Sechestrul asigurător indisponibilizează bunurile debitorului tău până obții titlu executoriu, pentru ca acestea să nu fie înstrăinate sau ascunse pe durata procesului. Se cere creditorului care nu are încă hotărâre judecătorească, dar a cărui creanță este constatată în scris și exigibilă, și se obține sub condiția depunerii unei cauțiuni, potrivit art. 952–953 din Codul de procedură civilă.
Definiție
Sechestrul asigurător este o măsură de protecție conservatorie care blochează bunurile debitorului atunci când creditorul se află în proces, dar nu dispune încă de o hotărâre judecătorească definitivă. Rolul acestei măsuri este pur asiguratoriu: nu te îndreptățește să vinzi bunurile, ci doar să le „îngheți" până la momentul în care obții un titlu executoriu.
Scopul și utilitatea
Măsura răspunde unei nevoi fundamentale în procedura civilă: pe durata unui litigiu care poate dura ani, debitorul ar putea vinde bunurile sale, muta banii din conturi sau le ascunde pentru a face imposibilă executarea oricărei hotărâri viitoare. Sechestrul asigurător previne această situație prin indisponibilizare — bunurile rămân formal la debitor, dar acesta nu le mai poate înstrăina valabil în dauna ta. Pentru imobile, măsura se înscrie în cartea funciară și devine opozabilă oricui ar cumpăra ulterior.
Condiții și procedură
Potrivit articolelor 952–953 din Codul de procedură civilă, sechestrul asigurător cere patru condiții cumulative: creditorul să nu aibă titlu executoriu, creanța să fie constatată în scris și exigibilă, și dovada că a intentat acțiunea. Creditorul trebuie să depună, de obicei, o cauțiune — de jumătate din valoarea reclamată dacă creanța nu este constatată în scris, sau într-un cuantum stabilit de instanță competentă dacă este constatată. Cererea se soluționează de urgență, în camera de consiliu, fără citarea debitorului, pentru a nu-l avertiza.
Diferențierea de alte măsuri
În glosarul litigiilor și arbitrajului, sechestrul asigurător se deosebește clar de alte măsuri asigurătorii. Poprirea asigurătorie vizează creanțele debitorului față de terți, nu bunurile sale. Sechestrul judiciar, în schimb, vizează bunuri aflate în litigiu (proprietate sau posesie), administrate de un administrator-sechestru. Sechestrul asigurător vizează strict bunurile proprii ale debitorului, ca garanție a unei creanțe bănești.
Desființare și ridicare
Dacă nu se depune cauțiunea în termen, sechestrul se desființează de drept. Debitorul poate cere, de asemenea, ridicarea măsurii oferind o garanție îndestulătoare sau dacă acțiunea de fond a fost respinsă, anulată ori perimată. După obținerea titlului executoriu, măsura se transformă în sechestru executoriu, trecând în faza de executare silită. Procedurile de executare transfrontalieră, cum ar fi procedura europeană valoare redusă sau somația europeană de plată, oferă alternative atunci când litigiul are dimensiuni internaționale.
Întrebări frecvente
1. Ce este sechestrul asigurător? Sechestrul asigurător este o măsură prin care instanța indisponibilizează bunurile debitorului tău până obții titlu executoriu, pentru ca acesta să nu le înstrăineze sau să nu le ascundă pe durata procesului (art. 952 CPC).
2. Cine poate cere sechestrul asigurător? Creditorul care nu are încă hotărâre judecătorească, dar a cărui creanță este constatată în scris și exigibilă, și care a intentat acțiunea la instanță, cu posibilitatea de a depune o cauțiune (art. 953 alin. 1 CPC).
3. Care sunt diferențele dintre sechestrul asigurător și alte măsuri asigurătorii? Poprirea asigurătorie vizează creanțele debitorului față de terți, iar sechestrul judiciar vizează bunuri în litigiu. Sechestrul asigurător vizează bunurile proprii ale debitorului, ca garanție a unei creanțe bănești, înainte de obținerea titlului executoriu.