Impozitul cu reținere la sursă pentru nerezidenți

Impozitul cu reținere la sursă pentru nerezidenți este impozitul pe care un plătitor din România îl reține din suma brută plătită unui nerezident și îl virează la bugetul de stat. Cota este de 16% și se aplică dividendelor, dobânzilor, redevențelor, comisioanelor și serviciilor. Reținerea se reduce sau se elimină dacă nerezidentul prezintă un certificat de rezidență fiscală care activează o convenție de dublă impunere sau o scutire UE.

Pe scurt

Când o firmă din România plătește dividende, dobânzi, redevențe, comisioane sau servicii către o persoană — fizică sau juridică — care nu este rezidentă fiscal în România, plătitorul român trebuie, ca regulă, să rețină un impozit din suma brută și să îl vireze la bugetul de stat (impozit „cu reținere la sursă", art. 221–234 din Codul fiscal, Titlul VI). Cota standard este de 16%, iar din 1 ianuarie 2026 și dividendele către nerezidenți se impozitează cu 16% (Legea nr. 141/2025). Reținerea poate fi redusă sau eliminată dacă nerezidentul prezintă la timp un certificat de rezidență fiscală care activează o convenție de evitare a dublei impuneri sau o scutire prevăzută de dreptul UE.

Cadrul legal

Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți este reglementată de Titlul VI din Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), articolele 221–234, completat de Normele metodologice de aplicare.

Art. 221 Cod fiscal — Sunt contribuabili nerezidenții — persoane fizice sau juridice care nu au rezidența fiscală în România — care obțin venituri impozabile din România.

Sursa: Codul fiscal, Titlul VI (Legea 227/2015) (accesat 2026-09-01)

Ce venituri se impozitează (art. 223)

Art. 223 alin. (1) enumeră veniturile obținute din România care intră sub incidența reținerii la sursă, printre care:

• dividendele plătite de un rezident;
• dobânzile plătite de un rezident sau de un nerezident cu sediu permanent în România;
• redevențele (drepturi de autor, licențe, know-how, mărci, software, echipamente);
• comisioanele;
• veniturile din servicii de management sau de consultanță din orice domeniu;
• veniturile din servicii prestate în România (cu excepția transportului internațional);
• veniturile din profesii independente, din activități sportive și de divertisment desfășurate în România, premii, venituri din lichidare;
• veniturile din jocuri de noroc.

Cotele de impozit (art. 224)

Art. 224 alin. (4) Cod fiscal — Impozitul se calculează prin aplicarea următoarelor cote asupra venitului brut:

• 16% — cota generală, aplicabilă majorității veniturilor (dobânzi, redevențe, comisioane, servicii etc.);
• 1% — pentru veniturile din jocuri de noroc [art. 223 alin. (1) lit. n)];
• 50% — cotă majorată pentru veniturile de la lit. b)–g), i), k), l) și o) plătite într-un cont dintr-un stat cu care România nu are un instrument juridic de schimb de informații, dar numai dacă plata ține de o tranzacție artificială (art. 11).

Sursa: Codul fiscal, art. 224 (accesat 2026-09-01)

Dividendele urmează cota internă a impozitului pe dividende. Prin Legea nr. 141/2025, aceasta a crescut la 16% pentru dividendele distribuite începând cu 1 ianuarie 2026 (față de 10% în 2025 și 8% în 2023–2024). Cota majorată se aplică și dividendelor către nerezidenți care nu beneficiază de o scutire.

Termen de declarare și plată (art. 224 alin. 5)

Impozitul se reține în momentul plății venitului și se declară și plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a plătit venitul. Conversia se face în lei, la cursul BNR din ziua plății. Excepție: dividendele distribuite, dar neplătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situațiile financiare, se declară și se plătesc până la 25 ianuarie a anului următor.

Scutiri și convenții (art. 229 și 230)

• Art. 229 prevede scutiri interne aliniate directivelor UE: dividendele plătite unei persoane juridice din UE/SEE care deține minimum 10% din capital pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin 1 an (Directiva mamă-filială), respectiv dobânzile și redevențele plătite între întreprinderi asociate din UE (Directiva 2003/49/CE).
• Art. 230 stabilește că, atunci când o convenție de evitare a dublei impuneri sau legislația UE prevăd un tratament mai favorabil (cotă redusă sau scutire), acesta se aplică numai dacă nerezidentul prezintă certificatul de rezidență fiscală valabil pentru anul respectiv.

Art. 230 Cod fiscal — Pentru aplicarea prevederilor mai favorabile din convențiile de evitare a dublei impuneri, nerezidentul are obligația de a prezenta plătitorului de venit certificatul de rezidență fiscală.

Sursa: Codul fiscal, art. 230 (accesat 2026-09-01)

Pentru mecanismul detaliat al convențiilor, vezi articolul Convențiile de evitare a dublei impuneri.

Explicație detaliată

Cine reține și cine suportă impozitul

Impozitul cu reținere la sursă funcționează prin stopaj la sursă: obligația de a calcula, reține, declara și plăti impozitul revine plătitorului român de venit (societatea, PFA sau sediul permanent care face plata), nu beneficiarului nerezident. Impozitul este suportat economic de nerezident — se scade din suma care i se cuvine — dar răspunderea față de fisc aparține plătitorului. Dacă plătitorul nu reține corect, organul fiscal îi poate imputa impozitul, plus dobânzi și penalități.

Prin excepție, în cazul anumitor cheltuieli (de exemplu servicii înregistrate de un sediu permanent din România al unui nerezident), obligația de reținere poate reveni acelui sediu permanent.

„Venit obținut din România" — regula sursei

Cheia mecanismului este locul sursei venitului, nu locul unde se află beneficiarul. Un venit este considerat obținut din România în funcție de reguli specifice fiecărei categorii: dividendele — după rezidența societății care le distribuie; dobânzile și redevențele — după rezidența (sau sediul permanent al) plătitorului; serviciile — după locul prestării sau, pentru management/consultanță, indiferent de locul prestării. De aceea, o firmă românească poate datora reținere chiar și pentru un serviciu prestat integral din străinătate, dacă legea îl califică drept venit din sursă românească.

Ordinea de aplicare: cotă internă vs. cotă din convenție

În practică, plătitorul parcurge următoarea logică:

1. Există un certificat de rezidență fiscală valabil?
   • Nu → se aplică cota internă din Titlul VI (de regulă 16%).
   • Da → se trece la pasul 2.
2. Se aplică o scutire UE (art. 229)? Dacă sunt îndeplinite condițiile Directivei mamă-filială sau ale Directivei dobânzi-redevențe, reținerea este 0%.
3. Ce prevede convenția de evitare a dublei impuneri cu statul de rezidență? Convenția plafonează adesea cota de reținere pe stat de sursă (de exemplu 5%, 10% sau 15% pentru dividende/dobânzi/redevențe, în funcție de tratat).
4. Se aplică cea mai favorabilă dintre cota internă și cea din convenție — dar niciodată o cotă mai mare decât cea internă (convenția nu poate agrava impunerea).

Când certificatul lipsește la data plății, plătitorul aplică cota internă; dacă certificatul este prezentat ulterior (în termenul de prescripție), diferența de impozit reținută în plus poate fi regularizată/restituită.

Rolul certificatului de rezidență fiscală

Certificatul de rezidență fiscală este documentul emis de autoritatea fiscală a statului străin care atestă că beneficiarul este rezident fiscal acolo. Fără el, convenția nu se poate aplica. Cerințe practice uzuale:

• să fie valabil pentru anul în care se fac plățile (un certificat pentru un an poate fi folosit și în primele luni ale anului următor, până la emiterea noului certificat, dacă situația de fapt nu s-a schimbat);
• să fie prezentat, în original sau copie legalizată/apostilată după caz, însoțit de traducere autorizată în română;
• să identifice corect beneficiarul efectiv al venitului — convențiile și directivele se aplică beneficiarului real, nu unui intermediar interpus artificial.

Măsuri anti-abuz

Aplicarea cotelor reduse nu este automată. Reținerea majorată de 50% vizează plățile către state necooperante realizate prin tranzacții artificiale, iar testul beneficiarului efectiv și clauzele anti-abuz (inclusiv din convenții, prin instrumentul multilateral) permit fiscului să refuze avantajele de tratat/directivă atunci când structura este creată în principal pentru a obține acel avantaj.

Situații speciale și conformitate

Reținere la sursă vs. sediu permanent (q5)

Reținerea la sursă și impunerea pe profit prin sediu permanent sunt regimuri care se exclud reciproc pentru același venit. Pragul îl dă art. 8 Cod fiscal coroborat cu art. 5 din convenție: un șantier sau un proiect de construcții-montaj ori de supraveghere generează sediu permanent numai dacă durează mai mult de 6 luni (unele convenții prevăd 12 luni); la fel, prestarea prelungită de servicii printr-un loc fix poate crea un sediu permanent.

• Sub prag / fără loc fix → plătitorul român reține la sursă (de regulă 16%) și declară în Declarația 100.
• Peste prag → nerezidentul are sediu permanent, se înregistrează fiscal în România și se impozitează pe profitul net (venituri minus cheltuieli deductibile), nu prin reținere pe brut.

Riscul practic la inspecție este recalificarea: contracte fragmentate artificial pentru a rămâne sub 6 luni, prezența fizică prelungită sau un agent dependent pot fi reconsiderate ca sediu permanent ascuns, cu recalcularea impozitului pe profit, dobânzi și penalități. Pentru a evita dubla obligație, plătitorul verifică din start durata și natura prezenței și, când sediul permanent există, nu mai aplică reținere pe plățile atribuibile acestuia.

Plăți din economia digitală: redevență, serviciu sau beneficiu al întreprinderii (q2)

Una dintre cele mai frecvente surse de litigiu este calificarea plăților digitale, pentru că ea decide dacă se reține sau nu impozit:

• Licențe de software „standard" / SaaS / cloud — dacă utilizatorul primește doar dreptul de a folosi programul pentru nevoile proprii (licență de utilizator final, abonament SaaS), plata este, conform Comentariului OCDE la art. 12 din Convenția-model, beneficiu al întreprinderii (art. 7), neimpozabil în România dacă furnizorul nu are sediu permanent aici. Plata devine redevență (impozabilă) doar când se transferă dreptul de a exploata proprietatea intelectuală — dreptul de a reproduce, distribui comercial, modifica sau sublicenția software-ul.
• Publicitatea online plătită unor platforme nerezidente (Google, Meta) — este, de regulă, un serviciu / beneficiu al întreprinderii (platforma prestează un serviciu de difuzare, nu cedează un drept de autor), deci neimpozabil în România pe temeiul convenției, cu certificat de rezidență. Fără convenție/certificat aplicabil, calificarea internă și obligația de reținere devin relevante.

⚠️ Distincția redevență vs. beneficiu al întreprinderii se apreciază de la caz la caz, pe clauzele contractului de licență; este o zonă de risc frecvent verificată la controalele de prețuri de transfer. (Sursă: OCDE, Comentariu la art. 12 din Convenția-model; practică ANAF.)

Impozitarea pe brut și limitele dreptului UE (q3)

Reținerea românească se aplică pe venitul brut, fără deducerea cheltuielilor aferente. Pentru nerezidenții din UE/SEE, acest regim este limitat de jurisprudența CJUE: în cauza Brisal (C-18/15) Curtea a impus ca nerezidentul să poată deduce cheltuielile direct legate de venitul impozitat, iar în Sofina (C-575/17) a sancționat reținerea pe dividende către societăți nerezidente aflate pe pierdere, atunci când rezidenții comparabili beneficiază de amânare/restituire. Practic, un nerezident din UE care a suportat reținere pe brut și poate dovedi cheltuieli directe (sau o poziție de pierdere) are un temei de a cere regularizarea/restituirea pe baza libertăților din TFUE. Cadrul intern rămâne astfel expus unei contestări dacă nu oferă o cale efectivă de deducere/restituire. Pentru deciziile CJUE relevante, vezi și secțiunea Jurisprudență națională.

Nerezidenți din state terțe (q7)

Scutirile de la art. 229 (directivele mamă-filială și dobânzi-redevențe) se aplică exclusiv persoanelor juridice din UE/SEE. Pentru beneficiari din state terțe — SUA, Elveția, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit după Brexit — nu există scutire pe bază de directivă; tratamentul depinde numai de convenția bilaterală de evitare a dublei impuneri și de prezentarea certificatului de rezidență. Cota de reținere se plafonează la nivelul din tratat (variabil pe stat și pe tip de venit), condiționat de testul beneficiarului efectiv. În lipsa unui instrument de schimb de informații și în prezența unei tranzacții artificiale, se activează cota anti-abuz de 50% (art. 224 coroborat cu art. 11).

⚠️ Cotele exacte de tratat pentru fiecare stat terț se verifică în textul convenției aplicabile; sintezele publice (ex. PwC Tax Summaries — Romania) sunt orientative.

Serviciile de management și consultanță: valoarea reală a regulii interne (q8)

Legea internă impozitează la sursă serviciile de management și consultanță „indiferent de locul prestării" [art. 223 alin. (1) Cod fiscal]. Majoritatea convențiilor le califică însă drept beneficii ale întreprinderii (art. 7), impozabile doar în statul de rezidență al prestatorului. De aceea, când există convenție și certificat de rezidență, regula internă este de regulă neutralizată (reținere 0%). Ea rămâne cu adevărat aplicabilă doar în trei situații: (1) prestator dintr-un stat fără convenție cu România; (2) lipsa certificatului de rezidență la data plății; (3) beneficiar fără substanță economică, unde fiscul refuză avantajul de tratat pe temei anti-abuz.

Persoane fizice nerezidente (q9)

Persoanele fizice nerezidente (artiști, sportivi, liber-profesioniști, venituri din premii, din lichidare, din transferul proprietăților imobiliare sau al titlurilor situate în România) se impozitează, ca regulă, tot prin reținere la sursă de 16% pe baza art. 223–224 Cod fiscal, redusă cu certificat de rezidență la cota de tratat. Particularități față de persoanele juridice:

• Câștiguri din transferul de imobile/titluri din România — se impozitează pe câștig (preț minus cost), nu pe suma brută; pentru imobile, impozitul se poate reține la momentul autentificării.
• Artiști și sportivi — activitatea desfășurată în România rămâne impozabilă în statul de sursă chiar și sub convenție (regula specială din art. 17 al Convenției-model), spre deosebire de serviciile obișnuite.
• Declarare — în situațiile în care venitul nu a fost impozitat integral prin reținere, poate apărea obligația de a depune declarația unică; când reținerea a fost corectă și finală, nu mai e necesară regularizarea.
• Contribuții sociale (CAS/CASS) — de regulă, aceste venituri ale nerezidenților nu intră în sistemul obligatoriu românesc de contribuții sociale, cu excepția situațiilor de angajare/activitate care aduc persoana în sfera asigurării obligatorii.

Modernizarea procedurilor: Directiva FASTER (q1)

Mecanismul de azi se sprijină pe certificatul de rezidență pe hârtie. Directiva (UE) 2025/50 a Consiliului din 10 decembrie 2024 („FASTER") îl modernizează prin: un certificat electronic de rezidență fiscală (eTRC) standardizat la nivelul UE; și două sisteme rapide de degrevare de excesul de impozit reținut — degrevarea la sursă (aplicarea directă a cotei reduse la plată) și restituirea rapidă a excesului într-un termen scurt. Sunt vizate în special dividendele din valori mobiliare tranzacționate public. Statele membre, inclusiv România, trebuie să transpună directiva până la 31 decembrie 2028, cu aplicare de la 1 ianuarie 2030.

Sursa: Directiva (UE) 2025/50 (FASTER) (accesat 2026-09-01)

Aspecte practice

Obligațiile declarative ale plătitorului

Pe lângă reținerea propriu-zisă, plătitorul român de venituri către nerezidenți are trei tipuri de obligații de formular:

Sursa: Formular 207 și instrucțiuni — ANAF (Ordin 179/2022) (accesat 2026-09-01)

Pentru a putea fi declarat în formularul 207, nerezidentul are nevoie de un cod de identificare fiscală (CIF) în România; plătitorul îl solicită în numele acestuia (art. 82 din Codul de procedură fiscală).

Greșeli frecvente de evitat

• A nu reține deloc pentru că beneficiarul e din străinătate — regula este reținerea; scutirea trebuie dovedită, nu presupusă.
• A aplica cota din convenție fără certificat de rezidență la data plății — dacă certificatul lipsește, se aplică cota internă, iar plătitorul rămâne răspunzător.
• A confunda serviciile neimpozabile cu cele scutite — beneficiile întreprinderilor (art. 7 din convenții) sunt neimpozabile în România și nu se declară ca venituri scutite în 207; serviciile de management/consultanță, în schimb, sunt impozabile chiar dacă sunt prestate din afara țării.
• A ignora TVA-ul și taxarea inversă — reținerea la sursă privește impozitul pe venit; TVA la serviciile intracomunitare se tratează separat.
• A rata termenul de 25 — declararea/plata cu întârziere atrage dobânzi și penalități.

Clauze „net of tax" / gross-up

Multe contracte prevăd că nerezidentul primește o sumă netă, plătitorul român suportând economic impozitul (clauză „net of tax" / gross-up). În acest caz baza impozabilă nu este suma netă, ci suma brută recalculată, obținută prin formula:

brut = net / (1 − cotă) — pentru cota de 16%: brut = net / 0,84.

Exemplu: pentru un net de 10.000 EUR la cota de 16%, baza brută este 10.000 / 0,84 = 11.904,76 EUR, iar impozitul reținut și virat este 11.904,76 × 16% = 1.904,76 EUR. Impozitul se declară în Declarația 100 pe suma brută astfel determinată și se raportează pe beneficiar în Declarația 207.

⚠️ Deductibilitatea la plătitor a impozitului suportat prin gross-up depinde de legătura cu o cheltuială deductibilă a activității; tratamentul se stabilește de la caz la caz și e util de clarificat contractual.

Regularizarea și restituirea impozitului reținut în plus (certificat tardiv)

Dacă certificatul de rezidență lipsește la data plății, se aplică cota internă (16%); când certificatul este prezentat ulterior, diferența reținută în plus se poate regulariza sau restitui. Pași operaționali:

• Cine — de regulă plătitorul român inițiază regularizarea (el a reținut și declarat impozitul), la solicitarea nerezidentului; nerezidentul poate depune și direct o cerere de restituire prin reprezentant fiscal.
• Termen — dreptul de a cere restituirea sumelor reținute în plus se prescrie în 5 ani de la 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut dreptul (Codul de procedură fiscală).
• Cum — plătitorul corectează impozitul printr-o declarație rectificativă (Declarația 100) și, după caz, actualizează Declarația 207; restituirea efectivă se face pe baza cererii și a documentelor justificative.
• Documente — certificatul de rezidență valabil pentru perioada plăților, contractul și dovezile de plată, declarațiile inițiale în care s-a raportat reținerea.

Recuperarea impozitului de către nerezident

Nerezidentul poate obține de la organul fiscal român un certificat de atestare a impozitului plătit în România (art. 233 Cod fiscal), pe care îl folosește în statul său de rezidență pentru a solicita creditul fiscal sau scutirea, evitând astfel dubla impunere.

Jurisprudență națională

Litigiile în materia impozitului cu reținere la sursă pentru nerezidenți se concentrează pe trei axe: beneficiarul efectiv și clauzele anti-abuz (pentru scutirile din directivele UE), non-discriminarea rezident/nerezident (dreptul UE) și latura procedurală (certificatul de rezidență, prescripția, sancțiunile). Cea mai bogată jurisprudență este cea a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), aplicabilă direct în România.

Decizii relevante

Decizii favorabile mecanismului (PRO)

CJUE (Marea Cameră), 26 februarie 2019 — „Cauzele daneze" (beneficiar efectiv și abuz de drept) În cauzele conexate C-115/16 (N Luxembourg 1) și paralele — respectiv C-116/16 (T Danmark) — Curtea a confirmat testul beneficiarului efectiv ca filtru al scutirilor de reținere la sursă prevăzute de Directiva dobânzi-redevențe (2003/49/CE) și de Directiva mamă-filială. · Instanța a reținut că există un principiu general al dreptului UE de interzicere a abuzului, aplicabil chiar în absența unei norme interne anti-abuz: avantajul directivei se refuză atunci când destinatarul din UE este un simplu intermediar-„conductă", iar venitul este transferat în afara Uniunii. Consolidează art. 229–230 Cod fiscal și cerința ca beneficiarul efectiv (nu un interpus artificial) să fie titularul avantajului. Sursa: eur-lex — CELEX 62016CJ0115 (N Luxembourg 1) și CELEX 62016CJ0116 (T Danmark) (accesat 2026-09-01)

CJUE (Camera a patra), 22 decembrie 2008 — État belge v. Truck Center SA, C-282/07 Reținerea la sursă aplicată dobânzilor plătite unei societăți nerezidente, dar nu și celor plătite unei societăți rezidente, nu încalcă libertatea de stabilire sau libera circulație a capitalurilor. · Instanța a reținut că societatea rezidentă și cea nerezidentă nu se află în situații obiectiv comparabile, întrucât statul acționează ca stat de rezidență într-un caz și ca stat de sursă în celălalt — „impozite diferite, care au temeiuri juridice diferite". Legitimează însăși tehnica stopajului la sursă rezervată nerezidenților. Sursa: eur-lex — CELEX 62007CJ0282 (accesat 2026-09-01)

Decizii contrare sau limitative (CONTRA)

CJUE (Camera a cincea), 22 noiembrie 2018 — Sofina SA și alții, C-575/17 Reținerea la sursă pe dividendele plătite unor societăți nerezidente aflate pe pierdere este contrară liberei circulații a capitalurilor. · Instanța a reținut că art. 63 și 65 TFUE se opun unei reglementări în care nerezidenții pe pierdere sunt impozitați imediat și definitiv prin reținere, în timp ce rezidenții pe pierdere beneficiază de amânare sau chiar de o scutire de facto; justificările privind comparabilitatea, repartizarea competenței fiscale și eficiența colectării au fost respinse. Limitează posibilitatea de a impune nerezidenții mai împovărător decât rezidenții. Sursa: eur-lex — CELEX 62017CJ0575 (accesat 2026-09-01)

Instanță română — decizie definitivă (inspecție fiscală 2015–2019), prescripția amenzii pentru nereținere la sursă Într-o speță în care ANAF stabilise obligații suplimentare și o amendă pentru nereținerea și neplata impozitului aferent veniturilor obținute din România de nerezidenți, instanța a respins teza „contravenției continue" susținută de fisc. · Instanța a reținut că amenda contravențională se prescrie în 6 luni, nu în 5 ani. Limitează latura sancționatorie aplicabilă plătitorului de venit. Sursa: juridice.ro — decizie definitivă privind prescripția amenzii (accesat 2026-09-01)

Nuanțe și cazuri speciale

CJUE — Chefquet, C-119/24 (trimitere de la Cour d'appel de Liège, Belgia) — Curtea a arătat că, dacă nerezidenții suportă, cel puțin în anumite situații, o sarcină fiscală mai grea decât rezidenții comparabili, art. 45 alin. (2) TFUE se opune unei asemenea reglementări; autoritățile trebuie să compare efectiv sarcinile și să înlăture tratamentul mai împovărător nejustificat. Nuanțează testul de comparabilitate din Truck Center. Sursa: juridice.ro — CJUE C-119/24 Chefquet (accesat 2026-09-01)

Curtea de Apel București — reconsiderarea unui împrumut intra-grup — un împrumut fără dobândă între societăți afiliate, convertit după circa 8 ani în aport la capitalul social, a fost reconsiderat fiscal, cu impunerea unor venituri din dobânzi la nivelul dobânzii de referință BNR (soluții similare la CA Brașov și Tribunalul Botoșani). Ilustrează testul substanței/tranzacției artificiale (art. 11 Cod fiscal), relevant și pentru cota majorată de 50% și pentru dobânzile plătite nerezidenților. Sursa: juridice.ro — fiscalitatea împrumuturilor intra-grup (accesat 2026-09-01)

Tendințe jurisprudențiale

• Stopajul la sursă pentru nerezidenți este, în principiu, o tehnică legitimă (Truck Center): diferența de mecanism față de rezidenți nu este, prin ea însăși, o discriminare.
• Testul beneficiarului efectiv și principiul anti-abuz s-au consolidat (cauzele daneze): scutirile din directive nu sunt automate, iar structurile-„conductă" pot fi refuzate — linie preluată de art. 229–230 Cod fiscal și de măsurile anti-abuz interne.
• Limita este tratamentul mai împovărător nejustificat (Sofina, Chefquet): reținerea nu poate agrava impunerea nerezidentului comparativ cu un rezident aflat în situație comparabilă (de exemplu, societăți pe pierdere).
• În România, contenciosul se joacă adesea pe latura procedurală — certificatul de rezidență (prezentare, valabilitate, beneficiar efectiv), prescripția și sancțiunile — iar reconsiderarea tranzacțiilor artificiale rămâne un instrument activ al ANAF.

⚠️ Deciziile CJUE sunt obligatorii și de aplicare directă; deciziile instanțelor naționale citate au valoare de orientare (spețe individuale, nu recursuri în interesul legii). Pentru cazuri concrete se recomandă verificarea textului consolidat al Codului fiscal și consultarea unui specialist.

Întrebări frecvente

Ce cotă se aplică dacă nerezidentul nu prezintă certificat de rezidență fiscală? Se aplică cota internă din Titlul VI al Codului fiscal — de regulă 16% pe venitul brut (1% pentru jocuri de noroc, iar dividendele 16% din 2026). Fără certificat, convenția de evitare a dublei impuneri nu poate fi invocată.

Trebuie să rețin impozit pentru un serviciu de consultanță prestat integral din străinătate? Da, ca regulă. Veniturile din servicii de management și consultanță sunt impozabile în România indiferent de locul prestării [art. 223 alin. (1) Cod fiscal], dacă plătitorul este rezident român — cu excepția cazului în care o convenție le califică drept beneficii ale întreprinderii neimpozabile în România (și există certificat de rezidență).

Când se plătesc dividendele către un asociat nerezident, ce cotă se reține în 2026? 16%, dacă nu se aplică o scutire (participare de minimum 10% pe cel puțin 1 an a unei persoane juridice din UE/SEE) sau o cotă mai mică dintr-o convenție (frecvent 5% sau 10%), dovedită cu certificat de rezidență fiscală.

Care este termenul de declarare și plată a impozitului reținut? Până la 25 a lunii următoare plății venitului (Declarația 100). Suplimentar, se depune anual Declarația informativă 207, până la ultima zi a lunii februarie pentru anul precedent.

Ce înseamnă cota de 50%? Este o măsură anti-abuz: se aplică anumitor venituri plătite într-un stat cu care România nu are schimb de informații, dar numai când plata face parte dintr-o tranzacție artificială (art. 11 și art. 224 Cod fiscal). Nu vizează plățile obișnuite către parteneri reali.

Cum evită nerezidentul dubla impunere pe venitul deja impozitat în România? Solicită organului fiscal român un certificat de atestare a impozitului plătit (art. 233) și, pe baza lui, obține credit fiscal sau scutire în statul de rezidență, conform convenției aplicabile.

Trebuie să rețin impozit la plata publicității online către Google sau Meta? De regulă nu: publicitatea online este un serviciu (beneficiu al întreprinderii, art. 7 din convenții), neimpozabil în România dacă platforma este rezidentă într-un stat cu convenție și există certificat de rezidență. La fel, abonamentele SaaS și licențele de software „standard" de utilizator final sunt beneficii ale întreprinderii, nu redevențe. Plata devine redevență impozabilă doar dacă se cedează dreptul de a exploata comercial proprietatea intelectuală.

Se aplică scutirile UE unui asociat din SUA, Elveția sau Regatul Unit? Nu. Scutirile de la art. 229 privesc doar persoane juridice din UE/SEE. Pentru state terțe contează exclusiv convenția bilaterală și certificatul de rezidență, cu testul beneficiarului efectiv; în lipsa schimbului de informații și în cazul tranzacțiilor artificiale se poate aplica cota de 50%.

Cum se impozitează un artist sau sportiv nerezident care are un spectacol în România? Prin reținere la sursă de 16% (redusă cu certificat de rezidență). Spre deosebire de serviciile obișnuite, veniturile artiștilor și sportivilor rămân impozabile în statul de sursă chiar sub convenție (art. 17 din Convenția-model).

Practică și opinii

⚠️ Observație de practică fiscală — consultanți fiscali (ghiduri ANAF pentru contribuabili, 2025–2026) Cea mai frecventă sursă de risc la controalele privind nerezidenții este certificatul de rezidență fiscală: fie lipsește la data plății, fie este expirat, fie nu identifică beneficiarul efectiv. Recomandarea practică este colectarea certificatului înainte de prima plată din an și reînnoirea lui anuală, cu traducere autorizată la dosar.

Sursa: Ghid ANAF — Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți (accesat 2026-09-01)

⚠️ Opinie specialistă — analize privind Legea nr. 141/2025 (stanila.law; CECCAR Business Review, 2025) Majorarea impozitului pe dividende la 16% din 2026 crește semnificativ relevanța convențiilor de evitare a dublei impuneri pentru investitorii nerezidenți: diferența dintre cota internă de 16% și o cotă de tratat de 5% sau 10% devine un motiv concret pentru a asigura din timp documentația de rezidență și de beneficiar efectiv.

Sursa: Impozitul pe dividende în 2025–2026 (stanila.law) (accesat 2026-09-01)

Opiniile de mai sus sunt interpretări de specialitate și nu înlocuiesc textul legal; pentru cazuri concrete se recomandă consultarea unui specialist și verificarea versiunii consolidate a Codului fiscal.

Referințe

1. Codul fiscal (Legea nr. 227/2015), Titlul VI — „Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți", art. 221–234. Publicat în M. Of. nr. 688 din 10 septembrie 2015, versiune consolidată în vigoare. legislatie.just.ro
2. Legea nr. 141/2025 — majorarea cotei impozitului pe dividende la 16% pentru dividendele distribuite începând cu 1 ianuarie 2026.
3. Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) — art. 82 (cod de identificare fiscală pentru nerezidenți), înregistrarea contractelor de servicii. legislatie.just.ro
4. Ordinul ANAF nr. 179/2022 — modelul și conținutul formularelor 205 și 207 „Declarație informativă privind impozitul reținut la sursă… pe beneficiari de venit nerezidenți".
5. ANAF — Ghid „Impozitul pe veniturile obținute din România de nerezidenți" (2025–2026). static.anaf.ro
6. Formular 207 (ANAF) — declarația informativă și instrucțiuni de completare. static.anaf.ro
7. Directiva 2011/96/UE (mamă-filială) și Directiva 2003/49/CE (dobânzi și redevențe între întreprinderi asociate) — temeiul scutirilor de la art. 229 Cod fiscal. eur-lex.europa.eu
8. Directiva (UE) 2025/50 a Consiliului (FASTER) — proceduri mai rapide și mai sigure de degrevare de excesul de impozit reținut la sursă (eTRC, degrevare la sursă, restituire rapidă); transpunere până la 31.12.2028, aplicare de la 1.01.2030. eur-lex.europa.eu
9. CJUE — hot. Brisal (C-18/15) și Sofina (C-575/17) privind limitele impozitării pe brut a nerezidenților. curia.europa.eu
10. Articol conex Legalpedia: Convențiile de evitare a dublei impuneri.