însăși o creație a dreptului Uniunii — Regulamentul (UE) 2017/1001 (EUTMR), tratat în secțiunile privind cadrul legal și explicația detaliată, se aplică direct, fără transpunere. Această secțiune completează tabloul cu piesa care privește mărcile naționale (armonizate prin directivă), cu transpunerea în dreptul român și cu jurisprudența CJUE care a fixat noțiunile-cheie ale sistemului.

Directive și regulamente aplicabile

Pe lângă EUTMR (marca UE unitară) și regulamentele sale de aplicare — Regulamentul delegat (UE) 2018/625 și Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/626 —, dreptul mărcilor naționale este armonizat printr-o directivă distinctă:

Directiva (UE) 2015/2436 a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2015 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la mărci (reformare) — armonizează dreptul substanțial și procedural al mărcilor naționale, aliniindu-l la sistemul mărcii UE. Reformează (înlocuiește) Directiva 2008/95/CE. Sursa: Directiva (UE) 2015/2436, CELEX 32015L2436 (accesat 2026-09-05)

Directiva trebuia transpusă de statele membre până la 14 ianuarie 2019 și a introdus, printre altele:

• Renunțarea la cerința reprezentării grafice — poate constitui marcă orice semn reprezentabil în registru într-o manieră clară și precisă (art. 3), inclusiv sunete, culori sau forme tridimensionale;
• Motive de refuz și de nulitate armonizate — inclusiv protecția denumirilor de origine, a termenilor tradiționali pentru vinuri, a specialităților tradiționale garantate și a denumirilor de soiuri de plante (art. 4–5);
• Proceduri administrative eficiente de decădere și de nulitate la oficiile naționale (art. 45), pentru a nu obliga părțile să meargă direct în instanță;
• Consolidarea drepturilor titularului, inclusiv posibilitatea de a bloca mărfurile contrafăcute aflate în tranzit.

Distincția este esențială: Regulamentul 2017/1001 creează marca UE (un titlu unitar, la EUIPO), în timp ce Directiva 2015/2436 doar armonizează mărcile naționale (în România, marca administrată de OSIM). Cele două sisteme rămân paralele, dar substanțial apropiate.

Transpunerea în dreptul român

Directiva (UE) 2015/2436 a fost transpusă în România prin Legea nr. 112/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.

Legea nr. 112 din 8 iulie 2020 — publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 603 din 9 iulie 2020, în vigoare de la 13 iulie 2020; transpune Directiva (UE) 2015/2436. Sursa: Portal Legislativ — Legea nr. 112/2020 (accesat 2026-09-05)

Transpunerea a fost tardivă: la 2 iulie 2020, Comisia Europeană semnala că România era singurul stat membru care nu implementase directiva (termenul fiind 14 ianuarie 2019), pe fondul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) cu risc de sesizare a CJUE și de sancțiuni financiare.

Principalele modificări aduse Legii nr. 84/1998:

• Redefinirea mărcii — s-a renunțat la condiția reprezentării grafice; poate fi marcă orice semn (cuvinte, nume, desene, litere, cifre, culori, forma produsului/ambalajului, sunete) apt să distingă produse sau servicii;
• Aliniere terminologică — sintagma „marcă comunitară" a fost înlocuită cu „marcă a Uniunii Europene", iar „Regulamentul privind marca comunitară" cu „Regulamentul privind marca Uniunii Europene";
• Definiții noi — marcă colectivă, marcă de certificare, titular, mandatar autorizat;
• Modificări procedurale — hotărârea comisiei de contestații OSIM se comunică în 3 luni și poate fi atacată cu contestație la Tribunalul București în 30 de zile, hotărârea acestuia fiind supusă numai apelului la Curtea de Apel București; s-au introdus termene relativ scurte pentru diverse formalități.

Comparație utilă cu regimul mărcii naționale: vezi Legea nr. 84/1998, administrată de OSIM.

Jurisprudență CJUE

Curtea de Justiție a UE a clarificat noțiuni pe care le regăsim și în procedurile EUIPO (utilizare efectivă, rea-credință, întindere teritorială):

Cauza C-40/01, Ansul BV c. Ajax Brandbeveiliging BV (11 martie 2003) — definește „utilizarea efectivă" (serioasă) a mărcii: o exploatare comercială reală, conformă funcției esențiale de garantare a originii, nu o folosire simbolică menită doar să conserve dreptul. Sursa: CJUE, C-40/01 (accesat 2026-09-05)

Cauza C-149/11, Leno Merken BV c. Hagelkruis Beheer BV (ONEL, 19 decembrie 2012) — utilizarea efectivă a unei mărci UE se apreciază făcând abstracție de frontierele statelor membre; utilizarea într-un singur stat membru poate fi suficientă, în funcție de împrejurări (fără o regulă rigidă „un stat = destul"). Sursa: CJUE, C-149/11 (accesat 2026-09-05)

Cauza C-529/07, Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli AG c. Franz Hauswirth GmbH (Goldhase, 11 iunie 2009) — stabilește criteriile relei-credințe la momentul depunerii cererii (în speță, o marcă tridimensională — iepurele de Paști din ciocolată). Sursa: CJUE, C-529/07 (accesat 2026-09-05)

Cauza C-371/18, Sky plc ș.a. c. SkyKick UK Ltd (29 ianuarie 2020) — o listă de produse/servicii excesiv de largă, combinată cu lipsa intenției de a utiliza marca, poate constitui rea-credință și poate atrage nulitatea (parțială) a înregistrării. Sursa: CJUE, C-371/18 (accesat 2026-09-05)

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Două trasee aliniate, dar independente. După Legea nr. 112/2020, marca națională (OSIM) și marca UE (EUIPO) urmează reguli substanțial similare privind definiția semnului, motivele de refuz/nulitate și decăderea; alegerea între ele ține de întinderea geografică și de buget, nu de diferențe conceptuale majore.
• Utilizarea efectivă contează transfrontalier. Din C-149/11 (Leno Merken): pentru o marcă UE, folosirea concentrată într-un singur stat poate salva marca de la decădere, dar strategia trebuie evaluată de la caz la caz — nu există garanția că „un singur stat" este mereu suficient.
• Atenție la listele de clase prea largi. Din C-371/18 (Sky/SkyKick): depunerea pe liste foarte extinse „de siguranță", fără intenție reală de utilizare, expune marca la contestații pe motiv de rea-credință. Recomandarea practică: liste de produse/servicii proporționate cu activitatea reală.
• Evoluții. Cadrul legislativ UE este stabil (pachetul din 2015–2017), dar aplicarea lui continuă să se rafineze pe cale jurisprudențială și prin practica EUIPO — „stabil" nu înseamnă „încremenit". După Sky/SkyKick (C-371/18, 2020), CJUE și camerele de recurs EUIPO au consolidat controlul relei-credințe la listele de produse excesiv de largi (cu nulitate de regulă parțială, limitată la produsele afectate) și cerința de claritate/precizie a listei, iar linia Leno Merken privind utilizarea efectivă transfrontalieră rămâne aplicată de la caz la caz. În paralel, folosirea online a fost clarificată prin Google France (C-236/08), Interflora (C-323/09) și Louboutin/Amazon (C-148/21, 2022) — vezi secțiunea „Aspecte practice". EUIPO actualizează periodic Guidelines de examinare și instrumentele (TMview, HDB); pentru mărfuri în tranzit și combaterea contrafacerii, drepturile titularilor au fost consolidate atât prin Directiva 2015/2436, cât și prin EUTMR. Concluzie pentru cititor: verifică întotdeauna versiunea în vigoare a orientărilor EUIPO și jurisprudența recentă înainte de a lua o decizie strategică.

Întrebări frecvente

1. Marca UE îmi protejează numele și în afara Uniunii Europene? Nu. Marca UE acoperă doar cele 27 de state membre. Pentru state din afara UE (Marea Britanie, SUA, Elveția etc.) ai nevoie de mărci naționale separate sau de o înregistrare prin Sistemul de la Madrid.

2. Cât costă minim o marcă UE? Taxa oficială minimă este de 850 EUR (depunere electronică, o singură clasă de produse/servicii), conform Anexei I la Regulamentul (UE) 2017/1001. Fiecare clasă în plus adaugă 50 EUR (a doua) sau 150 EUR (de la a treia).

3. Cât durează protecția? 10 ani de la data depunerii (art. 52), cu posibilitatea de reînnoire nelimitată, din 10 în 10 ani (art. 53).

4. Ce se întâmplă dacă cineva se opune cererii mele? Titularii de drepturi anterioare pot depune opoziție în 3 luni de la publicare (art. 46). Poți răspunde, limita lista de produse, negocia un acord de coexistență sau, dacă pierzi, ataca decizia la camerele de recurs.

5. Trebuie să folosesc efectiv marca? Da. Dacă nu o folosești efectiv în UE timp de 5 ani, marca poate fi decăzută (art. 58) și devine vulnerabilă în litigii. Păstrează dovezi de utilizare.

6. E mai bine o marcă UE sau una națională la OSIM? Depinde de piață. Pentru afaceri care vând în mai multe state UE, marca UE e mai eficientă (o taxă pentru 27 de state). Pentru activitate strict locală în România, marca națională OSIM (Legea nr. 84/1998) e mai ieftină.

7. Ce se întâmplă dacă marca UE îmi este respinsă? Poți cere transformarea (conversia) în cereri de marcă națională în statele unde nu există obstacol (art. 139), păstrând data inițială de depunere.

8. La ce instanță dau în judecată pe cel care îmi contraface marca UE? La instanțele desemnate pentru mărcile UE din România: Tribunalul București (fond) și Curtea de Apel București (apel), conform art. 123 EUTMR. Aceste instanțe pot dispune interdicții cu efect pe întreg teritoriul UE (art. 130–131).

9. Cum opresc importul de produse contrafăcute la vamă? Depui o cerere de intervenție la Autoritatea Vamală Română (Direcția Generală a Vămilor sau direcția regională vamală), în temeiul Regulamentului (UE) nr. 608/2013. Vama reține mărfurile suspecte și, cu confirmarea ta, se poate ajunge la distrugerea lor.

10. Marca de renume îmi dă o protecție mai largă? Da. O marcă de renume este protejată chiar și față de produse/servicii neasemănătoare (art. 8 alin. (5) și art. 9 alin. (2) lit. c), când un terț ar profita necuvenit de renume ori i-ar aduce atingere. Renumele trebuie dovedit de titular.

11. Ce marcă UE aleg pentru o asociație sau un organism de certificare? Pentru o asociație există marca UE colectivă (art. 74–82), iar pentru certificarea unor caracteristici marca UE de certificare (art. 83–93). Ambele necesită un regulament de utilizare și au o taxă de bază mai mare (1.500 EUR electronic).

Practică și opinii

Practica de proprietate industrială subliniază că cel mai mare risc al mărcii UE decurge tocmai din avantajul ei — caracterul unitar. Un singur drept anterior într-un stat membru poate bloca protecția pe întreg teritoriul Uniunii, motiv pentru care cercetarea de anterioritate și strategia de depunere sunt decisive.

⚠️ Orientare practică — EUIPO (ghidurile oficiale privind examinarea) EUIPO recomandă utilizarea instrumentelor gratuite TMview și eSearch plus pentru cercetarea mărcilor anterioare înainte de depunere, precum și a bazei armonizate de termeni (HDB / TMclass) pentru a redacta o listă de produse și servicii acceptată fără obiecții, reducând riscul de întârzieri. Sursa: EUIPO — Trade marks (accesat 2026-09-05)

⚠️ De reținut (opinie de practică) — după retragerea Regatului Unit din UE, mărcile UE nu mai produc efecte în UK. Titularii care doresc protecție în Regatul Unit trebuie să dețină o marcă separată la UKIPO; drepturile „clonate" au fost create automat doar pentru mărcile UE deja înregistrate la finalul perioadei de tranziție (31 decembrie 2020), nu și pentru cele depuse ulterior. Verifică situația concretă înainte de a te baza pe o marcă UE pentru piața britanică.

⚠️ Sprijin financiar pentru IMM-uri — Comisia Europeană și EUIPO au derulat, prin Fondul pentru IMM-uri (SME Fund), scheme de rambursare parțială a taxelor de înregistrare a mărcilor și desenelor pentru întreprinderile mici și mijlocii. Disponibilitatea și cotele variază de la an la an — verifică apelul în vigoare pe portalul EUIPO înainte de depunere, întrucât poate reduce semnificativ costul. Sursa: EUIPO — SME Fund (accesat 2026-09-05)

Referințe

1. Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (text codificat) — versiune consolidată la 01/12/2025. CELEX: 32017R1001. eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-05).
2. Regulamentul delegat (UE) 2018/625 al Comisiei de completare a Regulamentului (UE) 2017/1001. CELEX: 32018R0625. eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-05).
3. Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2018/626 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1001. CELEX: 32018R0626. eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-05).
4. EUIPO — Fees and payments (taxe, Anexa I la Regulamentul 2017/1001). euipo.europa.eu (accesat 2026-09-05).
5. EUIPO — Trade marks (ghiduri, TMview, eSearch plus, TMclass). euipo.europa.eu (accesat 2026-09-05).
6. EUIPO — SME Fund (sprijin financiar pentru IMM-uri). euipo.europa.eu (accesat 2026-09-05).
7. Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice (republicată) — marca națională, administrată de OSIM. legislatie.just.ro (accesat 2026-09-05).
8. Lista instanțelor pentru mărci UE și desene comunitare conform art. 123(3) din Regulamentul (UE) 2017/1001 — 2020/C 327/06 (România: Tribunalul București / Curtea de Apel București). CELEX: 52020XC1005(01). eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-06).
9. Regulamentul (UE) nr. 608/2013 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală de către autoritățile vamale. CELEX: 32013R0608. eur-lex.europa.eu (accesat 2026-09-06).
10. Autoritatea Vamală Română — protejarea drepturilor de proprietate intelectuală (reglementări și formular cerere de intervenție). customs.ro (accesat 2026-09-06).
11. CJUE — folosirea online: C-236/08 Google France; C-323/09 Interflora; C-148/21 și C-184/21 Louboutin/Amazon (2022). eur-lex.europa.eu (C-148/21) (accesat 2026-09-06).
12. CJUE — marca de renume: C-375/97 General Motors/Chevy; C-301/07 PAGO International. curia.europa.eu (C-301/07) (accesat 2026-09-06).