Formă consolidată la 27.04.2026, conform legislatie.just.ro — text neoficial.
Articolul 18
- (1) În cazul în care persoana selectată în vederea angajării ori salariatul, după caz, urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate, angajatorul are obligaţia de a-i comunică în timp util, înainte de plecare, informaţiile prevăzute la art. 17 alin. (3), precum şi informaţii referitoare la:
- a) durata perioadei de muncă ce urmează să fie prestată în străinătate;
- b) moneda în care vor fi plătite drepturile salariale, precum şi modalităţile de plată;
- c) prestaţiile în bani şi/sau în natură aferente desfăşurării activităţii în străinătate;
- d) condiţiile de climă;
- e) reglementările principale din legislaţia muncii din acea ţară;
- f) obiceiurile locului a căror nerespectare i-ar pune în pericol viaţa, libertatea sau siguranţa personală;
- g) condiţiile de repatriere a lucrătorului, după caz.
- (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi c) trebuie să se regăsească şi în conţinutul contractului individual de muncă.
- (3) Dispoziţiile alin. (1) se completează prin legi speciale care reglementează condiţiile specifice de muncă în străinătate.
Explicație
Articolul 18 reglementează obligația angajatorului de a comunica informații esențiale unui salariat sau unei persoane selectate pentru angajare care urmează să lucreze în străinătate. Aceste informații trebuie transmise în timp util, înainte ca persoana să se deplaseze, pentru a asigura că angajatul cunoaște condițiile muncii și poate lua decizii în cunoștință de cauză.
Legea cere angajatorului să comunice atât informațiile generale prevăzute în Articolul 17, cât și informații specifice pentru munca în străinătate. Acestea includ durata contractului, moneda și modalitățile de plată, beneficiile aferente, condițiile climatice, reglementările muncii din țara respectivă, obiceiurile locale care ar putea afecta siguranța personală, și condițiile de repatriere.
Punctele referitoare la durata muncii, modalități de plată și beneficii trebuie neapărat incluse în contractul individual de muncă pentru a avea valabilitate juridică completă. Aceasta protejează ambele părți, angajatorul și angajatul, prin clarificarea exactă a condițiilor de lucru. Munca în străinătate necesită protecție sporită din cauza particularităților juridice și culturale ale țării gazdă.
Legea recunoaște că situațiile specifice de muncă în străinătate pot necesita reglementări suplimentare, care se adaugă prin legi speciale. Aceasta oferă flexibilitate pentru a adapta obligațiile angajatorului la diverse contexte și legislații străine, asigurând conformitate cu normele internaționale de protecție a lucrătorilor. Delegarea și detașarea reprezintă forme specifice de lucru temporar în străinătate, cu reguli proprii.