Declarația 100 este formularul prin care persoanele juridice și alți plătitori declară impozitele și taxele datorate bugetului de stat: profit, dividende, impozite reținute la sursă și impozitul pe veniturile microîntreprinderilor. Se depune electronic până la 25 a lunii următoare perioadei de raportare, lunar sau trimestrial. NU se folosește pentru obligațiile salariale ale angajaților — pentru acestea se folosește Declarația 112.
Declarația 100 este o declarație „umbrelă" prin care se raportează mai multe obligații fiscale ale unei companii, nu doar un singur impozit. Aceasta reunește obligații pe care contribuabilul le stabilește din proprie vorbă (prin autoimpunere) sau pe care le reține de la terți și le varsă statului (prin reținere la sursă). Conform Nomenclatorul obligațiilor de plată, D100 cuprinde diverse poziții: impozit pe profit, impozit pe dividende, impozite reținute la sursă pe venituri ale nerezidenților, accize, impozit pe veniturile microîntreprinderilor, impozit pe cifra de afaceri (impozitul minim), iar în urma unor modificări recente, și contribuții pe venituri excepționale sau contribuții de solidaritate.
Fiecare din aceste obligații are o periodicitate proprie: impozitul pe profit și impozitul micro se declară trimestrial, în timp ce rețineri la sursă și accize se declară, de regulă, lunar. Indiferent de periodicitate, termenul general de depunere este data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, iar formularul se completează electronic prin Spațiul Privat Virtual (SPV) al ANAF.
O confuzie foarte frecventă: Declarația 100 nu este formularul pentru obligații salariale. Impozitul pe venitul din salarii și contribuțiile sociale ale angajaților (CAS, CASS, CAM) se declară exclusiv prin Declarația 112, care are același termen (25 ale lunii) dar o completare și o semnificație ușor diferite.
Depunerea se face obligatoriu în format electronic. Dacă o companie comite o eroare și dorește să o corecteze, nu redepune Declarația 100, ci folosește formularul 710 (Declarație rectificativă). Corectarea voluntară, înainte ca organul fiscal să constate diferența, poate determina reduceri semnificative de penalități.
Obligația de a depune D100 depinde de vectorul fiscal atribuit de ANAF: atât timp cât o obligație figurează în vector, ea trebuie declarată la fiecare perioadă, chiar dacă nu s-au acumulat sume — în acest caz se depune declarația „pe zero". Această regulă se aplică și în contextul unor controale fiscale sau al unor controale antifraude.
Pentru o înțelegere mai aprofundată a obligațiilor fiscale și a mecanismelor de declarare, consultați și ghidul de fiscalitate care detaliază aspecte complementare.
Întrebări frecvente
1. Declarația 100 se depune pentru obligațiile salariale ale angajaților? Nu. Impozitul pe venitul din salarii și contribuțiile sociale (CAS, CASS, CAM) se declară prin Declarația 112. Declarația 100 vizează obligațiile proprii ale firmei față de bugetul de stat: impozit pe profit, pe dividende, rețineri la sursă și alte taxe.
2. Care este termenul de depunere a Declarației 100? Termenul general este 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare. Periodicitatea diferă în funcție de fiecare obligație: impozitul pe profit și impozitul micro se declară trimestrial, iar rețineri la sursă și accize, de regulă lunar.
3. Se poate corecta o Declarație 100 depusă greșit? Da, prin Declarația 710 (formularul rectificativ), nu prin redepunerea Declarației 100. Corectarea voluntară, înainte de o inspecție fiscală, poate reduce penalitatea de nedeclarare.