Formă consolidată la 27.04.2026, conform legislatie.just.ro — text neoficial.
Articolul 114
- (1) Durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare.
- (2) Prin excepţie, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână.
- (3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.
- (4) Sub rezerva respectării reglementărilor privind protecţia sănătăţii şi securităţii în muncă a salariaţilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de muncă pot prevedea derogări de la durata perioadei de referinţă stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referinţă care în niciun caz să nu depăşească 12 luni.
- (5) La stabilirea perioadelor de referinţă prevăzute la alin. (2)-(4) nu se iau în calcul durata concediului de odihnă anual şi situaţiile de suspendare a contractului individual de muncă.
- (6) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplică tinerilor care nu au împlinit vârsta de 18 ani.
Explicație
Articolul 114 stabilește limita legală a timpului de muncă în România: 48 de ore pe săptămână în medie, inclusiv orele suplimentare. Aceasta este o durată maximă care protejează drepturi și obligații ale angajatului.
În practică, regula se aplică cu flexibilitate. Deși o săptămână poate depăși 48 de ore din motive organizaționale, legea permite ca media pe 4 luni calendaristice să nu le depășească. Pentru anumite meserii sau domenii (precum agricultura, sănătatea sau transportul), contractele colective de muncă pot negocia perioade de referință mai lungi (până la 6 luni), sau chiar 12 luni în situații cu motive obiective, tehnice sau de reorganizare.
La calculul acestor medii nu se includ zilele libere anuale de odihnă și nici perioadele în care contractul este suspendat (concediu medical, incapacitate temporară etc.). Aceste exceptări asigură că angajații sunt protejați de prelungiri nejustificate ale timpului de lucru.
Aspectul esențial pentru evidența timpului de muncă este că limitele se evaluează pe baza mediei, nu pe săptămâna izolată. Un angajat care lucrează 50 de ore în o săptămână nu încalcă legea dacă media pe perioada de referință rămâne la 48 de ore. Această abordare permite organizațiilor să se adapte la fluctuațiile sezoniere sau la proiecte cu cereri temporale mari, fără a afecta protecția salariatului.
Tinerii sub 18 ani beneficiază de o protecție mai strictă și nu sunt supuși acestor reguli de flexibilitate.