Registrul Fiscal — Obligații și Sancțiuni

Registrul de evidență fiscală este documentul în care contribuabilul consemnează veniturile, cheltuielile și deducerile care fac trecerea de la rezultatul contabil la baza impozabilă. Obligația este prevăzută de Codul fiscal: art. 19 alin. (5) pentru plătitorii de impozit pe profit și art. 68 alin. (8) pentru PFA în sistem real. Neprezentarea la control se sancționează cu amendă de până la 27.000 lei (art. 336 Cod procedură fiscală).

Pe scurt

Registrul de evidență fiscală este documentul în care contribuabilul consemnează elementele care stau la baza calculului impozitului — venituri, cheltuieli, deduceri și ajustări fiscale — pentru a face legătura dintre datele din contabilitate și declarația fiscală. Obligația este prevăzută de Codul fiscal (Legea nr. 227/2015): la art. 19 alin. (5) pentru firmele plătitoare de impozit pe profit și la art. 68 alin. (8) pentru persoanele fizice cu venituri din activități independente impozitate în sistem real (PFA). Registrul poate fi ținut pe hârtie sau electronic, iar neprezentarea lui la un control se sancționează contravențional, potrivit art. 336 din Codul de procedură fiscală, cu amendă de până la 27.000 lei.

Cadrul legal

Registrul de evidență fiscală nu este un simplu registru contabil, ci un document fiscal distinct, reglementat de Codul fiscal și de normele sale de aplicare. Există două forme ale acestuia, în funcție de tipul de contribuabil.

1. Registrul de evidență fiscală al plătitorilor de impozit pe profit

Obligația este instituită de art. 19 alin. (5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal:

Art. 19 alin. (5) Cod fiscal — Contribuabilii au obligația de a ține un registru de evidență fiscală în care se înscriu veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile, veniturile neimpozabile (art. 23), deducerile fiscale, elementele similare veniturilor și cheltuielilor, cheltuielile nedeductibile (art. 25), precum și orice altă informație cuprinsă în declarația fiscală, obținută prin prelucrarea datelor din contabilitate. Sursa: Codul fiscal, Legea 227/2015 (accesat 2026-08-07)

Modul concret de completare este detaliat de Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1/2016 (în aplicarea art. 19): veniturile și cheltuielile se evidențiază pe natură economică, totalizate pe trimestru și/sau an fiscal. Ținerea registrului în format electronic nu necesită aprobarea organului fiscal, cu respectarea Legii contabilității nr. 82/1991 privind prelucrarea automată a datelor.

Sursa: HG nr. 1/2016 — Norme metodologice Cod fiscal (ANAF) (accesat 2026-08-07)

2. Registrul de evidență fiscală pentru persoanele fizice (PFA, activități independente)

Pentru persoanele fizice cu venituri din activități independente al căror venit net se stabilește în sistem real (pe baza contabilității), obligația rezultă din art. 68 alin. (8) din Codul fiscal, iar modelul și conținutul sunt aprobate prin Ordinul ANAF/MFP nr. 3254/2017 (publicat în M. Of. nr. 10 din 5 ianuarie 2018), emis în temeiul art. 68 alin. (8) și (9).

Art. 68 alin. (8) Cod fiscal — Contribuabilii pentru care venitul net anual se determină în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, au obligația să completeze Registrul de evidență fiscală. Sursa: Codul fiscal, Legea 227/2015 · OMFP 3254/2017 (ANAF) (accesat 2026-08-07)

3. Sancțiuni — Codul de procedură fiscală

Neprezentarea registrelor și evidențelor la solicitarea organului fiscal constituie contravenție, potrivit art. 336 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală:

Art. 336 alin. (1) lit. c) Cod procedură fiscală — Constituie contravenție nerespectarea obligației de a pune la dispoziția organului fiscal registre, evidențe, documente de afaceri și orice alte înscrisuri la locul indicat de organul fiscal.

Art. 336 alin. (2) lit. a) — Amendă de la 25.000 lei la 27.000 lei pentru contribuabilii mijlocii și mari, respectiv 6.000 lei la 8.000 lei pentru celelalte persoane fizice și juridice. Sursa: Codul de procedură fiscală, Legea 207/2015 (accesat 2026-08-07)

Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii dacă plătește pe loc sau în 48 de ore de la comunicarea procesului-verbal (art. 338 alin. (3)).

4. Neîntocmire vs. simplă neprezentare — două situații distincte

Textul art. 336 alin. (1) lit. c) sancționează neprezentarea registrelor și evidențelor la cererea organului fiscal. Trebuie totuși distinse două fapte:

• Registrul există, dar nu este pus la dispoziție la control → se încadrează direct la art. 336 alin. (1) lit. c) (amenda de mai sus).
• Registrul nu a fost întocmit deloc / nu a fost completat → nu există un text contravențional-tip distinct, expres pentru registrul de evidență fiscală; în practică lipsa totală este tratată tot ca imposibilitate de a-l pune la dispoziție (lit. c). Neconducerea evidenței contabile propriu-zise se sancționează separat, prin art. 41–42 din Legea contabilității nr. 82/1991.

⚠️ Nuanță de încadrare — Diferența majoră între cele două situații nu este cuantumul amenzii (adesea același temei, lit. c), ci consecința de fond: când registrul lipsește cu totul, organul fiscal poate trece la estimarea bazei de impozitare.

5. Estimarea bazei impozabile în lipsa registrului

Când registrul lipsește și situația fiscală reală nu poate fi determinată, organul fiscal stabilește baza de impozitare prin estimare, în temeiul art. 106 din Codul de procedură fiscală. Estimarea folosește toate datele și documentele relevante și reține elementele cele mai apropiate de situația de fapt fiscală. Esențial: sarcina probei deducerilor și cheltuielilor revine contribuabilului — art. 73 alin. (1) Cod procedură fiscală îl obligă să dovedească actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale. Fără registru, contribuabilul pierde principalul mijloc de a justifica deductibilitățile, iar baza poate fi reconstituită în defavoarea sa.

Sursă: art. 106 și art. 73 Codul de procedură fiscală, Legea 207/2015 (accesat 2026-08-07)

Explicație detaliată

De ce există registrul de evidență fiscală

Contabilitatea și fiscalitatea nu coincid. Profitul contabil (diferența dintre venituri și cheltuieli din evidența contabilă) nu este același lucru cu profitul impozabil (rezultatul fiscal pe baza căruia se calculează impozitul). Între cele două se interpun o serie de ajustări: unele venituri sunt neimpozabile, unele cheltuieli sunt nedeductibile sau deductibile limitat, apar deduceri fiscale și „elemente similare”.

Registrul de evidență fiscală este exact locul unde se documentează acest drum — de la rezultatul contabil la rezultatul fiscal. El nu înlocuiește contabilitatea, ci o „traduce” în limbaj fiscal, astfel încât un inspector să poată reconstitui cum s-a ajuns la suma din declarația de impozit.

Ce se înscrie în registru (impozit pe profit)

Potrivit art. 19 alin. (5) Cod fiscal și Normelor din HG 1/2016, registrul cuprinde:

• veniturile și cheltuielile înregistrate conform reglementărilor contabile;
• veniturile neimpozabile (art. 23 Cod fiscal — de exemplu dividende primite de la o persoană juridică română);
• deducerile fiscale (de exemplu rezerva legală, amortizarea fiscală, deducerile pentru cercetare-dezvoltare);
• elementele similare veniturilor și cheltuielilor (sume care, deși nu apar ca venituri/cheltuieli contabile, influențează rezultatul fiscal);
• cheltuielile nedeductibile (art. 25 Cod fiscal — de exemplu cheltuieli fără documente justificative, anumite cheltuieli de protocol peste limită, penalități către stat);
• orice informație din declarația fiscală obținută prin prelucrarea datelor contabile.

Evidențierea se face pe natură economică, cu totalizare trimestrială și/sau anuală, pentru a corespunde declarațiilor de impozit pe profit (Declarația 100 pentru plățile anticipate/trimestriale și Declarația 101 pentru impozitul anual).

Deduceri specifice și „elemente similare veniturilor și cheltuielilor" — exemple concrete

„Elementele similare" sunt sume care nu apar ca venituri sau cheltuieli în contul de profit și pierdere, dar influențează rezultatul fiscal, plus corecțiile dintre regulile contabile și cele fiscale. Ele se urmăresc distinct în registru:

• Elemente similare veniturilor: rezerve anterior deductibile care se reduc sau se anulează (devin impozabile la utilizare/diminuare), diferențele favorabile din reevaluarea imobilizărilor care devin impozabile, câștiguri înregistrate direct în capitalurile proprii.
• Elemente similare cheltuielilor: valoarea rămasă neamortizată a mijloacelor fixe cedate/casate, diferențele nefavorabile din reevaluare, unele cheltuieli înregistrate direct pe capitaluri.
• Rezerva legală (art. 26 Cod fiscal): deductibilă în limita a 5% din profitul contabil (ajustat cu veniturile neimpozabile și cheltuielile aferente), până când rezerva atinge 1/5 (20%) din capitalul social subscris și vărsat.
• Amortizarea fiscală (art. 28 Cod fiscal) vs. amortizarea contabilă: cele două se calculează după reguli diferite (duratele din Catalogul mijloacelor fixe, respectiv politica contabilă a firmei). Diferența dintre ele — de exemplu o amortizare fiscală accelerată mai mare decât cea contabilă — este o deducere/ajustare care se reflectă în registru, nu în contabilitatea curentă.

Surse: art. 19 alin. (5), art. 26 și art. 28 Codul fiscal; Norme HG nr. 1/2016 (accesat 2026-08-07)

Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) și impozitele suplimentare

Din 2024, Legea nr. 296/2023 a introdus mecanisme de impozitare minimă care nu înlocuiesc traseul rezultat contabil → rezultat fiscal, ci se suprapun ca prag minim ori ca impozit suplimentar:

• IMCA (art. 18¹ Cod fiscal) — pentru contribuabilii cu cifră de afaceri de peste 50 milioane euro în anul anterior: dacă impozitul pe profit calculat clasic este mai mic decât 1% × (VT − Vs − I − A), se datorează IMCA. Registrul rămâne indispensabil, întrucât determină atât impozitul pe profit „clasic" (termenul de comparație), cât și unele componente ale formulei (venituri scăzute, investiții, amortizare).
• Impozitul suplimentar pentru instituțiile de credit (art. 18² Cod fiscal) — impozit pe cifra de afaceri, datorat suplimentar față de impozitul pe profit.
• Impozitul suplimentar pentru companiile din petrol și gaze naturale (art. 18³ Cod fiscal, ICAS) — 0,5% din cifra de afaceri, cu excepțiile prevăzute.

Concluzie practică: registrul de evidență fiscală nu devine inutil din cauza acestor mecanisme — dimpotrivă, calculul rezultatului fiscal (documentat în registru) rămâne baza de comparație față de care se stabilește dacă se plătește impozitul minim.

Sursă: art. 18¹–18³ Codul fiscal, introduse prin Legea nr. 296/2023 (accesat 2026-08-07)

Ce se înscrie în registru (persoane fizice — PFA în sistem real)

La persoanele fizice cu venituri din activități independente în sistem real, registrul reglementat de OMFP 3254/2017 urmărește determinarea venitului net anual (venit brut minus cheltuieli deductibile), care se raportează prin Declarația unică. Reguli de reținut:

• venitul brut se înregistrează pe fiecare sursă, în cadrul fiecărei categorii de venit;
• TVA colectată nu este venit și nu se înscrie; simetric, TVA dedusă nu este cheltuială;
• contribuțiile sociale obligatorii (CAS, CASS) datorate de contribuabil nu se înregistrează ca și cheltuială în registru;
• cei impuși la normă de venit completează doar partea de venituri;
• în cazul unei asocieri fără personalitate juridică, obligația revine asociatului desemnat.

Forma și păstrarea registrului

Registrul poate fi ținut pe suport hârtie sau în format electronic. Pentru ambele forme, ținerea în format electronic nu necesită aprobare din partea organului fiscal. Registrul se păstrează la domiciliul fiscal / sediul contribuabilului și trebuie prezentat organelor de control la cerere.

Termenul de păstrare — regula aplicabilă acestui registru. Registrul de evidență fiscală nu este un registru contabil în sensul Legii nr. 82/1991, ci un document care fundamentează baza impozabilă; de aceea, termenul relevant pentru el este termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe fiscale — 5 ani (art. 110 din Codul de procedură fiscală), interval în care ANAF poate verifica și recalcula impozitul. În practică se recomandă păstrarea registrului împreună cu documentația contabilă justificativă: Legea contabilității nr. 82/1991 (art. 25) prevede pentru documentele justificative și registrele contabile un termen general de 10 ani, redus la 5 ani pentru o parte a documentelor prin modificările recente (situațiile financiare rămân la 10 ani). Regula sigură: păstrează registrul cel puțin 5 ani (termenul de prescripție), aliniat la documentele contabile pe care le susține.

Surse: art. 110 Codul de procedură fiscală; art. 25 Legea contabilității nr. 82/1991 (accesat 2026-08-07)

Delimitare: registru de evidență fiscală vs. registre contabile

Nu confundați registrul de evidență fiscală cu registrele contabile obligatorii — Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare — reglementate de Legea contabilității nr. 82/1991. Acestea din urmă privesc înregistrarea cronologică și sistematică a operațiunilor economice și au propriul regim sancționator (art. 41–42 din Legea 82/1991). Registrul de evidență fiscală are un scop diferit și îngust: calculul bazei impozabile.

Registrul și raportarea digitală (SAF-T, e-Factura, e-TVA)

O întrebare firească este dacă registrul de evidență fiscală mai are rost odată ce ANAF primește deja datele contabile detaliate prin raportările digitale. Răspunsul este da: registrul rămâne obligatoriu — niciuna dintre obligațiile digitale nu l-a abrogat, iar temeiul său (art. 19 și art. 68 Cod fiscal) este neatins.

Cele trei fluxuri digitale au scopuri diferite de cel al registrului:

Diferența esențială: SAF-T, e-Factura și e-TVA transmit tranzacții și date contabile brute; registrul de evidență fiscală documentează raționamentul fiscal — trecerea de la rezultatul contabil la cel impozabil (venituri neimpozabile, cheltuieli nedeductibile, deduceri, elemente similare). Nicio raportare digitală nu conține această „traducere" fiscală.

Practic, registrul rămâne util pe trei planuri: (1) susține completarea corectă a declarațiilor de impozit (D101, Declarația unică); (2) permite reconcilierea internă a datelor raportate digital; (3) constituie principalul mijloc de probă la un control, atunci când baza impozabilă este contestată. Astfel, registrul nu se suprapune cu SAF-T, ci îl completează.

Surse: art. 19 alin. (5), art. 68 alin. (8) Codul fiscal; art. 59¹ Codul de procedură fiscală; OUG nr. 120/2021 (RO e-Factura); OUG nr. 70/2024 (RO e-TVA) (accesat 2026-08-07)

Aspecte practice

Cine trebuie să țină registrul — pe scurt

Sediul permanent al nerezidentului. Un nerezident care desfășoară activitate în România printr-un sediu permanent (art. 8 Cod fiscal) este plătitor de impozit pe profit pentru activitatea atribuibilă acelui sediu și determină rezultatul fiscal conform art. 36. În consecință, are obligația de a ține registrul de evidență fiscală (art. 19 alin. (5)), în aceeași formă ca o societate rezidentă. Când nerezidentul are mai multe sedii permanente în România, unul dintre ele este sediul permanent desemnat (art. 37) care cumulează rezultatul fiscal; fiecare sediu ține însă propria evidență a operațiunilor.

Momente în care registrul devine critic

• Trecerea de la microîntreprindere la impozit pe profit. Odată ce firma depășește plafonul sau optează pentru impozit pe profit, apare obligația de la art. 19 alin. (5). Regula concretă de delimitare temporală (art. 52 Cod fiscal): microîntreprinderea care depășește în cursul anului plafonul de venituri — 100.000 euro în vigoare de la 1 ianuarie 2026 (conform OUG nr. 156/2024, care a modificat art. 47 alin. (1) lit. c) Cod fiscal; anterior 250.000 euro în 2025 și 500.000 euro în 2024) — sau condițiile de eligibilitate datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit limita, luând în calcul veniturile și cheltuielile realizate de la începutul acelui trimestru. Prin urmare, registrul de evidență fiscală se întocmește pentru perioada din trimestrul depășirii până la finalul anului; elementele aferente perioadei anterioare (cât firma a fost microîntreprindere) nu intră în rezultatul fiscal și nu se rectifică retroactiv. Este o greșeală frecventă să se ignore registrul în primul an de plătitor de impozit pe profit.
• Controlul fiscal (inspecția). Registrul este primul document prin care inspectorul verifică trecerea de la profitul contabil la cel fiscal. Lipsa lui îngreunează apărarea deductibilităților și poate atrage recalcularea bazei impozabile din oficiu.
• Închiderea anului fiscal. Pentru PFA, completarea trebuie făcută în anul curent pentru anul precedent, până la termenul Declarației unice (25 mai), astfel încât cifrele din registru să corespundă exact cu cele declarate.

Greșeli frecvente de evitat

• Să confunzi registrul fiscal cu jurnalul contabil. Sunt documente diferite, cu scopuri diferite.
• Să înregistrezi TVA (colectată sau dedusă) ca venit/cheltuială în registrul PFA — este greșit; TVA nu intră în calculul venitului net.
• Să treci contribuțiile sociale (CAS/CASS) drept cheltuială în registrul PFA — acestea nu se înregistrează ca și cheltuială în registru.
• Necorelarea registrului cu declarația. Venitul brut și cheltuielile deductibile totalizate în registru trebuie să corespundă cifrelor din Declarația unică (PFA), respectiv din D100/D101 (impozit pe profit).
• Să presupui că forma electronică cere aprobare — nu cere; poate fi ținut electronic direct.

Riscul financiar la neprezentare

Dacă la un control nu poți pune la dispoziție registrele și evidențele, amenda contravențională (art. 336 Cod procedură fiscală) ajunge la 6.000–8.000 lei pentru majoritatea PFA-urilor și firmelor mici, respectiv 25.000–27.000 lei pentru contribuabilii mijlocii și mari. Amenda se poate reduce la jumătate din minim dacă este achitată în 48 de ore. Dincolo de amendă, riscul real este estimarea bazei impozabile de către organul fiscal (art. 106 Cod procedură fiscală): în lipsa registrului, sarcina de a dovedi deducerile și cheltuielile îți revine ție (art. 73 Cod procedură fiscală), iar baza poate fi reconstituită în defavoarea ta.

Legislație europeană

Registrul de evidență fiscală, ca instrument, este o construcție pur națională — nu există o directivă sau un regulament UE care să impună acest registru anume. Impozitul pe profit direct nu este armonizat la nivelul Uniunii. Cu toate acestea, obligația din spatele registrului — de a ține o evidență suficient de detaliată care să permită controlul bazei impozabile — are un ecou direct în dreptul UE, mai ales în materie de TVA, iar regimul sancționator trebuie să respecte principiile europene.

Directive și regulamente aplicabile

Directiva 2006/112/CE (Directiva TVA), art. 242 — „Fiecare persoană impozabilă ține o contabilitate suficient de detaliată pentru a permite aplicarea TVA și controlul acesteia de către autoritățile fiscale." Sursa: Directiva 2006/112/CE, text consolidat (accesat 2026-08-07)

Aceeași directivă, la art. 273 primul paragraf, permite statelor membre „să impună alte obligații pe care le consideră necesare pentru a asigura colectarea în mod corect a TVA și pentru a preveni evaziunea". Acesta este temeiul de drept european care legitimează obligații naționale suplimentare de evidență — inclusiv cerințe de tip registru fiscal — atâta timp cât respectă egalitatea de tratament și proporționalitatea.

Directiva 2013/34/UE privind situațiile financiare anuale (care codifică fostele Directive 78/660/CEE și 83/349/CEE) armonizează „reglementările contabile" la care trimit expres art. 19 alin. (5) și art. 68 Cod fiscal. Sursa: Directiva 2013/34/UE (accesat 2026-08-07)

Transpunerea în dreptul român

• Obligația de contabilitate detaliată din art. 242 Directiva TVA este transpusă prin Legea contabilității nr. 82/1991 și reglementările contabile din OMFP nr. 1802/2014 (care implementează Directiva 2013/34/UE). Codul fiscal se sprijină pe aceste reglementări atunci când cere înregistrarea veniturilor și cheltuielilor „conform reglementărilor contabile".
• Registrul de evidență fiscală ca atare nu este cerut de UE: el reprezintă o obligație națională suplimentară, adoptată de România în marja lăsată de art. 273 Directiva TVA și de competența statelor în materie de impozit pe profit. Este, altfel spus, un exemplu de cerință națională care se adaugă minimului european, justificată de nevoia de a controla baza impozabilă.
• Regimul sancționator (amenda pentru neprezentarea registrelor — art. 336 Cod procedură fiscală) rămâne o competență națională, dar, în măsura în care privește operațiuni de TVA, trebuie aplicat cu respectarea proporționalității impuse de dreptul UE (a se vedea mai jos).

Jurisprudență CJUE

Cauza C-183/14, Salomie și Oltean (hotărârea din 9 iulie 2015 — cauză românească) — dreptul de deducere a TVA nu poate fi refuzat exclusiv pentru neîndeplinirea unor cerințe de formă (de ex. neînregistrarea în scopuri de TVA), dacă cerințele de fond sunt îndeplinite; înregistrarea și declararea sunt „cerințe de formă în scopul controlului". Suprataxele fiscale trebuie să respecte principiul proporționalității și să nu fie excesive față de gravitatea încălcării. Sursa: CJUE, C-183/14 (accesat 2026-08-07)

Cauza C-259/12, Rodopi-M 91 (hotărârea din 20 iunie 2013) — în lipsa armonizării UE a sancțiunilor, statele membre aleg sancțiunile (art. 242 și 273 Directiva TVA), însă amenda pentru neregularități de înregistrare sau declarare trebuie să fie proporțională; instanța națională apreciază gravitatea neregulii, termenul de remediere și eventuala fraudă. Sursa: CJUE, C-259/12 (accesat 2026-08-07)

Din aceste hotărâri rezultă o idee-cheie de fond: evidențele fiscale (inclusiv registrul de evidență fiscală) servesc controlului, iar viciile formale de ținere a lor nu pot, prin ele însele, să anuleze un drept material al contribuabilului (de ex. deducerea), deși pot atrage o sancțiune — cu condiția ca aceasta să fie proporțională.

Aspecte practice din perspectivă europeană

• Valabilitate transfrontalieră. Un operator dintr-un alt stat membru care desfășoară în România operațiuni impozabile este ținut de obligațiile române de evidență și de contabilitatea detaliată cerută în scop de TVA; registrul de evidență fiscală rămâne însă specific contribuabililor care determină rezultatul fiscal/venitul net în sistem real potrivit Codului fiscal român.
• Cooperare administrativă. Prin Directiva 2011/16/UE (DAC) privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, autoritățile fiscale ale statelor membre schimbă informații; evidențele și registrele contribuabilului pot deveni relevante în controale cu element transfrontalier.
• Proporționalitatea amenzilor. La aplicarea art. 336 Cod procedură fiscală în situații legate de TVA, jurisprudența CJUE (Salomie și Oltean, Rodopi-M 91) impune ca sancțiunea să fie proporțională cu gravitatea faptei — un reper util în contestarea unei amenzi vădit excesive.

Notă: registrul de evidență fiscală nu este armonizat la nivel UE; ancorarea europeană de mai sus privește obligația-suport de contabilitate/evidență în scop de TVA (art. 242 și 273 Directiva TVA) și limitele pe care dreptul UE le impune sancțiunilor fiscale.

Întrebări frecvente

1. Ce este, mai exact, registrul de evidență fiscală? Este documentul în care se consemnează elementele de calcul al impozitului — venituri, cheltuieli, venituri neimpozabile, deduceri, cheltuieli nedeductibile — pentru a face legătura dintre contabilitate și declarația fiscală. Nu înlocuiește contabilitatea, ci fundamentează baza impozabilă.

2. Cine este obligat să îl țină? Firmele plătitoare de impozit pe profit (art. 19 alin. (5) Cod fiscal) și persoanele fizice cu venituri din activități independente impozitate în sistem real, inclusiv PFA (art. 68 alin. (8) Cod fiscal + OMFP 3254/2017). Microîntreprinderile nu au obligația registrului de la art. 19 cât timp plătesc impozit pe venitul microîntreprinderii.

3. Poate fi ținut electronic? Da. Registrul poate fi ținut pe hârtie sau în format electronic, iar forma electronică nu necesită aprobarea organului fiscal, cu respectarea regulilor Legii contabilității nr. 82/1991 privind prelucrarea automată a datelor.

4. Până când trebuie completat, în cazul unui PFA? În anul curent, pentru întreaga activitate din anul precedent, până la data depunerii Declarației unice — în practică, nu mai târziu de 25 mai.

5. Se înregistrează TVA-ul în registru? Nu. La PFA, TVA colectată nu este venit și TVA dedusă nu este cheltuială, deci nu se înscriu. La fel, contribuțiile sociale obligatorii (CAS/CASS) nu se înregistrează ca și cheltuială în registru.

6. Ce amendă riscă cine nu îl prezintă la control? Potrivit art. 336 alin. (1) lit. c) și alin. (2) lit. a) din Codul de procedură fiscală, amenda este de 6.000–8.000 lei pentru majoritatea persoanelor fizice și juridice, respectiv 25.000–27.000 lei pentru contribuabilii mijlocii și mari, cu posibilitatea achitării a jumătate din minim în 48 de ore.

7. Registrul de evidență fiscală este același lucru cu Registrul-jurnal? Nu. Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare sunt registre contabile reglementate de Legea nr. 82/1991. Registrul de evidență fiscală are un scop diferit — calculul bazei impozabile.

8. Dacă transmit deja SAF-T și e-Factura, mai trebuie să țin registrul? Da. SAF-T (D406), RO e-Factura și RO e-TVA transmit date contabile și tranzacții, dar nu documentează trecerea de la rezultatul contabil la cel fiscal. Obligația registrului din art. 19 și art. 68 Cod fiscal nu a fost abrogată — registrul rămâne obligatoriu și folosește ca probă la control.

9. Cât timp trebuie păstrat registrul? Regula sigură este cel puțin 5 ani — termenul de prescripție a dreptului ANAF de a stabili creanțe fiscale (art. 110 Cod procedură fiscală). În practică se păstrează împreună cu documentele contabile justificative, pentru care Legea nr. 82/1991 prevede termene de 5, respectiv 10 ani.

10. Ce se întâmplă dacă nu am întocmit deloc registrul? Pe lângă amenda pentru neprezentare (art. 336 Cod procedură fiscală), riscul principal este că organul fiscal poate estima baza impozabilă (art. 106 Cod procedură fiscală), iar sarcina de a dovedi deducerile și cheltuielile îți revine ție (art. 73). Fără registru, această probă devine foarte dificilă.

11. Un sediu permanent al unei firme străine trebuie să țină registrul? Da. Sediul permanent al unui nerezident, fiind plătitor de impozit pe profit (art. 8 și art. 36–37 Cod fiscal), are obligația registrului de evidență fiscală de la art. 19 alin. (5), în aceeași formă ca o societate rezidentă.

Practică și opinii

Registrul de evidență fiscală este, în practica inspecțiilor fiscale, unul dintre primele documente cerute de inspectori, tocmai pentru că el arată „traducerea” profitului contabil în profit impozabil. În lipsa lui, contribuabilul pornește într-o poziție defensivă slabă, chiar dacă evidența contabilă este corectă.

⚠️ Opinie / interpretare de specialitate — surse de practică fiscală (avocatnet.ro, universuljuridic.ro) Sancțiunea contravențională pentru neprezentarea registrelor și evidențelor are ca rațiune asigurarea eficienței controlului fiscal: obligațiile de cooperare și de prezentare a înscrisurilor sunt instituite prin art. 10 și art. 64 din Codul de procedură fiscală, iar art. 336 alin. (1) lit. c) sancționează refuzul de a le pune la dispoziția organului fiscal. Sursa: Răspunderea contravențională la prezentarea de înscrisuri — JURIDICE.ro (accesat 2026-08-07)

⚠️ Recomandare practică — practicieni contabili (materiale ANAF de asistență a contribuabililor) Firmele care trec în cursul anului de la impozit pe venitul microîntreprinderii la impozit pe profit ar trebui să trateze cu seriozitate obligația de a întocmi registrul de evidență fiscală de la art. 19 Cod fiscal, întrucât în lipsa lui documentarea deducerilor și a cheltuielilor nedeductibile devine dificilă la un eventual control. Sursa: Registrul de evidență fiscală — material informativ ANAF (accesat 2026-08-07)

Notă de actualitate legislativă: Codul de procedură fiscală a suferit modificări succesive (inclusiv prin acte recente precum OG nr. 6/2026). Ceea ce este relevant pentru registrul de evidență fiscală: sancțiunea de la art. 336 alin. (1) lit. c) — neprezentarea registrelor și evidențelor — rămâne aplicabilă. Suspendarea vizează lit. a) (privind declarațiile de înregistrare fiscală), care nu privește registrul de evidență fiscală. ⚠️ Conținutul exact al modificărilor aduse de OG nr. 6/2026 nu a putut fi confirmat pe portalul oficial la data redactării; pentru încadrarea exactă a unei fapte concrete se recomandă verificarea formei în vigoare a textului pe portalul oficial legislatie.just.ro.

Referințe

1. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, art. 19 alin. (1) și (5) (rezultatul fiscal și registrul de evidență fiscală) și art. 68 alin. (8)–(9) (venitul net din activități independente în sistem real) — legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/171282 (accesat 2026-08-07).
2. HG nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal (norme în aplicarea art. 19 — conținutul și modul de completare a registrului), M. Of. nr. 22/13.01.2016, cu modificările ulterioare (inclusiv HG nr. 1393/2024) — static.anaf.ro — HG 1/2016 (Norme Cod fiscal) (accesat 2026-08-07).
3. Ordinul ANAF/MFP nr. 3254/2017 privind Registrul de evidență fiscală pentru persoanele fizice, contribuabili potrivit Titlului IV din Codul fiscal, M. Of. nr. 10/05.01.2018 — static.anaf.ro — OMFP 3254/2017 (accesat 2026-08-07).
4. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, art. 336 (contravenții) și art. 338 (constatare, aplicare, plata a jumătate din minimul amenzii) — legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170007 (accesat 2026-08-07); text consolidat de verificare: static.anaf.ro — Cod procedură fiscală.
5. Legea contabilității nr. 82/1991 (registrele contabile obligatorii — Registru-jurnal, Registru-inventar, Cartea mare; regim distinct de registrul de evidență fiscală).
6. Material informativ ANAF — Registrul de evidență fiscală — static.anaf.ro (material informativ) (accesat 2026-08-07).
7. Registru evidență fiscală PFA: cum se completează — avocatnet.ro, art. 47263 (accesat 2026-08-07).
8. Răspunderea contravențională în procedura prezentării de înscrisuri la cererea organului fiscal — juridice.ro/519234 (accesat 2026-08-07).
9. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal — art. 18¹–18³ (IMCA și impozite suplimentare, introduse prin Legea nr. 296/2023), art. 8 și art. 36–37 (sediu permanent), art. 52 (ieșirea din regimul de microîntreprindere), art. 26 (rezerva legală) și art. 28 (amortizarea fiscală) — legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/171282 (accesat 2026-08-07).
10. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală — art. 106 (estimarea bazei de impozitare), art. 73 (sarcina probei), art. 110 (prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale), art. 59¹ (SAF-T / Declarația D406) — legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/170007 (accesat 2026-08-07).
11. OUG nr. 120/2021 (RO e-Factura), cu modificările din OUG nr. 115/2023; OUG nr. 70/2024 (RO e-TVA — decontul precompletat D300) — acte privind raportarea digitală suplimentară față de registrul de evidență fiscală.
12. Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare (temeiul IMCA și al impozitelor suplimentare aplicabile din 2024).