Contractul individual de muncă pe durată determinată este o excepție de la regula generală, care poate fi folosit numai în cazurile limitative prevăzute de lege, trebuie încheiat în formă scrisă cu precizarea duratei și nu poate depăși 36 de luni. Între aceleași părți se pot încheia cel mult 3 contracte succesive.
Regimul legal al contractului individual de muncă pe durată determinată este stabilit de Codul muncii (Legea nr. 53/2003, republicată), cu particularele reglementări în art. 82–87. Conform art. 12 alin. (1), regula generală este că orice CIM se încheie pe durată nedeterminată; contractul pe durată determinată constituie o excepție strict limitată.
Cazuri de utilizare și condiții
Contractul pe durată determinată poate fi utilizat numai în cazurile expres prevăzute la art. 83 Codul muncii — de exemplu, pentru acoperirea unei absențe temporare, pentru o activitate specială sau pentru înlocuirea unui salariat cu contractul suspendat. Absența unui caz din art. 83 duce la nulitatea clauzei de durată determinată, care se înlocuiește cu clauza de durată nedeterminată. Prin contrast, munca prin agent de muncă temporară are un regim distinct.
Forma și conținut obligatoriu
Art. 82 alin. (2) impune ca CIM pe durată determinată să fie obligatoriu în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei. Lipsa formei scrise sau a precizării duratei determină transformarea contractului în CIM pe durată nedeterminată. Această cerință este esențială pentru valabilitatea contractului.
Durata și limitele succesive
Durata unui contract individual de muncă pe durată determinată nu poate depăși 36 de luni (art. 84 alin. (1)). Între aceleași părți se pot încheia cel mult 3 contracte succesive (art. 82 alin. (4)). Contractele încheiate în termen de 3 luni de la încetarea celui anterior sunt considerate succesive și fiecare nu poate depăshi 12 luni.
Drepturi și protecții
Salariatul pe durată determinată beneficiază de protecția egalității de tratament cu salariaților permanenți comparabili (art. 87), conform principiilor Directivei 1999/70/CE. Angajatorul nu poate trata mai puțin favorabil un salariat cu contract pe durată determinată din cauza acestui statut, dacă situația nu este obiectiv justificată.
Încetarea la termen se realizează de drept, fără necesitatea unei decizii de concediere (art. 56). Salariatul cu contract pe durată determinată are drepturi egale în materie de remunerație, perioadă de probă și alte condiții de muncă ca și colegul permanent.
Întrebuințări practice
Pentru cazuri concrete de angajare și pentru a înțelege cum se diferențiază termenul determinat de alte forme de muncă temporară, consultați articolele din glosarul Drept al muncii. Pentru detalii privind clauzele de mobilitate sau alte condiții specifice, citiți articolul complet despre contractul pe durată determinată.
Întrebări frecvente
1. Care este durata maximă a unui contract pe durată determinată? Un contract nu poate depăși 36 de luni (art. 84 alin. (1) Codul muncii). Excepția o reprezintă contractul încheiat pentru înlocuirea unui salariat cu contractul suspendat.
2. Trebuie neapărat formă scrisă? Da. CIM pe durată determinată se încheie numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei (art. 82 alin. (2)). Fără o durată scrisă, contractul se consideră pe durată nedeterminată.
3. Cum încetează contractul la termen? Încetează de drept la expirarea termenului (art. 56 Codul muncii), fără decizie de concediere.