Negocierea și încheierea contractelor este procesul prin care părțile ajung la un acord cu privire la elementele esențiale ale unui contract. Conform Codului Civil (art. 1182–1183), procesul este reglementat de principiile libertății contractuale și bunei-credințe; ruperea abuzivă a negocierilor atrage răspundere precontractuală pentru prejudiciul cauzat.
Definiție
Negocierea și încheierea contractelor comerciale este procesul juridic prin care doi sau mai mulți subiecți de drept ajung la un acord referitor la elementele esențiale ale unui contract. Reglementarea acestui proces în dreptul românesc se regăsește în Codul Civil, în special în articolele 1182–1203, care stabilesc regulile de formare a contractelor și obligațiile părților în această fază critică a relației comerciale.
Principiile fundamentale
Procesul de negociere și încheierea contractelor se bazează pe trei principii fundamentale:
-
Libertatea contractuală — Conform art. 1169 Cod Civil, părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.
-
Libertatea de a negocia și rupe negocierile — Art. 1183 alin. 1 Cod Civil consacră principiul că părțile au libertatea inițierii, desfășurării și ruperii negocierilor, și nu pot fi ținute răspunzătoare pentru eșecul acestora.
-
Buna-credință — Art. 1183 alin. 2 stabilește că orice parte angajată în negociere este obligată să respecte exigențele bunei-credințe. Această obligație nu poate fi limitată sau exclusă prin acord între părți.
Formarea contractului
Conform art. 1182 Cod Civil, contractul se încheie prin negocierea părților sau prin acceptarea fără rezerve a unei oferte. Este suficient ca părțile să se pună de acord asupra elementelor esențiale ale contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior. Contractul se consideră perfect și obligatoriu în momentul în care acceptarea conformă și necondiționată ajunge la ofertant (art. 1186), nu fiind necesară nici o formalitate suplimentară decât dacă legea o impune.
Răspunderea precontractuală
O consecință importantă a obligației de bună-credință este răspunderea precontractuală, numită în doctrina juridică "culpa in contrahendo". Art. 1183 alin. 4 prevede că partea care inițiază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-credințe răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părți. Această răspundere se declanșează atunci când o parte, de exemplu, inițiază sau continuă negocieri fără intenția reală de a încheia contractul, sau rupe negocierile în mod abuziv după ce cealaltă parte a investit semnificativ în proces.
Protecția datorată de glosarul capitolului și articolele aferente, cum ar fi definițiile pentru cesiunea contractului și clauze de acceptare și recepție, completează cadrul legal al negocierii și încheierii contractelor în contextul mai larg al dreptului contractual comercial.
Întrebări frecvente
1. Pot să rup negocierile oricând fără consecințe?
Da, părțile au libertatea de a rupe negocierile conform art. 1183 alin. 1 Cod Civil. Cu toate acestea, ruperea abuzivă — de exemplu, după ce partenerul a investit semnificativ în negocieri sau i s-a creat încrederea legitimă în încheierea contractului — poate atrage răspunderea pentru prejudiciul cauzat.
2. Ce se întâmplă dacă accept oferta cu modificări?
Conform art. 1197 Cod Civil, acceptarea cu modificări sau completări nu constituie acceptare valabilă, ci o contraofertă care trebuie acceptată de ofertantul inițial pentru ca contractul să se încheie.
3. Când se consideră contractul încheiat?
Contractul se încheie în momentul în care acceptarea conformă și necondiționată ajunge la ofertant, conform art. 1186 Cod Civil. Nu este necesar ca ofertantul să ia efectiv cunoștință de acceptare — este suficient să ajungă în sfera sa de control.