Formă consolidată la 27.04.2026, conform legislatie.just.ro — text neoficial.
Articolul 37 Drepturile şi obligaţiile privind relaţiile de muncă dintre angajator şi salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă şi al contractelor individuale de muncă.
Explicație
Articolul 37 stabilește cadrul juridic fundamental care guvernează relațiile de muncă dintre angajatori și salariați. Drepturile și obligațiile acestora nu provin dintr-o singură sursă, ci sunt determinate de o combinație complexă de factori legali și de negociere.
Legea ca fundament. Potrivit dispoziției, drepturile și obligațiile se stabilesc în primul rând potrivit legii. Legea ocupă poziția de fundament inviolabil: ea definește drepturi esențiale ale salariaților (cum ar fi dreptul la salariu minim, protecție împotriva discriminării, drept la concediu) și obligații ale angajatorului (cum ar fi asigurarea securității și sănătății în muncă).
Rolul negocierii. Negocierea între angajator și salariat este al doilea element esențial. Prin negociere directă, se pot stabili condiții suplimentare, mai favorabile decât minimul legal.
Instrumentele contractuale. Contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă sunt mecanismele prin care aceste drepturi și obligații se materializează în practică. Contractele colective, negociate între reprezentanții angajatorilor și ai salariaților, stabilesc standarde care se aplică unui grup de salariați. Contractele individuale particularizează aceste condiții pentru fiecare angajat, respectând și întregul cadru legal.
Importanța acestui articol constă în recunoașterea că relațiile de muncă nu sunt pur arbitrare: ele sunt ancorate în lege, dar iau forma concretă prin negociere și prin documentele care le reglementează.
Întrebări frecvente
1. Care sunt drepturile care sunt garantate de lege și nu pot fi negociate? Legea protejează drepturi fundamentale ale salariaților care nu pot fi reduse prin negociere: salariul minim, durata maximă a timpului de lucru, dreptul la repaus, protecție împotriva discriminării, și securitatea pe locul de muncă. Angajatorul și salariatul pot negocia numai condiții mai favorabile decât aceste minime legale.
2. Care este diferența dintre contractul colectiv și contractul individual de muncă? Contractul colectiv de muncă este negociat între reprezentanții angajatorilor (sau o organizație patronală) și reprezentanții salariaților (sindicate), și stabilește standarde care se aplică tuturor salariaților din acel sector sau întreprindere. Contractul individual de muncă este încheiat direct între angajator și fiecare salariat, și trebuie să respecte atât legea cât și prevederile contractului colectiv, oferind în general condiții mai favorabile pentru salariatul respectiv.
3. Dacă legea, contractul colectiv și contractul individual au prevederi diferite, care prevalează? Principiul de bază este că prevederile mai favorabile salariaților prevalează. Dacă contractul individual oferă o condiție mai bună decât legea, contractul prevalează. Similar, o prevedere dintr-un contract individual mai favorabilă decât cea din contractul colectiv va prevalează, dar niciodată o prevedere nu poate reduce drepturi garantate de lege.