Contractul de Concesiune — Tipuri, Obligații și Reziliere

Contractul de concesiune transmite unei persoane, în schimbul unei redevențe, dreptul și obligația de a exploata pe riscul său un bun, o lucrare sau un serviciu al unei autorități publice. Există trei tipuri, cu regimuri juridice distincte: concesiunea de bunuri proprietate publică (Codul administrativ), de lucrări și de servicii (Legea nr. 100/2016). Durata maximă este de 49 de ani pentru bunurile publice.

Pe scurt

Contractul de concesiune este contractul prin care o autoritate publică (concedent) transmite unei persoane (concesionar), pe o perioadă determinată și în schimbul unei redevențe, dreptul și obligația de a exploata un bun, o lucrare sau un serviciu, concesionarul acționând pe riscul și răspunderea sa. Există trei tipuri distincte, cu regimuri juridice diferite: concesiunea de bunuri proprietate publică (Codul administrativ), concesiunea de lucrări și concesiunea de servicii (Legea nr. 100/2016). Durata este limitată (maximum 49 de ani pentru bunuri publice), iar încetarea poate interveni prin ajungere la termen, denunțare unilaterală în interes public, reziliere pentru neîndeplinirea obligațiilor sau renunțare în caz de forță majoră.

Cadrul legal

Concesiunea nu este reglementată de un singur act normativ, ci de trei regimuri juridice distincte, în funcție de obiectul concesionat. Este esențial să identifici corect tipul, pentru că regulile de atribuire, durată și încetare diferă.

1. Concesiunea de bunuri proprietate publică — Codul administrativ

Regimul general (dreptul comun) se află astăzi în Codul administrativ (OUG nr. 57/2019), art. 302–331 — care a înlocuit vechea OUG nr. 54/2006, abrogată.

Art. 303 alin. (2) Cod administrativ — „Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este acel contract încheiat în formă scrisă prin care o autoritate publică, denumită concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar, care acționează pe riscul și răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun proprietate publică, în schimbul unei redevențe." Sursa: Codul administrativ, OUG 57/2019 (accesat 2026-07-04)

Concedent poate fi statul (prin ministere), județul (prin președintele consiliului județean) sau comuna/orașul/municipiul (prin primar) — art. 303 alin. (3)–(5).

2. Dreptul de concesiune ca drept real — Codul civil

La nivel de principiu, Codul civil (Legea nr. 287/2009), art. 866 și 871–873 califică dreptul de concesiune drept unul dintre drepturile reale corespunzătoare proprietății publice.

Art. 871 alin. (1) Cod civil — „Concesionarul are dreptul și, în același timp, obligația de exploatare a bunului, în schimbul unei redevențe și pentru o durată determinată, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și a contractului de concesiune." Sursa: Codul civil, Legea 287/2009 (accesat 2026-07-04)

Aceste texte au caracter de principiu și se completează cu legea specială (Codul administrativ). Fiind un drept corespunzător proprietății publice, dreptul de concesiune este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, iar concesionarul nu poate înstrăina și nici greva bunul — sub sancțiunea nulității absolute (art. 872 Cod civil).

3. Concesiunea de lucrări și concesiunea de servicii — Legea nr. 100/2016

Concesiunile de lucrări și de servicii urmează un regim propriu — Legea nr. 100/2016, care transpune Directiva 2014/23/UE. Elementul definitoriu este transferul riscului de operare către concesionar.

Art. 6 alin. (1) Legea 100/2016 — „Atribuirea unei concesiuni de lucrări sau de servicii implică întotdeauna transferul către concesionar a unei părți semnificative a riscului de operare de natură economică, în legătură cu exploatarea lucrărilor și/sau a serviciilor respective." Sursa: Legea 100/2016 (accesat 2026-07-04)

Codul administrativ prevede expres că regulile sale privind bunurile publice nu se aplică concesiunilor de lucrări și de servicii (art. 304 alin. 1). Remediile și căile de atac în acest domeniu sunt reglementate de Legea nr. 101/2016.

Explicație detaliată

Cele trei tipuri de concesiune — cum le deosebești

Criteriul decisiv la concesiunile de lucrări/servicii este cine suportă riscul economic. Dacă exploatarea nu îi garantează concesionarului recuperarea investiției în condiții normale de piață, contractul este o concesiune (Legea 100/2016), nu o achiziție publică (Legea 98/2016). La bunurile publice, esențial este că bunul rămâne în proprietate publică, iar concesionarul obține doar dreptul de exploatare, nu proprietatea.

Elementele esențiale ale contractului de concesiune de bunuri publice

• Obiectul — bunuri prevăzute de lege sau care, prin natura lor, pot fi exploatate pentru culegerea de fructe naturale, civile ori industriale și producte (art. 302 Cod administrativ).
• Durata — determinată, de maximum 49 de ani de la semnare, stabilită de concedent pe baza studiului de oportunitate; poate fi prelungită prin acord scris, fără ca durata însumată să depășească 49 de ani (art. 306).
• Redevența — prețul concesiunii; devine venit la bugetul de stat sau local. Modul de calcul ține cont de proporționalitatea cu beneficiile, de valoarea de piață a bunului și de durata concesiunii (art. 307).
• Riscul — concesionarul acționează pe riscul și răspunderea sa (art. 303 alin. 2).
• Forma — scrisă, sub sancțiunea nulității; predarea bunului se face prin proces-verbal (art. 322).

Procedura de atribuire (bunuri publice)

1. Inițierea — la inițiativa concedentului sau pe baza unei propuneri însușite de acesta; necesită un studiu de oportunitate (descrierea bunului, motivele economice/sociale/de mediu, nivelul minim al redevenței, durata, procedura) — art. 308–309.
2. Caietul de sarcini — include obligația de exploatare în regim de continuitate și permanență, interdicția subconcesionării, garanțiile și redevența minimă (art. 310).
3. Licitația — regula de bază este atribuirea prin licitație (art. 312), cu anunț publicat în Monitorul Oficial Partea a VI-a și în presă, cu cel puțin 20 de zile înainte de termenul de depunere; procedura se poate desfășura doar dacă există cel puțin două oferte valabile (art. 314).
4. Atribuirea directă — permisă doar ca excepție, în cazurile expres prevăzute de lege (art. 315).
5. Criteriile de atribuire — cel mai mare nivel al redevenței, capacitatea economico-financiară, protecția mediului, condițiile specifice și respectarea obligațiilor de mediu, sociale și de muncă (art. 318).

Subconcesionarea este, în principiu, interzisă (art. 305 alin. 1), cu excepțiile introduse prin Legea nr. 115/2024 (art. 315^1).

Obligațiile părților

Concesionarul (art. 325) trebuie să: exploateze bunul eficient, în regim de continuitate și permanență; depună garanția în cel mult 90 de zile de la semnare; plătească redevența la valoarea și termenele stabilite; iar la încetare să restituie bunul liber de orice sarcină, pe bază de proces-verbal.

Concedentul (art. 326) are dreptul să verifice respectarea clauzelor, dar este obligat să nu îl tulbure pe concesionar. Poate modifica unilateral partea reglementară a contractului din motive de interes național sau local, cu notificare prealabilă și cu o justă despăgubire dacă modificarea produce un prejudiciu (art. 326 alin. 6–8).

La încetare, contractul distinge (art. 324 alin. 5):

• bunurile de retur — revin gratuit, libere de sarcini, concedentului (bunul concesionat + investițiile impuse prin caietul de sarcini);
• bunurile proprii — rămân în proprietatea concesionarului.

Încetarea și rezilierea

Potrivit art. 327 alin. (1) Cod administrativ, contractul încetează prin:

• a) expirarea duratei;
• b) epuizarea bunurilor consumptibile;
• c) denunțare unilaterală de către concedent, când interesul național sau local o impune;
• d) reziliere de către concedent pentru nerespectarea obligațiilor de către concesionar, cu despăgubire în sarcina acestuia;
• e) reziliere de către concesionar pentru nerespectarea obligațiilor de către concedent;
• f) renunțare în cazul dispariției bunului prin forță majoră sau al imposibilității obiective de exploatare, fără despăgubire.

Rezilierea pentru culpă se dispune de tribunalul în raza căruia se află sediul concedentului (art. 327 alin. 4). Toate litigiile privind atribuirea, executarea, modificarea și încetarea contractului se soluționează potrivit legislației contenciosului administrativ (art. 330).

Aspecte practice

Înainte de a semna

• Identifică regimul corect. Un contract greșit calificat (achiziție în loc de concesiune, sau invers) poate fi anulat. Dacă exploatarea presupune și execuția de lucrări sau prestarea de servicii, concedentul are obligația să califice natura contractului potrivit legislației achizițiilor publice ori concesiunilor de lucrări/servicii (art. 309 alin. 4 Cod administrativ).
• Verifică înscrierea în cartea funciară. Pentru bunurile imobile proprietate publică, înscrierea în CF trebuie făcută anterior încheierii contractului; nerespectarea atrage nulitatea absolută a concesiunii (art. 305 alin. 2–3 Cod administrativ). Dreptul de concesiune se înscrie și el în CF.
• Citește caietul de sarcini integral, în special clauzele privind redevența, garanția, obligațiile de mediu și cauzele de încetare — acestea devin obligatorii prin contract.

Greșeli frecvente

• A confunda concesiunea cu închirierea sau vânzarea. Concesionarul obține doar dreptul de exploatare pe risc propriu, nu proprietatea; nu poate înstrăina și nici greva bunul (nulitate absolută — art. 872 Cod civil).
• A neglija caracterul de „drept și obligație". Exploatarea nu este o simplă facultate: neexploatarea bunului poate atrage rezilierea (art. 871 Cod civil; art. 327 Cod administrativ).
• A ignora termenul de constituire a garanției — 90 de zile de la semnare (art. 325 alin. 7).
• A conta pe subconcesionare. Ea este interzisă ca regulă (art. 305 alin. 1), cu excepții limitate.

La încetarea contractului

• Pregătește din timp procesul-verbal de restituire: bunurile de retur (inclusiv investițiile impuse prin caietul de sarcini) revin gratuit și libere de sarcini concedentului (art. 324 alin. 5, art. 325 alin. 11).
• Dacă încetarea are loc din alte cauze decât ajungerea la termen, forța majoră sau cazul fortuit, concesionarul rămâne obligat să asigure continuitatea exploatării până la preluarea bunului de către concedent (art. 325 alin. 12).
• Denunțarea unilaterală în interes public (art. 327 alin. 1 lit. c) nu este o „sancțiune", dar trebuie să respecte condițiile legale; verifică dreptul la despăgubire în raport cu clauzele contractuale.

Pentru concesiunile de lucrări și servicii (Legea 100/2016)

• Durata trebuie corelată cu recuperarea investiției: pentru concesiuni mai mari de 5 ani, durata maximă nu poate depăși timpul rezonabil necesar recuperării costurilor și obținerii unui profit rezonabil (art. 16 alin. 2).
• Contestațiile se soluționează potrivit Legii nr. 101/2016 (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sau instanța). Respectă termenele de contestare pentru a nu pierde dreptul la remediu.

Aspecte avansate și interdisciplinare

Această secțiune tratează problemele de graniță pe care le ridică concesiunea în interacțiunea cu alte ramuri de drept — ajutorul de stat, achizițiile publice, insolvența, dreptul fiscal — și clarifică chestiunile sensibile de despăgubire și de risc.

Redevența și ajutorul de stat (art. 107 TFUE)

Când redevența este stabilită sub valoarea de piață a bunului sau a serviciului, avantajul economic acordat concesionarului poate constitui ajutor de stat interzis (art. 107 alin. 1 TFUE). Consecințele sunt severe: obligația de notificare prealabilă a Comisiei Europene (art. 108 alin. 3 TFUE), interdicția punerii în aplicare până la autorizare (clauza de standstill) și, în caz de ajutor ilegal, recuperarea avantajului cu dobândă de la beneficiar.

Criteriul de evitare este testul operatorului privat în economia de piață (MEOP): dacă un vânzător/prestator privat rațional ar fi acceptat aceleași condiții, nu există avantaj. În practică, o procedură competitivă, transparentă, nediscriminatorie și necondiționată (licitație deschisă, cu publicitate adecvată) creează prezumția că redevența reflectă prețul pieței și exclude calificarea drept ajutor de stat. De aceea, stabilirea nivelului minim al redevenței în studiul de oportunitate (art. 307–308 Cod administrativ) trebuie fundamentată pe valoarea de piață, nu pe considerente politice.

Prelungirea, subconcesionarea și modificarea contractului

Prelungirea prin acord scris (art. 306 Cod administrativ) nu este o simplă opțiune liberă: ea intră în tensiune cu obligația de atribuire prin licitație (art. 312) și cu principiile de transparență și egalitate consacrate de CJUE. O prelungire care depășește ceea ce a fost prevăzut în contractul inițial riscă să fie recalificată drept atribuire directă nelegală sau modificare substanțială (doctrina pressetext a CJUE), sancționabilă cu anularea. Prelungirea este sigură doar dacă a fost prevăzută clar, împreună cu condițiile ei, în documentația inițială de atribuire.

Subconcesionarea rămâne interzisă ca regulă (art. 305 alin. 1 Cod administrativ), însă Legea nr. 115/2024 a introdus art. 315^1, care o permite ca excepție, în condiții stricte: aprobarea prealabilă a concedentului, în limitele stabilite prin caietul de sarcini, iar concesionarul principal rămâne integral răspunzător față de concedent pentru executarea contractului.

⚠️ Conținutul exact al condițiilor de subconcesionare din art. 315^1 se verifică la forma consolidată la zi a Codului administrativ, întrucât textul a fost adăugat recent.

Pentru concesiunile de lucrări/servicii, modificarea în cursul executării are regim propriu în art. 102–104 din Legea nr. 100/2016 (nu în Codul administrativ). O modificare este substanțială — și impune o nouă procedură de atribuire — dacă: introduce condiții care ar fi permis selectarea altor ofertanți; schimbă echilibrul economic în favoarea concesionarului; extinde considerabil obiectul; ori înlocuiește concesionarul în afara cazurilor permise. Jurisprudența CJUE (cauza C-728/22 și conexatele) confirmă această grilă de analiză.

Pragul valoric al Legii nr. 100/2016 și publicitatea în JOUE

Legea nr. 100/2016 distinge după pragul valoric prevăzut de art. 11, actualizat bienal prin regulament delegat al Comisiei Europene. Ordinul de mărime actual este de circa 27,3 milioane lei (aproximativ 5,5 milioane euro). Peste prag, atribuirea impune publicarea anunțului de concesionare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), asigurând publicitatea transfrontalieră. Sub prag, publicarea națională este suficientă, însă, dacă există un interes transfrontalier cert, principiile de transparență și nediscriminare din tratate se aplică oricum. Serviciile sociale și alte servicii specifice beneficiază de un regim simplificat, dar rămân supuse obligației de publicitate la depășirea pragului.

⚠️ Valoarea exactă a pragului se confirmă la regulamentul delegat UE în vigoare și la forma consolidată a Legii nr. 100/2016 înainte de lansarea procedurii.

Concesiune vs. parteneriat public-privat (OUG nr. 39/2018)

Delimitarea față de PPP (OUG nr. 39/2018) este dificilă în proiectele cu execuție de lucrări + exploatare pe termen lung. Trăsăturile distinctive ale PPP sunt: realizarea sau reabilitarea unui activ destinat serviciului public, finanțarea preponderent privată, partajarea explicită a riscurilor între parteneri și, de regulă, o societate de proiect. Concesiunea pură vizează, în esență, dreptul de a exploata (bunul, lucrarea sau serviciul), cu riscul de operare în sarcina concesionarului. Calificarea greșită afectează procedura aplicabilă și repartizarea riscurilor și poate atrage nulitatea atribuirii — de aceea încadrarea trebuie făcută la momentul studiului de fundamentare.

Concesiunea și insolvența concesionarului (Legea nr. 85/2014)

La deschiderea procedurii de insolvență a concesionarului, contractul de concesiune, ca regulă, se menține (art. 123 din Legea nr. 85/2014, privind contractele în derulare), iar clauzele de desființare automată întemeiate exclusiv pe deschiderea insolvenței sunt fără efect. Administratorul/lichidatorul judiciar poate opta să mențină sau să denunțe contractul, în interesul maximizării averii debitorului. Continuitatea unui serviciu public esențial trebuie asigurată până la preluarea sa (inclusiv prin mecanismele Codului administrativ). Redevența restantă anterioară deschiderii se înscrie în tabelul creditorilor, de regulă ca creanță chirografară, dacă nu beneficiază de o cauză legală de preferință; garanția constituită de concesionar poate fi executată potrivit rangului ei. Soarta bunurilor de retur urmează regimul încetării: ele revin concedentului potrivit art. 324 alin. 5 Cod administrativ, distincția față de averea debitorului fiind esențială pentru concedent.

Tratamentul fiscal al redevenței și al investițiilor

⚠️ Aspectele fiscale de mai jos au caracter orientativ; regimul concret se confirmă cu un specialist fiscal și la forma la zi a Codului fiscal (Legea nr. 227/2015).

• TVA la redevență: tratamentul nu este uniform. Când concedentul acționează în calitate de autoritate publică, el poate fi persoană neimpozabilă pentru acea activitate (art. 269 alin. 5 Cod fiscal), astfel încât redevența să fie în afara sferei TVA; când operațiunea are caracter economic, TVA se aplică la cota standard. Calificarea se face de la caz la caz.
• Amortizarea investițiilor: investițiile realizate de concesionar în bunurile concesionate se amortizează fiscal pe durata contractului de concesiune (regulile de amortizare din Codul fiscal). Predarea gratuită a bunurilor de retur către concedent la încetare este consecința regimului lor juridic (art. 324 alin. 5 Cod administrativ); investițiile neamortizate la acel moment reprezintă, de regulă, o pierdere pentru concesionar. Din acest motiv, durata trebuie corelată cu recuperarea investiției (art. 16 alin. 2 Legea nr. 100/2016).

Despăgubirea la denunțarea în interes public (art. 327 alin. 1 lit. c)

Codul administrativ prevede expres despăgubirea la rezilierea pentru culpă (lit. d/e), dar tace la denunțarea unilaterală în interes public (lit. c). Aceasta nu înseamnă însă că dreptul la despăgubire este exclus; el poate fi întemeiat pe:

1. clauzele contractuale care reglementează expres despăgubirea în caz de denunțare;
2. art. 326 alin. 6–8 Cod administrativ — dacă intervenția autorității se analizează ca o modificare/încetare din motive de interes public ce produce un prejudiciu, este datorată o justă despăgubire;
3. răspunderea autorității publice, în condițiile contenciosului administrativ, când denunțarea depășește limitele exercitării legitime a prerogativei.

Recomandare practică: concesionarul ar trebui să negocieze clauze exprese de despăgubire (cel puțin pentru investițiile neamortizate) încă din faza precontractuală, pentru a nu depinde de o interpretare judiciară incertă.

Riscul pierderii investițiilor la forța majoră (art. 327 alin. 1 lit. f)

Renunțarea determinată de dispariția bunului prin forță majoră sau de imposibilitatea obiectivă de exploatare operează, potrivit art. 327 alin. 1 lit. f Cod administrativ, fără despăgubire. Rezultă un dezechilibru în repartizarea riscului: concesionarul poate pierde integral investițiile neamortizate. Remediile practice sunt:

• asigurarea riscurilor de forță majoră asupra investițiilor și a activului exploatat;
• clauze de hardship / reechilibrare contractuală și alocarea expresă a riscului în contract;
• invocarea, după caz, a regulilor privind riscul contractului la imposibilitatea fortuită de executare (art. 1274 și 1557 Cod civil) ori a impreviziunii (art. 1271 Cod civil), atunci când împrejurările nu erau previzibile la încheiere — remedii a căror reușită este însă incertă.

Surse: Codul administrativ (OUG 57/2019), art. 306, 312, 315^1, 324, 326–327 — legislatie.just.ro; Legea nr. 100/2016, art. 11, 16, 102–104 — legislatie.just.ro; Legea nr. 85/2014, art. 123 — legislatie.just.ro; Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), art. 28, 269 — legislatie.just.ro; Codul civil, art. 1271, 1274, 1557; art. 107–108 TFUE; CJUE C-728/22; OUG nr. 39/2018. (accesat 2026-07-05)

Jurisprudență națională

Jurisprudența în materia concesiunii s-a coagulat în special în jurul naturii juridice a redevenței, a regimului aplicabil contractului (drept administrativ vs. drept privat) și a condițiilor rezilierii unilaterale. Deciziile de mai jos sunt selectate pentru relevanța lor asupra obligațiilor și încetării contractului analizate în articol.

Decizii relevante

Decizii favorabile (PRO)

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 390 din 1 februarie 2012 — natura juridică a redevenței Redevența născută dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică locală nu este o creanță fiscală, ci are natura juridică a unei chirii: izvorăște din convenția părților, supusă normelor de drept privat, fiind o creanță comercială. · Instanța a reținut că redevenței i se aplică regulile de drept comun privind prescripția extinctivă, iar nu Codul de procedură fiscală. Orientarea a fost confirmată prin Decizia nr. 1052 din 13 martie 2013, care a stabilit că termenul de prescripție este cel general de 3 ani. Sursa: ÎCCJ. Natura juridică a redevenței, juridice.ro (accesat 2026-07-04) Sursa: ÎCCJ. Termenul de prescriere a redevenței, juridice.ro (accesat 2026-07-04)

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6 din 6 ianuarie 2011 — regimul juridic aplicabil Un contract de concesiune este asimilat unui act administrativ și supus regimului de drept administrativ numai în măsura în care obiectul său vizează exclusiv punerea în valoare a unor bunuri proprietate publică. · Instanța a reținut, per a contrario, că o concesiune având ca obiect bunuri din proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale nu intră în competența instanțelor de contencios administrativ. Decizia confirmă distincția de regimuri expusă în articol. Sursa: ÎCCJ. Natura juridică a contractului de concesiune, juridice.ro (accesat 2026-07-04)

Decizii contrare sau limitative (CONTRA)

Reziliere unilaterală abuzivă — nulitatea declarației de reziliere (cazul UAT Comuna Pochidia) Puterea concedentului de a rezilia unilateral contractul este limitată: declarația unilaterală de reziliere care nu întrunește condițiile de fond și de formă ale art. 1550 și 1522 Cod civil — neexecutare însemnată dovedită ori neexecutări repetate de mică însemnătate — și care nu se întemeiază pe o hotărâre a consiliului local este lovită de nulitate. · Instanțele au reținut că rezilierea abuzivă atrage răspunderea patrimonială a concedentului pentru prejudiciul cauzat concesionarului. Practica subliniază că, în lipsa unui pact comisoriu expres, rezilierea pentru neplata redevenței nu operează prin simplă notificare, ci pe cale judiciară. Sursa: Rezilierea unilaterală a contractului de concesiune. Nulitatea declarației unilaterale, universuljuridic.ro (accesat 2026-07-04)

Nuanțe și cazuri speciale

ÎCCJ — inaplicabilitatea exproprierii bunului concesionat din domeniul public — Titularul unui drept real de concesiune asupra unui imobil din domeniul public al statului, care nu poate face obiectul exproprierii, nu poate pretinde despăgubiri în baza legilor exproprierii atunci când pe terenul concesionat se demarează lucrări de interes public. Sursa: ÎCCJ. Inaplicabilitatea dispozițiilor privind exproprierea, juridice.ro (accesat 2026-07-04)

ÎCCJ — regimul bunurilor de retur în gestiunea delegată — Bunurile realizate ori utilizate pentru sisteme de utilități publice în baza contractului de concesiune intră în proprietatea publică sau privată a unității administrativ-teritoriale prin efectul legii, prevalând legea, iar nu convenția părților. Nuanțează regimul bunurilor de retur (art. 324 Cod administrativ) analizat în articol. Sursa: ÎCCJ. Regimul juridic al bunurilor în cazul gestiunii delegate, juridice.ro (accesat 2026-07-04)

Jurisprudență CJUE

Cauza C‑810/24, Urban Vision (Hotărârea din 5 februarie 2026) — Un contract intră în noțiunea de „concesiune" (art. 5 Directiva 2014/23/UE) atunci când contraprestația corespunde rentabilității din exploatare, ofertantul asumându-și riscul legat de cerere. Curtea a statuat că art. 3 alin. (1) din Directivă, coroborat cu art. 49 TFUE, se opune acordării promotorului a unui drept de prioritate care i-ar permite să-și alinieze ulterior oferta la cea a câștigătorului, fiind încălcat principiul egalității de tratament. Sursa: CJUE. C‑810/24, Urban Vision, juridice.ro (accesat 2026-07-04)

Cauzele conexate C‑728/22, C‑729/22 și C‑730/22 (concesiuni jocuri și pariuri) — Noțiunea de concesiune presupune existența unui risc de operare; obligația de a modifica condițiile de exploatare intervine numai în cazul unor evenimente imprevizibile și independente de voința părților care afectează semnificativ acest risc — o modificare rezultată din decizia unilaterală a legiuitorului nu constituie un asemenea eveniment. Sursa: CJUE. C‑728/22, C‑729/22 și C‑730/22, juridice.ro (accesat 2026-07-04)

Cauza C‑274/09, Privater Rettungsdienst und Krankentransport Stadler (10 martie 2011) — Hotărâre de referință în trasarea liniei de demarcație dintre contractul de achiziție publică și concesiunea de servicii, pe baza transferului riscului economic de operare către concesionar — criteriul preluat ulterior de Directiva 2014/23/UE și de Legea nr. 100/2016. Sursa: CJUE. Cauza C‑274/09, curia.europa.eu (accesat 2026-07-04)

Tendințe jurisprudențiale

• Dublă natură juridică. Instanțele naționale delimitează consecvent regimul aplicabil după obiectul concesiunii: drept administrativ (contencios) pentru bunurile proprietate publică, drept privat pentru redevență și pentru bunurile din proprietatea privată a statului/UAT.
• Control strict al rezilierii unilaterale. Puterea concedentului de a rezilia nu este discreționară: în lipsa unui pact comisoriu expres și a temeiului formal (hotărârea organului deliberativ), instanțele sancționează cu nulitatea rezilierea abuzivă și angajează răspunderea patrimonială a autorității.
• Convergență cu dreptul UE. Jurisprudența CJUE consolidează riscul de operare drept criteriu de calificare a concesiunii și impune transparența și egalitatea de tratament la atribuire — linii preluate în dreptul intern prin Legea nr. 100/2016.

Întrebări frecvente

Care este durata maximă a unui contract de concesiune? Pentru concesiunea de bunuri proprietate publică, durata nu poate depăși 49 de ani de la data semnării și poate fi prelungită prin acord scris, fără ca totalul să treacă de 49 de ani (art. 306 Cod administrativ). La concesiunile de lucrări/servicii durata este limitată la timpul rezonabil de recuperare a investiției (art. 16 Legea 100/2016).

Care este diferența dintre concesiune și închiriere? Concesionarul primește dreptul și obligația de a exploata bunul, pe riscul și răspunderea sa, în schimbul unei redevențe, dobândind un drept real asupra bunului public. Chiriașul are doar un drept de folosință (drept de creanță), fără obligația de exploatare economică și fără riscul de operare.

Poate concesionarul să vândă sau să ipotecheze bunul concesionat? Nu. Sub sancțiunea nulității absolute, concesionarul nu poate înstrăina și nici greva bunul concesionat sau bunurile destinate ori rezultate din concesiune (art. 872 Cod civil). Bunul rămâne proprietate publică — inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.

Când poate autoritatea să rezilieze sau să denunțe contractul? Concedentul poate rezilia contractul pentru nerespectarea obligațiilor de către concesionar (cu despăgubire în sarcina acestuia) sau îl poate denunța unilateral când interesul național ori local o impune (art. 327 alin. 1 lit. c și d). Rezilierea pentru culpă se pronunță de tribunal (art. 327 alin. 4).

Ce se întâmplă cu investițiile la finalul concesiunii? Bunurile de retur — inclusiv investițiile impuse prin caietul de sarcini — revin gratuit și libere de orice sarcină concedentului; bunurile proprii ale concesionarului rămân în proprietatea sa (art. 324 alin. 5 Cod administrativ).

Cum se atribuie o concesiune de bunuri publice? Regula este licitația publică (art. 312), cu anunț în Monitorul Oficial și minimum două oferte valabile (art. 314). Atribuirea directă este permisă doar ca excepție, în cazurile expres prevăzute de lege (art. 315).

Unde se soluționează litigiile? Litigiile privind atribuirea, executarea, modificarea și încetarea contractului de concesiune de bunuri publice se judecă potrivit legislației contenciosului administrativ (art. 330). Pentru concesiunile de lucrări/servicii se aplică Legea nr. 101/2016.

Practică și opinii

Doctrina de drept civil subliniază că exploatarea bunului concesionat nu este o simplă facultate, ci o obligație a concesionarului, exercitată sub sancțiunea pierderii dreptului. Din interpretarea art. 871 și 873 Cod civil rezultă că titularul are inclusiv obligația de a apăra în justiție dreptul de concesiune, având calitate procesuală activă și pasivă.

⚠️ Opinie doctrinară — Se reține că dreptul de concesiune este reglementat, la nivel de principiu, de art. 871–873 Cod civil și, ca drept comun, de art. 302–331 din Codul administrativ; dispozițiile Codului administrativ privind bunurile publice nu se aplică concesiunilor de lucrări sau de servicii, chiar dacă acestea privesc și bunuri proprietate publică. Sursa: Dreptul de concesiune (Art. 871–873 Noul Cod Civil), euroavocatura.ro (accesat 2026-07-04)

⚠️ Caracterizare doctrinară — Contractul de concesiune de bunuri proprietate publică este calificat drept un contract intuitu personae, solemn, sinalagmatic, cu titlu oneros, temporar, comutativ, cu executare succesivă și constitutiv de drept real. Dreptul de concesiune, corespunzând proprietății publice, este inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Sursa: Drept civil. Drepturile reale principale — Concesionarea bunurilor proprietate publică, blog.hamangiu.ro (accesat 2026-07-04)

Notă privind actualizările recente: regimul concesiunii bunurilor publice din Codul administrativ a fost modificat succesiv — Legea nr. 115/2024 (subconcesionarea, art. 305 și 315^1), Legea nr. 283/2024 (criteriu suplimentar de atribuire privind obligațiile de mediu/sociale/de muncă, art. 318) și OUG nr. 7/2026 (redevența din exploatarea terenurilor agricole, art. 307). Verifică întotdeauna forma consolidată la zi pe legislatie.just.ro înainte de a redacta un contract.

Referințe

1. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Partea a V-a, Titlul I, Cap. III, Secțiunea a 3-a — Concesionarea bunurilor proprietate publică, art. 302–331 (text consolidat). Publicată în Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019. legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/215925

2. Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată — art. 866 și art. 871–873 (Dreptul de concesiune). legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/175630

3. Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii (transpune Directiva 2014/23/UE) — art. 5, 6 (riscul de operare), 16 (durata). Publicată în Monitorul Oficial nr. 392 din 23 mai 2016. legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/178689

4. Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii (formă consolidată). legislatie.just.ro

5. Legea nr. 115/2024 — modificarea Codului administrativ în materia subconcesionării (art. 305, 315^1). Monitorul Oficial nr. 406 din 30 aprilie 2024.

6. Legea nr. 283/2024 — completarea criteriilor de atribuire (art. 318). Monitorul Oficial nr. 1139 din 14 noiembrie 2024.

7. ⚠️ Dreptul de concesiune (Art. 871–873 Noul Cod Civil) — analiză doctrinară, euroavocatura.ro. euroavocatura.ro

8. ⚠️ Drept civil. Drepturile reale principale — Concesionarea bunurilor proprietate publică — extras doctrinar, blog.hamangiu.ro. blog.hamangiu.ro